ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3477/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2018, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând:

- baza de impunere stabilită suplimentar pentru profit în sumă de 9.153.655 RON și impozit pe profit stabilit suplimentar de plată în sumă de 2.858.286 RON, stabilite pentru perioada verificată 1 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2018,

- baza de impunere stabilită suplimentar pentru TVA în sumă de 8.384.374 RON și TVA stabilită suplimentar de plată în sumă de 1.593.031 RON, stabilite pentru perioada verificată 1 ianuarie 2013 - 31 ianuarie 2018.

Prin Sentința civilă nr. 5512 din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis cererea principală de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

- a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acelorași acte administrative.

A dispus radierea obligațiilor de plată stabilite prin aceste acte administrative din fișa sintetică și din certificatul de atestare fiscală ale reclamantei.

A luat act act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării RIF nr. x/18.07.2018, a Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, capăt de cerere întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF.

A respins cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca rămasă fără obiect.

Împotriva Sentinței civile nr. 5512 din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, prin însușirea în întregime a susținerilor reclamantei.

Totodată, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că în cauză, ANAF nu a emis actele contestate, prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.

Recurenta - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a criticat sentința de fond susținând în esență că sub aspectul motivării, sentința recurată este succintă și incorectă din punct de vedere juridic, iar considerentele nu reflectă situația existentă.

În al doilea rând, în opinia recurentei, sentința criticată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu a făcut dovada unei pagube iminente, după cum nici dovada cazului bine justificat, care să creeze o puternică îndoială asupra legalității actelor contestate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente:

În raport de criticile de nelegalitate invocate de recurenți, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina, cu prioritate, pe acelea care privesc nereguli procedurale, de natură a atrage casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat desființarea în tot a Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018 și suspendarea executării actelor administrative fiscale: Raport de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/18.07.2018, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018.

Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acelorași acte administrative, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării RIF nr. x/18.07.2018, a Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 și a Dispoziției privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. x/18.07.2018, capăt de cerere întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, cât și cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este fondat prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: ... b) ... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind caracterul imperativ al dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

De asemenea, Înalta Curte reține că procedura judiciară în materie civilă prevede, cu caracter general, obligația instanței de judecată de a se pronunța "asupra a tot ceea ce s-a cerut", examinând "fiecare pretenție și apărare în parte", hotărând "în legătură cu orice alte cereri" formulate de părți, conform art. 22, raportat la art. 237 din C. proc. civ.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că prima instanța s-ar fi pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății.

În raport de pretențiile expuse prin acțiune, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/18.07.2018, a omis să pronunțe soluția cu privire la capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018, astfel cum reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere vizând desființarea în tot a Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018, situație în raport de care Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, nu sunt întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Totodată, din examinare lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că actele administrativ fiscale contestate nu se află la dosar.

În conexiune cu critica neanalizării efective a pretențiilor părților, Înalta Curte va reține și faptul că, din punct de vedere al probatoriului administrat în cauză, prima instanță s-a pronunțat fără a avea la dispoziție actele administrativ fiscale atacate.

În acest context, Înalta Curte constată că, având în vedere motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, precum și apărările formulate instituțiile pârâte, pentru asigurarea unui probatoriu complet și pentru a avea posibilitatea analizării legalităților actelor contestate, judecătorul fondului avea obligația de a solicita depunerea actelor atacate la dosarul instanței.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de ambele părți, motivarea instanței de fond rezumându-se la preluarea motivelor din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fără a cuprinde o analiză proprie, a probelor aflate la dosar, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți ori citarea concluziilor unui raport de audit (probă cu caracter extrajudiciar) nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este de necontestat că soluția judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse, care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

Pe cale de consecință, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de fond să procedeze la analiza pretențiilor părților, atât sub aspectul petitelor cererii de chemare în judecată, a apărărilor formulate de către pârâte, cât și sub aspectul completării și analizării probelor din dosar.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurente, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa Sentința civilă nr. 5512 din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 5512 din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - CL