ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2024

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (ANAF-DGAMC) și Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (MF-ANAF-DGSC),

- Deciziei nr. 296/24.07.2019 privind soluționarea contestației, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor;

- Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/11.06.2019 care înlocuiește Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/31.10.2018;

- Raportului de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019 care înlocuiește Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.10.2018, comunicat societății în data de 11.06.2019, în ceea ce privește:

a) Respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulate de A. împotriva sumei de 1.031.716 RON reprezentând TVA calculată suplimentar de organele de inspecție fiscală;

b) Respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulate de A. împotriva Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale nr. x/31.10.2018;

c) Stabilirea în mod nelegal în sarcina societății a sumei de 1.031.716 RON reprezentând TVA calculată suplimentar de organele de inspecție fiscală ca urmare a inspecției fiscale pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2016.

Prin încheierea de ședință din 28 septembrie 2020, Curtea a încuviințat reclamantei proba cu expertiză în specialitatea fiscalitate.

În ședința publică din 27 iunie 2022, Curtea a acordat cuvântul asupra cererii expertului de majorare a onorariului de expert și asupra fondului cauzei, iar, prin încheierea de ședință de la aceeași dată, a amânat pronunțarea la data de 11.07.2022, când a amânat pronunțarea la 25.07.2022.

Prin încheierea de ședință din 25 iulie 2022, Curtea a încuviințat cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 7.000 RON și a obligat reclamanta la plata către expert a diferenței de onorariu. Totodată, a repus cauza pe rol și a acordat termen la 12.09.2022, pentru când a citat reclamanta cu mențiunea de a preciza cuantumul taxei pe valoarea adăugate contestate pentru fiecare dintre punctele din cererea de chemare în judecată de la secțiunea 2 pct. i-v precum și diferențele bazelor de impozitare contestate din perspectiva taxei pe valoare adăugate, punctual, pentru fiecare dintre punctele din cererea de chemare în judecată de la secțiunea 2 pct. i-v și de a asigura comunicarea directă către pârâte a precizărilor pe care le va depune la dosar.

În ședința publică din 12 septembrie 2022, reclamanta a precizat că petitul 1 al cererii constă în solicitările de anulare a Deciziei nr. 296/24.07.2019 de soluționare a contestației, anulare decizie de impunere care înlocuiește decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridica nr. F-MC 427/31.10.2018, anulare raport de inspecție și respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulate de A. împotriva sumei de 1.031.716 RON reprezentând TVA.

A mai învederat că, în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva deciziei de impunere, contestația privește TVA în valoare de 1.031.716 RON și, raportat la precizările făcute, se încadrează contestațiile care vizează raportul comercial cu prestatorul B. și raportul comercial cu prestatorul C. pentru TVA în cuantum de 1.031.716 RON, iar celelalte contestații vizează cel de al doilea capăt de cerere, respectiv modificare bazei de impunere. Tot ce înseamnă vânzarea activelor, raportul comercial cu D. S.R.L. și operațiunile cu părțile afiliate și decizia de ajustare vizează capătul 2 de cerere referitoare la decizia de modificare a bazei de impunere, în această limită.

Prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2022, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19 septembrie 2022, când a amânat pronunțarea la data de 3 octombrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 1564 din 3 octombrie 2022, Curtea a admis, în parte, acțiunea reclamantei.

A anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, Decizia de impunere nr. x/11.06.2019 si Raportul de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019, după cum urmează:

- în privința sumei de 926.831 RON TVA aferentă serviciilor prestate de B.,

- în privința sumei cheltuielilor în cuantum de 48.820 RON și a TVA în cuantum de 11.717 RON aferente serviciilor prestate de C. S.R.L., situația fiscală a reclamantei urmând să fie reevaluată în lumina considerentelor sentinței.

A anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, Decizia de modificare a bazei de impunere nr. x/31.10.2018 si Raportul de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019, după cum urmează:

- în privința sumei de 179.112 RON aferentă serviciilor facturate de E.

