ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2024

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2019 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 216.337,22 RON, reprezentând tranșa a II-a a contragaranției acordate Fondului pentru garanția asumată de reclamant în favoarea A. septembrie, în baza scrisorii de garantare nr. 653/26.08.2010, beneficiar fiind B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 23 septembrie 2015 (data la care s-au împlinit 90 de zile de la 24 iunie 2015 – data adresei Fondului nr. x/24.06.2015 prin care a transmis toate documentele prevăzute convențional), până la momentul plății efective a acestei sume.

Tribunalul București – secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 240/2020 din 20 februarie 2020, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A., sub toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1671 din 1 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII IFN S.A. împotriva sentinței civile nr. 240/2020 din 20 februarie 2020 a Tribunalului București – secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, la data de 18 ianuarie 2024.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru achitate în fond, apel și recurs.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Autorul căii extraordinare de atac a imputat instanței de apel o nemotivare a soluției și o încălcare a prevederilor legale cuprinse în art. 430 alin. (1) și (2), art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât a reținut, în considerentele deciziei civile nr. 1671 din 1 noiembrie 2023, că:

"Din considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2018 (fond, apel, recurs), rezultă că în respectivul litigiu s-a stabilit definitiv că Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN nu a respectat mandatul acordat prin convenția de contragarantare nr. 1/2010 în sensul că nu a verificat cu diligența unui profesionist îndeplinirea de către B. a condițiilor specifice acordării unei garanții și a acordat contragaranția unui beneficiar neeligibil".

"În atare situație, odată ce prin deciziile nr. 4238/2019 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă și nr. 917/2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă s-a menționat în mod expres că în dosarul nr. x/2018 dispozițiile legale referitoare la răspunderea contractuală au fost în mod corect interpretate și aplicate și s-a constatat neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN cu privire la verificarea condițiilor de eligibilitate a beneficiarului B. S.R.L., în prezentul dosar apelantul reclamant nu mai poate susține că și-a executat în mod corect obligațiile contractuale pentru a obține de la intimatul – pârât plata tranșei a doua".

"Între cele două litigii nu se poate reține identitatea de obiect, însă aspectele dezlegate în dosarul nr. x/2017 cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de către apelantul – reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN în raport de modul de acordare a contragaranției beneficiarului B. se impun cu putere de lucru judecat în cauza de față".

"Având în vedere considerentele tribunalului prin care s-a reținut nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de apelantul-reclamant, respectiv acordarea contragaranției unui beneficiar neeligibil, precum și putere de lucru judecat a aspectelor dezlegate în dosarul nr. x/2017, Curtea constată la rândul său că Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN nu și-a respectat obligațiile contractuale la momentul acordării contragaranției".

Raportat la prevederile art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., recurentul apreciază că în mod nelegal instanța a stabilit că, în cauza de față, apelantul-reclamant, în calitatea sa de garant, nu a acordat contragaranția în conformitate cu mandatul primit de la intimatul-pârât, deoarece beneficiarul B. S.R.L. nu era eligibil.

Cele două cauze nu au un obiect identic (așa cum a reținut chiar instanța de apel), litigiul soluționat în dosarul nr. x/2018 vizând dreptul intimatului-pârât de a solicita restituirea ajutorului de minimis acordat conform art. 7.8 din convenție.

Or, în prezenta cauză se solicită obligarea Fondului Român de Contragarantare la plata contragaranției în cuantum de 216.337,22 RON.

Se observă astfel foarte clar că dosarul în care s-a pronunțat hotărârea recurată și dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi ținută instanța de apel au obiect diferit.

Se arată în decizia recurată, în mod neîntemeiat, că "în primul litigiu, a fost tranșată, în mod definitiv, chestiunea litigioasă că F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN nu a respectat mandatul acordat prin Convenția nr. 1/2010".

Or, așa cum s-a arătat în dosarul nr. x/2017, FRC a promovat acțiunea pentru restituirea ajutorului de minimis acordat, în temeiul art. 7.8 din Convenția de contragarantare nr. 1/2010.

În prezentul litigiu instanța nu a fost învestită să se pronunțe asupra incidenței art. 7.8 din Convenție.

Așadar, nu poate fi vorba despre o repunere în discuție a unor aspecte soluționate. În plus, nimic nu împiedica analiza aceluiași act din perspectiva unor prevederi convenționale diferite.

În speță, instanța de apel a preluat ceea ce s-a statuat prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018, fără să analizeze motivele de drept și de fapt ale cererii de chemare în judecată.

Astfel, o cerere privitoare la un drept accesoriu poate să nu lege instanța ulterior sesizată cu o cerere privind dreptul principal (intimatul-pârât a solicitat daune și pretenția i-a fost admisă; reclamantul solicită contragaranția), întrucât este vorba de obiecte diferite și instanța poate ajunge la concluzia, fără a se contrazice, că FRC trebuie să achite contragaranția. În prezenta acțiune se invocă un alt temei al dreptului, iar nu un alt mijloc de dovadă a celui soluționat prin sentința civilă dată în dosarul nr. x/2017, astfel că nu există identitate de cauză.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanței să facă aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 11 martie 2024 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 aprilie 2024, cu citarea părților.

Astăzi, în ședință publică, excepția nulității a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de apel nu a motivat soluția dată și că a încălcat dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., respectiv pe cele ale art. 431 alin. (2) din același cod, redând considerentele instanței de apel la care înțelege să facă referire.

Este nefondată critica prin intermediul căreia autorul recursului susține faptul că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ. în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat și efectele sale.

Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleași părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest din urmă caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, neimpunându-se ca instanța să identifice tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Or, se observă că, în prezenta cauză, s-a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, adică s-au reținut acele aspecte dezlegate printr-o judecată anterioară, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecății în acord cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", instanța de apel făcând, prin urmare, o corectă aplicare a textului legal citat.

Soluția apare în acord cu dispozițiile legale anterior menționate ce obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis anterior și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior, ceea ce în speță este de domeniul evidenței. Soluția contrară ar echivala cu încălcarea regulii conform căreia "lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul".

Recurentul-reclamant confundă autoritatea de lucru judecat cu puterea lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătorești, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Ținând seama de faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată ca efect al puterii de lucru judecat, argumentele prezentate de recurent se impun a fi înlăturate prin raportare la efectele generate de această situație, cu atât mai mult cu cât, într-o astfel de ipoteză, instanța de apel are obligația de a-și fundamenta soluția pe constatările din hotărârile ce au dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, o chestiune litigioasă cu privire la aceleași părți.

Astfel cum a observat și tribunalul, instanța de apel a considerat că, în vederea soluționării litigiului cu care a fost învestită, se impunea a se verifica dacă respingerea cererii de executare de către intimatul-pârât are temei contractual. Cu alte cuvinte, instanța de prim control judiciar a apreciat că trebuie să verifice dacă poate fi reținută culpa contractuală a apelantului-reclamant.

Sub acest aspect, Curtea de Apel București a reținut că în dosarul nr. x/2018 s-a admis definitiv cererea de chemare în judecată formulată de FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., consecința fiind aceea că FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a fost obligat la plata sumei de 12.699,20 RON, actualizată conform art. 7.8 din Convenția de contragarantare nr. 1/2020, cu titlu de daune contractuale.

Din considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2018 (fond, apel, recurs), rezultă că în respectivul litigiu s-a stabilit definitiv că FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN nu a respectat mandatul acordat prin Convenția de contragarantare nr. 1/2010, în sensul că nu a verificat cu diligența unui profesionist îndeplinirea de către B. S.R.L. a condițiilor specifice acordării unei garanții și a conferit contragaranția unui beneficiar neeligibil.

În atare situație, odată ce prin decizia civilă nr. 4238/2019 din 4 decembrie 2019 a Tribunalului București – secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 917R din 17 decembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VI-a civilă s-a menționat, în mod expres, că în dosarul nr. x/2018 dispozițiile legale referitoare la răspunderea contractuală au fost în mod corect interpretate și aplicate, constatându-se neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale de către FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN cu privire la verificarea condițiilor de eligibilitate a beneficiarului B. S.R.L., în dosarul de față apelantul-reclamant nu mai poate susține faptul că și-a executat în mod corespunzător obligațiile contractuale pentru a obține de la intimatul-pârât plata tranșei a II-a.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în raport de dosarul nr. x/2017, deoarece în respectivul dosar Fondul Român de Contragarantare S.A. a solicitat obligarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN la plata unei despăgubiri pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin Convenția de contragarantare nr. 1/2010.

În cauza dedusă judecății în dosarul de față, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtului Fondul Român de Contragarantare S.A. la plata unei părți din contragaranția acordată unui beneficiar în baza Convenției de contragarantare nr. 1/2010.

Curtea de Apel București a apreciat că între cele două litigii nu se poate reține identitatea de obiect, însă aspectele dezlegate în dosarul nr. x/2017 cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de către apelantul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN în raport de modul de acordare a contragaranției beneficiarului B. S.R.L. se impun, cu putere de lucru judecat, în cauza de față.

Prin recursul formulat, autorul căii de atac a susținut faptul că în prezenta acțiune se invocă un alt temei al dreptului, iar nu un alt mijloc de dovadă a celui soluționat prin sentința civilă dată în dosarul nr. x/2017, astfel încât nu există identitate de cauză.

Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță aceste critici ale recurentului, față de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat reținut de instanța de apel și care, așa cum s-a arătat, se referă la faptul că oricare dintre părți poate opune într-o nouă judecată o chestiune litigioasă dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, iar, în acest caz, nu trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Întrucât nu identifică o nesocotire a dispozițiilor cuprinse în art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., respectiv în art. 431 alin. (2) din același cod, instanța supremă va înlătura criticile subsumate de recurent cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că obligația instanțelor de a motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecății a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, se reține că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalității, independent de normele juridice invocate de părți.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a identificat problema litigioasă dintre părți, care vizează îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de către reclamant, în calitate de mandatar al pârâtului, cu prilejul acordării garanției și, printr-un raționament propriu de sinteză, a statuat asupra incidenței în speță a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2017.

De vreme ce în litigiul anterior s-a stabilit că apelantul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a acordat contragaranția unui beneficiar neeligibil (B. S.R.L.) și a încălcat una dintre obligațiile asumate prin Convenția de contragarantare nr. 1/2010, se dovedește a fi corectă și legală concluzia instanței de apel, conform căreia reclamantul nu mai poate susține și dovedi contrariul folosindu-se de aceleași argumente în cauza dedusă judecății în dosarul nr. x/2019.

Sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, potrivit cărora nu au fost analizate motivele de drept și de fapt ale cererii de chemare în judecată.

Conduita procedurală adoptată de instanță corespunde exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța de apel făcând aprecieri proprii, sens în care vor fi înlăturate criticile recurentului sub acest aspect, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. – IFN împotriva deciziei civile nr. 1671 din 1 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.