ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4235/2010

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată la

data de 21 iunie 2009, în Dosarul nr. 5654/1/2009, contestatoarea N.G.M. a

solicitat, în contradictoriu cu intimații M.I.R.A., T.V., T.L., Consiliul

Județean Mehedinți, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți, Inspectoratul

al Poliției Mehedinți, M.A.I. - Jandarmeria Română U.M. X, Ministerul Economiei

și Finanțelor și D.P.C.J.E.P. Mehedinți, anularea Deciziei nr. 8255 din 17

decembrie 2008 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea

contestației, s-a arătat că instanța supremă a respins recursul contestatoarei,

în considerarea faptului că aceasta, ce avea calitatea de intervenientă în

interes propriu în cauză, nu a formulat vreo notificare în baza Legii nr.

10/2001 pentru imobilele în litigiu, fără să țină seama că, la dosar, s-a depus

adresa din 4 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu

Severin prin care se confirmă faptul că au fost depuse notificări pentru ambele

imobile în litigiu.

Acest înscris a

fost depus chiar înainte de data ultimului termen de judecată, respectiv la 8

decembrie 2008, motiv pentru care nu a fost luat în considerare în analiza de

recurs.

Contestația a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a Ii-a C. proc. civ.

Au fost atașate

Dosarele, cu nr. unic 2456/101/2006, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Tribunalului Mehedinți și Curtea de Apel Craiova.

La termenul din

25 iunie 2010, contestatoarea a formulat o cerere de completare a temeiului

juridic al contestației, în sensul că, pe lângă dispozițiile arătate în cererea

introductivă, sunt incidente în cauză și dispozițiile tezei I-a a aceluiași

art. 318 C. proc. civ., în condițiile în care neobservarea de către instanța de

recurs a adresei depuse la dosarul cauzei, chiar înainte de data închiderii

dezbaterilor, este rezultatul unei greșeli materiale, care a condus la

pronunțarea unei hotărâri greșite.

Intimații au

solicitat respingerea completării contestației ca fiind tardiv formulată, iar

Înalta Curte a pus în discuția părților, odată cu fondul cererii, excepțiile

tardivității și inadmisibilității contestației în anulare.

În ceea ce

privește cererea depusă la termenul din 25 iunie 2010, Înalta Curte reține că

vizează completarea temeiului juridic al contestației inițiale, în sensul

invocării și primei teze din art. 318 C. proc. civ., ceea ce exclude cercetarea

sa din perspectiva termenului procedural de modificare sau completare a cererii

de chemare în judecată, prevăzut de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., respectiv

până la prima zi de înfățișare.

Întregirea sau

modificarea cererii vizează obiectul acesteia și părțile în proces, nu și

temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, care reprezintă încadrarea în

drept a motivelor de fapt arătate în cererea de chemare în judecată și care

poate fi determinat chiar de către instanță, prin operațiunea de calificare

juridică a pretențiilor, cu atât mai mult de către partea însăși, oricând în

cursul judecății în primă instanță.

Pe de altă

parte, același motiv de fapt nu este susceptibil de încadrare în două temeiuri

de drept diferite, acestea excluzându-se reciproc.

Drept urmare,

completarea temeiului juridic în cursul judecății în considerarea aceluiași

motiv de fapt, echivalând cu o dublă încadrare din punct de vedere juridic a

aceleiași împrejurări de fapt pe care se întemeiază cererea de chemare în

judecată, necesită calificarea corectă în drept, de către instanță, a

pretențiilor formulate, după cum se va arăta în prezentele considerente.

În ceea ce

privește excepția tardivității contestației în anulare, Înalta Curte constată

că nu este întemeiată.

Conform art.

319 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., în cazul hotărârilor irevocabile care

nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silita, contestația poate fi

introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință

de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas

irevocabilă.

În cauză, prin

Decizia nr. 8255 din 17 decembrie 2008, supusă prezentei căi extraordinare de

atac, Înalta Curte a respins ambele recursuri cu a căror soluționare a fost

învestită, hotărârea astfel pronunțată întrunind cerința - premisă de aplicare

a normei anterior menționate.

Întrucât nu

sunt suficiente indicii pe baza cărora să se verifice termenul legal subiectiv

de formulare a contestației, respectiv momentul și împrejurările în care

contestatoarea a luat cunoștință de decizia instanței supreme, urmează a se

cerceta dacă termenul obiectiv, înlăuntrul căruia trebuia efectuat demersul

judiciar, este sau nu împlinit.

