ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5689/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 4498 din 2 iulie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 4203/2/2007, s-a respins cererea formulată de petentul D.E.D., prin care se solicita recuzarea tuturor judecătorilor secției a IX-a civilă și de proprietate intelectuală a Curții de Apel București în dosarul sus-menționat. Prin Încheierea din 9 decembrie 2009 pronunțată de instanța supremă în același dosar, s-a luat în examinare, în cameră de consiliu, cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în Încheierea nr. 4498/02 iulie 2008, formulată de petenții M.M.R.M. și M.P.

Față de precizările făcute de petenți, prin avocat, la termenul din 9 decembrie 2009, în sensul că cererea formulată este o nouă cerere de recuzare, distinctă de cea soluționată prin Încheierea nr. 4498 din 2 iulie 2008, și nu o cerere de îndreptare a erorii materiale, cauza a fost scoasă de pe rol, iar dosarul trimis președintelui secției civile și de proprietate intelectuală pentru repartizare aleatorie. La termenul de judecată din 18 iunie 2010, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra calificării cererii în sensul dacă aceasta reprezintă o cerere de recuzare sau o cerere de îndreptare eroare materială, urmând ca în cazul în care se va aprecia ca fiind o cerere de recuzare, să se invoce, din oficiu, în temeiul art. 28 alin. (2) C. proc.

civ., excepția inadmisibilității cererii, și a amânat pronunțarea pentru data de 23 iunie 2010 când a pronunțat Încheierea civilă nr. 3973 în sensul respingerii cererii de recuzare formulată de petenții M.M.R.M. și M.P. În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut că, prin cererea formulată, petenții au arătat că solicită, pe de o parte, recuzarea întregului complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, recuzarea tuturor judecătorilor din cadrul secției a IX-a civile și de proprietate intelectuală a Curții de Apel București, pentru lipsa acestora de imparțialitate în judecarea cauzei. Referitor la recuzarea vizând întregul complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei, petenții au susținut că urmare a formulării acestei cereri, nu a mai fost posibilă legala constituire a completului, întrucât ceilalți judecători ce ar fi putut participa la soluționarea cauzei erau incompatibili ori se abținuseră de la judecarea dosarului.

S-a reținut că, în măsura în care susținerile petenților erau reale, ar fi trebuit să se constate, pe de o parte, imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru soluționarea cererii de recuzare, iar pe de altă parte, imposibilitatea constituirii completului pentru judecarea pe fond a cauzei, în eventualitatea admiterii cererii de recuzare, raportat la cererile de abținere sau de starea de incompatibilitate a celorlalți judecători din cadrul secției, cu consecința trimiterii cauzei la instanța ierarhic superioară în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (2) C. proc. civ. Or, instanța supremă nu a fost sesizată pe temeiul art. 30 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul derulării unei proceduri de natura celei anterior descrise, ci a fost sesizată în temeiul art. 28 alin. (2) C. proc.

civ., la inițiativa părților din proces, situație în care nu sunt întrunite condițiile legale pentru recuzarea întregului complet de judecată. Referitor la recuzarea tuturor judecătorilor din cadrul secției a IX-a civile și de proprietate intelectuală a Curții de Apel București, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) și (3) C. proc. civ., cererea de recuzare devine inadmisibilă atunci când este îndreptată împotriva tuturor judecătorilor unei secții sau unei instanțe, întrucât prezumția de imparțialitate vizează persoana și nu instituția. Împotriva acestei încheieri au formulat contestație în anulare M.M.R.M. și M.P., invocând dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Arată că Dosarul nr. 539/1/2010 a fost judecat în ședința camerei de consiliu din 18 iunie 2010, fără citarea părților care, deși au fost prezente, nu li s-a permis să pună concluzii, instanța amânând pronunțarea la data de 23 iunie 2010. Susțin că părțile nu au recuzat întreaga secție a Curții de Apel București, ci numai completul, însă, având în vedere că o serie de magistrați s-au abținut a judeca speța, nu s-a mai putut forma un complet care să soluționeze cererea de recuzare. Ca atare, dosarul a fost înaintat instanței ierarhice, în baza art. 30 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, în mod eronat instanța care a pronunțat încheierea atacată în prezent a reținut inadmisibilitatea cererii și a interzis participarea părților la dezbateri, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

Mai arată că citarea părților era obligatorie, astfel cum s-a procedat în Dosarul nr. 6387/1/2008, când completul de 9 judecători al instanței supreme a soluționat recursul declarat de D.E., după citarea prealabilă a părților. La termenul din data de 5 decembrie 2013 instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității de folosință a intimatului S.C. Examinând cu prioritate această chestiune, Înalta Curte constată următoarele: Contestatorii, prin contestația în anulare înregistrată la data de 1 iulie 2010, au chemat în contradictoriu pe intimații D.E.D., I.C.D., S.C., P.R., Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primar General și SC H.N. SA. Din Actul de stare civilă nr. 9078 din 23 mai 2012 emis de Primăria sectorului 4 București rezultă că intimatul S.C.

a decedat la 26 mai 2007. În acest context se impune a se stabili dacă acest intimat - decedat înaintea momentului înregistrării contestației în anulare - putea fi “parte” în proces în contradictoriu cu care contestatorii urmau să-și constate drepturile. Codul de procedură civilă - Cartea II procedura contencioasă - Titlul I - Părțile - art. 41 prevede că “orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd odată cu moartea (art. 7 Decretul nr. 31/1954). În consecință, ca urmare a decesului, intimatul din această cauză și-a pierdut capacitatea de folosință, deci nu mai este parte în proces.

