ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta COMUNA GURA TEGHII - prin Primar în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata unor despăgubiri în valoare de 5.038.131,18 RON.

Prin sentința civilă nr. 6041 din 30 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 657 A din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar împotriva sentinței civile nr. 6041 din 30 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată și obligă pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 2.519.065,59 RON, fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar și pârâta S.C. A. S.R.L. au declarat recurs.

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar.

În memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a soluției criticate și, rejudecând apelul solicită admiterea în totalitate si modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata întregii sume de 5.038.131,18 RON reprezentând contravaloarea obligației imputate reclamantei de către organele fiscale, ca urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție exclusivă de către intimata-pârâtă.

Astfel, decizia instanței de apel este parțial nelegală, deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține culpa conjunctă a recurentei-reclamante Comuna Gura Teghii la producerea prejudiciului, aceasta nesocotește flagrant normele legale și principiile aplicabile în materia răspunderii civile delictuale, fiind încălcate dispozițiile de drept material referitoare la legătura de cauzalitate și la vinovăție, întrucât a procedat la o interpretare extensivă a noțiunii de cauză (art. 998 și art. 999 C. civ..)

Așadar, în motivarea hotărârii, instanța de apel în mod corect a avut în vedere mecanismele doctrinare specifice determinării legăturii de cauzalitate, reținând ca fiind adecvat sistemul unității indivizibile dintre cauză și condiții. Cu toate acestea, deși a pornit de la un mecanism doctrinar teoretic corect, instanța de apel a aplicat în mod nelegal acest sistem față de situația de fapt dedusă judecății, ceea ce a condus în mod nelegal la reținerea unei culpe conjuncte a recurentei-reclamante Comuna Gura Teghii.

Mai susține recurenta, că soluția instanței de apel este nelegală, deoarece în mod nelegal a inclus în conceptul de relații cauzale complexe și antecedentul acceptării de către Comuna Gura Teghii a ofertei societății A., iar în al doilea rând, chiar admițând că acest antecedent poate fi inclus în lanțul cauzal, acesta nu a fost și nu poate fi de natură să justifice reducerea răspunderii A..

Acceptarea de către Comuna Gura Teghii a ofertei societății A. nu reprezintă un antecedent care să poată fi cuprins în lanțul cauzal complex, întrucât a fost determinată prin dol.

In concret, exclusiv faptele A. au fost cele care au stabilit cadrul necesar și au generat practic prejudiciul pretins prin acțiune, pentru că a avut loc inducerea în eroare, prin dol, a Autorității contractante. Contrafacerea documentelor din documentația de atribuire a fost făcută cu scopul desemnării sale drept câștigătoare. Dacă A. nu ar fi contrafăcut documentele ofertei, oferta acesteia ar fi fost respinsă ca inacceptabilă, astfel încât recurenta-reclamantă nu ar mai fi fost sancționată și nu ar mai fi suferit prejudiciul.

Așadar, cauza esențială și singura care a generat prejudiciul reclamantei este contrafacerea documentelor de către A., fapta ilicită indubitabilă, confirmată încă din fața primei instanțe, a cărei legătură de cauzalitate cu prejudiciul este incontestabilă.

În aceste condiții, este clar că "elementul de fapt care prin el însuși are caracteristicile determinante pentru a produce prejudiciul" este chiar fapta A. de a întocmi si de a se folosi pe parcursul procedurii de achiziții publice de înscrisurile nereale, elemente depistate de către instituțiile abilitate ale statului și pentru care, culmea, a fost sancționată reclamanta, adică victima înșelăciunii.

Nu în ultimul rând, se poate observa că instanța de judecată nici măcar nu a indicat în ce mod se înscrie conduita Comunei Gura Teghii în lanțul cauzal, dacă este privită drept o cauză sau o condiție. Acest fapt reprezintă dovada cât se poate de clară că instanța de apel nu a făcut decât să preia din doctrina relevantă acel sistem cauzal care a fost cel mai puțin criticat și care a fost acceptat ca fiind cel mai eficient în determinarea legăturii de cauzalitate, fără însă a califica în mod efectiv fapta Comunei Gura Teghii - dacă a reprezentat o cauză sau o condiție și în ce manieră a contribuit la producerea prejudiciului.

Așadar, chiar aplicând raționamentul instanței de apel și inclusiv teza indivizibilității cauzei cu condițiile, singura concluzie ar trebui să fie că faptele societății A. sunt cele care au cauzat direct prejudiciul suferit de Gura Teghii.

În acest context, se susține suplimentar față de aspectele dezvoltate anterior, admițând că atribuirea contractului de lucrări este un fapt/act care trebuie inclus în lanțul cauzal, soluția instanței de apel este oricum nelegală, întrucât pornește de la o greșită preluare a argumentelor dezvoltate de ÎCCJ în litigiul de contencios administrativ în urma căruia Gura Teghii a fost obligată să restituie jumătatea din finanțarea primită (decizia nr. 3066/26 iunie 2014). Considerentele ÎCCJ nu pot fi preluate mutatis mutandis, ci ar fi trebuit analizate în considerarea specificului celor două litigii și a raporturilor juridice dintre părți.

Astfel, ÎCCJ a soluționat un litigiu purtat între Comuna Gura Teghii și AFIR (fosta APDRP), litigiu de contencios administrativ care a avut ca obiect recuperarea finanțării nerambursabile - recuperarea a avut drept premisă depunerea de către beneficiarul Comuna Gura Teghii a unor documente neadevărate/false/inexacte/care nu corespund realității, astfel încât a fost încălcat contractul asumat în raporturile cu AFIR (APDRP). Pe tărâm administrativ, răspunderea nu putea fi stabilită decât în sarcina beneficiarului j finanțării, însă acest lucru nu înseamnă automat că respectivul beneficiar a săvârșit, cu vinovăție, o fantă ilicită. Dimpotrivă, soluția ÎCCJ nu face decât să confirme faptul că Comuna Gura Teghii a fost ținută să răspundă pentru fapta ilicită a altei persoane, deci în mod obiectiv.

Prezentul litigiu, tranșează strict raporturile dintre Comuna Gura Teghii și societatea A.. Faptul că reclamanta a fost ținută să răspundă față de AFIR nu înseamnă că acceptarea ofertei A. a fost un fapt ilicit care să concure la producerea prejudiciului reclamant prin prezenta acțiune.

În plus, corecta înțelegere a mecanismului cauzal trebuie să aibă în vedere faptul că o comisie de evaluare nu poate și nu trebuie să facă verificări referitoare la autenticitatea și veridicitatea unor înscrisuri depuse de către un ofertant la o procedură de licitație.

În aceste condiții, se susține că atribuirea contractului de lucrări, chiar dacă ar fi reținută în lanțul cauzal (drept cauză sau condiție), nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere, fie și parțială, pentru A., pentru că nu a avut în realitate niciun impact și nicio influență din perspectiva producerii prejudiciului.

Astfel, atribuirea contractului a fost deja sancționată, pe tărâm administrativ, prin soluția de restituire a finanțării nerambursabile.

Or, în aceste condiții, soluția instanței de apel este vădit nelegală, deoarece instituie o a doua sancțiune pentru aceeași conduită a Comunei Gura Teghii, conduită care a fost sancționată prima dată din punct de vedere obiectiv, fără a se stabili că ar fi fost o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție. În acest mod, bugetul locat este grav prejudiciat, pentru că unitatea administrativ-teritorială nu numai că a trebuit să ramburseze 50 % din finanțare, dar nici nu poate recupera integral, la rândul său, acest prejudiciu de la adevăratul autor al faptei ilicite.

În alte cuvinte, fără fapta ilicită comisă de A., nu ar fi existat un prejudiciu, iar acesta este elementul crucial în aprecierea existentei legăturii de cauzalitate. Acordarea contractului de către comisie, în baza unei documentații aparent regulamentară și controlarea și sancționarea reclamantei de autoritățile statului au venit ca o consecință directă și necesară a faptei A. de a prezenta o ofertă falsificată.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâtă A. S.R.L..

În memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, ca urmare a aplicării greșite a normelor de drept material incidente și a clauzelor contractuale.

In pronunțarea soluției de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept material aplicabile în cauză, iar problemele de drept specifice cauzei nu au fost analizate în mod judicios.

Astfel, instanța a aplicat în mod greșit normele incidente în prezenta cauză, constatând fără temei că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în privința pârâtei, reținând astfel o culpă conjunctă a acesteia și a intimatei-reclamante.

Ceea ce a omis instanța de apel este faptul că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, intimata-reclamantă trebuia să probeze, conform art. 1169 din C. civ. de la 1864, cu mijloacele de probă prevăzute de legea comercială, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv a faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Mai susține recurenta, că în motivarea cererii, intimata-reclamanta nu a probat săvârșirea unei fapte de către aceasta, ci s-a rezumat la prezentarea unor aspecte de natură penală, care nu fac obiectul prezentei cauze.

Așadar, se face vorbire despre fals în înscrisuri, fără ca acest aspect să fie stabilit în concret printr-o hotărâre judecătorească, acestea fiind simple supoziții folosite ca argumente în susținerea cauzei.

Prin urmare, apreciază că până în momentul la care o instanță judecătorească nu hotărăște asupra caracterului penal al faptei imputată, precum și asupra persoanelor vinovate pentru săvârșirea eventualelor infracțiuni și responsabile pentru producerea prejudiciului, apărările intimatei-reclamante nu pot fi primite.

În ceea ce privește prejudiciul, acesta trebuie să întrunească două condiții esențiale, să aibă un caracter cert și să nu fi fost reparat încă.

Astfel, solicită instanței să constate că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că acoperirea prejudiciului în proporție de 80% prin subvenții de stat nu înlătură răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Instanța de apel trebuia să rețină faptul că, prin acoperirea integrală a prejudiciului, o parte semnificativă prin subvenții de stat și o altă parte prin alte modalități, este evident că acesta nu mai întrunește condițiile esențiale privind caracterul cert și actual.

Așadar, instanța de apel, a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 998 din C. civ. de la 1864, care implică în mod clar existența unui prejudiciu pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

In ceea ce privește culpa, se susține că pârâta și-a îndeplinit obligațiile astfel cum au fost stabilite prin contract, nu au existat reclamații la adresa acesteia privind modul de îndeplinire a obligațiilor, iar lucrările au fost executate conform proiectului, astfel că nu poate fi angajată vreo culpă în sarcina pârâtei.

Așadar, instanța de judecată nu a exonerat-o pe intimata-reclamantă de răspundere, ba mai mult, i-a reținut acesteia o culpă în derularea procedurii de atribuire a contractului, stabilindu-i în sarcină obligația de plată a jumătate din valoarea creanței stabilite de organele fiscale.

În condițiile în care, în sarcina intimatei-reclamante se reține o culpă, pentru lipsa de diligență a comisiei de evaluare în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică, admiterea unei acțiuni în răspunderea delictuală a pârâtei nu face decât să conducă la o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-reclamante.

În acest context, se solicită instanței să constate că, în mod eronat instanța de apel a reținut o culpă conjunctă a pârâtei și a intimatei-reclamante. Instanța trebuie să analizeze și să constate faptul că presupusa faptă imputată pârâtei nu are aptitudinea de a produce vreun prejudiciu, în condițiile în care s-a acționat cu profesionalism, îndeplinind în mod corespunzător toate obiectivele proiectului finanțat.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, în mod corect a reținut instanța de fond că această condiție nu este întrunită.

Pentru existența și angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. în speța dedusă judecății, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu este probat raportul cauzal între faptă și prejudiciu de către intimata-reclamantă.

Astfel, în lipsa legăturii de cauzalitate, nu ne putem afla pe tărâmul răspunderii civile delictuale. Mai mult decât atât, raportul de cauzalitate nu constituie numai o condiție esențială a angajării răspunderii civile, ci este în același timp și criteriul sau elementul în funcție de care se determină întinderea prejudiciului.

In absența unei decizii a comisiei de evaluare care să fi declarat câștigătoare oferta pârâtei nu ar mai fi fost încheiat contractul de lucrări cu aceasta și nici nu ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat, pentru recuperarea căruia apelanta a fost executată silit.

Pe cale de consecință, se solicită instanței să constate că nu este întrunită condiția esențială privind legătura de cauzalitate, fapta intimatei-reclamante fiind singura de natură să genereze prejudiciul cauzat.

În urma analizării teoriilor prezentate, rezultă fără îndoială că raționamentul instanței de apel în privința existenței legăturii de cauzalitate a fost unul eronat, conducând în mod injust la antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, cu încălcarea dispozițiilor art. 998 din C. civ. de la 1864, din care reies în mod clar condițiile esențiale pentru angajarea răspunderii.

Așadar, este evident că instanța de apel a soluționat cauza cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile situației de fapt deduse judecății.

Prin întâmpinarea depusă, la 12 august 2021, recurenta Comunei Gura Teghii a solicitat respingeți cererea de recurs formulată de A. S.R.L. ca inadmisibilă (în ceea ce privește criticile referitoare la fapta ilicită, prejudiciu și vinovăție), respectiv ca neîntemeiată (în raport cu toate motivele de recurs).

Prin întâmpinarea depusă la 26 august 2021, recurenta A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul recurentei Comunei Gura Teghii la întâmpinarea recurentei A. S.R.L., depus la 9 septembrie 2021 s-a solicitat înlăturarea susținerilor formulate de aceasta ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 noiembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte a amânat cauza pentru discutarea excepției nulității recursurilor și a acordat termen la data de 17 martie 2022, cu citarea părților.

La termenul din 17 martie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursurilor invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurenți se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriilor de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Aceste susțineri reprezintă chestiuni ce vizează de fapt reanalizarea probatoriului și implicit starea de fapt dedusă judecății, aspecte ce nu se circumscriu motivului de recurs evocat, sens în care, Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat formal în cauză.

Astfel, din analiza memoriilor de recurs, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acestea nu pot fi analizat din perspectiva dispozițiilor evocate, întrucât argumentele recurenților au făcut trimitere la dispoziții de drept material, însă fără a proceda la analizarea acestora din perspectiva hotărârii recurate și fără a arăta greșelile săvârșite de instanța de apel, în soluționarea cauzei.

Așadar, recurenta-reclamantă a apreciat că soluția instanței de apel este nelegală, deoarece nesocotește normele legale și principiile aplicabile în materia răspunderii civile delictuale, fiind încălcate dispozițiile de drept material referitoare la legătura de cauzalitate și la vinovăție, întrucât a procedat la o interpretare extensivă a noțiunii de cauză - art. 998 și 999 C. civ.

Totodată, se susține că instanța de apel în mod corect a avut în vedere mecanismele doctrinare specifice determinării legăturii de cauzalitate, reținând ca fiind adecvat sistemul unității indivizibile dintre cauză și condiții și, cu toate acestea a aplicat în mod nelegal acest sistem față de situația de fapt dedusă judecății, ceea ce a condus în mod nelegal la reținerea unei culpe conjuncte a recurentei-reclamante Comuna Gura Teghii.

În acest context, recurenta-reclamantă susține că "elementul de fapt care prin el însuși are caracteristicile determinante pentru a produce prejudiciul este chiar fapta pârâtei de a întocmi și de a se folosi pe parcursul procedurii de achiziții publice de înscrisuri nereale, elemente depistate de către instituțiile abilitate ale statului și pentru care a fost sancționată reclamanta, victima înșelăciunii.

În continuare, recurenta-reclamantă face vorbire despre verificările comisiei de evaluare referitoare la autenticitatea și veridicitatea unor înscrisuri depuse de către un ofertant la o procedură de licitație.

În ceea ce privește recursul recurentei-pârâte, aceasta susține că în pronunțarea soluției de admitere în parte a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept material aplicabile în cauză, apreciind că problemele de drept specifice cauzei nu au fost analizate în mod judicios, însă fără a evoca textele legale interpretate și aplicate greșit de instanță.

Mai susține recurenta-pârâtă, că instanța de apel a omis faptul că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reclamanta trebuia să probeze, conform art. 1169 C. civ. de la 1864, cu mijloacele de probă prevăzute de legea comercială, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv a faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.

În continuare recurenta-pârâtă a dezvoltat condițiile privind antrenarea răspunderii civile delictuale, apreciind că instanța de apel, a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 998 C. civ. de la 1864, care implică existența unui prejudiciu.

Totodată, se reține că prin cererea de recurs formulată în cauză, recurenta-pârâtă a făcut o trecere în revistă a teoriilor doctrinare privitoare la determinarea legăturii de cauzalitate, susținând în esență că "în mod corect a reținut instanța de fond că această condiție nu este întrunită" față de pârâtă și că în realitate, fapta reclamantei este singura de natură să creeze prejudiciul pretins prin acțiune.

Așadar, recurenta-pârâtă a evidențiat că potrivit oricăruia dintre mecanismele doctrinare indicate, doar fapta Comisiei de evaluare constituie acel antecedent cauzal care prin el însuși are toate caracteristicile necesare pentru a genera singur prejudiciul invocat de către Comuna Gura Teghii.

Prin urmare, se constată că aspectele relevate de către recurenți referitoare la starea de fapt și fondul cauzei nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărâri, întrucât în cuprinsul cererilor de recurs sunt formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății și critici privind modul în care instanțele au apreciat probele administrate, cu referire la starea de fapt.

Totodată, sunt prezentate aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Așadar, se constată că prin memoriile de recurs, recurenții nu au indicat și nici nu au dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de către recurenți în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Astfel, deși au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, recurentele își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt și de administrare și apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurente constă, practic, în redarea istoricului cauzei, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată și a demersurilor întreprinse, a apărărilor formulate la fond și în apel, a probelor administrate, fără însă a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței de apel, a cărei hotărâre au atacat-o.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, deși recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă au indicat, drept motiv de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la hotărârea pronunțată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, din observarea criticilor formulate de către recurente se constată că, acestea nu reprezintă critici efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivelor de recurs evocate, ci doar critici de netemeinicie.

Înalta Curte, reține că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Aspectele învederate de recurente se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, dezvoltarea criticilor nu face posibilă încadrarea lor în nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în realitate, recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la situația de fapt și probele efectuate în cauză și a modului de interpretare a acestora - ceea ce constituie o chestiune de fapt și de administrare și apreciere a probelor, ce nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, iar simpla indicare a unui text de lege, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea, prin raportare la hotărârea pronunțată, nu este suficientă, din această perspectivă.

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererilor de recurs de față.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textului de lege invocat, va admite excepția nulității, invocată din oficiu, și va constata nulitatea cererilor de recurs, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 496 alin. (1) din același Cod va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMUNA GURA TEGHII și recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 657 A din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMUNA GURA TEGHII și recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 657 A din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.