ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, Ia data de 28 mai 2012, reclamantul S.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M.M., pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la restituirea sumei de 25.000 euro cu titlu de creanță asupra imobilului situat în satul L.C., comuna C., județui Iași (proprietatea pârâtei), și la recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului, până la achitarea integrală a sumei. Legal citată, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Iași, arătând că domiciliul său este în București, sector 2. Prin sentința civilă nr. 715 din 17 ianuarie 2013, Judecătoria lași a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc.

civ. iar domiciliul pârâtei se află în municipiul București, sector 2. Prin sentința nr. 17618 din 5 noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Iași, argumentând că determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial se face prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, ori la data de 28 mai 2012 pârâta nu avea domiciliul în municipiul București, sector 2, actui de identitate din dosarul Judecătoriei Iași fiind emis la data de 14 iunie 2012. Prin urmare, având în vedere că la data sesizării Judecătoriei Iași pârâta domicilia în județul lași, această instanță este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta pricină, neprezentând relevanță faptul că ulterior pârâta și-a schimbat odată sau de mai multe ori domiciliul.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3), coroborate cu dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 teza I C. proc. civ., „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”. În materia determinării competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu trebuie interpretată întru-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuiește efectiv. Regula de drept comun în materia competenței teritoriale reprezintă o aplicație pe plan procesual a principiului consacrat în materie probatorie de art. 1169 C. civ. de Ia 1864, conform căruia cel care face o afirmație în justiție trebuie să o dovedească.

În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Iași Ia data de 28 mai 2012. Reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată că părțile domiciliază în satul L.C., comuna C., județul lași, într-un imobil proprietatea pârâtei; nu au fost depuse înscrisuri doveditoare care să probeze că la data sesizării instanței pârâta locuia efectiv la adresa indicată de reclamant. La primul termen de judecată, 25 octombrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, arătând că domiciliază în municipiul București, sectorul 2. În acest sens a depus la dosar, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea sa de identitate eliberată la 14 iunie 2012, depusă la dosarul Judecătoriei Iași, din care rezultă că are domiciliul la adresa arătată în întâmpinare.

Așa cum s-a arătat deja, reclamantul nu a dovedit că Ia data de 28 mai 2012 pârâta locuia efectiv la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, toate înscrisurile depuse de reclamant la dosar care cuprind mențiuni despre datele de identificare ale pârâtei fiind mult anterioare înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv din anul 2007. Înalta Curte reține că stabilirea domiciliului în sens procesual, ca adresă la care partea locuiește efectiv, nu se identifică strict cu data eliberării actului de identitate; împrejurarea că actul de identitate al pârâtei este emis la șaptesprezece zile de la data înregistrării cererii de chemare în judecată nu are semnificația modificării domiciliului pârâtei în cursul judecății de vreme ce reclamantul nu a dovedit că aceasta locuia efectiv în județul Iași la data de 28 mai 2012. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, în a cărei rază teritorială domiciliază pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.