ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 6.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a chemat în judecată pârâta Comuna Văcăreni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că a intervenit rezilierea unilaterală a contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 6 iulie 2011 și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 337.917,47 RON. În esență, a arătat că rezilierea se impune în condițiile art. 8.2 lit. c) din contract, iar suma reprezintă valoarea finanțată la cererile de tragere nr. x/10.10.2011, nr. y/16.11.2011 și nr. z/06.12.2011 și dobândă legală.

Prin Sentința civilă nr. 5976 din data de 4.10.2018 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. x din 6 iulie 2011, reclamanta Administrația Fondului Pentru Mediu, în calitate de finanțator, a acordat pârâtei Comuna Văcăreni, județul Tulcea, o finanțare nerambursabilă în valoare de 449.549,73 RON, reprezentând 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat "îmbunătățirea calității mediului în localitatea Văcăreni, județul Tulcea, prin amenajarea de spații verzi și aliniamente plantate".

Potrivit dispozițiilor art. 1.1 și art. 1.2 din contract, valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului este de 499.549,73 RON și în toate cazurile finanțarea se raportează doar la valoarea cheltuielilor eligibile.

Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".

Potrivit O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, a fost abrogată, la data de 30 iunie 2011, prin O.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în M. Of. nr. 461 din 30.06.2011, astfel că la data încheierii contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 13 octombrie 2011 dispozițiile aplicabile erau cele ale O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora care la art. 51 alin. (2) dispune că "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale citate anterior, rezultă că deciziile autorităților administrative ce au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și cum, ne aflăm în fața unui contract de finanțare, ce are ca obiect o acordare a unei sume nerambursabile din fonduri europene, soluționarea prezentei acțiuni revine în competența de soluționare în primă instanță, a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel. De altfel, așa este și practica instanței supreme, competența de judecare a unei astfel de acțiuni fiind prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.G. nr. 66/2011 - Deciziile nr. 5322 din 21.05.2013 și nr. 5323 din 21.05.2013.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că soluționarea acțiunii revine, din punctul de vedere al competenței teritoriale, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.10.2018, sub nr. x/2016.

Prin Sentința civilă nr. 5422 din data de 18.12.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, Curtea a reținut că, la termenul de judecată din data de 16.03.2017, Tribunalul București, considerându-se în mod implicit competent să soluționeze cererea dedusă judecății, a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 314 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, dispunând totodată la termenul din 04.10.2018 repunerea cauzei pe rol.

După repunerea cauzei pe rol, Tribunalul București a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței materiale.

Curtea reține că potrivit art. 131 C. proc. civ.:

"(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Astfel, Curtea reține că fiind depășit primul termen de judecată, iar Tribunalul București nu mai avea posibilitatea de a invoca excepția necompetenței materiale, având în vedere disp. art. 131 C. proc. civ.

Totodată, Curtea reține că nu se pune problema incidenței disp.art. 131 alin. (2) C. proc. civ., cauza fiind suspendată la primul termen de judecată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Reținând că Tribunalul București a invocat excepția necompetenței materiale, ulterior primului termen de judecată, deși nu mai avea această posibilitatea, Curtea a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că prin cererea dedusă judecății s-a solicitat constatarea rezilierii unilaterale a contractului de finanțare nerambursabilă nr. 383/N/06.07.2011 prin care reclamanta Administrația Fondului Pentru Mediu, în calitate de finanțator, a acordat pârâtei Comuna Văcăreni, județul Tulcea, o finanțare nerambursabilă în valoare de 449.549,73 RON, reprezentând 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat "îmbunătățirea calității mediului în localitatea Văcăreni, județul Tulcea, prin amenajarea de spații verzi și aliniamente plantate".

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 16.03.2017 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, raportată la dovezile concrete ale speței, a apreciat că există justificare temeinică care să determine necesitatea suspendării judecării procesului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 20.08.2018, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat o cerere prin care a arătat că în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința nr. 1856 din 1 noiembrie 2017, motiv pentru care a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2018, iar în ședința publică de la acea dată Tribunalul București a pus în discuția părților, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform art. 131 alin. (1) din același Cod: la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, atât timp cât Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 16.03.2017, a luat măsura suspendării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., momentul verificării competenței materiale a instanței a fost epuizat la acel termen de judecată care reprezintă primul termen de judecată acordat de instanță, iar la data de 4 octombrie 2018 nu mai putea invoca necompetența materială.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu și pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Văcăreni prin Primar în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2019.

GGC - MM