ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a -VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în data de 20 aprilie 2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună: - anularea Deciziei nr. 12/12.01.2016 prin care Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a soluționat contestația formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială- Municipiul Oradea, înregistrată la sediul M.D.R.A.P. sub nr. x/07 decembrie 2015. - anularea titlului de creanță intitulat Nota de neconformitate nr. x/04 august 2015 emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, privind Contractul de finanțare cod SMIS 48211, încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 pentru proiectul "Amenajare intersecție prin pasaj denivelat intre drumul de centura al Municipiului Oradea (str. x) și drumul național DN 76 Relația Deva", prin care s-a aplicat o corecție financiară de 100% din valoarea actului adițional nr. x/16 aprilie 2015 la Contractul de execuție lucrări nr. x/31 iulie 2014, încheiat între U.A.T. Municipiul Oradea și Asocierea dintre A. (lider) și S.C B. SRL(executant), valoarea corecției financiare fiind în cuantum de 926.886,03 RON. - exonerarea de la plata sumei ce reprezintă corecția financiară de 100%. - obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cereri de plată achitate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea. În subsidiar, a solicitat să se constate starea gravității scăzute a neregulilor reținute și reducerea cotei corecțiilor financiare de la 100% la 5%, în conformitate cu Anexa partea 1B - punctul 6 "cazul în care nu se justifica atribuirea unui contract prin procedura de negociere fără publicarea prealabila a unui anunț de participare" -din H.G.. 519 din 26 iunie 2014.

Hotărârea pronunțată în cauză Curtea de Apel București, secția a -VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3338 din 2 noiembrie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea reprezentată prin Primarul Municipiului Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, pe cale de consecință, a anulat Nota de neconformitate nr. x/04 august 2015 emisa de parat, a anulat decizia nr. 12/12.01.2016 emisă de parat și a exonerat reclamantul de corecția financiara de 100%. Totodată, a obligat pârâtul să restituie reclamantului sumele reținute din cererile de rambursare/cererile de plata, în baza notei de neconformitate de mai sus.

Calea de atac exercitată în cauză Reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a promovat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3338 din 02 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Invocând ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială- Municipiul Oradea. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În dezvoltarea apărărilor a arătat că sentința instanței de fond este temeinică și legală, că în mod corect instanța a apreciat ca neîntemeiată corecția aplicată, pentru motivele invocate de organismul verificator care a reținut că autoritatea contractantă a atribuit un contract de lucrări fără respectarea legislației privind achizițiile publice.

Poziția procesuală a reclamantului Recurentul-pârât nu a înțeles să formuleze răspuns la întâmpinare.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., Față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Analiza cererii de recurs 1. Motivele de fapt și de drept relevante Recurenta a invocat în calea de atac întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. faptul că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru atribuirea lucrărilor suplimentare. Analizând aceste aserțiuni instanța de recurs apreciază că acestea nu reprezintă reale critici ale soluției instanței de fond argumentele fiind de tipul "instanța greșește întrucât noi avem dreptate" ceea ce, în adevăr, nu poate fi susținut. În realitate, referitor la neîndeplinirea celei de a treia condiții din art. 122 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, cu referire la susținerea valorică pe baza cantităților a lucrărilor, opinia instanței este că această teoretizare a textelor fără vreo legătură cu activitatea în concret a lucrărilor, nu poate fi primită. Lucrările, în sine, astfel cum au fost definite de reclamant sunt similare în esență, utilitatea și finalitatea lor. Instanța precum și în alte spețe, consideră că a utiliza formule diferite pentru aceeași activitate, doar pentru a demonstra că nu sunt 100% identice, nu poate fi acceptat. Cât privește secundul argument, respectiv faptul că lucrările suplimentare nu trebuie să presupună neapărat respectarea întregului proiect inițial sau a unei cote părți din acestea, ci pot implica respectarea unei simple subcategorii de operațiuni/manevre tehnice, aspectele pur teoretice, din nefericire nu sunt ale instanței ci ale recurentei, redactorul prezentei licențiat și al unei instituții tehnice de învățământ superior achiesând la opinia instanței de fond. Cel de-al treilea argument legat de lucrări suplimentare pentru simplul motiv că acestea nu au fost estimate relevă mai pregnant factura logică a acestei interpretări. Fără acea posibilitate teoretică a unor conveniente ale reclamantului, textele de lege sau din contractul părților în speță, art. 21.1 la care se raportează recurenta nu pot conduce la concluzia dorită, în lipsa unor dovezi indubitabile pe care partea nu le-a făcut, deși sarcina probei îi revenea. În ceea ce privește argumentul final, în fapt o reiterare a celui referitor la similaritatea lucrărilor suplimentare generate de împrejurări noi constatate în teren și în urma unui studiu geotehnic, instanța reiterează observațiile legate de inaplicabilitatea aspectelor pur teoretice în activități concrete precum cea de construcție, exemplele în acest sens fiind nenumărate dar, ceea ce se relevă din diverse spețe și poziția recurentei- diferă. În concluzie în raport de argumentele invocate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge, ca nefondat.