- în privința reîncadrării operațiunii de vânzare de active ale fostei fabrici Blaj

- în privința dosarului prețurilor de transfer referitor la licențierea drepturilor de proprietate intelectuală de către părțile afiliate către A. S.A. din perspectiva modalității de calcul al intervalului de comparabilitate

- în privința dosarului prețurilor de transfer referitor la acordarea de împrumuturi din perspectiva verificării conformității cu principiul valorii de piață a ratelor de dobândă practicate de părțile afiliate la acordarea împrumuturilor către A. S.A.,

situația fiscală a reclamantei urmând să fie reevaluată în lumina considerentelor sentinței.

La data de 10.03.2023, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 1564 din 3 octombrie 2022, în sensul anulării Deciziei de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, a Deciziei de impunere nr. x/11.06.2019, a Deciziei de modificare a bazei de impunere nr. x/31.10.2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019 și cu privire la suma de 5.761.159 RON cheltuieli deductibile și a sumei de 926.831 RON TVA aferentă serviciilor prestate de B. și în privința sumei de 48.820 RON reprezentând cheltuieli deductibile și a sumei de 11.717 RON aferente serviciilor prestate de C. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 869 din 22 mai 2023, Curtea a admis, în parte, cererea de completare formulată de reclamantă și a completat sentința în sensul că:

A anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, Decizia de modificare a bazei de impunere nr. x/31.10.2018 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019 și:

- în privința sumei de 5.761.159 RON cheltuieli deductibile aferente serviciilor prestate de B.

- în privința sumei de 48.820 RON cheltuieli deductibile, aferente serviciilor prestate de C. SRL

A respins, în rest, cererea de completare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestor hotărâri, părțile au formulat recurs, după cum urmează.

2.1 Reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., împotriva încheierilor din 27 iunie 2022 și din 12 septembrie 2022 și împotriva sentinței nr. 1564 din 3 octombrie 2022, solicitând

- admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește mențiunile din dispozitiv potrivit cărora "situația fiscală a reclamantei urmând a fi reevaluată în lumina considerentelor prezentei sentințe",

- admiterea recursului împotriva considerentelor indicate și înlăturarea acestora din cuprinsul sentinței și, menținând soluțiile de anulare a actelor administrativ-fiscale contestate, înlocuirea următoarelor considerente, după cum urmează:

a. considerentele referitoare la raportul juridic cu prestatorul E., aflate la pag. 38, paragraful 8, și pag. 39, paragrafele 1 și 2, fiind greșite, contradictorii și date cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

b. considerentele referitoare la operațiunea de vânzare a activelor de la Blaj, aflate la pat. 40, paragrafele 5, 6 și 7, acestea fiind greșite și date cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material

c. considerentele referitoare la ajustarea prețurilor de transfer aferente tranzacției constând în licențierea de drepturi de proprietate intelectuală de către părți afiliate, aflate la pag. 42, paragrafele 5 și 6, pag. 43, paragrafele 1-5, pag. 44, paragrafele 1, 3, 5 și 6, acestea fiind greșite, contradictorii și date cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

d. considerentele referitoare la ajustarea prețurilor de transfer aferente tranzacției constând în acordarea de împrumuturi de către F. și G. către A., aflate la pag. 46, paragrafele 3, 4 și 5, acestea fiind greșite și date cu încălcare sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

În ceea ce privește mențiunile din dispozitiv potrivit cărora situația fiscală a reclamantei urmând să fie reevaluată în lumina considerentelor prezentei sentințe":

Instanța a depășit limitele învestirii, niciuna dintre părți neinvestind instanța cu o astfel de cerere (care de altfel, nici nu ar putea fi admisă). Instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și cele ale art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. - motiv de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești când a dispus o soluție neprevăzută de niciun text legal, fie el de procedură civilă sau de procedură fiscală - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (4) C. proc. civ. Instanța de fond a fost învestită exclusiv cu anularea actelor administrativ-fiscale atacate, inclusiv a deciziei DGSC de respingere a contestației A. împotriva acestor acte - și, pe cale de consecință, singurele soluții procedural posibile (fiind vorba despre o nulitate a unui act juridic) sunt acelea de anulare a actului, respectiv menținere a actului.

În niciun caz nu este posibil ca, anulând actele fiscale pentru motive de nelegalitate care privesc chiar fondul actului, instanța să dispună totodată și "retrimiterea" actului către organele fiscale, împreună cu indicații specifice despre cum ar putea emite noi acte în condiții de legalitate.

Sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Faptul că instanța nu poate să retrimită organelor fiscale cauza după anularea actului administrativ fiscal rezultă și dintr-o interpretare per a contrario a art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală

În ceea ce privește considerentele în baza cărora instanța de fond a dispus anularea actelor administrativ fiscale atacate:

Considerentele instanței de fond referitoare la raportul juridic cu prestatorul E. sunt greșite și au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, motivarea instanței este contradictorie - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Considerentele instanței de fond impun condiții suplimentare legii și dau o aplicare și o interpretare greșite prevederilor fiscale privind deductibilitatea serviciilor din perspectiva impozitului pe profit, respectiv art. 21 alin. (1) si art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal aplicabil în 2012. Totodată, este încălcat principiul libertății de gestiune, constant statuat la nivelul instanțelor de judecată.

Considerentele instanței de fond referitoare la operațiunea de vânzare a activelor de la Blaj sunt greșite și au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele primei instanțe sunt nelegale și greșite, întrucât invocă prevederi care nu se aplică în materie fiscală, respectiv art. 22 și art. 17 din Legea 15/1994, și totodată aplică în mod greșit și nelegal prevederile art. 11 Codul fiscal.

Considerentele instanței de judecată referitoare la ajustarea prețurilor de transfer aferente tranzacției constând în licențierea de drepturi de proprietate intelectuală de către părți afiliate sunt greșite și încalcă prevederile fiscale române în materia preturilor de transfer, precum și Liniile directoare OCDE - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, motivarea instanței este contradictorie - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Considerentele referitoare la ajustarea prețurilor de transfer aferente tranzacției constând în acordarea de împrumuturi de către F. si G. către A. sunt greșite și încalcă prevederile fiscale române în materia prețurilor de transfer, precum și Liniile directoare OCDE - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 461 alin. (2) C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., precum și toate normele de drept invocate în cuprinsul prezentului recurs.

2.2 Ulterior, reclamanta a formulat și împotriva sentinței civile nr. 869 din 22 mai 2023 de completare a sentinței civile nr. 1564 din 3 octombrie 2022, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește respignerea parțială a cererii de completare și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de completare.

Recurenta-reclamantă a arătat în susținerea recursului, următoarele:

Sentința recurată a fost dată cu încălcarea unor reguli de procedură sancționate cu nulitatea - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 9, art. 22 alin. (6) și cele ale art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța este ținută de principiul disponibilității:

"Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerul, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Articolul 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. transpune acest principiu în materia conținutului hotărârii judecătorești și prevede câ dispozitivul va cuprinde, inter alia, "soluția dată tuturor cererilor deduse judecății."

Recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată formulată a solicitat instanței anularea tuturor actelor administrative fiscale emise de către ANAF.

Astfel, instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra tuturor aspectelor solicitate de recurenta-reclamantă, în caz contrar fiind încălcat principiul disponibilității.

Motivarea instanței este contradictorie - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ.

Instanța de fond a avut o motivare contradictorie cu privire la taxa pe valoare adăugată, reținând că "Cât privește taxa pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor efectuate cu serviciile prestate de B. și de C. S.R.L., Curtea constată ea a fost evidențiată prin decizia de modificare a bazei de impunere nr. x/31.10.2018, astfel încât nu se poate reține ca instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, din aceasta perspectivă, cererea de completare fiind neîntemeiată", iar considerentele instanței de fond nu sunt în acord cu soluția dată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., precum și toate normele de drept invocate în cuprinsul recursului.

2.3 Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1564 din 3 octombrie 2022, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii actelor administrativ-fiscale ca temeinice și legale.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență următoarele:

Sentința recurat a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, în ce privește deductibilitatea cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit cu servicii prestate de către B. și a TVA aferenta cheltuielilor mentionate, susținând că acestea sunt integral nedeductibile, respectiv TVA fără drept de deducere.

Critică sentința și în ceea ce privește reținerile instanței de fond referitoare la contravaloarea serviciilor facturate de C. S.R.L. .

În opinia recurentei, din documentele prezentate de societate a rezultat că acestea nu justifică prestarea efectivă a lucrărilor în scopul operațiunilor sale taxabile.

Pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor de servicii orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să facă dovada că acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile. Justificarea serviciilor ca fiind destinate operațiunilor sale taxabile revine persoanei impozabile din punct de vedere al TVA care a achiziționat serviciile respective.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă a mai arătat că, pentru serviciile de consultanță și brokeraj facturate de E. s-a prezentat un studiu și un e-mail cu o ofertă care nu s-a concretizat cu finalizarea vânzării Proprietății nr. 2- condiție prevăzută în actul adițional la contract, iar pentru serviciile de "aranjare a vânzării proprietăților din Anexa 2 la contract", altele decât Proprietatea nr. 2, nu au fost prezentate documente care justifice că aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Contrar celor reținute de instanța de fond arată că organele de inspecție fiscală au reținut în mod corect, faptul că în anul 2011 societatea a încheiat un Contract de agenție vânzări cu H. S.R.L. pentru a asigura vânzarea proprietăților descrise în anexa 2 la contract. Onorariul stabilit prin contract este procentual în funcție de valoarea vânzării -de la 1 milion euro la 5 milioane euro-. E. trebuia să găsească potențiali cumpărători ai terenului și instalației industriale din cadrul fabricii de bere din Blaj în termenul de valabilitate al contractului sau în 12 luni după expirarea sau rezilierea acestuia.

Însă, din explicațiile verbale date de reprezentantul societății a rezultat că identificarea societății cumpărătoare și derularea vânzării au fost efectuate exclusiv de către A. S.A., de unde reiese că E. nu a prestat serviciile pentru care a fost angajată și care au fost facturate.

Sentința civilă a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor art. 24 alin. (15) din Legea nr. 571/2003, prevederile pct. 71 indice 5 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, precum și art. 17 si art. 22 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, rep.

Potrivit legii fiscale reclamanta trebuia să includă diferența rămasă neacoperită pe cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, pe o perioadă de maximum 5 ani, sau să diminueze capitalurile proprii.

În consecință, având în vedere că reclamanta nu a recuperat valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe prin vânzare, iar masa cheltuielilor deductibile a fost majorată în mod eronat prin includerea acestei valori rămase neamortizate a mijloacelor fixe, în mod corect, organele de inspecție fiscală au reîncadrat operațiunea în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor art. 8 pct. 4 din OPANAF nr. 442/2016 și ale prevederilor pct. 3.57 din Ghidul OECD, art. 6 din Legea nr. 207/2015, ale art. 7 pct. 26 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, respectiv art. 7.32 și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Din punct de vedere contabil, învederează instanței de recurs că, reclamanta poate să evidențieze cheltuieli în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, rep. cu modificările și completările ulterioare și ale OMFP nr. 3055/2009 și nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate care însă, din punct de vedere al legii fiscale, nu întotdeauna și în cuantumul total pot reprezenta cheltuieli deductibile.

De asemenea, invocarea de către reclamantă, cu titlu de exemplu, a ratelor de redevența practicate de I. pentru drepturi de proprietate intelectuală, nu poate fi reținută întrucât nu sunt prezentate caracteristicile fiecărui contract sau a portofoliului dacă acesta există, sfera de desfacere și comercializare a produselor diferă (Argentina, Chile, Africa de Sud), procentele de vânzare netă la care se calculează ratele de redevența diferă în funcție de marcă, teritoriu de comercializare, cererea de pe piață, etc. elemente care conduc la stabilirea unui interval intercuarticular diferit de cel analizat la inspecția fiscală, o mediană diferită și cu certitudine un cuantum al cheltuielilor cu ratele de redevență deductibile diferit de speța în cauză.

În ceea ce privește cheltuielile nedeductibile în sumă de 813.119 RON stabilite ca urmare a analizării cheltuielilor cu dobânzile aferent împrumutului în euro acordat de partea afiliată F., a arătat următoarele:

S-a procedat la reanalizarea analizei de comparabilitate prezentată de societate prin utilizarea metodei comparării utilizând datele statistice din buletinele lunare ale BNR care furnizează informații privind tranzacții comparabile externe ce pot fi utilizate ca referință de comparabilitate pentru stabilirea valorii de piață a dobânzii achitate pentru împrumuturi.

Astfel, din contractele de împrumut încheiate cu partea afiliată F. cea mai importantă informație este rata dobânzilor și în virtutea metodei comparării s-a procedat la compararea acesteia cu rata medie a dobânzilor din buletinele lunare ale BNR.

