Decizia nr. 2119/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1030/2017 a Tribunalului București

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 1030 din 17 iulie 2017, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.500 RON, cu titlu de despăgubiri.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă prin Decizia nr. 213A din data de 23 februarie 2018 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva Sentinței civile nr. 1030 din 17 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Cererea de recurs. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă susține, în esență, că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța nu a luat în considerare faptul că urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reclamantului i s-au dedus din pedeapsă 198 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile acestei legi. Ca atare, recurenta susține că pentru perioada cât a fost cazat în penitenciar deținutului i s-au acordat zile câștig, motiv pentru care instanța de apel trebuia să înlăture această perioadă de la acordarea unor eventuale daune morale. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale rezultă că o persoana care a beneficiat de despăgubiri pentru condiții de detenție necorespunzătoare acordate prin hotărâre judecătorească nu poate primi compensare în zile de câștig, ceea ce înseamnă că nici persoana care a beneficiat de zile de câștig nu poate beneficia de despăgubiri prin hotărâre judecătorească. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru cele ce urmează: Se invocă, în esență, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., motiv ce se privește a fi fondat. Prevederile art. 55 1 alin. (6) din Legea 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal stabilesc că dispozițiile art. 55 1 (conform cărora la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată) nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție. Așadar, prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare se statuează asupra principiului unicității avantajului acordat în cazul în care un deținut a executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare, el având posibilitatea să primească zile câștig sau despăgubiri. În cauză, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a susținut că intimatului deținut i s-au dedus din pedeapsă 198 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile Legii nr. 169/2017, nefiind permisă în consecință, acordarea atât a beneficiului deducerii unei perioade de detenție, cât și acordarea unor despăgubiri, precum cele ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. Se susține că, întrucât legea stabilește că această măsură compensatorie nu se aplică dacă persoanele deținute au fost despăgubite pentru condiții necorespunzătoare de detenție prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, corespunzător perioadei pentru care s-au acordat despăgubirile, prin acordarea măsurii compensatorii de către penitenciarul pârât prin zile considerate ca executate suplimentar pentru condiții necorespunzătoare de detenție, nu poate fi obligată pârâta de către instanță la plata unor daune morale cu titlu de despăgubire pentru aceleași condiții în același penitenciar. Susținerile recurentei pârâte sunt justificate. Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Înalta Curte reține maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile de către Curtea de Apel, aprecieri care au stat la baza pronunțării soluției de acordare a daunelor solicitate. Instanța de apel reține că s-a invocat de către pârâtă incidența reglementărilor cu caracter de compensare ale Legii nr. 169/2017, însă, nu analizează în concret, dacă reclamantul a beneficiat de această măsură compensatorie, care este efectul aplicării acelor prevederi legale în cauza dedusă judecății, ci doar consideră că, și în situația în care s-ar fi făcut dovada acordării acestui beneficiu, nu se diminuează caracterul inuman al condițiilor de deținere la care a fost supus reclamantul. Prin prisma aspectelor astfel constatate, Înalta Curte reține că situația de fapt nu a fost deplin lămurită, că instanța nu a tranșat apărarea pârâtei care a invocat beneficiul acordat reclamantului de Legea nr. 169/2017, aceste chestiuni fiind relevante în determinarea îndreptățirii acestuia la despăgubirile solicitate, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Deoarece prevederile art. 497 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată, se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru ca instanța de apel să stabilească atât situația de fapt (dacă reclamantul a beneficiat de măsura compensatorie prevăzută de Legea nr. 169/2017), cât și incidența normelor legale invocate de pârâtă și să dispună în consecință. Instanța de apel va trebui să pună în discuția părților, în situația în care reclamantului i-au fost deduse din pedeapsă zile considerate a fi executate suplimentar, aplicabilitatea prevederilor art. 55 1 alin. (6) din Legea nr. 169/2017 (având ca denumire compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare) și să motiveze dacă reducerea pedepsei prin respectiva reglementare constituie o reparație corespunzătoare în cazul relelor condiții de detenție și dacă are incidență asupra cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 213A din 23 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.