ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta Fondul National De Garantare A Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 194.694,28 RON (reprezentând valoarea comisionului de garantare datorat de pârâtă aferent anilor 2012-2014, pentru garanțiile acordate de B. pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L. conform scrisorii de garantare nr. x/08.10.2010, confirmării de garantare nr. x/28.08.2012 și a confirmării de garantare nr. x/28.08.2012) precum și la plata sumei de 52.848,00 Euro, echivalent în RON la cursul Euro din data plății (sumă încasată necuvenit de pârâtă cu titlu de garanție din creditul de investiții în suma de 650.000 Euro, garantat de B. prin scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010), cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 1928 din 07.06.2017 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă, obligând-o pe aceasta la plata către pârâtă a sumei de 5.415,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat proporțional cu capătul de cerere).

Apelul declarat de reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII SA-IFN împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 202A din 30 .01.2018.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant, după o prezentare detaliată a situației de fapt, a susținut, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, instanța nesocotind prevederile convenționale încheiate între părți, prevederi care aveau rolul de normă specială în soluționarea cauzei.

Recurenta-reclamantă susține că, raportat la decizia instanței de fond și menținută de instanța de apel, conform căreia F.N.G.C.I.M.M. S.A. - I.F.N. a fost obligat să achite garanțiile în sumă totală de 759.000 Euro, precum și la conținutul înștiințării de neplată cu nr. x/02.06.2014 privind scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010 din care rezultă că o parte din creditul garantat a fost rambursat, respectiv suma de 52.848 Euro, apreciind că suma de 52.848 Euro a intrat în mod nelegal/necuvenit în patrimoniul A. S.A., reprezentând o încălcare a dispozițiilor art. 1345 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, nu se poate considera ca fiind intrat în puterea lucrului judecat împrejurarea că intimata și-a mărit patrimoniul prin încasarea și a sumei de 52.848 Euro fără a avea temei legal/convențional, întrucât doar aspectele cu privire la valabilitatea garanțiilor aferente beneficiarului C. S.R.L. au fost analizate de instanță, nicidecum cuantumul/valoarea garanțiilor.

În opinia recurentei-reclamante nu există identitate sub aspectul cauzei și al obiectului între prezentul dosar și dosarul nr. x, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

Cu privire la obiectul dosarului nr. x/2014, recurenta-reclamantă menționează că raportul juridic de drept substanțial dedus judecății privește stric valabilitatea garanțiilor asumate de Fond cu privire la I.M.M-ul C. S.R.L., raportat la înștiințările transmise Fondului prin intermediul Anexei 9 la Convenția 104/2009 în august 2012 și în septembrie 2012.

Or, în ceea ce privește obiectul dosarului x/2017, acesta are un alt raport juridic substanțial, respectiv restituirea sumei de 52.848 Euro achitat de F.N.G.C.I.M.M. S.A- - I.F.N. conform sentinței civile nr. 5234/30.09.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 564/31.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, suma rezultată ca urmare a rambursării de către C. S.R.L. a unei părți din creditul de investiții de 650.000 Euro, garantat F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. prin scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010.

În ceea ce privește cauza, recurenta-reclamantă subliniază că în dosarul nr. x/2014 faptul material/juridic care constituie fundamentul direct și indirect al dreptului sau al beneficiului legal este reprezentat de calificarea raportărilor efectuate conform Anexei 9 la Convenția 104/2009 în august 2012 și în septembrie 2012 de către intimata A. S.A. ca fiind renunțări la garanțiile aferente beneficiarului C. S.R.L.. Pe când în cadrul dosarului x/2017, faptul material/juridic care constituie fundamentul direct și indirect al dreptului sau al beneficiului legal este reprezentat de îmbogățirea fără just temei a intimatei, prin încasarea de la Fond a sumei de 52.848 Euro.

Recurenta-pârâtă apreciază că interpretarea dată de instanța de apel prevederilor legale cuprinse în art. 430-431 C. proc. civ. și art. 1341 și art. 1345 C. civ. este nelegală, iar cu privire la interpretarea dată prevederilor convenționale din art. 1 și 7.4 alin. (1) din Convenția 104/2009, aceasta contravine regulilor generale de interpretare a unui "contract" respectiv prevederilor art. 1266, coroborate cu art. 1267 și art. 1269 alin. (2) C. civ.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă A. S.A. a invocat excepția nulității recursului solicitând anularea acestuia, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 21 mai 2019.

