ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2693/2014

Asupra recursurilor civile de față, constată: Prin decizia nr. 558/R din 27 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția perimării și, pe cale de consecință, a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorii M.P., M.M.R.M., D.E.D., P.R. împotriva deciziei civile nr. 202/R din 22 martie 2007 a Curții de Apel București în contradictoriu cu intimații I.D.C., Municipiul București prin Primarul general, SC H.N. SA și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: La data de 11 iunie 2007, contestatorul D.E.D., în calitate de intimat - revizuent, în Dosarul nr. 20194/3/2005 a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 202/R din 22 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, cererea sa fiind înregistrată sub nr. 4203/2/2007 pe rolul secției a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a Curții de Apel București. Ulterior, la data de 13 iunie 2007, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost înregistrată sub nr. 4282/2/2007 contestația în anulare formulată de D.E.D., M.P. și M.M.R.M. împotriva aceleiași decizii.

În motivarea contestațiilor în anulare s-a arătat că au fost invocate motive de recurs care nu au fost analizate de instanță, care a examinat și analizat alte probleme de drept, astfel că, în esență, reținerile instanței de recurs sunt eronate. În drept au fost invocate prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. de la 1865. Prin încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2007, în temeiul art. 164 din același Cod, Dosarul nr. 4282/2/2007 a fost conexat la cel cu numărul 4203/2/2007, inițial introdus. Ulterior conexării, la data de la data de 21 noiembrie 2007, D.E.D., M.P. și M.M.R.M., au invocat un nou motiv de contestație în anulare prin care au arătat, în temeiul art. 317 C. proc.

civ., că instanța de recurs a soluționat recursul declarat de I.D.C. și S.C., fără ca aceștia din urmă să fi formulat motivele de recurs în termenul legal și fără ca acestea să fi fost încadrate de recurenți, în prevederile art. 304 din același Cod. La data de 11 octombrie 2007, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost înregistrată sub nr. 7108/2/2007, contestația în anulare formulată de P.R. împotriva deciziei nr. 202/R din 22 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, în contradictoriu cu intimații D.E.D., M.P., M.M.R.M., I.D.C., S.C., Municipiul București prin primarul General, SC H.N. SA și Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea acestei din urmă contestații s-a susținut, că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale în stabilirea situației de fapt dedusă judecății, în drept fiind invocate dispozițiile art. 318 alin. (1) din Cod. Ca efect al aplicării de către instanță a dispozițiilor art. 164 din același Cod, prin încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2008, Dosarul nr. 7108/2/2007 a fost conexat la Dosarul nr. 4203/2/2007, reținându-se că în ambele dosare părțile au formulat contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, nr. 202/R din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. În urma conexării dosarelor sus menționate la Dosarul cu nr. 4203/2/2007 au dobândit calitatea de contestatori D.E.D., M.P., M.M.R.M.

și P.R., intimați fiind I.D.C., S.C., Municipiul București prin Primarul General, SC H.N. SA și Ministerul Finanțelor Publice. După mai multe cereri de recuzare formulate de contestatorii D.E.D., M.P. și M.M.R.M., la data de 14 ianuarie 2010, în temeiul art. 244 pct. 1 din același Cod, judecata cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4203/2/2007, a fost suspendată până la soluționarea cererii de recuzare a întregii instanțe, aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 04 februarie 2014 s-a dispus repunerea pe rol a Dosarului nr. 4203/2/2007 în vederea discutării excepției de perimare.

Totodată, la termenul din 27 februarie 2014, din oficiu, Curtea a pus în discuție excepția lipsei capacității de folosință a intimatului S.C., precum și excepția perimării judecării contestațiilor în anulare, conexate la Dosarul nr. 4203/2/2007 al Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului S.C., analizând actele existente la dosarul cauzei, Curtea de apel a reținut incidența prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, conform cărora „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.

Capacitatea de folosință, condiție a exercitării acțiunii civile, apare ca fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Capacitatea procesuală de folosință a unei persoane fizice se suprapune capacității sale de folosință civilă, dispărând odată cu moartea persoanei. Așadar, s-a reținut că, după cum rezultă din înscrisul aflat la Dosarului nr. 5819/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - adresa din 14 septembrie 2011 emisă de Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Actualizare, Valorificare Bază Date - intimatul S.C. a decedat la data de 28 mai 2007- conform certificatului de deces nr. XX/2007 emis de Primăria sectorului 4 București.

