ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2014

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, Ia data de 28 mai 2012, reclamantul

S.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M.M., pronunțarea unei hotărâri

prin care pârâta să fie obligată la restituirea sumei de 25.000 euro cu titlu de

creanță asupra imobilului situat în satul L.C., comuna C., județui Iași (proprietatea

pârâtei), și la recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului, până la

achitarea integrală a sumei.

Legal citată, pârâta a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Iași, arătând

că domiciliul său este în București, sector 2.

Prin sentința civilă nr. 715 din 17

ianuarie 2013, Judecătoria lași a admis excepția necompetenței teritoriale și a

dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5

C. proc. civ. iar domiciliul pârâtei se află în municipiul București, sector 2.

Prin sentința nr. 17618 din 5

noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat, la rândul său,

competența în favoarea Judecătoriei Iași, argumentând că determinarea instanței

competente din punct de vedere teritorial se face prin raportare la data înregistrării

cererii de chemare în judecată, ori la data de 28 mai 2012 pârâta nu avea domiciliul

în municipiul București, sector 2, actui de identitate din dosarul Judecătoriei

Iași fiind emis la data de 14 iunie 2012.

Prin urmare, având în vedere că la data

sesizării Judecătoriei Iași pârâta domicilia în județul lași, această instanță este

competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta pricină, neprezentând

relevanță faptul că ulterior pârâta și-a schimbat odată sau de mai multe ori domiciliul.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 22 alin.

(3), coroborate cu dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 teza I C.

proc. civ., „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”.

În materia determinării competenței teritoriale,

noțiunea de domiciliu trebuie interpretată întru-un sens larg, respectiv adresa

unde pârâtul locuiește efectiv.

Regula de drept comun în materia competenței

teritoriale reprezintă o aplicație pe plan procesual a principiului consacrat în

materie probatorie de art. 1169 C. civ. de Ia 1864, conform căruia cel care face

o afirmație în justiție trebuie să o dovedească.

În speță, cererea de chemare în judecată

a fost înregistrată la Judecătoria Iași Ia data de 28 mai 2012.

Reclamantul a indicat în cererea de chemare

în judecată că părțile domiciliază în satul L.C., comuna C., județul lași, într-un

imobil proprietatea pârâtei; nu au fost depuse înscrisuri doveditoare care să probeze

că la data sesizării instanței pârâta locuia efectiv la adresa indicată de reclamant.

La primul termen de judecată, 25

octombrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Iași, arătând că domiciliază în municipiul București,

sectorul 2.

În acest sens a depus la dosar, în fotocopie

certificată pentru conformitate cu originalul, cartea sa de identitate eliberată

la 14 iunie 2012, depusă la dosarul Judecătoriei Iași, din care rezultă că are domiciliul

la adresa arătată în întâmpinare.

Așa cum s-a arătat deja, reclamantul nu

a dovedit că Ia data de 28 mai 2012 pârâta locuia efectiv la adresa indicată în

cererea de chemare în judecată, toate înscrisurile depuse de reclamant la dosar

care cuprind mențiuni despre datele de identificare ale pârâtei fiind mult anterioare

înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv din anul 2007.

Înalta Curte reține că stabilirea domiciliului

în sens procesual, ca adresă la care partea locuiește efectiv, nu se identifică

strict cu data eliberării actului de identitate; împrejurarea că actul de identitate

al pârâtei este emis la șaptesprezece zile de la data înregistrării cererii de chemare

în judecată nu are semnificația modificării domiciliului pârâtei în cursul judecății

de vreme ce reclamantul nu a dovedit că aceasta locuia efectiv în județul Iași la

data de 28 mai 2012.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București,

în a cărei rază teritorială domiciliază pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2014.