ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 628 de la 09 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și obligată pârâta S.C. A. S.A. să plătească reclamantei B. suma de 10.362,21 RON, reprezentând daune materiale, precum și suma de 50 000 de euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiat; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 1690/A din 25 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 628 de la 09 martie 2016, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.045,69 RON daune materiale și suma de 13.000 euro daune morale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 1690/A din 25 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 98 din C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului arătată în capătul principal de cerere, evaluarea fiind făcută de către reclamant, raportat la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) din același cod.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

În cauză, se constată că prin cererea dedusă judecății, reclamanta B. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A. și intervenientul forțat C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 10.362,21 RON, a daunelor morale în cuantum de 50.000 Euro (echivalentul a 224.250 RON), precum și la plata penalităților de întârziere aferente sumei, conform art. 37 raportat la art. 36 alin. (1) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 10 iulie 2015, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 89 din 12 februarie 2013.

În speță, raportat și la prevederile mai sus enunțate, se constată că valoarea pretențiilor capătului principal de cerere este sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) din noul C. proc. civ., potrivit căruia, sunt definitive, de la data pronunțării, hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Cererea intimatei-reclamante B. privind obligarea recurentei - pârâte S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită, la dosar nefiind depuse dovezi cu privire la aceste cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1690/A din 25 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge cererea intimatei-reclamante B. privind obligarea recurentei - pârâte S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2017.