ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2108/2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la 30.05.2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele inflației și dobânda penalizatoare aferentă perioadei 17.08.2011 - 27.05.2014, pentru plata cu întârziere a sumei de 1.362.522,29 RON.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1535, art. 1073, art. 1084 și art. 1088 C. civ., O.G. nr. 13/2001, Directiva 35/CE.

Prin Sentința civilă nr. 296/2015 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeș și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 181.321,85 RON, reprezentând despăgubiri pentru plata cu întârziere a sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21.05.2013 - 27.05.2014.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 1139/2016 din 9 mai 2016, a admis apelurile declarate atât de reclamantă cât și de pârâtă, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile civilă nr. 1139/2016 din 9 mai 2016 formulată de petenta SC A. SRL a fost respinsă prin încheierea din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. x/2014*.

În rejudecare, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 445/2016 din 9 noiembrie 2016, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 73.334,33 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentate de actualizarea cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare aferente sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013 și a sumei de 331.029,29 RON, calculate pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013.

De asemenea, pârâta a mai fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Pitești a dezlegat anumite probleme de drept, care sunt obligatorii pentru judecătorul fondului. Astfel, s-a reținut că instanța de apel a stabilit faptul că raporturile juridice dintre părți sunt de natură civilă, intrând sub incidența dispozițiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligației la scadență fiind dobânda penalizatoare.

De asemenea, Curtea de Apel a stabilit că dobânda și actualizarea erau datorate de la data de 21.05.2013, defalcat pe fiecare sumă achitată, până la data achitării efective, având în vedere că prin ordinul de plată din 31.10.2013 pârâta a achitat suma de 1.031.500 RON, iar prin ordinul de plată din 23.12.2013, a achitat diferența de 331.029,29 RON.

Judecând în aceste limite, prima instanță a stabilit, în baza raportului de expertiză efectuat în cauză că, pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, dobânda penalizatoare aferentă sumei neachitate este de 77.607,78 RON, iar pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, dobânda datorată la suma rămasă neachitată (de 331.029.,29 RON) este de 5670,58 RON.

În ceea ce privește actualizarea, prima instanță a ținut seama de faptul că, potrivit expertizei, în perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, aceasta a fost de 11.036,43 RON, iar pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, de 1.092,40 RON.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a reținut, pe de o parte că acțiunea nu a fost admisă în totalitate, iar pe de altă parte că, raportat la activitatea efectiv desfășurată de apărători și la complexitatea cauzei, se justifică obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON, din care 600 RON onorariu expert și 1.400 RON onorariu avocațial, în toate ciclurile procesuale.

Prin încheierea din 12 iunie 2017, Curtea de apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a trimis cauza spre soluționarea apelurilor declarate de ambele părți împotriva Sentinței civile nr. 445/2016 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Argeș, secția civilă, Curții de Apel Târgu Mureș, urmare a strămutării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Încheierea nr. 958 din 8 iunie 2017.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014*.

Prin încheierea din 12 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea pricinii în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2014**.

Prin Decizia nr. 350/A din 05 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 445/2016 din 9 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. x/2014, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 84.370,78 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând actualizare în raport cu indicele de inflație și dobândă penalizatoare, aferente sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21.05.2013-31.10.2013 și sumei de 331.029,29 RON, calculate pentru perioada 01.11.2013-23.12.2013 și suma de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a fost obligată intimata Casa de Asigurări de Sănătate Argeș la plata către apelanta SC A. SRL a sumei de 5.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că între părți au existat raporturi juridice, în baza unui contract încheiat (x/P/27.02.2007), Casa de Asigurări de Sănătate Argeș fiind obligată într-un litigiu anterior (Sentința civilă nr. 254/2009 a Tribunalului Argeș, definitivă prin Decizia civilă nr. 67/A/2010 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4830/2011), la plata către reclamantă a sumei de 1.582.719 RON.

Întrucât plata acestei sume s-a efectuat cu întârziere, într-un alt litigiu (Sentința comercială nr. 6063 din 18.06.2012 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 1336 din 21.05.2013 a Tribunalului Argeș) s-a dispus obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Argeș la plata sumei de 1.362.522,29 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare și actualizare.

Nici această sumă nu a fost achitată de bunăvoie, motiv pentru care reclamanta a declanșat executarea silită, astfel că prin ordinul de plată din 31.10.2013 s-a achitat suma de 1.031.500 RON, iar prin ordinul de plată din 23.12.2013, diferența de 331.029,29 RON.

Instanța de apel, prin Decizia nr. 1139 din 09 mai 2016 a anulat hotărârea pronunțată de Tribunalul Argeș, și a dispus rejudecarea cauzei, trasând însă anumite limite.

Astfel, instanța a calificat contractul încheiat între părți ca fiind o convenție civilă și a stabilit că deși raporturile juridice dintre părți au natură juridică civilă, potrivit art. 52 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, sunt raporturi dintre un profesionist (furnizorul de servicii medicale) și autoritatea contractantă (casa de asigurări de sănătate), intrând sub incidența dispozițiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitoare pentru neîndeplinirea obligației la scadență fiind dobânda penalizatoare.

Totodată, instanța de apel a mai stabilit că trebuie să se aibă în vedere achitarea debitului prin cele două ordine de plată, astfel că dobânda penalizatoare trebuie calculată de la data de 21.05.2013, defalcat pe fiecare sumă până la data achitării efective a acesteia prin ordinele de plată menționate.

În rejudecare, prima instanță a ținut seama de îndrumările instanței de control judiciar, constatând în mod legal că, față de dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., acestea sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.

Curtea de Apel Pitești a stabilit, în mod neechivoc, faptul că data scadenței pentru plata sumei de 1.362.522,29 RON este 21.03.2013, data pronunțării Deciziei civile nr. 1336 din 21 mai 2013 a Tribunalului Argeș.

Prin această decizie, instanța de recurs a modificat în parte sentința atacată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 1.362.522,29 RON. Prin urmare, acesta a fost momentul la care creanța reclamantei a devenit certă, lichidă și exigibilă, aceasta fiind data de la care pârâta datorează dobânda penalizatoare și actualizarea cu rata inflației. Susținerile apelantei reclamante în sensul că data de la care ar fi trebuit calculate aceste despăgubiri ar fi 18.06.2012, data pronunțării hotărârii de către prima instanță în litigiul respectiv, nu poate fi primită, pentru că Judecătoria Pitești stabilise o altă sumă, respectiv 1.819.497,7 RON, iar hotărârea a fost modificată în calea de atac.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 1497 din C. civ., aceasta nu poate fi primită, întrucât decizia instanței de apel nu face obiectul controlului judiciar, iar dezlegările date în cuprinsul acesteia de către instanța de apel sunt obligatorii potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța a stabilit în mod clar faptul că dobânda penalizatoare se calculează până la data la care s-a efectuat plata cu cele două ordine de plată, iar nu până la data de 27.04.2014, când a fost eliberată suma de către executorul judecătoresc.

Curtea reține că perioada pentru care pârâta datorează atât dobânzi penalizatoare cât și actualizare este aceeași, respectiv de la data la care creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, și anume 21.05.2013, până la data la care s-a achitat debitul cu cele două ordine de plată.

În ceea ce privește critica referitoare la suma stabilită de prima instanță, Curtea constată că sunt nefondate susținerile apelantei în sensul că în cuprinsul hotărârii nu s-ar preciza din ce se compune suma de 73.334,33 RON. Tribunalul a explicat din ce se compune această sumă, prin trimitere la expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză.

În ceea ce privește actualizarea, prima instanță a ținut seama de faptul că potrivit expertizei în perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, aceasta a fost de -11.036,43 RON, iar pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013 de 1092,40 RON.

Prin urmare, instanța a indicat în hotărâre din ce este compusă suma stabilită, însă Curtea constată că apelul reclamantei este întemeiat sub aspectul modului de calcul din perspectiva diminuării dobânzii penalizatoare cu inflația negativă de 11.036,43 RON constatată pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013.

Dobânda reprezintă o sancțiune pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată, iar actualizarea cu indicele de inflație reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii, astfel că ele se cumulează.

Sub nicio formă nu este posibilă diminuarea cuantumului dobânzilor pentru considerentul că într-o perioadă de timp inflația a fost negativă, ci, într-o atare ipoteză pentru perioada în discuție, creditorului nu i se cuvine nicio sumă cu titlu de actualizare cu indicele de inflație, constatându-se că nu a suferit un prejudiciu în perioada în care inflația a fost negativă.

Prin urmare, în mod nelegal, prima instanță a diminuat cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a plății cu întârziere a creanței. Suma ce se cuvine reclamantei este de 84.370,78 RON, compusă din: dobânda penalizatoare aferentă sumei de 1.362.522,29 RON, în cuantum de 77.607,78 RON, pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, dobânda penalizatoare aferentă sumei de 331.029,29 RON, în cuantum de 5670,58 RON, pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, actualizare cu indicele de inflație a sumei de 1.362.522,29 pentru perioada 21.05.2013 - 31.10.2013, în cuantum de 0 RON și actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 332.029,29 RON, pentru perioada 01.11.2013 - 23.12.2013, în cuantum de 1092,40 RON.

Având în vedere dispozițiile art. 453 C. proc. civ., față de proporția în care s-a admis acțiunea reclamantei, s-a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță de la 2000 RON, la 3500 RON.

În ceea ce privește apelul pârâtei, Curtea constată că prin Decizia civilă nr. 1139 din 09 mai 2016 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit că reclamantei i se cuvin dobânzi penalizatoare. Instanța de apel a dezlegat această chestiune de drept, cu efect obligatoriu pentru judecătorul fondului, motiv pentru care această chestiune nu mai poate face obiectul controlului judiciar.

În acest context, instanța reține că nu s-au calculat dobânzi la dobânzi, nefiind întemeiate nici susținerile pârâtei referitoare la încălcarea dreptului comunitar, a Directivei 35/CE/2000 sau a celor statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată în cauza C-336/13P/2015, întrucât, creanța reclamantei a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, nemaiavând relevanță din ce este compusă. Pârâta datora în baza acestei hotărâri, care constituie titlu executoriu, suma de 1.362.522,29 RON cu titlu de despăgubiri, sumă pe care a achitat-o cu întârziere, situație în care se impune repararea prejudiciului cauzat reclamantei.

Fiind în culpă procesuală, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate este obligată, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel de reclamantă în sumă de 5500 RON.

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs.

Recursul reclamantei SC A. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecarea apelului.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel ar fi încălcat prevederile art. 7208 C. proc. civ. 1865, reținând eronat că dobânda penalizatoare se datorează de la 21 mai 2013, data pronunțării Deciziei nr. 1336/2013 a Tribunalului Argeș.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1497 C. civ., deoarece în mod eronat a reținut că data la care s-a achitat debitul este data celor două ordine de plată, respectiv OP nr. x/31.10.2013 și OP nr. x/24.12.2013.

O altă critică se referă la autoritatea de lucru judecat privind perioada pentru care se acordă actualizarea cu indicele de inflație aferentă debitului principal de 1.362.522,29 RON, solicitată în raport de Decizia nr. 1139/2016 a Curții de Apel Pitești, recurenta susținând că perioada pentru care se datorează actualizarea cu rata inflației este 17.08.2011 - 27.05.2014. Or, instanța de apel a reținut că data de la care s-ar datora actualizarea cu rata inflației este data de 21.05.2013, până la data la care s-a achitat debitul.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât greșit a reținut că prin Decizia nr. 1139/2016 a Curții de Apel Pitești s-ar fi stabilit că dobânda penalizatoare se calculează până la data la care s-au efectuat plata, iar nu până la data de 27.04.2014, contrar prevederilor art. 1497 C. civ., potrivit cu care dacă plata se face prin virament bancar, data plății este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani ce a făcut obiectul plății.

Recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestuia și casarea deciziei recurate, fiind dezvoltate următoarele critici:

Prin admiterea pretențiilor reclamantei, instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material, deoarece nu a luat în calcul inflația negativă în suma de 11.036,43 RON, apreciind că în această situație nu este posibilă diminuarea cumulului dobânzilor și fără a indica vreo normă de drept în acest sens.

Totodată, la soluționarea cauzei, instanța de apel nu a ținut cont în mod prioritar de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și nu a luat în calcul izvorul sumei solicitate de reclamantă și componentele acesteia.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel nu i-a analizat susținerile formulate la termenul din 5 octombrie 2017, prin care a învederat faptul că acțiunea a fost formulată prin administratorul judiciar, deci atunci când reclamanta se afla în procedura insolvenței, iar creditorii s-au înscris în tabelul de creanțe, context în care reclamanta nu poate invoca repararea prejudiciului.

Ultima critică se referă la modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat prin latura pozitivă, invocată de pârâtă. Instanța de apel în mod nelegal reține că prin Decizia nr. 1139/2016 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit că pârâta datorează dobânzi penalizatoare, fiind raporturi între un profesionist și o autoritate contractantă. Instanța de apel trebuia să stabilească situația de fapt și de drept, conform apărărilor pârâtei privitoare la faptul că aceasta decontează servicii medicale și nu desfășoară activități cu scop lucrativ, astfel încât să îi fie aplicabilă dobânda penalizatoare, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2001.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarate de reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, întrucât motivele invocate nu se încadrează în sfera controlului de legalitate instituit prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, Înalta Curte a analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părți au formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Înalta Curte a respins excepțiile netimbrării recursului reclamantului și nulității recursului pârâtei, fiind admise în principiu recursurile declarate în cauză și s-a stabilit termen de judecată la 19 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursurile, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:

I. Recurenta-reclamantă își întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea poate fi casată, dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții legale care nu sunt incidente, recursul neputând fi admis pentru acest motiv.

Recurenta-reclamantă susține, pe de o parte că instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile art. 7208 C. proc. civ. 1865, potrivit cu care hotărârile în materie comercială pronunțate în primă instanță sunt executorii, astfel încât data de la care ar fi trebuit calculate despăgubirile datorate de pârâtă ar fi fost 18 iunie 2012, respectiv data pronunțării Sentinței nr. 6063 a Judecătoriei Pitești și nu 21 mai 2013, când s-a pronunțat în calea de atac, din același litigiu, Decizia civilă nr. 1336 a Tribunalului Argeș.

Pe de altă parte, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 1497 C. civ., privind data plății prin virament bancar, cu ignorarea de către instanța de apel a faptului că data la care pârâta a achitat debitul datorat reclamantei nu a coincis cu data emiterii ordinelor de plată. De asemenea, suspendarea executării silite nu ar putea constitui o cauză de exonerare pentru plata actualizării și a dobânzii legale.

Cu referire la obiectul litigiului, se constată că privește pretențiile recurentei-reclamante împotriva pârâtei (debitoare), reprezentând actualizarea cu rata inflației și dobânzile aferente perioadei 17 august 2011 -27 mai 2014, pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a debitelor stabilite în sarcina pârâtei prin Sentința nr. 6063 din 18 iunie 2012 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1336 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, prin ordinele de plată din 31 octombrie 2013 și 23 decembrie 2013, în cursul procedurii de executare silită.

Instanța a admis apelul reclamantei și a schimbat hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 84.370,78 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând actualizarea în raport cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare aferente sumei de 1.362.522,29 RON, calculate pentru perioada 21 mai 2013 - 31 octombrie 2013 și a sumei de 331.029,29 RON, calculate pentru perioada 1 noiembrie 2013 - 23 decembrie 2013.

Motivele de apel ale reclamantei privind revizuirea modului în care au fost stabilite despăgubirile, sub aspectul reperelor temporale, întrucât nu s-ar fi avut în vedere dispozițiile art. 7208 C. proc. civ. 1865 și ale art. 1497 C. civ., au fost în mod corect înlăturate.

Instanța de apel a reținut că se impuneau, în rejudecarea cauzei, îndrumările primei instanțe de control judiciar, față de dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având caracter obligatoriu.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 1139 din 9 mai 2016, pronunțată în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Pitești, s-a stabilit că data scadenței pentru plata debitului de 1.362.522,29 RON este 21 mai 2013, data pronunțării titlului executoriu, respectiv a Deciziei civile nr. 1336/2013, prin care a fost modificată sentința primei instanțe, dată la care creanța reclamantei a devenit certă, lichidă și exigibilă.

Prin aceeași decizie, s-a statuat jurisdicțional că la stabilirea despăgubirilor deduse judecății trebuie să se aibă în vedere data achitării efective a debitului prin ordinele de plată din 31 octombrie 2013 și 23 decembrie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel este obligatorie pentru judecătorii fondului.

În mod corect instanța de apel a constatat existența unei dezlegări jurisdicționale în interiorul aceluiași proces, care nu mai oferea posibilitatea unei repuneri în discuție, astfel încât a adoptat rezolvarea în drept stabilită anterior, prin hotărâre definitivă.

Instanța de control judiciar are obligația de a verifica activitatea de judecată a instanței ce a pronunțat hotărârea atacată cu privire la interpretarea, aplicarea și respectarea legii și de a restabili legalitatea, însă în cauză modalitatea în care prima instanță de control judiciar, prin hotărâre definitivă, a dat dezlegare acestui aspect litigios, se impunea ulterior instanțelor devolutive, fără posibilitatea de a fi contrazis în rejudecarea cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 1497 C. civ. ori ale art. 7208 C. proc. civ. 1865.

Din această perspectivă, precum și din perspectiva criticilor aduse hotărârii recurate, Înalta Curte reține că aceasta a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Recurenta-reclamantă mai susține și că instanța de apel ar fi trebuit să valorifice autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1139 din 9 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, care operează în ce privește actualizarea cu rata inflației, pentru perioada 17 august 2011 - 27 mai 2014, motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 432 C. proc. civ., instanțele au obligația de a ține cont atât de aspectul pozitiv, cât și de aspectul negativ al autorității de lucru judecat, încălcarea autorității de lucru judecat fiind un motiv de ordine publică. Instituirea acestui motiv de casare urmărește scopul de a împiedica o nouă judecată asupra a ceea ce deja s-a judecat, cât și eventuala apariție a unor hotărâri contradictorii, pentru a se asigura respectarea securității juridice în privința hotărârii judecătorești definitive.

Prin Decizia nr. 1139 din 9 mai 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au fost admise apelurile formulate de reclamantul A. SRL și de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeș împotriva Sentinței civile nr. 296 din 29 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, care a fost anulată și s-a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Motivele reținute prin decizia menționată anterior, în legătură cu nulitatea sentinței apelate, au constat în necercetarea, atât a fondului cauzei, în raport cu data la care s-au efectuat, în mod eșalonat, plățile de către pârâtă, cât și a apărărilor acesteia, fiind circumscrise, deci, soluției de admitere a apelului declarat de pârâtă.

Singurul motiv pentru care a fost admis și apelul reclamantei a fost necesitatea unei soluționări unitare a cauzei.

Urmare a admiterii în parte a acțiunii, prin calea de atac devolutivă, reclamanta criticase sentința numai sub aspectul respingerii pretențiilor solicitate pentru plata cu întârziere a debitului de 1.362.522,29 RON, constând în dobânzi și actualizări cu indicele de inflație, aferente perioadei 17 august 2011 - 27 mai 2014, motiv de apel ce nu a fost validat de instanța de control judiciar, care nu a procedat la schimbarea sentinței și la admiterea acțiunii reclamantei în integralitate, soluția de anulare a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare având ca efect reluarea judecății în primă instanță.

În cuprinsul considerentelor care conțineau dezlegările definitive date de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății, având caracterul unor îndrumări obligatorii în rejudecarea cauzei, s-a reținut într-un sens contrar solicitărilor apelantei-reclamante.

La stabilirea de către instanța fondului a cuantumului daunelor-interese urma să se aibă în vedere că dobânzile penalizatoare cu privire la plata cu întârziere a aceluiași debit pentru care se solicitase și actualizarea cu rata inflației, trebuie achitate începând de la 21 mai 2013, până la data achitării efective prin cele două ordine de plată din 31 octombrie 2013 și 23 decembrie 2013, statuare obligatorie, în virtutea dispozițiilor imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin Decizia nr. 1139 din 9 mai 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, chiar dacă s-a admis apelul reclamantei, nu s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra actualizării debitului cu indicele inflației pentru perioada 17 august 2011 - 27 mai 2014, cum se solicitase prin acțiune, astfel încât să nu mai poată fi repusă în discuție această chestiune în ciclul procesual următor și să rămână câștigată definitiv cauzei.

Nefiind cazul unei autorități de lucru judecat în interiorul aceluiași proces, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., în lipsa unui temei legal recursul reclamantei neputând fi admis.

II. Cu privire la recursul pârâtei, aceasta își întemeiază criticile aduse hotărârii recurate pe prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de nelegalitate invocat de pârâtă privește soluționarea dată apelului reclamantei. Recurenta critică înlăturarea inflației negative, în sumă de 11.036,43 RON, din calculul pretențiilor reclamantei, cu consecința schimbării soluției primei instanțe și a majorării despăgubirilor la plata cărora a fost obligată pârâta, pentru prejudiciul suferit de reclamanta-creditoare, prin plata cu întârziere a creanței.

Nu este întemeiată apărarea recurentei-reclamante, formulată prin întâmpinare, că acest motiv de recurs ar fi fost invocat omisso medio. Recurenta-pârâtă urmărește, pe această cale, combaterea rațiunii pentru care, prin hotărârea recurată, instanța, admițând apelul reclamantei, a schimbat sentința primei instanțe. Nu a fost, deci, încălcată regula potrivit cu care motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Recurenta-pârâtă nu dezvoltă în argumentarea acestui motiv de casare critici privind încălcarea sau aplicarea eronată a normelor sau principiilor de drept substanțial incidente prin raportare la situația de fapt stabilită în cauză, rezumându-se să susțină că deflația, ca și inflația, produce anumite consecințe economice.

Recurenta face trimitere la unul dintre obiectivele expertizei contabile privind stabilirea prejudiciului, prin însumarea valorilor dobânzii penalizatoare, obiectiv stabilit în considerarea petitelor cererii de chemare în judecată, fără a se demonstra relevanța în raport de conținutul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., de strictă interpretare.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu și-ar fi motivat în drept soluția privind cuantumul dobânzii stabilite fără a se lua în calcul și inflația negativă, motiv circumscris unei insuficiente motivări a hotărârii, prevăzut de alt temei legal, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată că, în ce privește apelul reclamantei, au fost luate în considerare în mod corespunzător argumentele părților în litigiu.

Instanța de apel și-a motivat soluția pornind de la dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării (art. 1531 C. civ.) și natura juridică diferită a dobânzilor, de daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, față de actualizarea sumei executate cu rata inflației, care reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază soluția, criticile recurentei-pârâte urmând a fi înlăturate.

Folosind un raționament logic, care explică soluția pronunțată, de schimbare a sentinței primei instanțe, pornind de la natura juridică diferită a daunelor-interese, instanța de apel motivează că nu era posibilă diminuarea cuantumului dobânzilor pentru considerentul că într-o perioadă de timp inflația ar fi fost negativă și, deci, pentru perioada respectivă, nu i se cuvenea creditorului nicio sumă cu titlu de actualizare cu indicele de inflație.

Motivarea în drept a hotărârii nu trebuie înțeleasă în sensul unei limitări la indicarea textelor de lege, ci cuprinde argumentele legale și raționamentele logico-juridice din cuprinsul considerentelor ce fundamentează soluția pronunțată.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a determinat erorile imputate instanței fondului și și-a justificat pe deplin și coerent soluția de admitere a apelului reclamantei.

Mai trebuie precizat și că în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului, astfel încât ceea ce poate constitui obiectul judecății, este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, potrivit motivelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, criticile recurentei-pârâte care vizează aprecierea deflației ori cele privitoare la concluziile expertizei contabile din dosar, privind situația de fapt, aprecierea/interpretarea probelor administrate nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, în lipsa unei precizări asupra greșitei aplicări a legii, neputând fi încadrate în motivele de recurs.

În legătură cu soluționarea apelului propriu, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține încălcarea Directivei 35/CE/2000 și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, fiind menționată hotărârea pronunțată în cauza C-336/13P/2015, privind obligarea raportării dobânzilor moratorii exclusiv la cuantumul principal al creanței rezultat din contract, cu consecința că debitul de 1.362.522,29 RON având natura unor despăgubiri nu ar putea produce, la rândul său, alte dobânzi.

Se reține că debitul de 1.362.522,29 RON stabilit în sarcina recurentei-pârâte prin Sentința civilă nr. 6063 din 18 iunie 2012, definitivă prin Decizia civilă nr. 1336 din 21 mai 2013 era format din daune-interese pentru neexecutarea unei alte obligații de plată, respectiv a creanței în valoare de 1.582.719 RON, stabilită prin Decizia nr. 67/A/2010 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 4830/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu executarea contractului nr. x din 27 februarie 2007, încheiat de părțile în litigiu.

Recurenta a invocat aceleași argumente și în apelul soluționat în ciclul procesual anterior, prin decizie definitivă.

Astfel, s-a susținut că nu erau aplicabile speței nici Directiva 35/2000 privind constatarea întârzierii la plată în tranzacții comerciale și nici Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului, deoarece relațiile cu furnizorii de servicii medicale sunt de natură civilă.

Aceste argumente au primit o soluționare în cuprinsul Deciziei civile nr. 1139 din 9 mai 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Această instanță a reținut că, deși, raporturile dintre părți sunt de natură civilă, sunt raporturi între un profesionist (furnizorul de servicii medicale) și autoritatea contractantă (casa de asigurări de sănătate), așa încât intră sub incidența dispozițiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011. În aceste condiții, dobânda datorată de debitor obligației bănești pentru neîndeplinirea obligațiilor respective la scadență este dobânda penalizatoare.

Mai mult decât atât, s-a reținut prin decizia antereferită și că această dobândă penalizatoare trebuia achitată de la data de 21 mai 2013, validând raționamentul primei instanțe privind data de la care pârâta datorează dobânzi moratorii, stabilind în plus necesitatea unui calcul defalcat, până la data achitării efective prin ordinele de plată din 31 octombrie 2013 și 23 decembrie 2013.

Prin urmare, modalitatea în care această instanță a dat dezlegare aspectului litigios privind plata dobânzilor se impunea fără posibilitatea de a fi contrazisă în rejudecare.

Problema obligației de plată a dobânzilor în sarcina pârâtei nu mai putea fi repusă în discuție ulterior, nici prin prisma unor noi argumente.

Cu privire la obligația de aplicare a dreptului Uniunii Europene, prin Hotărârea Kapferer C-234/04 (parag. 21), se reține prioritatea principiului "res judicata":

"Dreptul Uniunii nu impune unei instanțe naționale să lase neaplicate normele interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii, chiar dacă o astfel de neaplicare i-ar permite instanței naționale să remedieze o încălcare a dreptului Uniunii prin decizia în discuție."

Este de menționat și Decizia nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, jurisprudență obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 411/3.06.2014, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu ar fi fost sau nu un contract.

În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu, și fără ca principiul reparației integrale a prejudiciului (art. 1084 C. civ. 1864, respectiv art. 1531 C. civ. 2009) să poată fi nesocotit.

Un alt motiv circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privește nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cu care nici o dobândă, majorare ori penalitate de orice fel, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Acest argument este ridicat în sensul greșitei soluționări a cauzei sub aspectul obligării pârâtei la plata unor drepturi accesorii către reclamanta aflată în procedura insolvenței.

În legătură cu omisiunea acestui argument, se reține că decizia instanței de apel a corespuns obligației instanței devolutive de control judiciar de a explica soluționarea dată în calea de atac, prin expunerea argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor, erau susceptibile de a influența soluția.

Prin urmare, nu se poate reține ca un motiv valid de casare lipsa unui răspuns prin considerente la un argument care nu era esențial, neavând caracterul unui motiv de ordine publică și care nu fusese invocat, în limitele procedurale, prin apel.

Dispozițiile speciale ale art. 41 din Legea nr. 85/2006 sunt de strictă interpretare și se referă la creanțele asupra patrimoniului debitoarei, care se înscriu în tabelul definitiv al creditorilor din procedura insolvenței, în timp ce litigiul avea cu totul altă premisă, fiind declanșat, potrivit dispozițiilor de drept comun, de către debitorul în insolvență, în calitatea acestuia de creditor, titular al unui drept de despăgubire asupra pârâtei debitoare, în cadrul raportului juridic obligațional dedus judecății.

Un alt motiv de recurs privește constatarea instanței de apel că s-ar fi stabilit cu autoritate de lucru judecat obligația de plată a dobânzii penalizatoare, fiind raporturi între un profesionist și o autoritate contractantă. Potrivit recurentei, această chestiune poate face în continuare obiectul controlului judiciar. În acest sens, se invocă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri, Decizia civilă nr. 1253/2008, prin care s-a stabilit caracterul civil al litigiului finalizat prin Sentința civilă nr. 254/2009 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4830 din 6 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2009, al cărui obiect l-a constituit creanța principală în sumă de 1.582.719,51 RON, motiv de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, statuările cu autoritate de lucru judecat privind dobânzile penalizatoare în sarcina pârâtei ale Deciziei civile nr. 1139/2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, ar putea fi, totuși, reevaluate prin raportare la dispozițiile art. 52 din Legea nr. 95/2006 și ale art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, în virtutea faptului că natura civilă a relațiilor contractuale dintre Casa de Asigurări de Sănătate Argeș și A. SRL au fost deslușite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind de neacceptat în opinia sa, că într-un proces care vizează obținerea unei sume cu caracter accesoriu față de debitul principal să se stabilească contrariul.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, constatându-se că ceea ce a statuat instanța cu autoritate de lucru judecat în cadrul aceluiași litigiu, prin Decizia civilă nr. 1139/2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, este incidența dispozițiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 și faptul că pârâta datorează dobânda penalizatoare, natura civilă a contractului dintre părți și a raporturilor juridice dintre acestea fiind recunoscută expres, sens în care au fost indicate dispozițiile art. 52 alin. (4) și (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și art. 255 din același act normativ.

În măsura în care hotărârile judecătorești erau potrivnice și Decizia civilă nr. 1139/2016 ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii indicate de recurentă, pronunțată între părți într-un alt dosar, aceasta avea la dispoziție revizuirea prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs neputându-se substitui unei instanțe de revizuire.

Recurenta invocă și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 72/2013 în ce privește dobânda penalizatoare, respectiv că ar fi fost ignorate dispozițiile art. 21 din acest act normativ, potrivit cu care dispozițiile legii nu sunt aplicabile obligațiilor de plată rezultând din contracte încheiate între profesioniști și autoritățile contractante înainte de intrarea în vigoare a legii.

Și aceste critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. urmează a fi înlăturate, întrucât ignoră obiectul litigiului. Astfel, nu a format obiectul judecății actualizarea creanței în sumă de 1.582.719,51 RON, rezultată din contractul nr. x din 27 februarie 2007, încheiat de părți înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 72/2013, ci acțiunea vizează repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin achitarea cu întârziere a sumei de 1.362.522,29 RON despăgubiri stabilite printr-o hotărâre judecătorească executorie, dispozițiile art. 21 nefiind incidente.

Un ultim motiv de recurs privește majorarea cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei pentru toate ciclurile procesuale, la suma de 3500 RON.

În legătură cu această cerere accesorie, pârâta invocă dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu ar fi evaluat și munca îndeplinită de avocatul părții adverse, limitându-se la aprecierea valorii pretențiilor admise.

Dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. menționate de recurenta-pârâtă instituie facultatea instanței de a proceda la reducerea, chiar și din oficiu a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporțional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanțelor de fond. Or, prin intermediul motivelor de casare nu se poate critica decât neconformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, acest ultim motiv de recurs al recurentei-pârâte, prin care se critică modalitatea în care instanța de apel s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, va fi înlăturat, întrucât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. SRL și de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeș împotriva Deciziei nr. 350/A din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2019.

GGC - GV