ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3239/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin sub nr. 3324/225/2009, contestatorul M.I. a solicitat anularea formelor de executare întocmite de intimata D.G.F.P. Mehedinți, Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin. Prin sentința civilă nr. 3476 din 10 august 2009, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins contestația, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul M.I., criticând-o pentru nelegalitate. La termenul de judecată din 29 octombrie 2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Tribunalul Mehedinți, prin decizia civilă nr. 1720 din 16 decembrie 2010, pronunțată în Dosar nr. 3324/225/2009, urmare repunerii pe rol, din oficiu, a cauzei la 17 noiembrie 2010, a constatat perimat recursul declarat de contestatorul M.I.

împotriva sentinței civile nr. 3476 din 10 august 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Mehedinți, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Drobeta Turnu Severin. Împotriva deciziei nr. 1720 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Mehedinți a declarat recurs, contestatorul. Prin decizia nr. 433 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat că acesta nu mai are deschisă calea de atac a recursului, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile legii, ultimul text procedural evocat definind caracterul irevocabil al hotărârii pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Față de aceste dispoziții, un nou recurs la cel declarat împotriva unei decizii cu caracter irevocabil, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în recurs, este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată, în raport de principiul legalității și de regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. La data de 29 martie 2011 a fost înregistrat recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 433 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar această din urmă instanță, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 23 mai 2011, stabilindu-se termen de judecată la 20 martie 2012. Prin încheierea din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, constatând, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc.

civ., că la strigarea pricinii nu s-a prezentat niciuna din părți și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă. Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la data de 18 aprilie 2013, cauza a fost repusă din oficiu pe rol, cu citarea părților, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 248 alin. (1) din același Cod. În accepțiunea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”. Apreciind că, de la data întreruperii cursului judecății, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., niciuna dintre părți nu a solicitat reluarea judecății, Înalta Curte constată că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile procesuale mai sus evocate, recursul fiind perimat de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. Ca atare, în reglementarea prevăzută de C. proc. civ., în cuprinsul Secțiunii a VI-a- Capitolul III, perimarea sancționează dezinteresul manifestat de părți, în îndeplinirea obligațiilor procesuale și se întemeiază pe o prezumție de abandonare a judecății, dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de timp, stabilit de lege. Ca o condiție a perimării, culpa procesuală exprimă tocmai caracterul de sancțiune al acestei instituții de drept procesual civil.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs a rămas în nelucrare din vina părții, timp de mai mult de 1 an, fiind întrunită condiția prevăzută de art. 248 alin. (1) din același Cod. Cum, potrivit art. 252 alin. (1) și (2) C. proc. civ. perimarea se poate constata din oficiu, pe cale de excepție, instanța supremă va face aplicarea acestor texte procedurale, dând eficiență prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 433 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.