Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 596/2020

HOTĂRÂRE
10.03.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 596/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 29/R din 26 ianuarie 1999, pronunțată în dosarul nr. x/1994, Curtea de Apel Brașov a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 643 din 17 mai 1994 a Tribunalului Brașov. Împotriva deciziei instanței de recurs, A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. x/2018. Prin decizia nr. 3/R/2018 din 7 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2018. Prin încheierea din 24 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a suspendat judecata cererii de revizuire, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865. Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, fără să indice motivele nelegalitate pe care își întemeiază recursul. Intimata B. nu a depus întâmpinare la recurs. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 244 1 alin. (1) și art. 328 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ.

nr. 1865, "asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs". Acest text de lege recunoaște calea de atac a recursului numai împotriva încheierilor de suspendare a judecății care nu au fost pronunțate în recurs. În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă reține că recursul are ca obiect încheierea din 24 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a suspendat judecata cererii de revizuire, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865. Pronunțarea acestei încheieri în cadrul revizuirii atrage incidența art. 328 alin. (1) C. proc.

civ. din 1865, conform căruia "hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". În aceste condții, instanța supremă reține că revizuirea a avut ca obiect decizia civilă nr. 29/R din 26 ianuarie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în recurs. Cum decizia pronunțată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, rezultă că și decizia pronunțată în revizuire are același caracter, conform art. 328 alin. (1) din același act normativ. Având în vedere că încheierea de suspendare a judecății a fost pronunțată într-o revizuire exercitată împotriva unei decizii date în recurs, rezultă că această încheiere este irevocabilă, conform art. 244 1 alin. (1), raportat la art. 328 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ. nr. 1865. Fiind o hotărâre irevocabilă, încheierea din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Pentru aceste motive, în temeiul art. 244 1 alin. (1), raportat la art. 328 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1286/2018
civ., reclamantul A. Prin Decizia nr. 1524/A din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei
ÎCCJ 2024-05-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 104/2024
Ședința publică din data de 13 mai 2024 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 2547 din 6 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II
ÎCCJ 2019-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1857/2019
ar, casarea încheierii și, în rejudecare, modificarea acestei hotărâri, în sensul admiterii cererii de recuzare. Prin încheierea de ședință din 22 martie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilități
ÎCCJ 2020-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2020
proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 28 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți. Recurentul - reclamant a formulat punct de vedere la rap
ÎCCJ 2018-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4194/2018
Ședința publică din data de 10 octombrie 2018 Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 185/R/09.05.2017, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a anulat ca netimb
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă