ÎCCJ, decizie (scj.ro #158613)

Persoană juridică aflată în procedura reorganizării judiciare. Scutire de la plata taxei de timbru. Încetarea beneficiului la momentul închiderii procedurii insolvenței

Legea nr. 85/2006, art. 77

OUG nr. 80/2013, art. 29 alin. 1 lit. l)

Rațiunea acordării prin dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a beneficiului scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru nu este una care să aibă legătură cu obiectul sau natura pretențiilor deduse judecății (scutirea obiectivă), ci cu starea patrimoniului subiecților destinatari ai acestei norme, aflați prin ipoteză într-un moment de dificultate financiară care poate fi doar temporară, fiind acordat tocmai pentru a permite luarea tuturor măsurilor necesare redresării activității persoanei juridice aflate în insolvență, inclusiv prin recuperarea creanțelor acesteia. Este vorba, așadar, despre o scutire subiectivă, despre un beneficiu acordat în considerarea situației personale a părții aflată în situația prevăzută de lege și pentru care se acordă scutirea, beneficiu care durează cât timp partea se află în situația prevăzută de lege.

Chiar dacă la data introducerii acțiunii, reclamanta se afla în procedura reorganizării judiciare, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 77 alin.(1) din Legea nr.85/2006, beneficiul scutirii plății taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile promovate, a încetat la momentul când a fost pronunțată hotărârea judecătorească pentru închiderea procedurii insolvenței. Întrucât, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 77 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 este dată în considerarea unei situații ce ține de starea juridică a subiectului vizat, aceasta nu poate produce efecte și după încheierea procedurii reorganizării judiciare, chiar dacă litigiul inițiat își continuă cursul în aceeași etapă procedurală ori în căile de atac prevăzute de lege.

Secția I civilă, decizia nr. 1507 din 25 septembrie 2019

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, Secția civilă la data de 11.03.2014, SC A. SRL, în reorganizare, a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate X., obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500.000 lei (cu aplicarea art. 204 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă) cu titlu de despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat prin rezilierea unilaterală și abuzivă a contractului nr. A38P/2007 de furnizare de servicii medicale, sumă ce reprezintă actualizarea cu rata inflației și dobânda legală aplicate la beneficiul nerealizat acordat prin decizia civilă nr. 350 din 13.09.2014 a Tribunalului Argeș, cu începere de la 1.09.2012 la zi.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 998-999 Cod civil de la 1864, O.G. nr. 13/2001.

Prin cererea din 21.12.2016, reclamanta a mărit câtimea obiectului cererii la suma de 1.147.880,2 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare și actualizarea cu rata inflației a debitului principal, pe perioada 1 septembrie 2012-28 iulie 2016.

Sentința pronunțată de tribunal

Rejudecând după anularea dispusă prin decizia civilă nr. 76 din 21.01.2015 a Curții de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința nr. 508 din 28.12.2016, a admis, în parte, acțiunea majorată formulată de reclamanta A. SRL împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate X. și a obligat-o la plata sumei de 79.444,39 lei reprezentând actualizare cu rata inflației a creanței în cuantum de 1.976.228,6 lei, pe perioada 1 septembrie 2012-5 mai 2014, precum și a sumei de 427.969,9 lei reprezentând dobânda legală (remuneratorie și penalizatoare) aferentă creanței, calculată pe perioada 1 septembrie 2012-5 mai 2014. A admis, în parte, cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5700 lei cu acest titlu.

Decizia pronunțată de curtea de apel

Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 188/A-C din 9.03.2018 a admis apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate X. împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul inflației la 22.133,76 lei și al dobânzii la 306.140,5 lei (dobândă penalizatoare), cu înlăturarea dobânzii remuneratorii. A menținut, în rest, sentința. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași hotărâri. A debitat-o pe reclamanta A. SRL cu suma de 15.083,80 lei reprezentând taxa judiciară de timbru pentru judecata în primă instanță.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești au declarat recursuri reclamanta și pârâta.

a).Prin recursul întemeiat pe pct. 7 și 8 ale art. 488 C.proc.civ., reclamanta A. SRL a solicitat casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe egală în grad, pentru o bună administrare a justiției, motivat de faptul că au existat și există mai multe cauze între aceleași părți soluționate de Curtea de Apel Pitești.

În motivarea recursului declarat, recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:

-instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 77 alin. 1 din Legea nr. 86/2006, în vigoare la momentul formulării acțiunii, prin eronata obligare a sa la plata taxei de timbru pentru judecata în primă instanță, invocând art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, în condițiile în care cererea a fost formulată la 11 martie 2014, prin administratorul special și însușită de administratorul judiciar. Având în vedere că prin Legea nr. 85/2006, ca lege specială, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, recurenta a considerat că devin incidente dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013.

-instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport de decizia de casare nr. 76/2015, care a stabilit obiectul dosarului, respectiv acordarea despăgubirilor calculate începând cu 1 septembrie 2012 la zi după același algoritm de calcul din expertiza validată de Tribunalul Argeș prin decizia nr. 350/2014, precum și în raport de decizia nr. 350/2014 care a validat raportul de expertiză contabilă B.

-instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 13/2011, reținând că dobânda legală se calculează prin aplicarea diminuării cu 20% la cumulul rezultat din rata de referință plus punctele procentuale. Nici art. 3 și niciun alt text de lege nu reglementează că diminuarea de 20% se aplică la valoarea obținută prin cumulul ratei de referință cu punctele procentuale.

- instanța de apel a încălcat art. 330 și  art. 337 C.proc.civ., însușindu-și punctul de vedere al expertului parte al pârâtei din completarea raportului de expertiză contabilă, deși trebuia să aibă în vedere opinia expertului contabil numit de instanță care a calculat dobânda penalizatoare conform algoritmului de calcul al expertizei B. validat prin decizia nr. 350/2014 (care a aplicat reducerea de 20% la rata de referință, la care s-au adăugat punctele procentuale).

- în mod nelegal a aplicat instanța de apel dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011 reținând că raportul juridic dedus judecății nu decurge din exploatarea unei întreprinderi, astfel încât rata dobânzii este diminuată cu 20%.

Or, în speță, raporturile dintre reclamantă și pârâtă sunt raporturi între un profesionist (furnizorul de servicii medicale) și autoritatea contractantă, astfel încât nu se aplică dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011. Despăgubirile din decizia nr. 350/2014, ca și cele din prezenta cauză decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, iar răspunderea civilă delictuală este doar temeiul acțiunii.

- hotărârea pronunțată este nelegală și pentru încălcarea art. 14 alin. 5 C.proc.civ., prin faptul că nu s-a pus în discuția părților aspectul legat de îmbogățirea fără justă cauză, în condițiile în care prima instanță a reținut-o direct în considerentele sentinței, deși nu fusese invocată de intimata – pârâtă prin întâmpinări, astfel încât nu a putut formula apărări. Instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prin faptul că a considerat că îmbogățirea fără justă cauză  nu schimbă cauza juridică a pretențiilor și că nu se impunea o discuție contradictorie pe acest aspect.

- reținerea instanței de apel potrivit căreia perioada pentru care recurentei-reclamante i se cuvine dobânda penalizatoare este 1 septembrie 2012-5 mai 2014 încalcă efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 14593/2014, definitivă, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. x3/299/2014, precum și autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește calitatea de debitoare a pârâtei în raport de decizia nr. 350/2014 și care trebuie să repare integral prejudiciul produs.

b).Prin recursul întemeiat pe pct. 6 și 8 ale art. 488 C.proc.civ., pârâta Casa de Asigurări de Sănătate X. a solicitat casarea deciziei și, pe fond, respingerea acțiunii.

A criticat decizia pronunțată în apel pentru următoarele motive:

-Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că acțiunea din prezentul dosar a fost promovată de reclamantă când aceasta se afla în procedura insolvenței și că, prin acțiunea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 (care limitează dobânzile, majorările, penalitățile de orice fel ce ar putea curge pentru creanțele datorate de debitor, precizând că nu vor putea fi adăugate creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii) reclamanta nu poate invoca repararea unui prejudiciu deoarece nu a suportat dobânzi/prejudicii altele decât cele înscrise la masa credală. De vreme ce niciun creditor nu a calculat accesorii, rezultă că nici reclamanta nu avea de ce să solicite repararea unui prejudiciu și nu avea de ce să solicite actualizarea sumei de 1.976.228,60 lei cu dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație, în condițiile în care ea însăși (suma) reprezintă dobândă penalizatoare și actualizare cu indicele de inflație;

- instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivului doi de apel, în sensul că la suma de 3.512.334,83 lei, care include și suma de 1.976.228,60 lei, a cărei actualizare se solicită, a fost calculată deja dobânda legală penalizatoare + 4 pct. procentuale conform O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 1 septembrie 2012-24 aprilie 2014, în cadrul dosarului de executare nr. x9/2014 întocmit de Bej Asociați C. Aceasta înseamnă că reclamanta a beneficiat deja de atât de suma de 1.976.228,60 lei, cât și de actualizarea de 402.258, 91 lei.

-instanța de apel are o motivare contradictorie (art. 488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ.), cu referire la pag. 7 paragraful 3 prin care se recunoaște dreptul reclamantei de a primi dobândă penalizatoare în sumă de 305.140,5 lei, față de pag. 9 paragraful 2 din decizie, prin care se menționează suma de 306.140,5 lei, cu același titlu;

- prin aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel a reținut că datorează dobânzi penalizatoare, apreciind că dreptul reclamantei nu s-a născut odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 350/2014, acesta fiind preexistent și doar confirmat de această decizie cu începere din anul 2008. A reiterat aspectul că numai la momentul pronunțării deciziei civile nr. 350 din 13.02.2014 se poate spune că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, anterior acestei date dreptul de creanță neexistând.

- în mod greșit instanța de apel nu a ținut cont de jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauza C-336/13P/2015 în sensul că nu s-a dat eficiență directivelor în interpretarea dreptului național. În cauza menționată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că „și-a limitat aprecierile la constatarea că dobânzile moratorii nu constituie un prejudiciu suplimentar care se adaugă la creanța principalăși care produce la rândul său dobânzi, astfel că, neavând caracter de dobânzi compensatorii, nu pot fi capitalizate”.

A solicitat ca, în situația în care se va considera că datorează respectivele dobânzi, modul de calcul al acestora trebuie să fie cel prevăzut de art. 3 alin.1 și 3 din O.G. nr. 13/2011, deoarece raporturile juridice nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ;

-cu aplicarea greșită a legii, instanța de apel a admis recunoaștere sumei de 22.133,76 lei reprezentând cuantumul inflației pentru perioada 1.09.2012-28.07.2016. În condițiile în care aceeași instanță reține că data de 5.05.2014 este aceea corectă până la care a fost calculată, stabilită și admisă dobânda penalizatoare, nu se poate ca privitor la inflație să se stabilească contrariul. Dacă totuși s-ar datora, recurenta-pârâtă susține că aceasta trebuie calculată de la momentul nașterii dreptului de creanță, respectiv din 13 februarie 2014, astfel că ar trebui să se considere că datorează inflația pentru perioada 13.02.2014-5.05.2014.

5.

Apărările formulate de părți.

În fața instanței de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea executării deciziei recurate în temeiul art. 484 alin.2 C.proc.civ., cerere asupra căreia s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea de ședință din 8.08.2018, în sensul respingerii.

La data de 13.08.2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare la recursul recurentei-reclamante prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II.

Prin deciziile nr. 3038 din 20.09.2018 și nr.3422 din 4.10.2018 (dată în completarea celei dintâi), Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a respins recursurile declarate ca inadmisibile, apreciind că, în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, situată sub pragul de 1.000.000 lei și de data înregistrării cererii la instanță, 11 martie 2014, părțile nu dispuneau de calea de atac a recursului, aplicând în cauză dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 52/2018 a ÎCCJ-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

III.

Prin decizia civilă nr.1050 din 29.05.2019 pronunțată de ÎCCJ

,

au fost admise cererile de revizuire promovate de ambele părți împotriva deciziilor de respingere ca inadmisile a recursurilor declarate împotriva deciziei de apel nr. 188/A-C din 9.03.2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a, care au fost schimbate în tot în sensul declarării ca admisibile în principiu a recursurilor, acordîndu-se termen pentru soluționarea acestora pe fond.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate prin memoriile de recurs ale părților litigante, Înalta Curte  reține caracterul nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează:

Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă.

- Este nefondată critica recurentei-reclamante privitoare la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 77 (1) din Legea nr.85/2006 prin măsura de dare în debit a părții cu suma de 15.083,80 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru judecata în primă instanță.

Într-adevăr, în acord cu prevederile art. 77 (1) din Legea nr. 85/2006, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor acestei legi, inclusiv cele pentru recuperarea creanțelor, acțiune în categoria cărora se înscrie și cea dedusă prezentei judecăți.

În corelație cu această dispoziție legală, art. 29 alin. 1 lit.l) din OUG nr. 80/2013 prevede că sunt scutite de la plata taxei judiciare acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la ….”

orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru”

, dispoziția art. 77 (1) din Legea nr.85/2006 acționând ca o „lege specială” în privința regimului taxelor judiciare de timbru aplicabil cererilor la care se referă.

Așa cum s-a reținut și prin încheierea din 30.05.2017 a Curții de Apel Pitești, Secția a II-a (prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă la taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acesteia pentru judecata în apel), rațiunea acordării prin legea specială (art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) a beneficiarului scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru nu este una care să aibă legătură cu obiectul sau natura pretențiilor deduse judecății (scutirea obiectivă), ci cu starea patrimoniului subiecților destinatari ai acestora, aflați prin ipoteză într-un moment de dificultate financiară care poate fi doar temporară, fiind acordat tocmai pentru a permite luarea tuturor măsurilor necesare redresării activității persoanei juridice aflate în insolvență, inclusiv prin recuperarea creanțelor acesteia. Este vorba, așadar, despre o scutire subiectivă, despre un beneficiu acordat în considerarea situației personale a părții aflată în situația prevăzută de lege și pentru care se acordă scutirea, beneficiu care durează cât timp partea se află în situația prevăzută de lege.

Astfel fiind, nici recurenta-reclamantă nu putea avea acest beneficiu decât pe perioada cuprinsă între 17.06.2010 – când, prin sentința civilă nr. 4595 a Tribunalului București pronunțată în dosar nr. x9/3/2009, s-a deschis procedura reorganizării sale judiciare și 27.11.2014, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 10108 a Tribunalului București în același dosar, pentru închiderea procedurii insolvenței.

Este real și că, la data introducerii prezentei acțiuni, 11.03.2014 (chiar promovată prin administrator special, iar nu prin cel judiciar desemnat prin sentința civilă nr. 4595/17.06.2010  a Tribunalului București) așa cum s-ar fi impus în raport de prevederile art. 18 și 20 ale Legii nr. 85/2006,  reclamanta se afla în procedura reorganizării judiciare și îi erau aplicabile dispozițiile art. 77 alin.(1) din Legea nr.85/2006.

Cu toate acestea, beneficiul scutirii plății taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile promovate, dat în puterea acestei normei legale, a încetat la 27.11.2014, când reclamanta a ieșit din procedura reorganizării și când litigiul de față a fost trimis spre rejudecare primei instanțe ca efect al pronunțării deciziei civile nr. 76/2015 a Curții de Apel Pitești.

Așadar, în considerarea reluării judecății cauzei în primă instanță, într-o acțiune pentru care nu fuseseră achitate taxele judiciare de timbru ca efect al unei scutiri ce a vizat situația juridică specială a reclamantei și care încetase la acel moment, se justifică obligația de plată a taxei judiciare de timbru de către recurenta-reclamantă pentru judecata de primă instanță, iar nu întrucât acțiunea ar fi fost introdusă prin administrator special și nu prin administrator judiciar (astfel cum a motivat instanța de apel măsura procesuală a dării în debit a reclamantei cu suma de 15.083,80 lei).

Această neregularitate procedurală, care, de altfel a și fost acoperită prin însușirea cererii introductive de către administratorul judiciar desemnat  nu putea să producă niciun fel de consecințe asupra regimului juridic timbrabil al acțiunii care, în concret, a putut fi influențat doar de deschiderea procedurii reorganizării judiciare a reclamantei (care se realiza anterior înregistrării cererii pe rolul instanțelor), dar care încetase la data reluării judecării cauzei în fața Tribunalului Argeș, în cel de-al doilea ciclu procesual.

Întrucât, așa cum s-a reținut și prin încheierea din 30.05.2017 a Curții de Apel Pitești, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 77 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 este dată în considerarea unei situații ce ține de starea juridică a subiectului vizat (iar nu a unora obiective), aceasta nu poate produce efecte și după încheierea procedurii reorganizării judiciare, chiar dacă litigiul inițiat își continuă cursul în aceeași etapă procedurală ori în căile de atac prevăzute de lege (pentru aceleași argumente, reclamanta fiind obligată să plătească taxele judiciare de timbru în căile de atac).

În baza acestor considerente, menite să le substituie pe cele ale instanței de apel, Înalta Curte  apreciază ca fiind legală măsura dării în debit a reclamantei cu taxa judiciară de timbru datorată pentru judecata de primă instanță.

-Nefondat critică recurenta și încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 76/2015 și a deciziei nr. 350/2014 prin neutilizarea manierei de calcul din expertiza B., ce a stat la baza evaluării prejudiciului cu care recurenta-reclamantă a fost despăgubită prin cea din urmă hotărâre menționată, și în determinarea prejudiciului pretins în litigiul de față.

Instanța de apel a reținut în mod corect că, în lipsa unei asumări exprese printr-un raționament logico-juridic regăsit în considerentele hotărârii care a validat expertiza B. – respectiv ale deciziei nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș -, nu se poate considera că modul de calcul a prejudiciului constând în actualizarea la zi ori în determinarea dobânzii legale penalizatoare pentru  neplata beneficiului nerealizat în cuantum de 1.976.228,60 lei (ambele solicitate în actualul proces începând cu 01.09.2012) ar trebui să fie cel utilizat de expert în litigiul anterior (dos. nr. x1/280/2010) întrucât s-ar impune actualei judecăți cu puterea lucrului judecat.

Simpla împrejurare a sprijinirii deciziei nr. 350/2014 pe concluziile raportului de expertiză B., în partea de ordin tehnic a raportului juridic conflictual soluționat, respectiv calculul contabil al sumelor solicitate, nu justifică susținerile recurentei-reclamante referitoare la puterea de lucru judecat a algoritmului de calcul folosit în expertiza B.

Ceea ce intră în puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești sunt acele raționamente de ordin logico-juridic pe care judecătorul le dezvoltă în construirea raționamentului ce justifică soluția adoptată, iar metoda de calcul ori calculul contabil în sine utilizate de expertul B. nu se regăsesc analizate/însușite prin considerentele ce au fundamentat decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș.

Nici decizia nr. 76/2015 a Curții de Apel Pitești, care a anulat hotărârea de primă instanță a Tribunalului Argeș dată în acest dosar în primul ciclu procesual al cauzei, nu susține poziția recurentei-reclamante, considerentele instanței de control judiciar subliniind doar diferențele de obiect între litigiul actual și cel soluționat prin pronunțarea deciziei nr. 350/2014 a cărei autoritate de lucru judecat, reținută în mod greșit sub aspect negativ, condusese inițial la respingerea prezentei cereri de chemare în judecată.

Arătând că obiectul litigiului soluționat prin decizia civilă nr. 350/2014 a constat în angajarea răspunderii civile delictuale a Casei de Asigurări de Sănătate X. pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei pe anul 2008, prejudiciu constând în 1.976.228,60 lei beneficiul nerealizat, iar până la suma de 3.512.334,83 lei, în actualizarea și dobânda legală calculate la  acesta, până la 31.08.2012, Curtea de Apel Pitești a subliniat că litigiul de față privește acordarea de despăgubiri în continuare, respectiv începând cu 01.09.2012 la zi, după același algoritm de calcul din expertiza validată prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș.

Raportat la cele arătate anterior ca intrând în puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, s-a stabilit în mod corect de instanța a cărei hotărâre este atacată, că ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat a judecății înfăptuită prin decizia nr. 350/2014 în raporturile juridice dintre părți este temeiul legal al răspunderii pârâtei și dreptul reclamantei de a fi despăgubiră, până la momentul stingerii prin plată a creanței sale principale în sumă de 1.976.228,60 lei (beneficiul nerealizat) cu valoarea dată de actualizarea la zi a creanței în raport cu inflația și a dobânzii legale calculate la aceeași sumă.

- Cea de-a treia critică a recursului a susținut o greșită interpretare și aplicarea  art. 3 alin. 1 și 2 din OUG nr. 13/2011 de către instanța de apel, sub aspectul modului de calcul a dobânzii legale penalizatoare, prin aceea că diminuarea de 20% a fost aplicată la cumulul rezultat din rata de referință și cele patru puncte procentuale.

Și această critică este nefondată, observându-se dintru început că luarea în discuție a normei art. 3 alin. 1 din OG nr. 13/2011 nu poate avea loc de vreme ce, în mod argumentat, instanța de apel a  reținut că nu există niciun temei legal de a-i fi stabilit reclamantei, în soluționarea acțiunii de față, dreptul la o dobândă remuneratorie (reclamanta nu a învestit instanțele cu o astfel de solicitare incompatibilă, de altfel, cu temeiul răspunderii civile delictuale care stă la baza dezdăunării sale). Astfel fiind, instanța de apel a înlăturat sumele calculate cu acest titlu prin hotărârea de primă instanță, iar soluția astfel adoptată, pe acest aspect, nu a fost criticată prin actualul recurs de către reclamantă.

Or, art. 3 alin.(1) din OG nr. 13/2011 – în legătură cu care s-a invocat o greșită interpretare și aplicare de către instanța de apel – stabilește  modul în care se determină rata dobânzii legale remuneratorii, tip de dobândă ce nu a fost acordat prin hotărârea recurată. Așadar, se constată că instanța de apel nici măcar nu  a aplicat această dispoziție normativă în soluționarea litigiului.

Ceea ce, într-adevăr, s-a stabilit ca fiind datorat reclamantei cu titlu de dobândă, s-a arătat că reprezintă dobânda penalizatoare (calculată la suma datorată de pârâtă cu titlu de beneficiu nerealizat, și neachitat la momentul introducerii acțiunii), iar cât privește calculul acesteia, instanța de apel a redat chiar dispozițiile art. 3 alin.(3) și (2) din OG nr. 13/2011. Potrivit acestora,

„(…) rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin.(1), respectiv alin.(2) diminuat cu 20%”.

Așadar, fără nicio dificultate în corelarea textelor legale, se înțelege că potrivit art. 3 alin.(3) și (2), rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește „

la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale”

(ceea ce înseamnă potrivit alin.(2),

„diminuat cu 20%

”, adică exact așa cum a aplicat aceste norme instanța de apel, pe baza calculului expertului desemnat.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante – care afirmă că nici în art. 3 și nici în alt text de lege nu se reglementează că diminuarea de 20% se aplică la valoarea obținută prin cumulul ratei de referință cu punctele procentuale – aplicarea în acest sens a legii rezultă neîndoielnic și fără nicio dificultate din însuși conținutul normei în legătură cu care a fost formulată critica.

- Tot contrar criticilor recurentei-reclamante, se constată că instanța de apel nu și-a însușit punctul de vedere al expertului parte al intimatei-pârâte, după cum fără temei aceasta a susținut, ci a validat și pronunțat soluția sa bazându-se pe raportul expertului desemnat de instanță D., astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din actele procesuale relevante sau la care se face trimitere (încheierea din 16.03.2016 a Tribunalului Argeș de încuviințare a probelor, de desemnare a expertului judiciar și de încuviințare a experților-parte și opinia proprie a expertului judiciar asupra calculului dobânzii penalizatoare) și din valorile utilizate.

Drept consecință, nici critica de încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 330 și 337 Cod procedură civilă care, de altfel, nici nu conțin vreo interdicție expresă pentru instanță de utilizare ca probă a punctelor de vedere ale experților-parte aleși de părți și încuviințați de instanță, nu poate fi primită.

- Cea de-a cincea critică a recursului a susținut inaplicabilitatea în raporturile juridice dintre părți a dispozițiilor art. 3 alin. 3 din OG nr.13/2011 dat fiind că, potrivit recurentei-reclamante, raporturile sale juridice cu pârâta sunt raporturi între un profesionist (furnizorul de servicii medicale) și autoritatea contractantă (casa de asigurări de sănătate) care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, răspunderea civilă delictuală fiind doar temeiul acțiunii.

Criticând acest aspect, recurenta pledează pentru aplicarea dobânzii speciale în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, respectiv a celei prevăzute de art. 3 alin.(2

1

) – caracterizată prin aplicarea a 8 puncte procentuale – deși această normă legală a fost introdusă în corpul OG nr.13/2011 prin Legea nr. 72/2013 (în vigoare de la 5.04.2013), în timp ce ea a dedus judecății raporturi juridice pentru  angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei ce au la bază o faptă ilicită săvârșită în 2008 (identificată a consta în  refuzul încheierii unui contract pentru Programul Național de evaluare a stării de sănătate a populației pentru anul 2008), vizând o perioadă care, potrivit cererii de chemare în judecată, se întindea în intervalul 01.09.2012 – la zi (iar potrivit dezlegărilor date de instanțele de fond, 01.09.2012 – 05.05.2014).

Înalta Curte apreciază drept nefondată critica în considerarea temeiurilor și cauzei juridice ce au stat la baza angajării răspunderii pârâtei, respectiv răspunderea civilă delictuală fundamentată pe o faptă ilicită a cărei săvârșire este plasată la nivelul anului 2008 și a faptului că părțile nu își dispută în mod direct o relație contractuală.

Astfel fiind, este corectă statuarea instanței de apel în sensul că rata dobânzii a fost corect stabilită prin reținerea incidenței dispozițiilor art.3 alin.(3) din OG nr. 13/2011.

Tot în mod nefondat critică recurenta-reclamantă și încălcarea dispozițiilor art.14 (5) din Codul de procedură civilă cu referire la modul în care instanța de apel a răspuns criticii sale vizând judecata înfăptuită de prima instanță, ce a reținut că acordarea dobânzii dincolo de data de 5.05.2014 ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.

Potrivit recurentei, ambele instanțe au încălcat principiul contradictorialității, instanța de apel întrucât nu i-a primit critica de apel vizând încălcarea acestui principiu de către prima instanță, iar aceasta din urmă întrucât a reținut direct în considerente, fără prealabila punere în discuția părților, argumentul îmbogățirii fără justă cauză, deși o atare apărare nu a fost formulată de pârâtă prin întâmpinare.

În mod evident, critica nu ar putea fi primită întrucât ceea ce se reproșează de către recurenta-reclamantă este nu faptul de a nu se fi pus în discuția contradictorie a părților a unei măsuri sau excepții procesuale, ci nepunerea în discuție a limitelor pe care tribunalul le-a reținut ca opunându-se acordării dobânzii legale în cuantumul solicitat de parte (influențat de factorul întinderii în timp), adică a unui element propriu raționamentului logico-juridic al judecătorului.

Or, pe de o parte, asupra raționamentului juridic vizând elementele de fapt și de drept ale cauzei judecătorul are, dimpotrivă, obligația de rezervă dedusă din conținutul dispozițiilor art. 42 alin. 1 din Codul de procedură civilă (potrivit cu care, punerea în discuția părților din oficiu doar a înseși chestiunilor de fapt și de drept nu îl face pe judecător incompatibil, iar nu și o conduită similară adoptată în privința raționamentelor sale asupra acestora), iar pe de altă parte, dreptul părții la apărare față de aceste judecăți de valoare este asigurat prin posibilitatea criticării lor în căile de atac, ceea ce recurenta-reclamantă a și realizat, astfel că nicio vătămare nu ar putea fi susținută pe acest aspect.

- Tot nefondat critică recurenta-reclamantă și dezlegarea instanței de apel în privința perioadei pentru care s-a reținut că i se cuvine dobânda penalizatoare, respectiv de la 01.09.2012 până la 05.05.2014, în susținerea criticii partea prevalându-se de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr.14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă, și al deciziei nr. 350/2014 asupra dezlegării relative la calitatea de debitoare a sumelor de plătit în baza acesteia.

Prin sentința civilă nr.14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1 București a fost anulată executarea silită pornită de recurenta-reclamantă în dosarul execuțional nr. 219/2014 al BEJ Asociați C., în vederea aducerii la îndeplinire pe cale silită a dispozițiilor din  titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș, cu privire la plata (stabilită în sarcina pârâtei) sumei totale de 3.512.334,83 lei. În adoptarea  soluției s-a reținut, în esență, că, deși titlul executoriu și cererea creditoarei de executare silită priveau pe debitoarea CAS X., toate actele de executare silită au fost îndeplinite față de CNAS, persoană juridică distinctă și cu buget propriu (diferit) de cel al debitoarei CAS X.

Unul din actele de executare îndeplinite în acest dosar și anulat prin hotărârea menționată a fost și încheierea din 05.05.2014 a BEJ Asociați C. prin care, urmare a popririi înființate asupra conturilor CNAS deschise la E. Bank, suma poprită totală de 3.991.775,38 lei (compusă din 24.800 lei onorariu avocațial în faza executării silite, 3.512.334,83 lei debit, 402.258,91 lei actualizare cu dobânda legală conform OG nr. 13/2011 pentru perioada 1.09.2012 – 24.04.2014 și 52.381,64 lei cheltuieli de executare) a fost eliberată recurentei-reclamante, constatându-se încheiată executarea silită.

Așadar, la 05.05.2014, sumele acordate reclamantei prin decizia nr. 350/2014, respectiv beneficiul nerealizat în valoare de 1.976.228,60 lei, ca și rata inflației și dobânda legală calculate la acesta până la 31.08.2012, au intrat în conturile sale. Chiar dacă, așa cum o spune sentința civilă nr. 14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1, acest lucru s-a întâmplat pe seama unui al subiect de drept decât debitoarea ținută de obligația de plată (respectiv pe seama CNAS) și în baza unor acte de executare ce au fost ulterior anulate, data de 05.05.2014 este data în mod corect determinată ca fiind cea până la care pârâta datorează dobânzi legale în considerarea împrejurării esențiale în tranșarea acestui aspect, anume că restituirea sumei incorect recuperate pe cale silită de creditoare (de la altă entitate decât debitoarea sa) a fost restituită către CNAS în mod integral abia ulterior  momentului în care creanța din decizia nr. 350/2014 a fost încasată de reclamantă (pentru a doua oară), tot pe cale silită (poprire), chiar de la debitoarea CAS X. (în dosarul execuțional nr. x8/2016 al BEJ F.).

Astfel, au fost depuse la dosar o serie de ordine de plată emise la 09.07.2016, 08.08.2016 și 17.08.2016 (valorificate, de altfel, și în dosarul nr. x3/299/2016 având ca obiect întoarcere executare silită deschis la inițiativa CNAS împotriva A., finalizat prin sentința civilă nr. 20921/23.11.2016 a Judecătoriei sector 1) cu care reclamanta a înaintat către CNAS sumele poprite silit și încasate din conturile acesteia în mod nelegal, în timp ce, la 27.07.2016, aceeași reclamantă a încasat din conturile poprite ale pârâtei suma de 3.517.354,83 lei, în baza încheierii executorului judecătoresc de eliberare a sumelor executate silit în dosarului execuțional nr. 368/2016 al BEJ F.

În considerarea caracterului fungibil al bunurilor datorate (bani) este, deci, relevant doar faptul că în întreaga perioadă cuprinsă între 05.05.2014 – 27.07.2016 în conturile reclamantei s-a aflat suma de 3.517.354,83 lei (și, ceea ce prezintă interes pentru cauza de față, suma de 1.976.228,60 lei beneficiu nerealizat, pentru care s-a solicitat calcularea de accesorii în litigiul pendinte) ce reprezintă debit datorat acesteia de pârâtă în puterea dispozițiilor deciziei civile nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș. Deși a început să restituire din aceasta către CNAS începând cu 09.07.2016, se reține că restituirea integrală a avut loc ulterior (luna august) momentului la care aceeași sumă a fost încasată de la CAS X. (27.07.2016), astfel că, privit în urmă, se poate concluziona că, începând cu data de 5.05.2014, suma în discuție nu a mai lipsit din conturile reclamantei. Astfel fiind, în mod legal s-a identificat acest moment ca dată a realizării creanței din decizia nr. 350/2014, iar ceea ce interesează este data stingerii creanței constând în beneficiul nerealizat, aspect ce semnifică faptul că până la același moment se pot calcula și dobânzile penalizatoare datorate de pârâtă în această cauză.

De asemenea, prezintă relevanță în determinarea corectă a acestui moment, și împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 20921/23.11.2016 a Judecătoriei sector 1 (dosar nr. x3/299/2016) a fost respinsă în mod definitiv (decizia nr. 3172/29.09.2017 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă, de respingere a apelurilor) cererea CNAS formulată în contradictoriu cu A. de întoarcere a executării silite realizate în dosarul execuțional nr. x9/2014 al BEJ Asociați C. și de obligare a acesteia la plata dobânzii legale penalizatorare, potrivit OG nr. 13/2011 pe perioada 2.05.2012 (de când s-au indisponibilizat sumele) și până la data restituirii efective a acestora.

Pentru aceste motive, și cea din urmă critică a recursului reclamantei a fost găsită ca fiind nefondată, argumentele invocate în sprijinul acesteia și întemeiate pe dezlegările obligatorii din sentința civilă nr. 14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1 și din decizia nr. 350/2014 privitor la persoana debitoarei creanțe în discuție fiind nerelevante, precum s-a arătat, în tranșarea problemei de drept ridicate.

Asupra recursului declarat de pârâtă.

-Cea dintâi critică a acestuia a contestat chiar dreptul dedus judecății, respectiv dreptul reclamantei la calcularea și obținerea accesoriilor aferente sumei acordate prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș, cu titlu de beneficiu nerealizat (1.976.228,60 lei), invocându-se drept contraargument dispozițiile art.41 din Legea nr. 85/2006 asociate cu împrejurarea că, la data promovării acțiunii, reclamanta se afla în procedura insolvenței, iar creditorii s-au înscris în tabel cu creanțele existente la momentul deschiderii procedurii. Or, potrivit normei invocate, nicio dobândă, majorare sau penalitate, de orice fel, ori cheltuială numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, astfel că nici reclamanta nu poate invoca repararea vreunui prejudiciu deoarece nici ea nu a suportat alte dobânzi, prejudicii decât cele înscrise la masa credală.

Argumentul recurentei-pârâte nu poate fi reținut, observându-se cu prioritate că norma art. 41 din Legea nr. 85/2006 care reglementează drepturile creditorilor ce se înscriu la masa credală a debitorului aflat în procedura insolvenței nu e incidentă în raporturile dintre aceasta și A. pentru simplul motiv că recurenta nu e creditor, ci debitor față de acesta. Art. 41 este incident în raporturile reclamantei cu propriii săi creditori, între care nu se regăsește și pârâta.

Apoi, nicio corelație nu poate fi făcută între întinderea drepturilor creditorilor A. (după cum acestea sunt sau nu limitate în privința accesoriilor prin acțiunea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006) și propriile drepturi pe care reclamanta le are împotriva pârâtei. Dreptul reclamantei la accesoriile datoriei principale pe care o avea asupra pârâtei nu se justifică în niciun caz, pe accesoriile propriilor creditori ai A. pe care aceștia le pretind sau recuperează pe seama patrimoniului său, pentru a putea fi primit punctul de vedere al pârâtei.

Însă, mai mult decât orice, dreptul reclamantei la calcularea și obținea accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală la debitul principal (beneficiul nerealizat acordat prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș) nu ar mai putea fi contestat în considerarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 350/2014 care a stabilit, în mod definitiv și obligatoriu între părți, că răspunderea pârâtei este angajată pentru acoperirea prejudiciului constând în beneficiu nerealizat (principal), inflație și dobânda legală, accesoriile fiind calculate în precedentul litigiu până la 31.08.2012, în timp ce actualul litigiu nu este decât o prelungire a celui dintâi, solicitându-se calculul inflației și dobânzii legale la principalul datorat, începând cu 1.09.2012 – la zi (înțeles ca moment al stingerii prin plată a datoriei principale).

- Nefondat critică recurenta-pârâtă faptul că instanța de apel nu ar fi analizat și nu s-ar fi pronunțat asupra motivului (doi) de apel prin care s-a opus recunoașterii dreptului reclamantei la obținerea accesoriilor sub forma dobânzii penalizatoare, arătând că acest drept a fost  deja recuperat în cadrul dosarului de executare nr. x9/2014 al BEJ Asociați C. (pentru suma recuperată în acest dosar, de 3.512.334,83 lei, care include și beneficiul nerealizat de 1.976.228,60 lei, fiind calculate dobânzi legale conform OG nr. 13/2011 de către executorul judecătoresc, pentru perioada 1.09.2012 – 24.04.2014, în cuantum de 402.258,91 lei prin încheierea  din 24.04.2014 a executorului judecătoresc). Penultimul paragraf al filei 8 a hotărârii recurate este consacrat chiar acestei apărări a pârâtei, instanța de apel  observând în mod corect că, deși în dosarul execuțional nr. x9/2014, executorul judecătoresc  a realizat o actualizare a debitului din titlul executoriu (în care se înscria și beneficiul nerealizat a cărui actualizare s-a cerut și în cauza de față) cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de OG nr. 13/2011 (+4 pct.), pentru perioada 1.09.2012 – 24.04.2014, determinată la suma de 402.258,91 lei și care a fost încasată de creditoare în baza încheierii executorului judecătoresc din 05.05.2014 (de eliberare a sumelor către creditoare), această sumă a fost restituită de reclamantă entității din conturile căreia sumele au fost executate silit în mod nelegal (CNAS), respectiv prin cele trei ordine de plată anterior menționate din lunile iulie și august ale anului 2016.

Prin urmare, a reținut în mod corect că împrejurarea învederată de pârâtă nu s-ar putea opune recunoașterii dreptului reclamantei la calcularea de dobânzi legale penalizatoare aferente beneficiului nerealizat (acordat prin decizia nr. 350/2014) pe perioada 1.09.2014 și până la momentul determinat ca fiind cel al intrării A. în posesia sumelor recuperate cu acest titlu, aceasta cu atât mai mult cu cât dobânda penalizatoare calculată de executor în sumă  de 402.258,91 lei a fost încasată de la CNAS (iar ulterior a și fost restituită).

Așa cum s-a arătat și anterior, cu ocazia analizării recursului reclamantei, în cel de-al doilea dosar execuțional deschis la inițiativa reclamantei, cu nr. x8/2016 al BEJ F., executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș, a fost îndreptată chiar împotriva recurentei-pârâte, iar sumele recuperate cu această ocazie au constat în 50.124,95 lei cheltuieli de executare și 3.517.354,83 lei debit conform titlului executoriu, astfel  că, în această a doua executare silită nu a mai avut loc o actualizare cu dobândă legală penalizatoare a creanței de recuperat (cum se întâmplase în dos. execuțional nr. x9/2014).

Concluzionând, Înalta Curte  constată, nu doar că instanța de apel nu a omis să cerceteze motivul de apel indicat de pârâtă, dar și că, prin modul în care l-a tratat, aceasta i-a dat o soluționare corectă.

-Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct.6 Cod procedură civilă, prin care pârâta semnalează prezența unei erori materiale în considerentele deciziei atacate cu referire la menționarea sumei de 305.140,5 lei/ versus 306.140,5 lei, de bună seamă că nu ar putea fi primită, calea de atac a recursului fiind rezervată corectării exclusiv a erorilor de judecată în drept iar nu și a erorilor materiale.

- Nefondat critică recurenta-pârâtă dreptul reclamantei la actualizarea creanței principale acordată prin decizia nr. 350/2014, sub motivul că dreptul asupra creanței s-a născut la data de 13.02.2014, care este data pronunțării deciziei.

Fiind pe tărâmul răspunderii civile delictuale, guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului care exprimă ideea că victima faptei ilicite trebuie repusă, pe cât posibil, în situația anterioară săvârșirii acesteia, dreptul la actualizarea creanței stabilite pentru repararea prejudiciului dă expresie acestui principiu și nu are legătură cu momentul evaluării sale judiciare (care, în speță, este cel al pronunțării deciziei nr. 350/2014).

De altfel, așa cum s-a arătat deja anterior, dreptul reclamantei la calcularea și obținerea accesoriilor creanței principale (constând în beneficiu nerealizat), sub forma actualizării cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatoare a fost recunoscut în mod definitiv și cu puterea lucrului judecat față de recurenta-pârâtă prin decizia nr. 350/2014, aceasta nemaiputându-l contesta sub niciun aspect, dată fiind forța obligatorie cu care dezlegarea jurisdicțională i se opune, ca parte a litigiului finalizat prin amintita hotărâre.

- Tot nefondat critică recurenta-pârâtă și nevalorificarea în soluția instanței de apel a unei jurisprudențe a Curții de Justiție a Uniunii Europene neincidente cazului dedus judecății, care are ca obiect calcularea de accesorii – actualizare cu rata inflației și dobânzi penalizatoare – la o creanță – beneficiul nerealizat în valoare de 1.976.228,60 lei acordat reclamantei prin decizia nr. 350/2014 – ce nu era plătită la data introducerii cererii. Nefiind vorba despre un litigiu având ca obiect calcularea de dobânzi la dobânzi moratorii, nici jurisprudența redată în recursul pârâtei nu poate produce un efect util cauzei, după cum corect a indicat și instanța de apel.

- Nici critica finală a memoriului de recurs, prin care recurenta-pârâtă contestă dreptul reclamantei la despăgubiri sub forma inflației, calculate asupra creanței principale nu poate fi primită.

În legătură cu această pretenție, astfel cum a fost ea dezlegată prin hotărârile instanțelor de fond, recurenta-pârâtă a susținut, în primul rând, că dreptul la actualizarea în raport de rata inflației nu putea fi recunoscut pe o durată de timp care să o depășească pe cea pentru care a fost recunoscut dreptul la obținerea dobânzilor legale penalizatoare, respectiv 1.09.2012 – 5.05.2014.

Critica recurentei este una pur formală și denotă lipsa oricărei preocupări de înțelegere a considerentelor sau măcar a dispozițiilor hotărârilor pronunțate, Înalta Curte constatând că nicio neconcordanță, sub aspectul semnalat de parte, nu există între despăgubirile acordate reclamantei în actualul proces.

Astfel, dacă hotărârea primei instanțe a recunoscut  reclamantei  dreptul de a fi despăgubită cu suma de 79.444,39 lei actualizate cu rata inflației și cu suma de 427.969,9 lei dobândă legală (remuneratorie și penalizatoare), ambele calculate la creanța principală de 1.976.228,6 lei pe perioada 1.09.2012 – 05.05.2014, în urma controlului judecătoresc înfăptuit în apel, curtea de apel a schimbat în parte sentința și, cu referire punctuală la pretenția vizând actualizarea creanței, a dat prevalență principiului disponibilității părții reclamante (care, printr-o cerere precizatoare depusă în fața tribunalului, își precizase aceste pretenții la suma de 22.133,76 lei). Cum suma pretinsă de reclamantă (și indicată a acoperi intervalul 1.09.2012 – 28.07.2016) era chiar mai mică decât cea calculată prin expertiza judiciară pentru perioada 1.09.2012 – 5.05.2014, instanța de apel a obligat-o pe pârâta la plata sumei (mai mică) pretinsă cu titlu de actualizare creanță, dând eficiență principiului disponibilității părții în proces.

De asemenea, schimbând din dispozițiile sentinței doar suma acordată cu titlu de actualizare, se înțelege că intervalul de timp luat în considerare pentru aceeași pretenție rămâne cel indicat în sentința tribunalului, respectiv 1.09.2012 – 05.05.2014, aspect care rezultă cu evidentă claritate și din considerentele deciziei recurate.

Cât privește celelalte argumente pentru care recurenta-pârâtă a negat dreptul reclamantei la actualizarea creanței, se mențin și aici considerentele prin care, cu referire la dreptul asupra dobânzilor penalizatoare, s-a arătat că o contestare nu mai poate fi făcută față de puterea obligatorie

juris et de jure

a dezlegărilor date prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeș.

În considerarea tuturor acestor argumente, apreciind că ambele recursuri au dedus judecății critici nefondate, Înalta Curte  le-a respins ca nefondate.