ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 695/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acțiune în constatare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar la acea dată, să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin Sentința civilă nr. 1237 din 05 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe acesta din urmă.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâtul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a instanței de fond.

În drept, recurentul-reclamant a dezvoltat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, invocând faptul că întreg probatoriul administrat în cauză pentru stabilirea calității sale de "colaborator al securității" s-ar axa pe "angajamentul de colaborare" și pe o așa-zisă "sesizare" ce i-ar fi fost atribuită în mod nereal de către un ofițer de securitate.

În opinia recurentului, pe baza acestui probatoriu, instanța de fond a apreciat fără temei că ar fi întrunite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 și ar fi constatat în mod greșit calitatea sa de colaborator al Securității.

Astfel, chiar dacă a fost recrutat de către organele fostei securități, acest fapt s-ar fi realizat pe bază de presiuni și amenințări repetate în perioada în care era minor, neavând discernământul necesar pentru a conștientiza ce înseamnă această "colaborare" și nici reprezentarea exactă a potențialelor sale fapte. Totodată, susține recurentul, la vârsta aceea, nu avea nici capacitatea și nici puterea de a se opune în vreun fel semnării acelui angajament de colaborare cu organele de securitate; în realitate însă, deși i se atribuie faptul că ar fi relatat verbal unui ofițer de securitate anumite aspecte referitoare la audierea postului de radio "B." de către unii colegi de școală, nu a existat niciun fel de legătură și nicio colaborare cu respectiva persoană, nu a furnizat nicio informație acestuia, nici verbal și nici în scris.

Mai mult decât atât, informațiile referitoare la audierea postului de radio "B.", au fost obținute de către ofițerul de securitate din declarațiile luate unor elevi, așa cum rezultă din înscrisurile probatorii aflate la dosarul cauzei.

Mai arată recurentul și faptul că, deși se susține că la dosarul său personal ar exista o notă de analiză în care un ofițer de securitate a consemnat că, "în urma sesizării făcute de către numitul "C.", s-a putut trece la documentarea și destrămarea anturajului format în jurul elevului R.E., anturaj care colporta știrile transmise de postul de radio B.", nu există nicio dovadă că pârâtul ar fi furnizat acea informație (singura, de altfel) ofițerului de securitate respectiv; trebuie avut în vedere și faptul că informația referitoare la audierea postului de radio respectiv fusese obținută de ofițerul de securitate în urma audierii unor elevi din școala respectivă, la acea vreme.

Susține recurentul că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prevăd că, prin "colaborator al Securității" se înțelege "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.", astfel că aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cazul său; în concluzie, având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate, precum și înscrisurile probatorii aflate la dosarul cauzei, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea Sentinței civile nr. 1237 din data de 05.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepție respinsă de către instanța de recurs în ședința publică din data de 7 februarie 2020 iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În opinia intimatului, sentința recurată este temeinică și legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material întrucât, în mod corect, prima instanță a observat îndeplinirea condițiilor necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin culegere de informații, în persoana pârâtului. Acesta ar fi fost recrutat de către organele fostei Securități, fapt pe care nu l-a contestat, "în scopul combaterii unor fenomene negative din cadrul liceului Vlaicu Vodă", iar pe baza semnalării acestuia din 24.04.1980, s-a trecut la verificări ce au constat, practic, în interogarea elevilor menționați de sursa "C." în nota respectivă, aceștia din urmă, prin declarațiile date, recunoscând faptele.

Din coroborarea informațiilor prezentate, ar rezulta că recurentul a furnizat organelor de securitate informații referitoare la colegii care ascultau posturi de radio interzise și care comentau pe marginea știrilor transmise de aceste posturi, situație care ar fi condus la îngrădirea unor drepturi ale unor persoane, având în vedere că, față de elevii din grupul respectiv, s-a luat măsura avertizării, aspecte care atestă îndeplinirea ambelor condiții impuse de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator.

Prin Rezoluția din 16 noiembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, la data de 7 februarie 2020, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, întrucât prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru argumentele ce urmează:

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Prin conținutul mai multor decizii (Deciziile cu nr. 843/2011, nr. 530/2009 și nr. 1522/2011), Curtea Constituțională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică cu caracter colectiv, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, art. 2 lit. b) din actul normativ menționat definește noțiunea de "colaborator al Securității" ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității", rezultă condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b), prin informațiile respective sa fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care sa conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de "colaborator al Securității".

În jurisprudența sa constantă (Deciziile cu nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632 din 20 decembrie 2011, nr. 760 și nr. 1416/2011, Decizia nr. 672/2012 etc.), Curtea Constituțională a subliniat faptul că, într-o acțiune în constatarea calității de colaborator, promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția. Constatarea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei analize minuțioase din partea instanței asupra întregului material depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității". În cadrul acestui proces, pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât și faptele negative, acestea din urmă, prin dovedirea faptelor pozitive contrare.

Relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității nu au o valoare probantă prestabilită, deci instanța nu poate pronunța o hotărâre exclusiv în baza acestora, având obligația de a analiza întregul material probator administrat în cauză și de a uza de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului. În Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituțională a subliniat în mod explicit că: "(...) pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității, nu pot fi administrate și apreciate individual, ca probe unice; cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă".

În prezenta cauză, prin acțiunea introductivă, reclamanta CNSAS a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în persoana recurentului, prevalându-se exclusiv de Nota din 24.04.1980 în care un ofițer de securitate consemna faptul că în urma unei sesizări făcută de personajul "C." ar fi fost posibilă destrămarea anturajului format în jurul unui anumit elev, anturaj care colporta știrile transmise de postul "B.". În același fel, pe baza acestei Note de analiză, Raportul din 27.04.1980 consemnează faptul că informația mai sus-menționată ar fi fost "obținută" de la colaboratorul "C.", fără să existe nicio altă dovadă a colaborării, în afara acestor pretinse relatări verbale consemnate de către lucrătorii fostei securități, aceleași valențe și caracteristici având și Nota din 14.10.1980.

Aceste relatări verbale nu pot fi sub nicio formă considerate de către Înalta Curte ca având o valoare probantă prestabilită și absolută, în condițiile în care, aspect deloc lipsit de semnificație, nu există nicio altă probă a colaborării cu care să se coroboreze, iar informațiile referitoare la audierea postului de radio "B." au fost obținute de ofițerul de securitate chiar din declarațiile luate unor elevi, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond.

În contextul expus, câtă vreme înscrisurile depuse de reclamant la dosar nu se coroborează cu nicio altă probă care să emane de la pârâtul-recurent sau de la o terță parte, nu se poate concluziona, dincolo de orice dubiu, că pârâtul a fost colaborator al securității așa cum susține autoritatea reclamantă și cum, în mod eronat, a reținut prima instanță.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în tot sentința recurată și, reținând cauza spre rejudecare, va respinge acțiunea introductivă ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva Sentinței civile nr. 1237 din 05 aprilie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2020.

GGC - NN