ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 644/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 644/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 644/2017
Asupra cauzei
de față constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 28.01.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov,
secția civilă, reclamanții A. și B. au solicitat
instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie
obligată pârâta SC C. SA la plata următoarelor sume: 215,50 lei,
daune materiale, în favoarea reclamantului A., 283,28 lei daune materiale, în
favoarea reclamatei B. și câte 50.000 euro daune morale pentru fiecare
reclamant, ca urmare a vătămărilor corporale datorate
evenimentului rutier provocat de fapta ilicită a conducătorului auto
D.
Prin
sentința civila nr. 2268, pronunțată la data de 15.09.2015, în
Dosarul nr. x/93/2015 al Tribunalului Ilfov, a fost admisă în parte
acțiunea formulată și precizată de reclamanții A.
și B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.
A fost
obligată pârâta SC C. SA la plata către reclamantul A. a sumei de
215,5 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 15.000 euro, în
echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune
morale și către reclamanta B. a sumei de 283,28 lei cu titlu de daune
materiale și a sumei de 20.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R.
din ziua plății.
A fost
obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 42,66 lei
cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel toate părțile, ce a fost
înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a
civilă.
Prin decizia
civilă nr. 1599 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel
București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat,
apelul declarat de reclamanții A. și B.
A fost admis
apelul pârâtei SC C. SA împotriva sentinței civile nr. 2268 din 15.09.2015
a Tribunalului Ilfov, secția civilă.
A fost
schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost
obligată pârâta să plătească: suma de 7.000 euro în
echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății cu titlu de daune
morale reclamantului A. și suma de 10.000 euro în echivalent în lei la
cursul B.N.R. din data plății cu titlu de daune morale reclamantei B.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs SC C. SA, înregistrat pe rolul Înaltei
Curți de Casație la data de 13 ianuarie 2017.
Prin
rezoluția din 16.01.2017, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra
admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că
decizia civilă nr. 1599 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel
București, secția a V-a civilă, nu poate fi supusă
recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul
soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse
numai apelului.
Completul de
filtru nr. 7, la data de 27 ianuarie 2017, constatând întrunite condițiile
prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea
raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de
vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.;
comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar
recurs, iar intimații-reclamanți au formulat punct de vedere, prin
care au arătat că își însușesc concluziile raportului
și au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
Constatându-se
încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C.
proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data
de 31 martie 2017, fără citarea părților.
Examinând
recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de
excepția de imulmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în
cauză, a cărei analiză este prioritară, conform art. 248
alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca
inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin
dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit
că hotărârea judecătorească este supusă numai
căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și
termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul
ei.
Prin urmare,
revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru
subiectele de drept aflate în situații identice.
Totodată,
principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond
a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în
alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea
procesuală.
Din
dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții
ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de
atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca
atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe
această cale.
Recursul este
o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca
regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în
cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită
controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de
drept.
Conform art.
634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive,
hotărârile date fără drept de apel, fără drept de
recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
De asemenea,
art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
modificată prin O.U.G. nr. 62/2015, prevede că „Dispozițiile
art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1
ianuarie 2017”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele
pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și
până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1
lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în
cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,
conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de
expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt
supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile
în care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt
supuse numai apelului”.
Totodată,
potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind
C. proc. civ., „Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași
cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii
împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și
neaflate într-o legătură care să facă necesară
judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu
observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei
pretenții în parte”, iar, conform art. 460 alin. (3) C. proc. civ., „în
cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai
multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului
iar altele recursului, hotărârea în întregul său este supusă
apelului”.
Astfel, din
interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc.
civ. rezultă că, în ipoteza în care acțiunea introductivă
are mai multe capete de cerere principale, calea de atac nu se determină
prin însumarea valorilor solicitate prin aceste capete de cerere.
