ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4985/2019

HOTĂRÂRE
24.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4985/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.04.2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,

- anularea Deciziei nr. 5/08.01.2016 prin care pârâtul a soluționat contestația înregistrată sub nr. x/15.12.2015 și sub nr. x/21.12.2015,

- anularea Notei de neconformitate nr. x/06.10.2015 emise de Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, prin care s-a aplicat corecția financiară de 100% din valoarea actului adițional nr. x/12.06.2015 la contractul de lucrări nr. x/16.11.2012 încheiat între UAT Municipiul Oradea și S.C. A. S.R.L., reprezentând suma de 58.528 RON (fără TVA) referitoare la Contractul de finanțare cod SMIS 13505 încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 pentru proiectul "Reabilitare și modernizare Centrul de cazare temporară nr. 3",

- exonerarea de la plata sumei ce reprezintă corecția financiară menționată,

- obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cererile de plată achitate de către UAT Municipiul Oradea.

În subsidiar, reclamanta a solicitat constatarea gravității scăzute a neregulilor constatate și reducerea cotei corecțiilor financiare aplicate de la 100% la 5%, în conformitate cu Anexa partea 1B-pct. 6 din H.G. nr. 519/2014, actualizată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2702 din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Oradea prin Primarul Municipiului Oradea a formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 5/08.01.2016 emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt și a reiterat susținerile din acțiune.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă s-a rezumat la a reitera ad litteram susținerile formulate în cuprinsul acțiunii, fără a aduce nicio critică de nelegalitate sentinței atacate în ceea ce privește normele de drept care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de prima instanță.

4.2. Astfel, verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

4.3. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei, nefiind altceva decât reproducerea cererii de chemare în judecată. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

Constată nul recursul formulat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Oradea, prin primarul Orașului Oradea, împotriva sentinței nr. 2702 din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2019
,10 RON + 28 224 96 RON TVA din factura nr. x/02.12.2014 și suma de 22.364,09 RON + 5.367,38 RON TVA, din factura nr. x/17.06.2015, referitoare la Contractul de finanțare cod SMIS 13504, încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2
ÎCCJ 2020-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2020
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare de judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 februarie 2017, pe r
ÎCCJ 2018-12-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4640/2018
L., valoarea corecției fiind în cuantum de 18.563,79 RON. A mai solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cereri de plată achitate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea.
ÎCCJ 2019-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a -VIII-a de contencio
ÎCCJ 2019-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5044/2019
ficienței energetic", Cod SMIS 17103; - Obligarea Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cereri de p
Sursă