ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3239/2013

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta

Turnu Severin sub nr. 3324/225/2009, contestatorul M.I. a solicitat anularea

formelor de executare întocmite de intimata D.G.F.P. Mehedinți, Administrația

Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin.

Prin sentința civilă

nr. 3476 din 10 august 2009, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins

contestația, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs contestatorul M.I., criticând-o pentru nelegalitate.

La termenul de

judecată din 29 octombrie 2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru

lipsa nejustificată a părților, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Tribunalul Mehedinți,

prin decizia civilă nr. 1720 din 16 decembrie 2010, pronunțată în Dosar nr.

3324/225/2009, urmare repunerii pe rol, din oficiu, a cauzei la 17 noiembrie 2010,

a constatat perimat recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva sentinței

civile nr. 3476 din 10 august 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu

Severin, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Mehedinți, Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Drobeta Turnu Severin.

Împotriva deciziei

nr. 1720 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Mehedinți a declarat recurs,

contestatorul.

Prin decizia nr. 433 din

22 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a apreciat că acesta nu mai are deschisă calea de

atac a recursului, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1), coroborate

cu prevederile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai

hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile legii, ultimul text procedural

evocat definind caracterul irevocabil al hotărârii pronunțată de Tribunalul

Mehedinți.

Față de aceste dispoziții,

un nou recurs la cel declarat împotriva unei decizii cu caracter irevocabil, pronunțată

de Tribunalul Mehedinți, în recurs, este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind

susceptibilă de a mai fi atacată, în raport de principiul legalității și

de regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

La data de 29 martie 2011

a fost înregistrat recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei

nr. 433 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, iar această din urmă instanță, l-a înaintat Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 23 mai

2011, stabilindu-se termen de judecată la 20 martie 2012.

Prin încheierea din 20

martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata

recursului, constatând, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct.

2 din C. proc. civ., că la strigarea pricinii nu s-a prezentat niciuna din părți

și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă.

Potrivit dispozițiilor

art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la data de 18 aprilie 2013, cauza a fost repusă

din oficiu pe rol, cu citarea părților, pentru a se verifica dacă sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 248 alin. (1) din același Cod.

În accepțiunea dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă

de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Apreciind că, de la data

întreruperii cursului judecății, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

niciuna dintre părți nu a solicitat reluarea judecății, Înalta Curte constată că,

în cauză sunt aplicabile dispozițiile procesuale mai sus evocate, recursul fiind

perimat de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea

activității judiciare.

Ca atare, în reglementarea

prevăzută de C. proc. civ., în cuprinsul Secțiunii a VI-a- Capitolul III, perimarea

sancționează dezinteresul manifestat de părți, în îndeplinirea obligațiilor procesuale

și se întemeiază pe o prezumție de abandonare a judecății, dedusă din simplul fapt

al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de timp, stabilit de lege.

Ca o condiție a perimării,

culpa procesuală exprimă tocmai caracterul de sancțiune al acestei instituții de

drept procesual civil.

Astfel, examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs a rămas

în nelucrare din vina părții, timp de mai mult de 1 an, fiind întrunită condiția

prevăzută de art. 248 alin. (1) din același Cod.

Cum, potrivit art. 252

alin. (1) și (2) C. proc. civ. perimarea se poate constata din oficiu, pe cale de

excepție, instanța supremă va face aplicarea acestor texte procedurale, dând eficiență

prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 433 din 22 martie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie

2013.