Decizia nr. 2/2019 — ÎCCJ — conflict de competență împotriva sentinței nr. 6041/2015 a Tribunalului București

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta Comuna Gura Teghii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SRL, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.038.131,18 RON, reprezentând contravaloarea obligației imputate reclamantei de către organele fiscale, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de pârâtă în cursul procedurii de atribuire a unui contract de achiziție publică de lucrări.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 6041 din 30.10.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Cererea de apel Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Comuna Gura Teghii, criticând hotărârea atacată și solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii acțiunii introductive.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin Decizia civilă nr. 703/A/2016 din 19 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Comuna Gura Teghii, a fost anulată în tot sentința atacată și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Comuna Gura Teghii, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 decembrie 2016. II. Hotărârile de declinare a competenței Prin Încheierea nr. 65 din camera de consiliu de la 13 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia, spre competență soluționare, secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a reținut că soluția se impune, în considerarea faptului că litigiul dedus judecății se circumscrie materiei contenciosului administrativ și fiscal, motiv pentru care în temeiul art. 19, 21 și 23 din Legea nr. 304/2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 3050 din camera de consiliu de la 28 septembrie 2018, a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a scos de pe rol cauza și a înaintat-o, spre competentă soluționare, secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (3) din C. proc. civ., a înaintat dosarul spre competentă soluționare Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivare s-a făcut referire, în esență, la prevederile art. 10 alin. (2), art. 20 alin. (1) și 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și la art. 456 - 457 C. proc. civ., reținându-se că nu există dispoziții legale care să prevadă competența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa recursul declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel. Totodată, litigiul a fost soluționat în fond și în apel de secțiile civile ale tribunalului și, respectiv, curții de apel, natura litigiului (civil sau contencios administrativ) constituind însuși obiectul recursului. Or, în cauza de față, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a fost sesizată cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a apelului, hotărâre pronunțată de o secție civilă a curții de apel, situație în care s-a constatat că litigiul este dat în competența secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. III. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență Completul de 5 judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) din C. proc. civ., cu conflictul negativ de competență ivit între două secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - analizând normele incidente în privința competenței în această materie, constată și stabilește că aceasta revine secției I civile, potrivit celor ce succed. Problema de drept supusă analizei o constituie chestiunea conflictuală legată de competența completelor de judecată ale aceleiași instanțe (în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție), respectiv competența materială (ratione materiae), stabilită sub aspect procesual, în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății. Potrivit C. proc. civ., o atare situație este asimilată conflictului negativ de competență, competența pronunțării regulatorului de competență revenind, în cauză, Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Regula în materie de competență este aceea că ea se determină prin raportare la normele incidente la data învestirii instanței, stabilite în funcție de obiectul cauzei deduse judecății. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în patru secții, respectiv: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală, secția de contencios administrativ și fiscal și Secțiile Unite, cu competență proprie. Art. 21 din același act normativ, stabilind competența secțiilor instanței supreme, statuează că secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel. Totodată, art. 23 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, prevede că secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu competența fiecăreia, soluționează cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură, conflictele de competență, în cazurile prevăzute de lege, precum și orice alte cereri prevăzute de lege. În prezenta cauză, se reține că, hotărârea de primă instanță a fost pronunțată de un complet specializat în cauze civile din cadrul Tribunalului București, iar, prin apelul soluționat de un complet specializat în cauze civile din cadrul Curții de Apel București, a fost anulată în tot sentința atacată și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare la un complet specializat de contencios administrativ din cadrul Tribunalului București. Deci, după cum în mod corect a reținut și secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, litigiul a fost soluționat în fond și în apel de secțiile civile ale tribunalului și, respectiv, curții de apel, natura litigiului - civil sau contencios administrativ - precum și modalitatea de invocare și soluționare a excepției necompetenței materiale procesuale (a completului specializat) constituind însuși obiectul recursului. De asemenea, calea de atac declarată în cauză, care face obiectul conflictului negativ de competență, este recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a apelului, cale extraordinară de atac, specifică materiei civile. Calea de atac în materia contenciosului administrativ este doar recursul, cale extraordinară de atac, care poate fi exercitat pentru stricte motive de nelegalitate, expres reglementate de lege, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăzând că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de secțiile specializate de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Prin urmare, instanța superioară specializată în materie este instanța corespunzătoare celei care a pronunțat decizia civilă din apel, adică una din secțiile civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv secția I civilă căreia i-a fost repartizată aleatoriu această cauză. Față de cele expuse anterior rezultă că, instanța de control competentă să analizeze legalitatea și temeinicia acestei soluții este instanța ierarhic superioară corespunzătoare, respectiv secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție căreia i-a fost repartizată aleatoriu soluționarea acestei cauze. În atare situație, Completul de 5 judecători va stabili competența în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a și fost inițial învestită cu soluționarea dosarului, prin repartizare aleatorie. PENTRU ACESTE MOTIVE,