ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 1 al Municipiului București - Direcția Generala de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. x/30.05.2017 emisă de către Direcția Generala de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 în baza constatărilor din raportul de inspecție fiscala nr. x din 30.05.2017, în ceea ce privește impozitul pe clădiri în suma de 789.029 RON și taxa de utilizare locuri publice în suma de 36.832 RON stabilite suplimentar; a deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. x/13.06.2017 emisa de către Direcția Generala de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii în suma totala de 492.220,25 RON; precum și a deciziei de impunere pe anul 2017 din data de 16.06.2017 pentru stabilirea taxei de utilizare locuri publice pentru depozite și anexe la construcții, emisa de către Direcția Generala de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 în ceea ce privește taxa de utilizare locuri publice în suma de 7.358 RON, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 4935 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Sectorul 1 al Municipiului București-Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.., s-a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 14.826 RON consemnată de aceasta la B., cu recipisa de consemnare nr. x/11.12.2017.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat s-a arătat că lipsa unei motivări a actului administrativ reprezintă un motiv care poate conduce la nulitatea actului.

Astfel, referitor la impozitul pe clădiri, a susținut recurenta că actele nu cuprind temeiul legal care permite organului fiscal, ca pentru aceeași clădire, cu un singur număr cadastral, să se aplice două cote de impozitare diferite.

Cu privire la plata taxei de utilizare a domeniului public, s-a arătat că nemotivarea acestei măsuri este evidentă, în condițiile în care nu s-a indicat care a fost temeiul legal în baza căruia terenul în cauză putea fi încadrat în categoria locurilor publice, pentru a se putea stabili în sarcina reclamantei obligația de plată.

S-a considerat eronată aprecierea primei instanțe a împrejurării că aplicabilitatea textelor legale reprezintă atributul instanței investită cu acțiunea în anulare, întrucât neconcordanța intre situația de fapt și temeiul de drept echivalează cu nemotivarea actului administrativ, conducând la nulitatea acestuia.

A reiterat reclamanta faptul că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, raportul de inspecție fiscală trebuie să conțină considerentele pentru care au fost înlăturate argumentele societății, ceea ce nu rezultă în cauză.

Totodată s-a arătat că nu a fost informată, anterior emiterii actelor administrative, cu privire la demersurile întreprinse în vederea stabilirii situației juridice a terenului, încălcându-se astfel principiul respectării dreptului la apărare.

Sub aspectul condiției pagubei iminente s-a arătat că aceasta a fost dovedită cu raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, aceasta rezidând din cuantumul important al creanței fiscale, la care se adaugă și importantul prejudiciu de imagine.

Pentru motivele invocate, apreciind întrunite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului și admiterea acțiunii.

Apărările intimatei - pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

În fapt, prin Decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 707772/30.05.2017 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unui impozit pe clădiri în cuantum total de 789.029 RON și a unei taxe pentru ocuparea domeniului public pentru depozite și anexe la construcții în cuantum total de 36.832 RON, prin Decizia de impunere pe anul 2017 emisă la data de 16.06.2017 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei taxe pentru utilizarea locurilor publice pentru depozite și anexe la construcții în cuantum total de 7.358 RON, iar prin Decizia nr. 525310 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată a unor majorări/penalități de întârziere în cuantum total de 492.220,25 RON.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat a fost definit de legiuitor prin articolul 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele " împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Pentru ca instanța să se afle în prezența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării unui act administrativ, care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate, este necesar să existe o vădită îndoială serioasă a actului administrativ, sesizabilă, la o analiză sumară a acestuia.

Este necesar ca îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ să fie constatată la o analiză - prima facie - fără a proceda la o analiză elaborată a tuturor motivelor care sunt invocate în ceea ce privește nelegalitatea pe fond a actului administrativ atacat; pentru că, într-o astfel de situație există riscul ca instanța să fie pusă în situația de a se ante - pronunța cu privire la legalitatea actului administrativ.

Reclamanta a invocat ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, critici de nelegalitate vizând presupusa nemotivare a actelor administrative, care în concret reprezintă nu absența motivării ci netemeinicia aplicării textelor legale reținute de organul fiscal. Or, această critică ce se referă la dezlegarea corectă a modului de stabilire a valorilor de impunere ar obliga instanța la o analiză profundă și amănunțită a interpretărilor date de autoritatea emitentă și a argumentelor invocate de reclamantă, ceea ce ar depăși cadrul unei acțiuni în suspendarea actului administrativ.

Totodată, și în ceea ce privește critica privind omisiunea organului fiscal de a răspunde argumentelor contestatoarei, reține Înalta Curte, că aceste împrejurări, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 nu sunt sancționate cu nulitatea absolută.

În acord cu sentința atacată, constată instanța de control judiciar că aspectele susținute în cadrul acțiunii vizează critici de nelegalitate ale actului administrativ care a căror dezlegare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni.

Astfel, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că se impune reformarea soluției pronunțate de instanța de fond, în sensul casării sentinței și respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

În raport de această constatare, analiza condiției "pagubei iminente" a devenit de prisos, câtă vreme legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a acestor condiții.

Ca atare, chiar și în situația în care Înalta Curte ar considera justificate susținerile reclamantei în dovedirea condiției definite de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, totuși suspendarea executării actului administrativ fiscal nu ar putea fi acordată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II.a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 4935 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - OB