ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 08.02.2016, reclamantul Secretariatul General al Guvernului, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, la executarea obligației ce decurge din contractul de finanțare din instrumente structurale nr. CTRF 1.1.129/8.05.2013 încheiat de părți, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.

Prin Sentința nr. 2.324 din 1 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a obligat pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 47.149,53 RON conform contractului de finanțare nr. x/08.05.2013.

Împotriva Sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă a arătat că sentința instanței de fond nu respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul însușindu-și în exclusivitate criticile formulate de reclamantă, în condițiile în care motivarea hotărârii trebuie să fie în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv și trebuie să fundamenteze și să explice măsurile adoptate.

Mai mult decât atât, motivarea nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate, nefiind suficient ca instanța să preia exclusiv argumentele uneia dintre părți, ci trebuind să arate și motivele pentru care au fost respinse apărările părții adverse.

În motivarea cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziții care impun utilizarea eficientă a fondurilor publice (economicitate, eficiență și eficacitate), a dispozițiilor art. 111, 112 alin. (2) și 113 din Codul muncii, care definesc timpul de muncă, durata efectivă a perioadei de muncă și repartizarea timpului de muncă, dar și a celor ale art. 33 din Legea nr. 188/1999.

În acest context legal, recurentul a apreciat că zilele de repaus nu intră în calculul timpului de lucru decât în cazuri temeinic justificate, astfel că, în mod corect, a exclus de la rambursare suma aferentă rămânerii la destinație a participanților la vizita de studiu pentru cele 2 zile de week-end.

Intimatul-reclamant Secretariatul General al Guvernului, nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, reține următoarele:

Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie solicitarea reclamantului Secretariatul General al Guvernului de obligare a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene la executarea obligației ce decurge din contractul de finanțare din instrumente structurale nr. CTRF 1.1.129/8.05.2013 încheiat de părți, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.

Prima instanță a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, soluția pronunțată fiind criticată de către autoritatea pârâtă prin prisma cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, apreciază că acesta este incident în prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte, constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor părților, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere, paragraf cu paragraf, a cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare formulate prin cererea dedusă judecății și prin întâmpinare au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc analizarea efectivă a argumentelor părților.

Hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, instanța de primă jurisdicție s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia dintre părți, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând integral argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

În acest context, reținând incidența motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, nu va mai analiza susținerile recurentului subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, va admite calea de atac promovată, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor ambelor părți, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, cererea de chemare în judecată urmând a fi analizată inclusiv din perspectiva legalității actelor administrative din care a rezultat suma pretinsă de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței nr. 2.324 din 1 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019.

GGC - OB