ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. 7098/231/2013 la data de 11 iunie 2013, B.E.J. D.S. a solicitat, la cererea creditorului B. SA, încuviințarea executării silite prin poprire împotriva debitoarei P.I., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru emiterea cardului în RON din 4 august 2008. Prin Sentința civilă nr. 19 din 19 iunie 2013, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, reținând că, prin cererea cu care a fost învestită s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru emiterea cardului în RON din 4 august 2008. Potrivit art. 781 alin. (1) Noul C. proc.
civ., poprirea se înființează de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul sau terțul poprit, iar potrivit art. 650 alin. (1), instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Cum sediul B.E.J. D.S. se află în București, sector 3, instanța competentă a soluționa cauza este Judecătoria sector 3 București. Prin încheierea de ședință din 31 iulie 2013, Judecătoria sector 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc.
civ., procesele și executările silite începute anterior datei de 15 februarie 2013 vor rămâne sub imperiul vechilor dispoziții procesuale. Or, în prezentul dosar, cererea creditorului a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 19 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a noii legi de procedură, fiind incident vechiul C. proc. civ. În contextul acestui act normativ, executorul are libertatea de a alege instanța pe care o sesizează, întrucât încuviințarea executării nu face decât să-i permită să efectueze în continuare demersuri de identificare a bunurilor urmăribile pe raza instanței sesizate. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 24 din Noul C. proc.
civ., "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauza pendinte, ulterior datei de 15 februarie 2013. Chiar dacă sesizarea instanței cu cererea de încuviințare a executării silite formulate de către B.E.J. D.S. s-a realizat la data de 11 iunie 2013, în dosarul Judecătoriei Focșani, se regăsește cererea de continuare a executării silite formulată la data de 19 aprilie 2012 de către creditorul B. SA, adresată aceluiași executor. Față de dispozițiile legale anterior citate și de data declanșării procedurii executării silite, rezultă că aplicabile în cauză sunt dispozițiile vechiului C. proc. civ. și nu ale noii reglementări intrate în vigoare la 15 februarie 2013. Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) din vechiul C. proc.
civ., "poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit". În speță, prin cererea formulată, creditoarea B. SA a solicitat, prin intermediul B.E.J. D.S., încuviințarea executării silite prin poprire asupra veniturilor debitoarei P.I., la terțul poprit C.C. SRL, cu sediul în Focșani, județul Vrancea. Cum sediul terțului poprit se află, așa cum s-a arătat, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Focșani, iar dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.