Constatând că cererile având ca obiect contestațiile în anulare împotriva deciziei nr. 202 R din 22 martie 2007 ale Curții de Apel București au fost formulate ulterior datei de 28 mai 2007, instanța a reținut că la data sesizării sale cu cererile conexate, intimatul S.C. era decedat, astfel că nu avea capacitate de folosință. Faptul că în litigiu este parte intimatul I.D.C., care pretinde în alte litigii că are calitatea de moștenitor al defunctului S.C., nu prezintă relevanță sub aspectul capacității procesuale de folosință a intimatului S.C., deoarece odată ce acesta era decedat la data sesizării instanței, devin incidente prevederile art. 41 C. proc. civ. și, fără o cerere expresă de introducere în cauză a moștenitorilor, nu au fost considerate aplicabile, în speță, prevederile art. 243 alin. (1) teza finală din același Cod, care permit introducerea în cauză a moștenitorilor.

În atare condiții, reținând lipsa capacității de folosință a intimatului S.C. (decedat anterior sesizării instanței), Curtea de apel a respins contestația în anulare exercitată în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință. Referitor la excepția perimării, instanța a reținut că aceasta este sancțiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege. Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, și care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii. În cauză, termenul de un an începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 539/1/2010, adică de la data de 23 iunie 2010. Având în vedere această dată, Curtea de apel a reținut că a trecut mai mult de un an de la data când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au efectuat vreun demers în vederea reluării judecății. Instanța a apreciat că nu pot fi primite susținerile contestatorilor M.P.

și P.R., în sensul că perimarea nu a operat atât timp cât pe rolul Înaltei Curți au existat mai multe cereri, ultima fiind soluționată în decembrie 2013, deoarece, din coroborarea art. 250 cu art. 244 alin. (2) C. proc. civ. a rezultat că este suspendat cursul perimări, până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea judecății a devenit irevocabilă. Împrejurarea că ulterior soluționării irevocabile a recuzării din decembrie 2009, contestatorii M. au continuat să formuleze cereri și să declare căi de atac inadmisibile nu împiedică curgerea termenului de perimare, perimarea fiind în cauza de față și o formă de sancționare a abuzului de drept procesual, ca urmare a multiplelor cereri de recuzare formulate de părți.

Astfel, reținând data de 23 iunie 2010, ca momentul de la care a început să curgă perimarea, Curtea a constatat că până la data de 27 februarie 2014, termenul de perimare de un an s-a împlinit. Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu de la data de 27 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător I.C., I.R.D. și M.S., formulată în Dosarul nr. 4203/2/2007 al Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă. Împotriva deciziei nr. 558R din 27 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și a încheierii pronunțată de aceeași instanță, la aceeași dată au declarat recurs, la data de 04 martie 2014 (cu o completare a motivării la data de 18 iulie 2014) contestatorii M.P., M.M.R.M.

și D.E.D. Aceștia au susținut că hotărârea privind constatarea perimării este nelegală, deoarece suspendarea aplicată cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 nu li s-a datorat și critică decizia nr. 558/R/2014 a Curții de Apel București sub aspectul greșitei rețineri a instanței, care a considerat că aceștia au culpă procesuală prin lipsa demersurilor de reluare a cauzei, sancțiunea perimării nefiind aplicabilă. Cât privește încheierea prin care instanța a respins cererea de recuzare, se invocă drept critici, nemotivarea soluției de respingere a cererii de recuzare.

Împotriva deciziei nr. 558/R din 27 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs și contestatorul P.R., criticile formulate vizând faptul că „suspendarea dispusă la 14 ianuarie 2010 nu a fost cauzată de lipsa de stăruință a părților” solicitând, în esență, a se constata că din 14 ianuarie 2010 și până la 04 februarie 2014, deci pe parcursul unei perioade mai mari de 4 ani, dosarul nu a rămas în nelucrare din vina părților, cum greșit a reținut instanța.