În urma comunicării raportului, prin punctul de vedere depus la dosar, recurentul-reclamant a reiterat motivele de recurs invocate.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de punctul 8 al art. 488 C. proc. civ. pe care recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv recurentul-reclamant a susținut că prin decizia recurată au fost aplicate greșit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 430-431 C. proc. civ. și art. 1341, art. 1345 C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Autoritatea de lucru judecat astfel cum a fost consacrată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ., statuează la alin. (2) al aceluiași articol că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin noua reglementare a autorității de lucru judecat Noul C. proc. civ. prevede în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât și asupra considerentelor pe care se sprijină.

Potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ. "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.".

Puterea de lucru judecat în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Pentru existența autorității de lucru judecat, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Întreaga argumentare a recurentului-reclamant potrivit căreia dosarul nr. x/2014 avea drept obiect valabilitatea garanțiilor asumate de Fond cu privire la beneficiarul C. S.R.L., iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă restituirea de către Bancă a sumei de 52.848 Euro, sunt nefondate.

Se constată că instanțele investite cu soluționarea dosarului nr. x/2014 nu au avut de soluționat o cerere care să privească valabilitatea garanției, ci o acțiune în pretenții prin care reclamanta a solicitat obligarea Fondului la plata acestor garanții, iar cauza juridică fiind răspundere contractuală.

Ca urmare, prin sentința nr. 1765 din 08.04.2015 (și nu sentința 5234/30.09.2015, cum din eroare a indicat recurentul-reclamant) Tribunalul București a admis în integralitate acțiunea și a dispus obligarea Fondului la plata sumei de 759.000 euro reprezentând contravaloarea garanțiilor emise în baza Convenției pentru garanții exprese irevocabile și necondiționate nr. 104/02.04.2009 și în baza convenției cadru-plafon de garantare nr. 177/2012.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenția în sumă de 52.848 euro reprezentând garanția F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. aferentă sumei rambursate de S.C. C. S.R.L. din creditul de investiții de 650.000 Euro, garantat de F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. prin scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010 parte din suma totală de 759.000 euro contravaloarea garanțiilor emise în baza Convenției pentru garanții exprese irevocabile și necondiționate nr. 104/02.04.2009 și în baza convenției cadru-plafon de garantare nr. 177/2012.

Temeiul de drept invocat de reclamant în prezenta cauză îl reprezintă art. 1341 C. civ. care reglementează plata nedatorată și art. 1345 C. civ. care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, însă cauza o reprezintă răspunderea contractuală.

Astfel fiind, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-reclamant, că instanța de apel a făcut o judicioasă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ., constatând în mod corect că între obiectul cauzei soluționate definitiv în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului București și obiectul prezentei cauze există identitate de obiect.

Se reține că instanța de apel a constatat în mod corect că pretenția concretă din prezenta cauză - plata unei sume de bani rezultate din scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010 se suprapune în parte cu pretenția concretă din cauza nr. 39476/3/2014 (identitate parțială în raport cu obiectul cauzei deja soluționate), iar pe lângă această identitate de obiect material există și identitate a dreptului subiectiv ce poartă asupra obiectului material, respectiv dreptul de creanță, în ambele cauze punându-se în discuție acest drept prin raportare la scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010.

În ceea ce privește cauza celor două acțiuni, se apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că în ambele spețe cauza juridică o reprezintă răspunderea contractuală, instituție analizată nu în mod teoretic ci prin raportare la împrejurările de fapt ce conduc la aplicarea acestei răspunderi.

Astfel fiind, instanța de apel a analizat în mod corect autoritatea de lucru judecat, hotărârea recurată fiind temeinică și legală, apreciindu-se că nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant sunt nefondate și în consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN va fi obligat la plata către intimata-pârâtă A. S.A a sumei de 8.287,39 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisului de la dosarul de recurs.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 202 A din 30 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN București la plata sumei de 8.287,39 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2020.