Prin urmare,
din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale redate reiese
că în situația în care mai mulți reclamanți formulează
o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași
pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o
legătură care să facă necesară judecarea lor
împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție
de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de
valoarea fiecărei pretenții în parte. Împrejurarea că
reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează
coparticiparea procesuală activă voluntară și a
principiului disponibilității procesului civil, au ales să
formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul
căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de
pârâtă, nu poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii
pretențiilor lor. Reiese, deci că, ori de câte ori fiecare dintre
reclamanții se poate adresa instanței de judecată cu o cerere de
chemare în judecată distinctă, prin care invocă pretenții
proprii, în baza unor raporturi juridice distincte cu pârâta, iar soluția
pronunțată în una dintre cererile de chemare în judecată nu
depinde de soluția pronunțată în celelalte cereri, valorile
pretențiilor deduse judecății nu se vor adiționa.
În cauza de
față, cererile având ca obiect acordarea de daune morale și
despăgubiri materiale au flecare caracter principal, întrucât ar fi putut
fi formulate individual de fiecare reclamant pe cale separată, chiar
dacă au același temei juridic, respectiv art. 1391 C. civ. (repararea
prejudiciului nepatrimonial) și art. 1387 C. civ. (recuperarea
cheltuielilor cu îngrijirea medicală) ca urmare a faptei ilicite a
intervenientului forțat D. ce a condus la vătămarea
corporală a reclamanților.
Din
conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la dosarul
Tribunalului Ilfov, precum și din considerentele deciziilor
instanțelor de fond, reiese că suma solicitată de fiecare dintre
reclamanți în parte nu depășește pragul de 1.000.000 lei
stabilită drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de
atac a recursului.
Astfel,
pretențiile sunt estimate de reclamanți în cuprinsul cererii de
chemare în judecată la valorile de 215,5 lei pentru reclamantului A.
respectiv 283,28 lei pentru reclamanta B., cu titlu de despăgubiri
materiale, respectiv câte 50.000 euro (aproximativ 225,000 lei), reprezentând
daune morale, pentru fiecare reclamant.
De asemenea,
se constată că reclamanții nu se află într-o situație
de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre
aceștia fiind îndreptățit să se adreseze instanței, în
mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a vătămării
corporale suferite în urma aceluiași accident, soluția
pronunțată în oricare dintre cererile de chemare în judecată
neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor pronunțate în celelalte
cereri. Împrejurarea că același eveniment, respectiv accidentul de
circulație, a reprezentat cauza pentru formularea aceleiași cereri de
chemare în judecată, nu poate avea drept consecință determinarea
valorii obiectului dedus judecății prin cumularea tuturor
pretențiilor reclamanților, devreme ce raportul juridic dintre
fiecare reclamant în parte și pârâtă este distinct, solicitarea de
acordare a despăgubirilor morale și materiale întemeindu-se pe
suferința morală și materială pe care au suportat-o fiecare
dintre reclamanți ca urmare a accidentului auto.
Analizând
legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art.
99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când
reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere
întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește
în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei
pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete
principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași
cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură,
deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în
judecată, instanța competentă se determină în funcție
de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt,
se constată că din conținutul cererii de chemare în judecată
niciunul dintre reclamanți nu a solicitat despăgubiri morale și
materiale care să depășească valoarea prag de 1.000.000
lei.
Față
de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1)
pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă
că decizia civilă nr. 1599 din 14 octombrie 2016 a Curții de
Apel București, secția a V-a civilă, nu poate fi supusă
recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul
soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse
numai apelului.
Analizând
cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este
reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, se constată că
reeurenta-pârâtă a fost reprezentată în faza procesuală a recursului
de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv avocat E.,
așa cum reiese din chiar conținutul cererii de recurs. Prin urmare,
reiese că aceasta a beneficiat în această fază procesuală
de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a
dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context,
legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.
Mai mult,
învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6
alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif
contra României, instanța de contencios european a reiterat că
dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de
limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării
condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe
motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa,
acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în
acest scop de o anumită marjă de apreciere.
Raportat la
soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând
dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi
cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui,
hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără
a se evoca și analiza motivelor de casare”, analiza criticilor de
nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC C. SA, cu sediul în comuna
Voluntari, jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A.,
cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. F., cu sediul în București,
sector 3, B., cu domiciliul procesual ales Ia S.C.P.A. F., cu sediul în
București, sector 3, și intimatul-intervenient forțat D.,
domiciliat în comuna Mehadia, jud. Caraș Severin, împotriva deciziei nr.
1599 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a
V-a civilă.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 31 martie 2017.