ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 64/A din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții B.M. și B.V.D. și de pârâtul Municipiul București prin primarul general, împotriva sentinței civile nr. 170 din 18 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii reclamanții B.V.D. și B.M. au formulat recurs, la data de 2 aprilie 2015. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 mai 2015. În aplicarea art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată la data de 19 mai 2005 și s-a dispus comunicarea către părțile în litigiu.
Astfel, raportul a fost comunicat recurenților reclamanți B.V.D. și B.M. la data de 25 mai 2015, conform dovezilor aflate la filele 26-27, intimatului pârât Municipiul București prin primar general la data de 25 mai 2015, conform dovezii aflate la fila 25 și intimaților reclamanți V.V.R., V.M. și R.E. la data de 22 mai 2015, conform dovezilor aflate la filele 28-30. La data de 8 iunie 2015, recurenții reclamanți B.V.D. și B.M. au depus punct de vedere, prin care au arătat că, în speța de față, calea procedurală le-a fost restrânsă la două grade jurisdicționate, încălcându-se în acest fel drepturile ocrotite de Convenție. Procedând în acest fel, Înalta Curte nu a respectat cele statuate prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în recurs în interesul legii.
Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,, „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (varianta în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel." Se reține că cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 9 mai 2013, pe rolul Tribunalului București, are ca obiect constatarea calității de persoane îndreptățite la primirea de măsuri reparatorii a reclamanților, fiind întemeiată în drept pe Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2012 „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară" (alin. (1)) și „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanța este „supusă recursului" sau că „poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară" (alin. (2)). Ca urmare, Decizia civilă nr. 64/A din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere dispozițiile art, 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții B.V.D. și B.M. împotriva Deciziei nr. 64/A din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.