ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5689/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 4498 din 2 iulie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală în Dosarul nr. 4203/2/2007, s-a respins cererea

formulată de petentul D.E.D., prin care se solicita recuzarea tuturor

judecătorilor secției a IX-a civilă și de proprietate intelectuală a Curții de

Apel București în dosarul sus-menționat.

Prin Încheierea din 9

decembrie 2009 pronunțată de instanța supremă în același dosar, s-a luat în

examinare, în cameră de consiliu, cererea de îndreptare a erorii materiale

strecurată în Încheierea nr. 4498/02 iulie 2008, formulată de petenții M.M.R.M.

și M.P.

Față de precizările

făcute de petenți, prin avocat, la termenul din 9 decembrie 2009, în sensul că

cererea formulată este o nouă cerere de recuzare, distinctă de cea soluționată

prin Încheierea nr. 4498 din 2 iulie 2008, și nu o cerere de îndreptare a

erorii materiale, cauza a fost scoasă de pe rol, iar dosarul trimis

președintelui secției civile și de proprietate intelectuală pentru repartizare

aleatorie.

La termenul de

judecată din 18 iunie 2010, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra

calificării cererii în sensul dacă aceasta reprezintă o cerere de recuzare sau

o cerere de îndreptare eroare materială, urmând ca în cazul în care se va

aprecia ca fiind o cerere de recuzare, să se invoce, din oficiu, în temeiul

art. 28 alin. (2) C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii, și a

amânat pronunțarea pentru data de 23 iunie 2010 când a pronunțat Încheierea

civilă nr. 3973 în sensul respingerii cererii de recuzare formulată de petenții

M.M.R.M. și M.P.

În motivarea acestei

hotărâri instanța a reținut că, prin cererea formulată, petenții au arătat că

solicită, pe de o parte, recuzarea întregului complet de judecată învestit cu

soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, recuzarea tuturor judecătorilor din

cadrul secției a IX-a civile și de proprietate intelectuală a Curții de Apel

București, pentru lipsa acestora de imparțialitate în judecarea cauzei.

Referitor la

recuzarea vizând întregul complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei,

petenții au susținut că urmare a formulării acestei cereri, nu a mai fost

posibilă legala constituire a completului, întrucât ceilalți judecători ce ar

fi putut participa la soluționarea cauzei erau incompatibili ori se abținuseră

de la judecarea dosarului.

S-a reținut că, în

măsura în care susținerile petenților erau reale, ar fi trebuit să se constate,

pe de o parte, imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru

soluționarea cererii de recuzare, iar pe de altă parte, imposibilitatea constituirii

completului pentru judecarea pe fond a cauzei, în eventualitatea admiterii

cererii de recuzare, raportat la cererile de abținere sau de starea de

incompatibilitate a celorlalți judecători din cadrul secției, cu consecința

trimiterii cauzei la instanța ierarhic superioară în conformitate cu

dispozițiile art. 30 alin. (2) C. proc. civ.

Or, instanța supremă

nu a fost sesizată pe temeiul art. 30 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul

derulării unei proceduri de natura celei anterior descrise, ci a fost sesizată

în temeiul art. 28 alin. (2) C. proc. civ., la inițiativa părților din proces,

situație în care nu sunt întrunite condițiile legale pentru recuzarea

întregului complet de judecată.

Referitor la

recuzarea tuturor judecătorilor din cadrul secției a IX-a civile și de

proprietate intelectuală a Curții de Apel București, s-a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 28 alin. (2) și (3) C. proc. civ., cererea de recuzare

devine inadmisibilă atunci când este îndreptată împotriva tuturor judecătorilor

unei secții sau unei instanțe, întrucât prezumția de imparțialitate vizează

persoana și nu instituția.

Împotriva acestei

încheieri au formulat contestație în anulare M.M.R.M. și M.P., invocând

dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. Arată că Dosarul nr. 539/1/2010 a

fost judecat în ședința camerei de consiliu din 18 iunie 2010, fără citarea

părților care, deși au fost prezente, nu li s-a permis să pună concluzii,

instanța amânând pronunțarea la data de 23 iunie 2010.

Susțin că părțile nu

au recuzat întreaga secție a Curții de Apel București, ci numai completul,

însă, având în vedere că o serie de magistrați s-au abținut a judeca speța, nu

s-a mai putut forma un complet care să soluționeze cererea de recuzare. Ca

atare, dosarul a fost înaintat instanței ierarhice, în baza art. 30 alin. (2)

C. proc. civ. Prin urmare, în mod eronat instanța care a pronunțat încheierea

atacată în prezent a reținut inadmisibilitatea cererii și a interzis

participarea părților la dezbateri, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

Mai arată că citarea părților era obligatorie, astfel cum s-a procedat în

Dosarul nr. 6387/1/2008, când completul de 9 judecători al instanței supreme a

soluționat recursul declarat de D.E., după citarea prealabilă a părților.

La termenul din data

de 5 decembrie 2013 instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității

de folosință a intimatului S.C.

Examinând cu

prioritate această chestiune, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorii, prin

contestația în anulare înregistrată la data de 1 iulie 2010, au chemat în

contradictoriu pe intimații D.E.D., I.C.D., S.C., P.R., Ministerul Finanțelor

Publice, Municipiul București prin Primar General și SC H.N. SA. Din Actul de

stare civilă nr. 9078 din 23 mai 2012 emis de Primăria sectorului 4 București

rezultă că intimatul S.C. a decedat la 26 mai 2007.

În acest context se

impune a se stabili dacă acest intimat - decedat înaintea momentului

înregistrării contestației în anulare - putea fi “parte” în proces în

contradictoriu cu care contestatorii urmau să-și constate drepturile.

Codul de procedură

civilă - Cartea II procedura contencioasă - Titlul I - Părțile - art. 41

prevede că “orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie

parte în judecată”.

Persoanele fizice

dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd odată cu

moartea (art. 7 Decretul nr. 31/1954). În consecință, ca urmare a decesului,

intimatul din această cauză și-a pierdut capacitatea de folosință, deci nu mai

este parte în proces.

Constatând că

intimatul S.C. era decedat la data înregistrării contestației în anulare

(certificatul de deces de la dosar evidențiind ca dată a decesului 26 mai

2007), Înalta Curte reține că excepția de fond, absolută și peremptorie a

lipsei capacității procesuale de folosință a părții menționate este întemeiată

și se impune respingerea contestației în anulare formulată de contestatori în

contradictoriu cu intimatul S.C., pentru lipsa capacității de folosință

acestuia.

Examinând contestația

în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatori și a prevederilor

art. 317 - 321 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că aceasta este

nefondată, sens în care o va respinge, pentru următoarele considerente:

Astfel, contestația

în anulare nu este o cale ordinară de atac, ci una extraordinară, care poate fi

promovată numai dacă sunt îndeplinite expres și limitativ cazurile și

condițiile prevăzute de art. 317 sau 318 C. proc. civ.: 1. când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. 3. când

dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale

sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis

din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin contestația în

anulare formulată în prezenta cauză, contestatorii au invocat că părțile nu au

fost citate pentru termenul din 18 iunie 2010, iar ședința de la acea dată s-a

desfășurat în camera de consiliu, și nu în ședință publică, astfel că sunt

incidente dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ., instanța decide asupra cererii

de recuzare în camera de consiliu, fără citarea părților. Aceste prevederi

legale nu îngrădesc accesul liber la justiție și nici nu încalcă dreptul la

apărare al părților, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul

cauzei, nu presupune dezbateri contradictorii și presupune o procedură simplă

și operativă de soluționare.

Susținerea

contestatorilor potrivit căreia citarea părților ar fi fost obligatorie nu

poate fi primită, întrucât în motivarea contestației în anulare aceștia au

afirmat că au fost prezenți în sala de judecată la termenul din 18 iunie 2010,

când instanța a luat în examinare, în cameră de consiliu, cererea de recuzare

formulată de M.M.R.M. și M.P., fără prezența părților, conform art. 31, alin.

(1) C. proc. civ. și din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea

pentru data de 23 iunie 2010.

Referitor la

dispozițiile art. 317, alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., instanța constată că

acestea au fost indicate doar formal, fără a fi formulate critici în acest

sens. Din analiza hotărârii atacate se observă că aceasta nu a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la

competență, întrucât cererea de recuzare a fost înaintată instanței supreme în

baza dispozițiilor art. 28, alin. (2) C. proc. civ., la inițiativa părților.

În ce privește

motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este

incident, pentru motivele ce succed:

La fila 100 dosar nr.

4203/2/2007 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală se află cererea de recuzare formulată de

petenții D.E.D., M.M.R.M. și M.P. prin care aceștia înțeleg să recuze atât

completul de judecată, cât și întreaga secție a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală și solicită înaintarea cererii la instanța

ierarhic superioară, arătând că la nivelul secției nu poate fi constituit un

complet de judecată care să ”aibă dreptul de a soluționa” această cerere.

La data de 16

ianuarie 2008, prin Încheierea nr. 4498 instanța supremă a soluționat cererea

de recuzare formulată de D.E.D., în sensul respingerii sale.

Petenții M.M.R.M. și

M.P. au solicitat soluționarea cererii lor de recuzare, arătând că prin

Încheierea nr. 4498 din 16 ianuarie 2008, instanța supremă s-a pronunțat doar

în privința cererii de recuzare formulată de D.E.D., astfel că, prin Încheierea

nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală s-a dispus respingerea cererii de

recuzare formulată de aceștia.

Potrivit art. 28

alin. (2) C. proc. civ., nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai

unei secții a acesteia. Acest text reflectă o normă imperativă, care exclude

prezumția raportării disp. art. 27 și urm. C. proc. civ. la toți judecătorii unei

instanțe, ca expresie a abuzului de drept procesual, cazurile de recuzare

urmând a fi argumentate punctual de către partea interesată prin raportare doar

la judecătorii care sunt desemnați să soluționeze litigiul.

Cum în speță cererea

de recuzare privește, pe motive irelevante și prezumate, atât completul de

judecată, cât și toți judecătorii secției a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, iar cererea de recuzare a fost înaintată spre

soluționare instanței supreme în baza art. 28 alin. (2) C. proc. civ. la

inițiativa părților, în mod corect s-a constatat inadmisibilitatea cererii de

recuzare.

Prin urmare, nu pot

fi primite susținerile contestatorilor referitoare la nesoluționarea cererii de

recuzare, criticile formulate în acest sens în cadrul contestației în anulare

neputând fi încadrate în cazurile de admisibilitate prevăzute de prevederile

art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

lipsei capacității de folosință a intimatului S.C. și în consecință, respinge

contestația în anulare împotriva Încheierii nr. 3973 din 23 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, formulată de contestatorii M.M.R.M. și M.P. în contradictoriu cu

intimatul S.C., pentru lipsa capacității de folosință acestuia.

Respinge contestația

în anulare împotriva Încheierii civile nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

formulată de contestatorii M.M.R.M. și M.P. în contradictoriu cu I.D.C.,

D.E.D., P.R., Municipiul București prin primar, SC H.N. SA și Ministerul

Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM