ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2010

HOTĂRÂRE
11.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

26 octombrie 2007, reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâții RA - A.P.P.S.,

Municipiul București Sectorul 1, prin primar, Municipiul București prin

Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

să se constate valabilitatea titlului său de proprietate și existența în

patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de

9.000 mp, situat în București, sector 1 - în incinta RA - A.P.P.S., Sucursala

Agroindustrială Băneasa; să constate nevalabilitatea titlului pârâților și inexistența

în patrimoniul nici unuia dintre pârâți a dreptului de proprietate asupra

terenului sus-menționat; obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate

și liniștită posesie imobilul menționat.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este unicul moștenitor (nepot de fiică) al bunicului său D.G., care a

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în urma împroprietăririi

realizate prin aplicarea dispozițiunilor Legii din 17 iulie 1921 privind

reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea (de vechiul regat). A

precizat că acest teren a fost preluat de la bunicul său fără nici un tidu de

către stat, prin organele ce exercitau comasarea loturilor.

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 44

din Constituția României, art. 480 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 173 din 29

ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a admis excepția

lipsei capacității procesuale a Sectorului 1 al Municipiului București, a

anulat acțiunea formulată împotriva acestui pârât și a disjuns judecarea

cererii formulată împotriva RA - A.P.P.S., Municipiul București prin Primar

General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Prin încheierea din 26 februarie 2008,

instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă a formulat notificare,

conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu.

La data de 20 martie 2008, reclamantul

și-a precizat în scris cererea introductivă, arătând că nu a formulat notificare

în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu; că, potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 modificată, nu ar fi putut beneficia de prevederile

acestei legi întrucât, la data preluării, terenul se afla în extravilanul

comunei Băneasa iar în prezent este situat în extravilanul Sectorului 1 al

Municipiului București; că terenul nu poate fi restituit nici potrivit Legii

nr. 18/1991, întrucât nu a fost adus în Cooperativa Agricolă de Producție și

nici nu a fost preluat de către aceasta, așa cum prevăd dispozițiile art. 8

alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Prin sentința nr. 602 din 25 martie

2008 Tribunalul București, secția a V- a civilă, a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea reclamantului, reținând că, după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, reclamantul avea posibilitatea de a urma procedura reglementată de

acest act normativ, că declararea, ca inadmisibilă, a acțiunii, întemeiată pe

dreptul comun, nu conduce la încălcarea dispozițiilor Convenției Europene

pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât legile speciale dădeau dreptul

reclamantului atât la valorificarea dreptului de proprietate ce a aparținut

autorului său, cât si la contestarea în fața justiției a eventualelor încălcări

privind acest drept, iar singurul lucru care 1-a împiedicat pe reclamant să

valorifice dreptul pretins, pe calea legilor speciale, a fost pasivitatea

acestuia.

Împotriva sentinței tribunalului a

declarat apel reclamantul, reproșând instanței, în esență, greșita respingere a

acțiunii ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 68/ A din 3 februarie

2009, Curtea de Apel București, secția a III- a civilă, a admis apelul

reclamantului, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

tribunalului.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că situația de fapt din dosar nu a fost clarificată, motiv

pentru care nu s-a putut efectua controlul legalității sentinței.

Sunt evidențiate următoarele aspecte

neclarificate, pe bază de probe, de către prima instanță:

- nu s-a identificat terenul în

litigiu;

- nu s-a stabilit situația juridică a

terenului, în posesia cui se află și cu ce titlu;

- nu s-a stabilit dacă autorul

reclamantului a avut sau nu în proprietate suprafața de teren menționată în

acțiune;

- dacă a avut loc o preluare a

bunului, cu ce titlu și la ce dată. Instanța de apel a reținut că instanța de

fond și-a argumentat soluția de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că

în speță nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001, fără a arăta pe baza căror considerente în speță este aplicabilă

această lege.

Legat de cele reținute mai sus,

instanța de apel a motivat că pentru a se aprecia că acțiunea în revendicare

este inadmisibilă, determinarea prealabilă a datei la care a fost preluat

imobilul este esențială, numai astfel se poate stabili dacă acesta intră în

sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București.

Critica adusă deciziei din apel prin

recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Recurentul susține, în esență, că în

mod greșit instanța de apel a casat sentința atâta timp cât prin aceasta

tribunalul a pronunțat o soluție corectă de respingere a acțiunii ca

inadmisibilă. Precizează că indiferent de natura juridică a imobilului

revendicat, reclamantul nu avea deschisa calea dreptului comun, restituirea

facându-se cu respectarea procedurii administrative prealabile prevăzută de

legea specială.

Legat de cele arătate mai sus,

recurentul pârât susține că este greșită reținerea de către instanța de apel că

prima instanță nu a cercetat fondul cauzei întrucât obligația de a cerceta

situația juridică a terenului, identificarea acestuia, titlul de proprietate al

celui care revendică, modalitatea de preluare de către stat, etc, revin

organului administrativ competent. Solicită admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerii, ca

temeinică și legală, a sentinței tribunalului.

Recursul nu este fondat.

Așa cum în mod corect a reținut

instanța de apel, neclarificarea de către tribunal a unor aspecte esențiale de

fapt în cauză, cum sunt identificarea imobilului, în posesia cui se află și cu

ce titlu, dacă a avut loc o preluare a bunului, cu ce titlu și, în caz

afirmativ, data preluării (spre a se vedea dacă acesta intră în sfera de

reglementare a Legii nr. 10/2001 sau a altor legi speciale) a făcut imposibilă

verificarea legalității și temeiniciei sentinței.

Este greșită susținerea din recurs

potrivit căreia dovezile respective s-ar produce exclusiv în faza

administrativă.

Sub acest aspect trebuie menționat

art. 129 C. proc. civ. conform căruia instanța este obligată să stăruie prin

toate mijloacele, impunând părților producerea de dovezi, pentru obținerea

adevărului în cauza dedusă judecății.

Prin hotărârea recurată, curtea de

apel nu a pronunțat admisibilitatea acțiunii formulată în cauză, ci doar a

stabilit că, pentru dezlegarea problemei admisibilității cererii deduse

judecății este necesar a se lămuri în prealabil situația de fapt a imobilului

sub aspectele menționate în decizie.

Din perspectiva celor reținute mai

sus, casarea sentinței de către instanța de apel prin decizia recurată și

dispunerea rejudecării cauzei este legală.

În consecință, recursul declarat în

cauză se dovedește a fi nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 68/ A

din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, -secția a IlI- a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 689/2015
pârâtul Statul Român, prin M.F.P., tribunalul a reținut, examinând relațiile comunicate de O.C.P.I., că acesta este înscris cu drept de proprietate asupra imobilului situat în București, Șos. București-Ploiești, sector 1, (cu toate subdiviz
ÎCCJ 2010-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, reclamantul V.M. a solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului București, prin reprezentantul său legal, Prim
ÎCCJ 2010-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2010
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 10 aprilie 2007, reclamanții P.D.A., T.A.M., N.O.C., P.I.R. și C.A.G. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, SC C. S
ÎCCJ 2008-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5236/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 octombrie 2000, reclamanta S.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primarul general, Consiliul
ÎCCJ 2010-07-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3871/2010
abilitate titlului lor, în calitate de moștenitori ai adevăratului proprietar, arătând că nu se poate reține buna-credință a pârâtei la cumpărarea imobilului, întrucât aceasta nu poate conduce, prin ea însăși, în lipsa unui titlu valabil al
Sursă