Se constată că

acest termen a fost respectat în cauză, în condițiile în care decizia atacată a

fost pronunțată la data de 17 decembrie 2008, iar contestația în anulare a fost

introdusă la data de 29 iunie 2009, motiv pentru care Înalta Curte va respinge

ca nefondată excepția tardivității contestației în anulare.

În ceea ce

privește admisibilitatea căii extraordinare de atac, se apreciază că

verificarea întrunirii cerințelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ. pentru

formularea contestației echivalează cu cercetarea a înseși temeiniciei cererii,

inadmisibilitatea reprezentând, în acest caz, o apărare de fond, și nu o

excepție procesuală, necesar a fi soluționată distinct și prioritar față de

analiza temeiniciei contestației înseși.

Analizând

contestația formulată în cauza, în raport de susținerile contestatoarei și

actele dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Conform

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

Contcstatoarea

a invocat în speță ambele ipoteze ale normei menționate, ca fiind incidente în

raport de aceeași împrejurare, respectiv aceea a ignorării, prin decizia supusă

prezentei căi extraordinare de atac, a unui înscris depus în dosarul de recurs

chiar înainte de închiderea dezbaterilor.

Se constată ca

împrejurarea relevată este susceptibilă de evaluare din perspectiva primei

ipoteze prevăzute de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea unei contestații

în anulare, în condițiile în care nu a făcut obiectul unui motiv de recurs

conceput ca atare și care sa fi fost ignorat de către instanța care a respins,

ca nefondat, recursul contestatoarei din prezenta cauză.

Astfel, se

reține că prin motivele de recurs înregistrate în Dosarul nr. 2456/1/1/2006,

contcstatoarea din prezenta cauză - ce a avut calitatea de intervenient în

interes propriu în dosarul de fond - a susținut încălcarea de către instanțele

de fond din acel dosar, al rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., în sensul că, deși la dosar existau indicii privind formularea unei

notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, instanțele de fond nu au făcut

verificări pe acest aspect, cu toate că puteau ordona administrarea oricăror

probe pe care le-ar fi considerat necesare, inclusiv aducerea înscrisurilor

aflate în posesia unei autorități publice.

Ca atare,

recurenta nu s-a prevalat, prin însăși cererea de recurs, de existența

notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, arătând, prin contestație,

că dovada existenței lor a fost realizată abia în cursul judecării recursului.

De altfel, analizând

recursul astfel formulat, Înalta Curte, prin Decizia nr. 8255 din 17 decembrie

2008, a răspuns întocmai criticilor regăsite în cererea de recurs, constatând

că pe baza probatoriului administrat s-a stabilit că intervenienta nu a

formulat nicio notificare pentru restituirea imobilelor în litigiu.

Se constată, în

aceste condiții, că este exclusă ipoteza legală a omisiunii de cercetare a

vreunui motiv de modificare ori de casare dintre cele expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel cum prevede art. 318 teza a II-a C.

proc. civ.

În ceea ce

privește prima teză a aceleiași norme, noțiunea de "greșeală

materială" vizează exclusiv erori materiale evidente în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, ținând de legala învestire a

instanței de judecată, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară

reexaminarea fondului sau reaprecierea dovezilor administrate.

Prinaceastăcale

extraordinară de atac de retractare nu se pot valorifica greșeli de judecată,

precum evaluarea probelor, interpretarea faptelor ori a unor dispoziții legale

sau rezolvarea unui incident procedural.

Or, eventuala

neobservare a notificărilor formulate de autoarea contestatoarei -

interveniente în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu are legătură cu un

aspect formal al judecății, deoarece ar fi de natură a conduce la reexaminarea

fondului cauzei, context în care se apreciază că petenta tinde la

valorificarea, prin promovarea acestei căi extraordinare de atac, a unei

posibile greșeli de judecată, ceea ce excede motivelor pentru care contestația

poate fi primită.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele de

aplicare a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge

contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția tardivității formulării contestației în anulare, ca nefondată.

Respinge

contestația în anulare formulată de N.G.M. împotriva Deciziei nr. 8255 din 17

decembrie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 8 iulie 2010.