ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 88/F din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței; a fost declinată cauza Tribunalului București, secția a VI-a civilă, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 96 din C. proc. civ., "Curțile de apel judecă:

Obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost el stabilit de reclamanți, cu respectarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., îl reprezintă o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic (Sentința civilă nr. 84 din 14 august 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2003).

Or, față de obiectul cauzei, Curtea a constatat că nu este învestită cu o cerere în materie de contencios administrativ și fiscal și nici nu există vreo dispoziție legală specială care să îi confere competența de soluționare în primă instanță a cererii având ca obiect constatare nulitate absolută act.

În baza art. 132, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, față de dispozițiile art. 95 pct. 1 (actului juridic a cărui nulitate absolută se solicită a se constata fiind o hotărâre judecătorească, caz în care nu sunt incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. k), deoarece hotărârea judecătorească nu este un act evaluat în bani) și art. 107 din C. proc. civ. (sediul pârâtei A.A.A.S. fiind în București).

Prin Sentința civilă nr. 3059 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, obiectul cererii introductive înregistrate la 16.05.2018 și precizate la 21.05.2018, îl constituie "constatarea nulității absolute a Sentinței comerciale nr. 84/14.08.2003, definitivă și irevocabilă, pronunțată de CAB, secția a V-a comercială, ca act juridic".

Prin Sentința comercială nr. 84/2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a soluționat, în primă și ultimă instanță, conform competenței speciale atribuite prin O.U.G. nr. 51/1998, în materia privatizării în litigiile cu A.V.A.B., contestația la executarea silită declanșată de aceasta contra debitorilor-reclamanți în cauza de față, pe care a respins-o ca nefondată.

Potrivit art. 7 alin. (1) din C. proc. civ., "Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii", iar conform art. 12 alin. (1) din același cod, "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți".

Dispozițiile imperative din art. 194 lit. a) - f) din C. proc. civ. prevăd elementele obligatorii din cuprinsul cererii de chemare în judecată, între care obiectul acesteia este esențial, adică pretenția concretă a reclamanților, care este una din condițiile de exercitare a acțiunii civile.

În raport de obiectul cererii se stabilește competența, precum și limitele în care instanța este învestită (art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.).

În situația, în care, obiectul cererii este formulat confuz ori inadecvat, în contradicție cu conținutul și finalitatea acesteia sau cu textul de lege invocat, judecătorul este dator, conform art. 22 din C. proc. civ., respectând regula dezbaterilor contradictorii, să solicite reclamanților precizările necesare și să pună în discuție clarificarea și/sau calificarea juridică adecvată a obiectului și naturii cererii introductive, fără a se substitui părților și, chiar, schimbarea temeiul juridic al cererii.

Întrucât în certificatul de grefă, eliberat la 14.05.2018, la cererea reclamanților, s-a menționat că obiectul acțiunii îl constituie "contestație în anulare-fond" aceștia au depus ulterior (pag. 132) o cerere precizatoare, arătând că nu sunt de acord cu încadrarea din oficiu în drept, "contestație în anulare", obiectul cauzei rămânând cel din cererea introductivă "constatare nulitate absolută ACT".

Față de aceste elemente esențiale pentru redefinirea obiectului cererii introductive, instanța sesizată prin acțiunea în nulitate trebuie să constate că:

- o hotărâre judecătoreasca nu poate fi calificată generic drept "ACT" care să fie susceptibil de nulitate/anulare, ca și un act juridic civil din dreptul comun material;

- hotărârea judecătorească ce face obiectul "acțiunii în nulitate ca act juridic", este un "act jurisdicțional" este o categorie autonomă, distinctă de celelalte acte juridice, determinat, ca atare, prin criteriul procedural (calitatea autorului), fiind un act care emană de la un organ judiciar potrivit unei proceduri specifice, aplicabilă unui litigiu și supus în mod exclusiv, anumitor căi de atac prevăzute expres de lege.

Drept urmare, acest act jurisdicțional, denumit hotărâre judecătorească (încheiere, sentința și decizie), nu poate face obiectul unei așa zise acțiuni civile în nulitate absolută după procedura de drept comun aplicabilă actelor juridice civile.

Pe de altă parte, constatând că obiectul acțiunii îl constituie o hotărâre judecătorească definitivă a cărei nulitate absolută se solicită, competența calificării acesteia drept o cale de atac extraordinară (revizuire/contestație în anulare), aparține instanței care a pronunțat-o, respectiv Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, care este în măsură, conform principiului legalității, să decidă asupra admisibilității și, chiar, să evoce fondul cauzei.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea prin care reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții A.A.A.S. (fostă A.V.A.B.) și C. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Sentinței civile nr. 84 din 14 august 2003, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2003.

În privința rolului judecătorului în procesul civil, care urmărește asigurarea protecției juridice a unor interese private, un rol important aparține părților, atât în ceea ce privește declanșarea procesului, dar și desfășurarea acestuia. Pe de altă parte, asigurarea echilibrului procesual și aflarea adevărului conferă posibilitatea judecătorului de a influența cursul procesului, în cazurile și condițiile impuse de lege.

Art. 22 din C. proc. civ. reglementează rolul judecătorului în procesul civil, conferind acestuia rolul esențial în activitatea de înfăptuire a justiției: stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, aplicarea normelor de drept substanțial incidente în cauză, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, judecătorul având obligația de a pune în discuția părților calificarea juridică exactă.

Astfel, în cazul în care partea invocă greșit un text de lege, judecătorul trebuie să aplice dispoziția legală incidentă în cauză, după punerea acesteia în discuția părților. Instanța poate interveni și în sensul calificării unei cereri denumită greșit de parte.

Hotărârea nr. 84 din 14 august 2003, cu privire la care reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută, este actul de dispoziție al instanței, cu privire la pretențiile deduse judecății.

Căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii judecătorești sunt cele stabilite de lege, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească nu poate face obiectul unei cereri în constatarea nulității absolute, în condițiile dreptului comun.

Raportat la aceste considerente, față de modul în care părțile au înțeles să formuleze acțiunea, raportat și la obiectul acesteia, ce privește Sentința comercială nr. 84 din 14 august 2003, precum și față de obligația instanței de a da calificarea juridică a cererii de chemare în judecată, competența aparține Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții C. și A.A.A.S. (fosta A.V.A.B.), în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN