ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1751/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1751/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 859 din data de 23 martie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâtele S.C. L. S.A., societate în insolvență, prin lichidator judiciar M.. și cu S.C. N. S.R.L., în calitate de deținător al arhivei S.C. L. S.A., având ca obiect obligarea de a elibera adeverințe din care să rezulte că reclamanții trebuia să beneficieze de dispozițiile Ordinului 50/1990 al MMPS privind Grupa I 100%, 75% (după caz).
Prin decizia nr. 90 din data de 17 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B., D., E., F., G., H., I., J. și K., împotriva sentinței civile nr. 859 pronunțate la 23 martie 2016 de Tribunalul Prahova. A fost anulată sentința civilă a Tribunalul Prahova în parte, în sensul că s-a luat act de renunțarea la judecata pe fond a cererii formulate de A., B., I., J.. A fost respins ca nefondat apelul declarat de D., E., F., G., H., K., menținându-se în rest dispozițiile sentinței civile.
Reclamantul J. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 90 din 17 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 486, art. 488, art. 490 din C. proc. civ.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de respingere a recursului față de intimata S.C. L. S.A. ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință și de anulare a recursului, față de ceilalți intimați, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (3) noul C. proc. civ.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Prioritar, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., instanța se va pronunța asupra excepției lipsei capacității de folosință a intimatei-pârâte S.C. L. S.A., invocată din oficiu, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. x (aflate la dosar) reiese că intimata-pârâtă S.C. L. S.A. a fost radiată la data de 29 iunie 2016, ca urmare a închiderii procedurii falimentului.
Conform art. 56 alin. (1) din C. proc. civ., "Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile".
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Încetarea capacității procesuale de folosință a persoanei juridice se produce la data încetării persoanei juridice înseși, în speța dedusă judecății aceasta intervenind la data de 29 iunie 2016, când intimata-pârâtă S.C. L. S.A. a fost radiată din evidențele oficiului registrului comerțului.
Întrucât intimata-pârâtă S.C. L. S.A. nu mai există, recursul declarat de recurentul - reclamant J. împotriva deciziei nr. 90 din 17 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, față de această intimată, va fi respins ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Raportat la ceilalți intimați, analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.
Criticile din cererea de recurs vizează exclusiv netemeinicia hotărârii atacate, nefiind astfel posibilă încadrarea acestor critici în motivele de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatei-pârâte S.C. L. S.A. și va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant J. în contradictoriu cu această intimată, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. În ceea ce privește ceilalți intimați, va anula recursul declarat de recurentul - reclamant J. împotriva deciziei nr. 90 din 17 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatei-pârâte S.C. L. S.A.
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant J. împotriva deciziei nr. 90 din 17 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, față de această intimată, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Anulează recursul declarat de recurentul - reclamant J. împotriva deciziei nr. 90 din 17 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2017.