ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1969/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1969/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 30 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței obligarea pârâtului la predarea următoarelor autoturisme:
1.1 Autotractor x, serie șasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preț 9.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.2 x, serie șasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preț 8.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.3 Autotractor x, serie șasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preț 9.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.4 Autotractor x, serie șasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preț 8.500 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.5 x, serie șasiu x, serie motor x, cu număr de înmatriculare x, preț 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.6 x, serie șasiu x, cu număr de înmatriculare x, preț 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.7. x, serie șasiu x, cu număr de înmatriculare x, preț 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.8 Autotractor x, serie șasiu x, serie motor x cu număr de înmatriculare x, preț 8.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.9 Autotractor x, serie șasiu x, serie motor x cu număr de înmatriculare x, preț 7.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.10 x, serie șasiu x, cu număr de înmatriculare x, preț 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008;
1.11. x, serie șasiu x, cu număr de înmatriculare x, preț 5.000 Euro, conform contractului din 16 decembrie 2008.
În cazul în care aceste autoturisme nu mai există, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii acestor bunuri, cu cheltuieli de judecată.
La 20 iulie 2017, reclamantul a indicat valoarea în RON a autovehiculelor menționate mai sus, a căror cuantum cumulat este de 293.446 RON, potrivit înscrisului de la dosarul Judecătoriei Timișoara.
Pârâtul B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului A. la plata echivalentului lipsei de folosință a spațiului ocupat de autovehiculele proprietatea acestuia, apreciat la suma de 60.000 RON.
Prin sentința civilă nr. 451 din 12 ianuarie 2017, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la 13 februarie 2017 sub nr. x/2016.
Prin sentința civilă nr. 1306/PI din 4 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul B..
Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe civile a fost respins, prin decizia nr. 28 din 21 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei.
În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea instanței de apel este greșită, iar raționamentul care a stat la baza acesteia este lipsit de temei juridic și logic.
Instanța de a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 563, art. 10 și art. 248 C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor art. 555 C. civ.
În principal, s-a susținut de către recurentul-reclamant că a făcut dovada apartenenței dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate și că aceste bunuri puse la dispoziția tatălui pârâtului au fost identificate după mult timp ca depozitate în Timișoara, str. x. 5, în afara orașului, în incinta unui imobil deținut și administrat de pârât.
Mai mult, instanța nu a avut în vedere poziția procesuală a pârâtului, care contrar celor reținute de către instanță, și-a asumat paza juridică a acestor bunuri atunci când a formulat cererea reconvențională și a solicitat echivalentul lipsei de folosință a terenului pe care sunt depozitate autovehiculele reclamantului.
Raportul juridic dedus judecății a fost corect stabilit, cadrul procesual fiind în raport de situația dedusă judecății corect identificată de reclamant.
Neintroducerea în cauză a proprietarului tabular al terenului, societatea comercială deținută și administrată de pârât, nu poate constitui temei al respingerii cererii atât timp cât aceste bunuri au ajuns a fi depozitate în acel spațiu la dispoziția pârâtului, paza juridică a lor fiind asigurată și agreată de pârât ca unic decident în ceea ce privește situația acestor mijloace de transport.
Pentru aceste mijloace de transport, pârâtul a formulat pretenții în nume personal, sens în care și-a asumat această calitate procesuală, astfel că temeiurile în baza cărora instanța a respins acțiunea reclamantului au fost greșit aplicate în cauză.
Contrar celor reținute de instanță, în temeiul art. 555 C. civ., reclamantul are dreptul de a se bucura de prerogativele dreptului său de proprietate asupra bunurilor aflate la dispoziția juridică pârâtului, actele și faptele pârâtului împiedicând practic ca reclamantul să intre în posesia acestor bunuri.
Intimatul-pârât B., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală, susținând în principal că acțiunea reclamantului este nedovedită și că acesta a făcut simple afirmații cu privire la starea de fapt.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu din 19 martie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-a depus punct de vedere la raport.
Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ., constituită în complet de filtru, și a reținut următoarele:
Prin rezoluția de primire a recursului declarat de reclamantul A. s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care s-a stabilit în sarcina acestuia, în baza art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum în de 3.269,74 RON, calculată la valoarea pretențiilor contestate.
În aceste condiții, prin adresa comunicată recurentului-reclamant la 30 mai 2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, potrivit art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, i s-a pus în vedere complinirea lipsei cererii de recurs anterior menționate, obligație căreia acesta nu s-a conformat.
Având în vedere că până la termenul din 5 noiembrie 2019 recurentul-reclamant nu a achitat taxa judiciară de timbru, recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed:
Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Dispozițiile art. 32 din O.U.G nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancțiunea anulării cererii, obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
În speță, se constată că recursul declarat de reclamantul A. nu a fost timbrat anticipat și că acesta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosar.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 28 din 21 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2019.