Totodată sunt formulate generic și critici referitoare la „greșita admitere a excepției lipsei capacității de folosință a intimatului I.D.C.” și s-a susținut că datorită unor cereri de recuzare făcute de părți, dosarul având ca obiect contestație în anulare (cereri conexate) a fost greșit perimat, în realitate, neoperând această sancțiune și față de împrejurarea că, mai multe cereri de recuzare nu pot fi imputabile părților care au formulate aceste cereri.

Recursul declarat de contestatori împotriva deciziei prin care s-a constatat perimată contestația în anulare, precum și împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu la 27 februarie 2014 de Curtea de Apel București, secția a-IX-a civilă, este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Prin decizia nr. 558/R din 27 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat perimată contestația în anulare declarată împotriva deciziei nr. 202/R din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Prin decizia nr. 202/R/2007 a instanței sus menționate, s-a admis recursul declarat de I.D.C. și S.C. împotriva deciziei nr. 607 din 4 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a-V-a civilă. S-a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a fost admis apelul declarat de I.D.C. și S.C. împotriva sentinței civile nr. 589 din 24 ianuarie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 472 din 25 ianuarie 2002 a Judecătoriei sector 1 București. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

de la 1865 „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”, astfel că, dat fiind caracterul irevocabil al deciziei dată în recurs, deoarece contestația în anulare a fost declarată împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs și, față de prevederile art. 253 alin. (2) din același Cod, rezultă că nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului referitor la decizia prin care se constată perimată contestație în anulare. Dispoziția ce prevede că hotărârea dată în perimare este supusă recursului, nu trebuie interpretată în sensul că și hotărârea de perimare a unei căi extraordinare de atac de retractare este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deoarece, a admite o astfel de ipoteză, ar însemna a se încălca prinicipiul ierarhiei căilor de atac.

Astfel cum s-a reținut, în accepțiunea textului procedural reglementat de dispozițiile art. 253 alin. (2) din același Cod, deși, de principiu, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, situarea acestui articol în Titlul III al C. proc. civ. de la 1865- Procedura înaintea primei instanțe, determină o interpretare conform căreia, potrivit art. 298 și art. 316 din același Cod, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, iar cele referitoare la judecata în apel, se aplică și în instanța de recurs, dar, numai în măsura în care acestea nu sunt potrivnice dispozițiilor care reglementează cele două căi de atac.

Ca atare, conform art. 299 din Cod sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe, cu activitate jurisdicțională. Prin urmare, hotărârile pronunțate în recurs, indiferent de soluția adoptată, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, ci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod sunt hotărâri irevocabile, în puterea legii. Așa fiind, cum decizia atacată cu contestație în anulare este irevocabilă (fiind dată în recurs) și față de reglementarea pe care C. proc. civ.

de la 1865 o atribuie contestației în anulare, prin dispozițiile art. 320 alin. (3) din același Cod, rezultă indubitabil că, hotărârea prin care s-a constatat perimarea unei decizii privind contestația în anulare a unei hotărâri pronunțată în recurs, nu mai poate fi atacată cu recurs, deoarece, a nu respecta principiul legalității și ierarhiei căilor de atac, înseamnă a deschide calea unei recurs la recurs, ceea ce contravine legii. Referitor la încheierea pronunțată la 27 februarie 2014 de Curtea de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în calea extraordinară de atac de retractare a contestației în anulare, prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător I.C., I.R.D.

și M.S., recursul declarat împotriva acestei încheieri urmează a fi respins, ca inadmisibil. În accepțiunea textului procedural reglementat de art. 34 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 „încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul”. Încheierea prin care s-a respins recuzarea este supusă căilor de atac proprii hotărârii date în fond, astfel că, în cazul în care această din urmă hotărâre este irevocabilă, același caracter îl va avea și încheierea de respingere a cererii de recuzare. Așa fiind, pentru considerentele comune expuse mai sus, cu privire la inadmisibilitatea declarării recursului împotriva unei decizii prin care s-a constatat perimată contestația în anulare, va fi respins și recursul declarat de P.R.

împotriva deciziei nr. 558/R din 27 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii M.P., M.M.R.M. și D.E.D. împotriva deciziei nr. 558/R din 27 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, și încheierii din camera de consiliu din 27 februarie 2014 a aceleiași instanțe. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de P.R. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.