Organele de inspecție fiscală nu au acceptat translatarea ratelor de dobândă din variabile în fixe efectuată de societate în baza J. din baza de date K. în cadrul studiului din DPT având în vedere prevederile legale interne, respectiv Codul fiscal, care limitează deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, fapt ce influențează valoarea dobânzii la împrumuturile dintre persoane afiliate, precum și ale Ghidului OECD.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a celorlalte dispoziții legale menționate în recurs.

2.4 Ulterior, pârâta DGAMC a formulat recurs și împotriva sentinței nr. 869 din 22 mai 2023 de completare dispozitiv, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în spetă, în ce privește anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, a deciziei de modificare a bazei de impunere nr. x/31.10.2018 și a R.I.F. nr. F-MC 221/11.06.2019 și: -în privința sumei de 5.761.159 RON cheltuieli deductibile aferente serviciilor prestate de B.

- în privința sumei de 48.820 RON cheltuieli deductibile, aferente serviciilor prestate de C. S.R.L..

Contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că, în mod corect și legal, organele de inspecței fiscală nu au considerat cheltuieli deductibile aferente serviciilor prestate de B., întrucât reclamanta nu a prezentat documente care să justifice că serviciile au fost achiziționate și prestate în scopul operațiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile art. 134 indice 1 alin. (1) și (7), art. 134 indice 2 alin. (1) și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 281 alin. (1) și (7), art. 282 alin. (1) și art. 297 alin. (1) și alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

Această situație a rezultat din contractele încheiate cu B. ce au avut ca obiect transferarea responsabilității privind modul de gestionare a îndeplinirii obligațiilor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje .

Critică hotărârea și cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la contractul cu prestatorul C. S.R.L., contractul nr. x/01.01.2012 prin care prestatorul se angajează să efectueze un audit privind nivelul de execuție la punctele de vânzare, precum si efectuarea unor studii de vânzare la respectivele puncte de vânzare, conform detaliilor menționate în Anexa 1 la contract.

În conformitate cu prevederile art. 4.1 din contract, societatea prestatoare se obliga sa furnizeze societății beneficiare a prestației un "set de rapoarte lunare care sa cuprindă toți indicatorii din Anexa 1".

Pe parcursul verificărilor nu au fost prezentate studiile de vânzare menționate, rapoartele lunare și nu a putut fi identificată baza de date care trebuia creată de societatea prestatoare, conform prevederilor din contract.

În drept, cererea de recursa fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum si a celorlalte dispoziții legale menționate in prezentul recurs.

2.5 Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Adminstrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1564 din 3 octombrie 2022, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ. .

Referitor la cheltuielile cu serviciile de la B. S.A. instanța a reținut că documentele prezentate de societate constând în rapoarte de activitate au caracter de documente justificative astfel că s-a admis acțiunea pentru impozitul pe profit și pentru TVA aferentă.

Hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 16, art. 26 din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, art. 16 și art. 17 din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în vigoare pe anul 2016 și art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, art. 21 și art. 26 din Ordinul nr. 578 din 6 iunie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Referitor la vânzarea clădiri și echipamente de producție din fosta fabrică de bere din Blaj instanța de fond reține că, în mod eronat, organele de inspecție fiscală au reîncadrat operațiunea ca fiind venituri impozabile în condițiile în care această sumă trebuia inclusă în categoria cheltuielilor excepționale, nedeductibile fiscal, pe o perioadă de 5 ani conform prevederilor art. 17 din Lege nr. 15/1994.

Hotărârea este nelegală, instanța de fond nu a analizat nerespectarea de către reclamantă a prevederilor art. 17 din Legea nr. 15/1994 "în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcțiune, agenții economici asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate' în urma valorificării acestora. Diferența rămasă neacoperită se include în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, pe o perioadă de maximum 5 ani, sau diminuează capitalurile proprii, cu respectarea dispozițiilor legale."

Instanța de fond, însușindu-și concluziile raportului de expertiză, a analizat contextul economic prezentat de reclamantă ca fiind defavorabil (cheltuieli de conservare, eforturi pentru vânzarea activelor etc) și nu a făcut nicio referire la contextul economic prezentat de organele de inspecție fiscală, respectiv faptul ca pentru vânzarea în cauza nu s-a făcut o evaluare cu experți ANEVAR ca în cazul altor vânzări de componente chiar din cadrul fabricii, faptul că aproximativ 1/3 din valoare provenea de la active ce erau achiztionate sau modernizate cu 2-4 ani înainte de vânzare, valoarea de piața a terenului era mult mai mare decât valoarea contabilă, etc.

Hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 21 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare si art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Referitor la onorariul plătit către S.C. E. S.R.L., C. civ. care stă la baza reglementarii acestei activități de intermediere prevede la art. 2906 " (1) Intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă față de client să îl pună în legătură cu un terț, în vederea încheierii unui contract" și art. 2907 "(1) Intermediarul are dreptul la o remunerație din partea clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale".

Reclamanta nu a prezentat, organelor de inspecție fiscală și organului de soluționare a contestației, îndeplinirea de către E. a obligațiilor asumate în legătură cu celelalte proprietăți ale A. S.A..

Referitor la C. S.R.L., între reclamanta, în calitate de Beneficiar și S.C. C. S.R.L., în calitate de Prestator s-a incheiat contractul nr. x/01.01.2012.

Pe parcursul verificărilor nu au fost prezentate studiile de vânzare menționate, rapoartele lunare și nu a putut fi identificată baza de date care trebuia creată de societatea prestatoare, conform prevederilor din contract.

Referitor la licențierea de drepturi de proprietate intelectuală de către părțile afiliate L. (denumită PS) și F. (denumită F.) către A. S.A., recurenta a arătat următoarele:

Organele de inspecție fiscală, în baza prevederilor art. 8 pct. 4 din OPANAF nr. 442/2016 și ale prevederilor pct. 3.57 din Ghidul OECD au constatat că definiția intervalului intercuarticular este aceeași, însă art. 1482-1 din Codul Federal al SUA nu menționează nicio formulă de calcul a cuartilelor, cu atât mai mult cea invocată de societate. Astfel, societatea nu a adus argumente cu privire la modul de calcul al intervalului intercuarticular care generează rezultate diferite de cele obținute în practica curentă prin utilizarea funcției "Quartile" din cadrul aplicației M..

Ca urmare, societatea a calculat un interval intercuarticular între 4% și 8,5% cu mediana de 5% încât redevența globală se încadrează în limitele intervalului de comparare și deci prețul plătit pentru licențe se situează la nivelul prețului de piață. Aplicând funcția "Quartile" din cadrul aplicației M. ratele de redevență plătite pentru utilizarea mărcilor comerciale se situează peste limita superioară a intervalului de comparare pentru două din cele trei contracte de licență de unde reiese că redevențele sunt mai mari decât prețul de piață și se impune ajustarea acestuia.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 pct. 26 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 7.32 și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la întocmirea unei noi analize.

La efectuarea analizei s-a acceptat metoda comparării prețurilor CUP ca fiind cea mai potrivită pentru a testa caracterul de piață al tranzacțiilor analizate.

Ca urmare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) și (2) din OPANAF nr. 442/2016 s-a procedat la ajustarea cheltuelilor la nivelul medianei, rezultând cheltuieli nedeductibile în sumă de 20.205.657 RON.

În continuare, recurenta-pârâtă a susținut că, este nelegală reținerea instanței în cazul împrumutului acordat în euro de partea afiliată F., pe anul 2012, în sensul că organele fiscale nu au indicat motivele pentru care au exclus utilizarea bazei de date N. propuse de reclamantă, întrucât s-a utilizat aceeași metodă utilizată de societate (metoda CUP) din DPT, iar la analizarea valorii de piață a ratelor de dobândă practicate de părțile afiliate s-a procedat la efectuarea analizei utilizându-se datele statistice din buletinele lunare ale BNR aferente perioadelor de acordare a împrumuturilor care furnizează informații privind tranzacții comparabile externe ce pot fi utilizate ca și referințe de comparabilitate pentru evaluarea principiului de piață a dobânzii.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 571/2003.

2.6 Ulterior, pârâtul MF-ANAF a formulat recurs și împotriva sentinței nr. 869 din 22 mai 2023 de completare dispozitiv, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la suma de 6.068.334 RON reprezentând cheltuieli cu servicii care contribuie la diminuarea pierderii fiscale si suma de 996.781 RON reprezentând TVA, instanța a fost învestită să se pronunțe dacă, în mod legal, a fost diminuată pierderea fiscală, respectiv dacă reclamanta datorează TVA în condițiile în care documentele prezentate nu sunt de natură să justifice prestarea efectivă a serviciilor în scopul desfășurării activității, respectiv în scopul realizării de operațiuni taxabile.

Instanța de fond, în mod nelegal, a reținut că sunt întrunite toate condițiile de deductibilitate din punct de vedere fiscal, astfel încât hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Reclamanta-intimată a înregistrat pe cheltuieli deductibile și a dedus TVA aferentă cheltuielilor cu serviciile facturate de B. contractate cu această societate prin care s-a transferat responsabilitatea societății cu privire la îndeplinirea obiectivelor minime de valorificare a deșeurilor de ambalaje introduse pe piața națională.

Documentele prezentate au constat doar într-o pagină format A4 în care sunt enumerate cantitățile de ambalaje introduse pe piață și cantitățile pe care B. le comunica ca fiind reciclate, fără a se prezenta documente din care să rezulte denumirea și codul operației de valorificare șl fără să fie prezentate rapoarte cu privire la modul de îndeplinire, în numele beneficiarului, a obiectivelor lunare, respectiv fără să fie rapoarte lunare asupra modulul de îndeplinire a obiectivelor stabilite prin contract sau declarații pe propria răspundere din care să reiasă modul în care prestatorul a îndeplinit obiectivele stabilite.

Intimata-reclamantă nu poate fi exonerată de justificarea cu documente a prestării serviciilor, aceasta fiind dovada executării contractului încheiat, transferul de responsabilitate nu exonerează contribuabilul de obligațiile executării contractului, executare care urmează a fi dovedită cu documente, aspect neîndeplinit de societate.

În ceea ce privește serviciile achiziționate C. S.R.L., instanța de fond a fost învestită să se pronunțe cu privire la deductibilitatea cheltuielilor la calculul profitului impozabil, respectiv cu privire la dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condițiile în care pentru serviciile achiziționate de la D. S.R.L. documentele prezentate de societate nu sunt de natură să justifice că s-au efectuat în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv în scopul operațiunilor sale taxabile.

Hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 21 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Pe parcursul verificărilor nu au fost prezentate studiile de vânzare menționate, rapoartele lunare și nu a putut fi identificată baza de date care trebuia creată de societatea prestatoare, conform prevederilor din contract.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiatăpe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Legea nr. 571/2003.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare față de recursurile formulate de pârâți împotriva sentinței nr. 1564 din 3 octombrie 2022 și împotriva încheierilor de dezbateri, solicitând respingerea recursurilor, ca neîntemeiate.

Atât recurenta ANAF cât și recurenta DGAMC reiau în sinteză susținerile făcute pe parcursul inspecției fiscale, al răspunsului la contestație ori în întâmpinările de la fond, fără a prezenta critici le pentru care susțin că sentința recurată nu ar fi fost motivată în mod corespunzător de instanța de fond, fără a preciza în concret care norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greșit.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierilor din 27 iunie 2022 și din 12 septembrie 2022, precum și împotriva sentinței nr. 1564 din 3 octombrie 2022 și a sentinței nr. 869 din 22 mai 2023 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a criticat încheierile de amânare a pronunțării din 27 iunie 2022 și din 12 septembrie 2022, precum și sentința civilă nr. 1564 din 3 octombrie 2022 din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile judecătorești; art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, recurenta-reclamantă a criticat sentința civilă nr. 869 din 22 mai 2023 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, sunt neîntemeiate urmând a fi respinse, întrucât, prima instanță soluționând cauza, nu a săvârșit un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl putea face.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești când a dispus o soluție neprevăzută de niciun text legal, pronunțându-se în dispozitivul hotărârii recurate cu privire la "reevaluarea situației fiscale a reclamantei."

Înalta Curte constată că prima instanță, prin sentința civilă nr. 1564 din 3 octombrie 2022 recurată, a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, decizia de impunere nr. x/11.06.2019 și raportul de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019, după cum urmează:

- în privința sumei de 926.831 RON TVA aferentă serviciilor prestate de B.,

- în privința sumei cheltuielilor în cuantum de 48.820 RON și a TVA în cuantum de 11.717 RON aferente serviciilor prestate de C. S.R.L.,

Situația fiscală a reclamantei urmând să fie reevaluată în lumina considerentelor sentinței recurate.

Totodată, a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 296/24.07.2019, decizia de modificare a bazei de impunere nr. x/31.10.2018 și raportul de inspecție fiscală nr. x/11.06.2019, după cum urmează:

- în privința sumei de 179.112 RON aferentă serviciilor facturate de E.

- în privința reîncadrării operațiunii de vânzare de active ale fostei fabrici Blaj

-în privința dosarului prețurilor de transfer referitor la licențierea drepturilor de proprietate intelectuală de către părțile afiliate către A. S.A. din perspectiva modalității de calcul al intervalului de comparabilitate

- în privința dosarului prețurilor de transfer referitor la acordarea de împrumuturi din perspectiva verificării conformității cu principiul valorii de piață a ratelor de dobândă practicate de părțile afiliate la acordarea împrumuturilor către A. S.A.,

Situația fiscală a reclamantei urmând să fie reevaluată în lumina considerentelor sentinței recurate.

Este de remarcat că, pentru perioada care face obiectul analizei de față este aplicabilă atât Legea nr. 571/2003 privind vechiul Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cât și Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește motivarea actelor administrative fiscale, reține Înalta Curte că pentru a putea permite realizarea controlului jurisdicțional, acestea trebuie să fie motivate în mod corespunzător în fapt și în drept, iar prezentarea raționamentului instituției emitente a actelor administrative contestate, să fie formulat într-un mod clar și neechivoc.

Astfel, în practica sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, motivarea unui act administrativ urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență pentru beneficiarii actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său, în acest sens fiind, decizia nr. 1442 din 6 martie 2020, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ.

Raportat la mențiunile prezentate anterior, observă Înalta Curte din cuprinsul sentinței recurate, că prin dispozitivul acesteia, instanța de fond a obligat recurentele-pârâte, referitor la actele administrative fiscale contestate, cu privire la care s-a reținut prin considerentele sentinței recurate, nemotivarea corespunzătoare, ca în limitele competențelor conferite de lege, să reia procedura de verificare, prin efectuarea unei analize cu respectarea cerințelor actelor normative incidente în cauză, respectiv dispozițiile din Legea nr. 571/2003 privind vechiul Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din Legea nr. 227/2015 privind Nooul Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și normele metodologice de aplicare ale acestora aprobate prin H.G. nr. 44/2004 și H.G. nr. 1/2016. Totodată relevanță are și Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, precum și OPANAF nr. 222/2008 privind conținutul dosarului prețurilor de transfer și OPANAF nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer, precum și Ghidul OCDE.

Așa fiind, reiese că în cauză, nu există incursiunea instanței în atribuțiile puterii executive sau legislative. Susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite, întrucât ar însemna că, instanțele nu ar putea să instituie în sarcina autorităților respectarea unor obligații legale.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, atât cu privire la sentința nr. 1564 din 3 octombrie 2022, cât și la sentința nr. 869 din 22 mai 2023 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurenta-reclamantă a menționat acest motiv de casare, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestuia, criticile invocate, nesubsumându-se acestui motiv de casare.

Reține Înalta Curte că, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Totodată, constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat."

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Dispozițiile art. 174 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă invocă faptul că, instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 9, 14, 22 alin. (6) C. proc. civ. și cele ale art. 425 alin. (1) din același act normativ, raportat la mențiunile din dispozitiv, potrivit cărora "situația fiscală a reclamantei urmează să fie reevaluată în lumina considerentelor prezentei sentințe", astfel că instanța a depășit limitele învestirii, întrucât niciuna dintre părți nu a investit instanța cu o astfel de cerere.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, sentința recurată nu a fost pronunțată cu încălcarea textelor de lege sus enunțate, întrucât judecătorul fondului a respectat dispozițiile legale referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului și principiile fundamentale ale procesului civil, inclusiv, dreptul la apărare și dreptul de dispoziție al părților, pronunțându-se asupra tuturor aspectelor solicitate de părți, astfel, nefiind încălcat principiul disponibilității.

Înalta Curte reține că, aceste argumente care nu se încadrează în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, invocate de recurenta-reclamntă atât cu privire la sentința nr. 1564 din 3 octombrie 2022, cât și la sentința nr. 869 din 22 mai 2023 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentei, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum