ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 309 din 14 mai 2018, pronunțată în dosarul x/2018, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - litigii de muncă și asigurări sociale.

Instanța a reținut, în esență, că reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Raportat la obiectul acțiunii - drepturi salariale, prezenta cauză reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 266 din C. muncii, respectiv al art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, fiindu-i aplicabile dispozițiile speciale ale art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Conform art. 216 din Legea nr. 62/2011, "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ."

Reclamanții s-au prevalat în alegerea instanței competente să soluționeze cauza de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (...) (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Însă, cu privire la interpretarea acestor dispoziții a fost pronunțată Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, prin care s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., că: sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță; art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, competența teritorială de soluționare a prezentului conflict individual de muncă revine Tribunalului Vâlcea.

Cum niciunul dintre reclamanți nu are calitatea de salariat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1347 din 20 noiembrie 2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Olt. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții sunt procurori și își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

Litigiul de față este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispozițiilor Codului muncii și altor acte normative aplicabile în materie.

Potrivit art. 269 alin. (1) din C. muncii, art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile având ca obiect soluționarea unor conflicte de muncă individuale se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Totodată, conform dispozițiilor alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, a statuat că sintagma "la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Însă, ulterior, s-a pronunțat Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1), precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale.

De asemenea, s-a mai constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte (reclamantă sau pârâtă).

Prin urmare, în raport de cele statuate prin această decizie, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești competente aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea sau corespunzătoare parchetului ierarhic superior unității de parchet la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar excepția de necompetență teritorială are caracter absolut, putând fi invocată și din oficiu de către instanță în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

Reclamanții din speța de față sunt procurori și își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, aflat în circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, astfel că sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Pitești.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 290/2018, aceștia și-au ales ca instanță care să le judece cauza Tribunalul Olt, aflat în circumscripția Curții de Apel Craiova, curte care se învecinează cu cea de la Pitești.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanții C., G., K., D., H., L., B., F., J., A., E., I. și M., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au învestit Tribunalul Olt, secția I civilă, cu un litigiu de muncă - pretenții bănești.

Reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." Alin. 3 al aceluiași articol statuează că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituțională a statuat:

"46. Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constată că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1), coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale sunt de ordine publică, motiv pentru care reclamanții aveau obligația de a sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., G., K., D., H., L., B., F., J., A., E., I. și M., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN