ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 mai 2018, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 78/2017 emisă de către pârâta Consiliul Concurenței, în temeiul dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 21/1996 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a actului administrativ, introdusă pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 3326 din data de 12 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 3326 din data de 12 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea prin care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 cuprinde în parte o motivare contradictorie și în parte motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește motivarea contradictorie recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal a fost apreciată cererea de suspendare ca nefondată pentru motive de ordin substanțial, în condițiile în care prima instanță a apreciat că o parte din motivele de nelegalitate care privesc încălcarea formelor de procedură ar fi întemeiate. Aceasta deoarece între normele de drept material și cele de drept procedural nu se poate pune semnul legalității din perspectiva analizării condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se invocă contradictorialitatea și în ceea ce privește motivarea privind incidența Regulamentului nr. 330/2010, exceptarea acordurilor verticale de la aplicarea art. 101 TFUE și necesitatea analizării fondului dreptului, respectiv încadrarea situației în exceptarea prevăzută de Regulamentul nr. 330/2010 în cadrul acestui motiv de recurs se invocă faptul că hotărârea nu cuprinde motivare referitoare la încălcarea dreptului la apărare și la încălcările Regulamentului 1/2003, iar motivarea instanței nu vizează în concret încălcarea reținută de Consiliul Concurenței care este o încălcare prin efect a normei de concurență nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Regulamentul nr. 330/2010.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul analizării condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul existenței unor cazuri bine justificate și a unei pagube iminente.

Se arată că prima instanță contrar practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție nu analizează dacă decizia contestată respectă procedura prevăzută de Regulamentul nr. 330/2010 ținând cont de faptul că Regulamentul nr. 330/2010 exceptează ope legis acordurile verticale de aplicarea art. 101 din TFUE și astfel sancționarea reclamantei apare ca nelegală.

Se arată că și în ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente prevăzute de art. 14 și art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 prima instanță nu a efectuat o verificare concretă a acestei condiții în raport de cuantumul amenzii aplicate în cuantum de 2% din cifra de afaceri în raport de situația financiară a reclamantei.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii cererii de suspendare a Deciziei nr. 78/2017 emisă de Consiliul Concurenței până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În termenul de amânare a pronunțării recurenta-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reține existența unei motivări contradictorii sau străine de natura cauzei în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare având ca obiect Decizia nr. 78 din 20 decembrie 2017 prin care Plenul Consiliului Concurenței a decis, printre altele, constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită "lege" sau "Legea concurenței") și art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit "TFUE"), prin realizarea unei fapte anticoncurențiale de limitare a comercializării traductoarelor de măsurare curent TR2520A pe teritoriul României, de către A. și sancționarea acesteia cu o amendă în cuantum de 3.849.925,79 RON, reprezentând 2% din cifra de afaceri realizată în anul 2016. Înțelegerea anticoncurențială pentru care a fost sancționată recurenta a fost realizată împreună cu întreprinderile B. (denumită B.) și C. SRL (denumită C.), aceasta din urmă recunoscând în mod expres săvârșirea faptei anticoncurențiale.

Curtea apreciază că motivarea primei instanțe nu este contradictorie prin hotărârea contestată nefiind analizate aspectele de nelegalitate invocate în susținerea îndeplinirii condițiilor cazului bine justificat. Toate aspectele invocate care privesc exercitarea competențelor de investigație cu încălcarea principiului teritorialității legii, încălcarea dreptului la apărare și exercitarea faptei reținută în sarcina recurentei de la aplicabilitatea normelor de concurență au fost analizate de instanța de fond în limitele unei verificări sumare a legalității care poate forma obiectul unei cereri de suspendare.

În acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a realizat prin motivare o analiză a îndeplinirii celor două condiții cumulative ale cererii de suspendare, fără a proceda în cadrul unei cereri de suspendare a analiza critici de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ. Verificarea sub aspectul motivării a fost limitată la acele împrejurări de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Iar în cauză motivele invocate, la nivel de aparență nu sunt de natură a infirma vădit prezumția de legalitate, ele fiind indisolubil legate de fondul cauzei.

Curtea apreciază că în cauză sentința atacată nu cuprinde o motivare străină de natura cauzei, prima instanță verificând în raport de obiect condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, verificând atât condiția existenței unor cazuri bine justificate cât și iminența producerii unei pagube având în vedere că în cadrul unei cereri de suspendare nu poate fi verificat dacă un acord vertical care nu reprezintă o restricție gravă poate fi exceptat de la interdicția stabilită de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței sau de art. 101 alin. (1) din TFUE.

Instanța de judecată a arătat că exceptarea prevăzută la art. 2 din Regulamentul 330/2010 privind aplicarea articolului 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate nu este absolută. De exemplu, art. 4 din același act normativ arată restricțiile care elimină beneficiul exceptării pe categorii. Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că "exceptarea prevăzută la articolul 2 nu se aplică unei serii de obligații conținute în acordurile pe verticală, iar stabilirea încadrării situației reclamantei în cazurile de exceptare impune o comparație a naturii obligațiilor și a poziției în piață ce este intrinsecă analizei pe fond".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenței unui caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și a unei pagube iminente.

Recurenta susține eronat că în cadrul investigației ce a condus la adoptarea deciziei C. civ., Consiliul Concurenței a încălcat prevederile art. 2 alin. (4) din Legea concurenței. Art. 2 din lege reglementează domeniul de aplicare al acesteia și, din perspectiva domeniului de aplicare teritorială, alin. (4) prevede aplicarea legii naționale pentru practici săvârșite în afara teritoriului României, dar care produc efecte pe teritoriul acesteia.

Recurenta confundă sfera de aplicare a art. 2 alin. (4) din Legea concurenței pentru că invocă nerespectarea acestuia, contestând procedura, cu toate că art. 2 vizează incidența legii pentru practicile anticoncurențiale. Or, acest text permite cu claritate sancționarea unei persoane juridice nerezidente în România, dacă aceasta a săvârșit o faptă anticoncurențială cu efecte pe teritoriul național. Art. 2 alin. (4) transpune, la nivel național și cu privire la legislația internă, principiul teritorialității obiective (sau teoria efectelor), consacrat prin practica Comisiei Europene și a jurisprudenței GUE cu privire la încălcările dispozițiilor TFUE în materie de practici anticoncurențiale, potrivit căruia tratatul se aplică practicilor care, deși nu sunt săvârșite pe teritoriul pieței interne, produc efecte în cadrul acesteia.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 prin depășirea competențelor de către autoritatea română de concurență prin solicitarea de informații în cadrul investigației.

Acest motiv de nelegalitate invocat ca un aspect vădit de nelegalitate al cererii de suspendare nu poate fi reținut ca atare în cadrul procesual stabilit de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La o verificare sumară nu poate fi reținut a fi încălcat principiul teritorialității și aceasta având în vedere specificul dreptului concurenței în raport cu dreptul internațional public și de obiectivul prevăzut de art. 101 din TFUE, respectiv acela de a identifica și sancționa practicile anticoncurențiale de pe piața internă.

Prima instanță a realizat și o verificare a îndeplinirii condiției existenței unei pagube iminente, Curtea apreciind că au fost aplicate corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Amenda în cuantumul ridicat reprezentând 2% din cifra de afaceri și actele depuse nu sunt de natură a proba îndeplinirea acestei cerințe legale în condițiile în care cele două condiții ale cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 3326 din 12 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2019.

GGC - CP