ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4193/2018

HOTĂRÂRE
05.12.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4193/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 30 august 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., stabilirea locuinței minorei C. în mod provizoriu, la locuința reclamantului, respectiv în localitatea (...), str. x, jud. Maramureș, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în Dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare.

Prin Sentința nr. 8845 din 9 octombrie 2018 Judecătoria Baia Mare a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Baia Mare a reținut că prin Sentința nr. 6052/09.09.2015 pronunțată de această instanță în Dosar nr. x/2015, având obiect ordonanță președințială, s-a stabilit, în mod provizoriu, domiciliul minorei C., la reședința mamei pârâte, din satul (...), comuna Drăgănești, județul Galați, până la soluționarea definitivă a cererii înregistrate sub nr. x/2015, având obiect exercitarea autorității părintești și stabilire domiciliu minor.

Obiectul prezentei cereri de ordonanță președințială îl constituie stabilirea, cu titlu provizoriu, a locuinței minorei C. la locuința tatălui reclamant, situată în localitatea (...) din județul Maramureș, precum și cererea pârâtei de obligare a reclamantului de înapoiere a minorei la domiciliul mamei, de îndată și pe cheltuiala sa.

Potrivit actelor depuse la dosar, minora este înscrisă în calitate de audient în clasa I la Școala Gimnazială (...), conform adeverinței școlare nr. x/25.09.2018, precum și la medicul de familie dr. D., din data de 29 august 2018, conform adeverinței medicale depuse la dosar.

Instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. în vederea stabilirii competenței, potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. invocate de părți nu sunt aplicabile, întrucât cererea de stabilire a domiciliului minorului nu echivalează cu o cerere privind ocrotirea persoanei fizice, măsurile de ocrotire ale minorului fiind expres prevăzute de C. civ. în Titlul III intitulat "Ocrotirea persoanei fizice" al Cărții I "Despre persoane" din C. civ.

Ținând seama de natura pricinii, precum și de dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la cazurile de prorogare convențională de competență, instanța a reținut că în cauza pendinte, dispozițiile incidente pentru stabilirea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. au caracter de ordine publică, iar nu de ordine privată, întrucât obiectul cauzei, acela de stabilire domiciliu minor, nu se circumscrie noțiunii de "bunuri sau alte drepturi de care părțile pot să dispună", în sensul art. 126 C. proc. civ.

Întrucât domiciliul pârâtei se află în localitatea (...), comuna Drăgănești din județul Galați, localitate arondată Judecătorie Tecuci, competența de soluționare a fost stabilită în favoarea acestei instanțe.

Prin Sentința nr. 2398 din 6 noiembrie 2018 Judecătoria Tecuci a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Tecuci a reținut că din anul 2015 din luna septembrie (pentru minora C.), respectiv din luna octombrie 2016 (pentru minora E.), prin hotărâri judecătorești executorii, s-a stabilit ca locuința minorelor să fie la mamă, în comuna Drăgănești, județul Galați, până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr. x/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, dosar având ca obiect exercitare autoritate părinteasca asupra minorelor, stabilire locuință minore, la cererea reclamantului A..

În prezent, pe rolul Judecătoriei Baia Mare există Dosarul nr. x/2015, având ca obiect stabilire mod de exercitare a autorității părintești și stabilire locuință minori, în care calitatea de reclamant o are A., cu termen de judecată la data de 14.01.2019, precum și Dosarul nr. x/2018, având ca obiect stabilire mod de exercitare a autorității părintești, stabilire domiciliu minor, promovat de către A., aflat în etapa regularizării.

Prezenta cerere are ca obiect stabilire locuință provizorie minoră până la soluționarea Dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2015, cu același obiect, pe cale de ordonanță președințială.

În anul 2015, la momentul când reclamantul A. a introdus pe rolul Judecătoriei Baia Mare cererea ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 (stabilire mod de exercitare a autorității părintești și stabilire locuință minore), ambele părți locuiau în județul Maramureș. Ulterior reclamantul a formulat o cerere cu obiect identic, Dosar nr. x/2018, în care s-a solicitat conexarea la cauza nr. x/182/2018.

Întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată, locuința minorelor era în județul Maramureș, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Baia Mare.

Cu privire la cererea conexă având ca obiect înapoiere minor pe cale de ordonanță președințială, formulată de către reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul A., instanța a făcut aplicarea art. 139 alin. (5) C. proc. civ. și a dispus disjungerea cererii conexe având ca obiect ordonanță președințială-înapoiere minor, cu stabilirea termenului de judecată la data de 20.11.2018, având în vedere că această cerere este de competența Judecătoriei Tecuci și că se află în stare de judecată.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, pentru următoarele argumente:

Prezenta cauză are ca obiect stabilirea locuinței provizorii a minorei C., la tatăl reclamant A., pe cale de ordonanță președințială, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare.

Se reține că reclamantul A. figurează în această calitate procesuală în două acțiuni aflate pe rolul Judecătoriei Baia Mare, respectiv o acțiune privind exercitarea autorității părintești înregistrată la data de 10.07.2015 sub nr. x/2015, cu termen 14.01.2019 și o acțiune de stabilire domiciliu minor înregistrată la 30.08.2018 sub nr. x/2018, cu termen 16.01.2019.

Judecata dosarului nr. x/2015 a fost amânată la data de 14.01.2019, în vederea soluționării excepției de conexare la Dosarul nr. x/2018, dosar până la a cărui finalizare s-a formulat prezenta solicitare de stabilire provizorie a locuinței minorei C..

Rezultă că prezenta cerere privind stabilirea, în mod provizoriu și pe calea ordonanței președințiale, a locuinței minorei la tatăl reclamant, se află într-o interdependență procesuală cu situația dedusă judecății în Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Baia Mare, sens în care devin incidente dispozițiile art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Întrucât instanța ce analizează modalitatea de exercitare a autorității părintești și care va fi cea de la domiciliul minorei este Judecătoria Baia Mare, competența de soluționare aparține, potrivit celor anterior arătate, acestei instanțe.

Se mai reține că, la data introducerii prezentei cereri, respectiv 30.08.2018, potrivit actelor dosarului (proces-verbal de constatare nr. x/29.08.2018 întocmit de inspectorul de asistență socială din cadrul Primăriei comunei (...), adeverința emisă la 28.08.2018 conform căreia minora se află la tatăl acesteia, în cadrul unui program de evaluare și intervenție psihologică, adeverința nr. x/25.09.2018 emisă de Școala Gimnazială (...), conform căreia minora se află înscrisă la această unitate școlară), locuința în fapt a minorei se află la tatăl său, în localitatea (...), județul Maramureș.

Potrivit art. 92 C. civ. "(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic; (2) În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic; (3) Prin excepție, în situațiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimțământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi și la o instituție de ocrotire; (4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum și domiciliul persoanei puse sub interdicție judecătorească este la reprezentantul legal".

Conform textului legal redat, pentru a se reține că domiciliul minorului este la unul dintre părinți, este necesar ca minorul să locuiască în mod statornic la acesta, în cauză fiind dovedit că minora locuiește în fapt la tată (reclamantul din prezenta cauză).

Față de această împrejurare, devin aplicabile și dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. sunt incidente în speță întrucât obiectul litigiului (stabilire locuință minor) face parte dintre cele referitoare la ocrotirea minorului, așa cum sunt menționate și reglementate în Titlul IV din C. civ. intitulat "Autoritatea părintească", secțiune ce cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea acesteia, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.). De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că "În cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc", iar la alin. (2) că "Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți, prevăzută de art. 398 alin. (1) C. civ., stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, potrivit art. 400 alin. (1) C. civ., sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, în conformitate cu art. 402 alin. (1) C. civ.

Astfel, atât fondul litigiului în raport de care s-a formulat prezenta cerere de ordonanță președințială (art. 998 C. proc. civ.), cât și locuința în fapt a persoanei ocrotite (art. 114 alin. (1) C. proc. civ.), atrag competența instanței în raza căreia acestea se regăsesc, respectiv Judecătoria Baia Mare.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 181/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 4 septembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., emiterea unei ordonanțe președinția
ÎCCJ 2020-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2342/2020
nând seama de interesele copilului, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic. Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a solicit
ÎCCJ 2022-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1353/2022
7/29.01.2019 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. x/2017 doar în sensul admiterii cererii subsidiare având ca obiect legăturile personale cu minora, solicitarea de stabilire a domiciliului acesteia la tată fiind respinsă
ÎCCJ 2023-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2023
obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie. Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii părinți (art. 496 alin. (1) C
ÎCCJ 2024-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 53/2024
civilă nr. 388 din data de 22 ianuarie 2018 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2017, definitivă, instanța a dispus stabilirea locuinței minorului la mamă, în municipiul Galați. A apreciat că, atâta vreme cât nu a existat un a
Sursă