ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2035/2019

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 1.226.357,65 RON, reprezentând contragaranția acordată Fondului pentru garanția asumată în favoarea A. S.A. în baza scrisorii de garantare nr. 231/14.04.2011, beneficiar fiind S.C. B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 1 decembrie 2012 până la data plății efective, să oblige pârâtul la restituirea sumei de 7.423 RON, reținută cu titlu de daune, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 20 mai 2013 până la data plății efective.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7684/2016 din 7 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta-reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 849 A din 26 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de apel îndeplinirea obligațiilor de verificare a criteriilor de eligibilitate, astfel cum acestea sunt menționate în Norma nr. 1/2010 și în Convenția de Contragarantare nr. 1/2010.

A arătat recurenta că, în realitate, a îndeplinit obligațiile sale, prevăzute de art. 8 din Norma nr. 1/2010 și la art. 4.1 din Convenția de Contragarantare nr. 1/2010, deși acest aspect reieșea din mijloacele de probă depuse la dosar, respectiv analiza economico-financiară transmisă de A. - Agenția Unirea, efectuată în baza Bilanțului prescurtat la data de 31 decembrie 2009 și a Bilanțului prescurtat la data de 31 decembrie 2010, depus la Administrația Finanțelor Publice Sector 2 sub numărul x din data de 11 aprilie 2011, a tuturor formularelor aferente raportărilor exercițiilor financiare 2009 și 2010 ștampilate, datate, semnate și conformate cu originalul de către reprezentantul A. - Agenția Unirea.

A precizat că, deși instanța de apel a considerat necesar să repună cauza pe rol pentru a pune în discuția părților necesitatea completării probatoriului, recurenta-reclamantă nu a fost citată cu obligația de depune probe și nu i s-a adus la cunoștință necesitatea discutării completării probatoriului.

În concluzie, recurenta-reclamantă a arătat că, pe de o parte, și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de art. 8 din Norma nr. 1/2010 și art. 4.1 din Convenția de Contragarantare nr. 1/2010, iar pe de altă parte, că la data acordării garanției contragarantate, B. S.R.L. era eligibilă, atât pentru garantare, cât și pentru contragarantare.

Prin întâmpinarea înregistrată la 27 august 2018, intimata-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a solicitat să se constate că apărările intimatei-pârâte sunt neîntemeiate.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod.

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Din această perspectivă, în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de instanța de apel, care să se subsumeze dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în conținutul cererii de recurs, recurenta-reclamantă invocă, în realitate, nemulțumiri legate de modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt incidentă în speță, în baza probelor administrate, arătând că, în realitate, contrar celor stabilite de instanța de apel, și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de art. 8 din Norma nr. 1/2010 și art. 4.1 din Convenția de Contragarantare nr. 1/2010.

Or, susținerile recurentei-reclamante, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece vizează strict aspecte de netemeinicie și, astfel, exced controlului instanței de recurs.

În același timp, Înalta Curte consideră că recurenta-reclamantă a invocat doar formal textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pretinsa greșită analiză a probelor administrate în speță, realizată de instanța de apel, nu poate fi considerată o critică circumscrisă textului arătat, nici celorlalte motive de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În lipsa unei argumentații în fapt sau drept care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, întrucât din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 849A din 26 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2019.