Constatând că intimatul S.C. era decedat la data înregistrării contestației în anulare (certificatul de deces de la dosar evidențiind ca dată a decesului 26 mai 2007), Înalta Curte reține că excepția de fond, absolută și peremptorie a lipsei capacității procesuale de folosință a părții menționate este întemeiată și se impune respingerea contestației în anulare formulată de contestatori în contradictoriu cu intimatul S.C., pentru lipsa capacității de folosință acestuia. Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatori și a prevederilor art. 317 - 321 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că aceasta este nefondată, sens în care o va respinge, pentru următoarele considerente: Astfel, contestația în anulare nu este o cale ordinară de atac, ci una extraordinară, care poate fi promovată numai dacă sunt îndeplinite expres și limitativ cazurile și condițiile prevăzute de art. 317 sau 318 C. proc.

civ.: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. 3. când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Prin contestația în anulare formulată în prezenta cauză, contestatorii au invocat că părțile nu au fost citate pentru termenul din 18 iunie 2010, iar ședința de la acea dată s-a desfășurat în camera de consiliu, și nu în ședință publică, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 317 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ., instanța decide asupra cererii de recuzare în camera de consiliu, fără citarea părților. Aceste prevederi legale nu îngrădesc accesul liber la justiție și nici nu încalcă dreptul la apărare al părților, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei, nu presupune dezbateri contradictorii și presupune o procedură simplă și operativă de soluționare. Susținerea contestatorilor potrivit căreia citarea părților ar fi fost obligatorie nu poate fi primită, întrucât în motivarea contestației în anulare aceștia au afirmat că au fost prezenți în sala de judecată la termenul din 18 iunie 2010, când instanța a luat în examinare, în cameră de consiliu, cererea de recuzare formulată de M.M.R.M.

și M.P., fără prezența părților, conform art. 31, alin. (1) C. proc. civ. și din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 23 iunie 2010. Referitor la dispozițiile art. 317, alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., instanța constată că acestea au fost indicate doar formal, fără a fi formulate critici în acest sens. Din analiza hotărârii atacate se observă că aceasta nu a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, întrucât cererea de recuzare a fost înaintată instanței supreme în baza dispozițiilor art. 28, alin. (2) C. proc. civ., la inițiativa părților. În ce privește motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este incident, pentru motivele ce succed: La fila 100 dosar nr. 4203/2/2007 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală se află cererea de recuzare formulată de petenții D.E.D., M.M.R.M.

și M.P. prin care aceștia înțeleg să recuze atât completul de judecată, cât și întreaga secție a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală și solicită înaintarea cererii la instanța ierarhic superioară, arătând că la nivelul secției nu poate fi constituit un complet de judecată care să ”aibă dreptul de a soluționa” această cerere. La data de 16 ianuarie 2008, prin Încheierea nr. 4498 instanța supremă a soluționat cererea de recuzare formulată de D.E.D., în sensul respingerii sale. Petenții M.M.R.M. și M.P. au solicitat soluționarea cererii lor de recuzare, arătând că prin Încheierea nr. 4498 din 16 ianuarie 2008, instanța supremă s-a pronunțat doar în privința cererii de recuzare formulată de D.E.D., astfel că, prin Încheierea nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală s-a dispus respingerea cererii de recuzare formulată de aceștia.

Potrivit art. 28 alin. (2) C. proc. civ., nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia. Acest text reflectă o normă imperativă, care exclude prezumția raportării disp. art. 27 și urm. C. proc. civ. la toți judecătorii unei instanțe, ca expresie a abuzului de drept procesual, cazurile de recuzare urmând a fi argumentate punctual de către partea interesată prin raportare doar la judecătorii care sunt desemnați să soluționeze litigiul. Cum în speță cererea de recuzare privește, pe motive irelevante și prezumate, atât completul de judecată, cât și toți judecătorii secției a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, iar cererea de recuzare a fost înaintată spre soluționare instanței supreme în baza art. 28 alin. (2) C. proc.

civ. la inițiativa părților, în mod corect s-a constatat inadmisibilitatea cererii de recuzare. Prin urmare, nu pot fi primite susținerile contestatorilor referitoare la nesoluționarea cererii de recuzare, criticile formulate în acest sens în cadrul contestației în anulare neputând fi încadrate în cazurile de admisibilitate prevăzute de prevederile art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatului S.C. și în consecință, respinge contestația în anulare împotriva Încheierii nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de contestatorii M.M.R.M. și M.P. în contradictoriu cu intimatul S.C., pentru lipsa capacității de folosință acestuia. Respinge contestația în anulare împotriva Încheierii civile nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de contestatorii M.M.R.M. și M.P. în contradictoriu cu I.D.C., D.E.D., P.R., Municipiul București prin primar, SC H.N. SA și Ministerul Finanțelor Publice.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM