ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată, la data de 19 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 1714/C din 16 mai 2018 privind împuternicirea comisarului șef B. în funcția vacantă de director al Penitenciarului Oradea.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 155 din 4 octombrie 2018, instanța a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și suspendarea executării ordinului contestat.

A apreciat, referitor la existența cazului bine justificat, că există o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ.

Deși, prin Anunțul nr. x din 10 aprilie 2018 s-a prevăzut, în mod expres, dreptul celor interesați a ocupa prin împuternicire funcția vacantă de director la Penitenciarul Oradea și de a trimite documentele necesare și de a susține un interviu, acest interviu nu a mai avut loc.

Pe de altă parte, s-au încălcat dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, pentru că intimatul B. a fost împuternicit la Penitenciarul Oradea pe o perioadă de 6 luni, începând cu 1 mai 2017, iar ulterior încă 6 luni, până la data de 30 aprilie 2018. Astfel, prezenta împuternicire este a treia în succesiune, fiind o încălcare clară a unei dispoziții legale.

Instanța nu a analizat aparența de legalitate a actului atacat, apreciind că necesită un probatoriu prea amplu, însă sunt suficiente indicii care să creeze o aparență de nelegalitate a actului.

În ceea ce privește paguba iminentă, a arătat recurentul că îndeplinea toate condițiile pentru a fi numit prin împuternicire director al Penitenciarului Oradea. Prin numirea intimatului în funcție, a fost privat de o șansă, aceea de a participa la interviu și de a fi împuternicit în funcția de director.

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat că ordinul contestat a prevăzut împuternicirea intimatului B. pentru o perioadă de 6 luni, pentru intervalul 1 iunie 2018 - 30 noiembrie 2018, astfel că se ridică problema lipsei obiectului cererii de suspendare.

A arătat, în esență, că legea nu instituie o procedură de selecție în vederea împuternicirii, cu obligativitatea chemării la interviu.

De asemenea, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 stabilește perioada pentru care se poate dispune împuternicirea pe funcții de conducere, după expirarea perioadei putând fi dispuse noi împuterniciri, legea neimpunând o condiție suplimentară referitoare la durata totală a împuternicirilor.

3.2. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că reclamantul s-a limitat la formularea cererii de suspendare a OMJ nr. 1714/C din 16 mai 2018, fără, însă, să introducă și acțiunea în anulare a actului, în condițiile art. 7, 8 și 11 din Legea nr. 554/2004.

Ordinul contestat și-a produs toate efectele, astfel că, atât cererea introductivă, cât și recursul, au rămas fără obiect.

În ceea ce privește ordinul contestat, a apreciat că îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 nelimitând numărul împuternicirilor la cel mult două perioade succesive de 6 luni. De asemenea, evaluarea și desemnarea persoanei împuternicite pe funcția de director de unitate penitenciară intră în competența exclusivă a ministrului justiției, conform art. 20 din Legea nr. 293/2004.

Examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

4.1. Înalta Curte reține că suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Condițiile prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Alegațiile reclamantului, referitoare la dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, reiterate și prin recurs, nu sunt apte să inducă o prezumție de nelegalitate a ordinului, după cum corect a apreciat prima instanță.

De asemenea, condiția prevenirii unei pagube iminente nu a fost dovedită în niciun fel, recurentul nedovedind în ce constă prejudiciul pe care i-l produce ordinul contestat.

În acest sens, în mod justificat instanța de fond a reținut ca nefiind îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, din analiza sumară a ordinului contestat, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act și nici nu s-a făcut dovada pagubei iminente.

4.2. Nu în ultimul rând, analizând situația concretă dedusă judecății, se constată că, prin Ordinul nr. 1714/C din 16 mai 2018, a cărui suspendare s-a solicitat prin acțiune, s-a dispus, începând cu 1 iunie 2018, împuternicirea intimatului-pârât B. în funcția de director penitenciar pentru o perioadă de 6 luni, respectiv pentru perioada 1 iunie 2018 - 30 noiembrie 2018.

Înalta Curte reține că, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare se tinde a se realiza prin cerere.

Prin urmare nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece hotărârea emisă de instanță se raportează la momentul pronunțării.

În acest sens, este de necontestat că Ordinul nr. 1714/C din 16 mai 2018 emis de ministrul Justiției și-a produs efectele juridice anterior judecării definitive a cererii de suspendare.

Astfel, faptul că actul administrativ a cărui suspendare se solicită și-a epuizat efectele, situația reglementată prin ordin epuizându-se la data de 30 noiembrie 2018, face lipsită de sens analiza instanței prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că o astfel de analiză are, ca situație premisă, existența unui act administrativ susceptibil de a produce efecte.

4.3. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 155 din 4 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2019.

GGC - CP