ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3972/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 245 din data de 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5922/63/2013, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata B.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 23 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a unui ciocan și a 3 bucăți de lemn rupte din coada acestuia, folosite la săvârșirea faptei. În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpată a unui topor, unei geci și a unei perechi de papuci, aceasta având obligația să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata B.M.

în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C. A fost obligată inculpata să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C. suma de 7.842 RON actualizată în raport de coeficientul de inflație de la data producerii prejudiciului până la data plății efective. În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulate de partea civilă C.T. A fost obligată inculpata să plătească părții civile C.T. suma de 70,7 RON reprezentând daune materiale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că în seara zilei de 1 decembrie 2012, victima C.C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuința numitei B.D., unde a găsit-o pe fiica acesteia, inculpata B.M., căreia i-a solicitat întreținerea de raporturi sexuale, lucru cu care inculpata nu a fost de acord, ci dimpotrivă această solicitare a fost de natură să o irite pe inculpată, motiv pentru care a început să o îmbrâncească pe victimă pentru a o scoate în afara curții locuinței. Pentru faptul că victima a refuzat să plece, inculpata s-a deplasat lângă locuință, de unde a luat un ciocan; a revenit în locul în care se afla victima, a reușit să o scoată în afara curții și apoi a lovit-o cu acel ciocan în zona feței, după care a continuat să o lovească cu palmele și picioarele.

În urma loviturilor primite, victima a căzut pe sol, moment în care inculpata a continuat să o lovească cu ciocanul, atât peste mâini cât și peste picioare. La un moment dat inculpata a încetat agresiunea asupra victimei, a abandona-o în drumul public și a intrat în curtea locuinței mamei sale. Martorul P.C., administratorul barului din apropierea locului conflictului, a apelat ambulanța și poliția. În aproximativ 15-20 minute, la fața locului au venit un echipaj de poliție și ambulanța; victima a fost urcată în ambulanță în prezența martorilor menționați mai sus și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., în vederea acordării îngrijirilor medicale.

S-a stabilit că victima a suferit mai multe leziuni traumatice osoase (fractură ale membrelor inferioare și superioare) care au necesitat internarea acesteia în perioada 2 decembrie 2012-7 ianuarie 2013. În perioada 7 ianuarie 2013-17 ianuarie 2013 victima a fost externată și s-a aflat la locuința sa din localitatea G. La data de 17 ianuarie 2013 victima a fost internată din nou la Spitalul Clinic județean de Urgență C., unde la data de 22 ianuarie 2013 a survenit decesul. Cu ocazia necropsiei s-a stabilit că moartea victimei C.C. a fost una violentă, ea datorându-se trombembolismului pulmonar, complicații în evoluția unui politraumatism cu fracturi de diafiză cubitală dreapta, carp radial dreapta, fractură ⅓ medie, diafiză tibie dreapta și fractură incompletă metafiză și metacarpiene 1 și 5 stânga; între traumatism și deces există legătură de cauzalitate secundară (în acest sens este raportul medico-legal de necropsie din 2013 al I.M.L.

Craiova) . Situația de fapt reținută a rezultat din declarația inculpatei care a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că a lovit victima pentru că acesta a încercat să aibă raport sexual cu ea și a refuzat să părăsească locuința sa, declarație care se coroborează cu împrejurările rezultate din ansamblul probelor existente respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarații martori, raportul de constatare medico-legală de necropsie al I.M.L. Craiova, raport de constatare medico-legală de examinare din 13 februarie 2013 al I.M.L. Craiova, raport de expertiză medico-legală psihiatrică al I.N.M.L. București. Astfel, martorii M.G., P.C., F.D. și M.N. au arătat că au văzut-o pe inculpată lovind victima cu un obiect din lemn, iar când martorul F.D.

a încercat să intervină, inculpata s-a îndreptat către ei cu un topor în mână și, de frică, au fugit de la fața locului, chemând organele de poliție. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. Sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de acțiunea lovire a victimei, urmare imediată constă în decesul acesteia, iar raportul de cauzalitate dintre acțiune și rezultatul socialmente periculos rezultă ex re din modul de comitere al acesteia. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpata a acționat cu praeterintenție, fiind provocată de victimă, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale, refuzând să părăsească locuința inculpatei, motiv pentru care, la individualizarea pedepsei, instanța a reținut și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Față de aceste considerente, instanța a procedat la individualizarea pedepsei la care a fost condamnată inculpata pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză, ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de contextul săvârșirii acesteia (pe fondul unei tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei), de urmarea produsă (decesul victimei), de persoana inculpatei care nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere, a recunoscut săvârșirea faptei, prima instanță a apreciat că se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

și aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare cu modalitatea de executare în detenție, ca fiind o pedeapsă suficientă pentru realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei instituit de art. 52 C. pen. În speță, prima instanță nu a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece aceasta presupune o anumită conduită în familie și societate, nu doar o simplă lipsă a antecedentelor penale și nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece săvârșirea faptei a rezultat din ansamblul probelor existente, recunoașterea acesteia fiind una pur formală. De asemenea, instanța având în vedere dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

precum și natura infracțiunii săvârșite a apreciat că se impune și aplicarea unei pedepse complementare astfel că în baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Totodată, s-a făcut și aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Sub aspectul laturii civile prima instanță a apreciat că acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C. este întemeiată în parte, având în vedere că în raport cu probele cauzei, împrejurările de săvârșire a faptei și cu urmarea produsă, tribunalul stabilește o culpă de 70% inculpatei și de 30% victimei, ceea ce este de natură să determine reducerea proporțională a daunelor.

În acest sens în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenta medicală, cauzat prin culpa comună a autorului și a victimei se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea inculpatului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, acest principiu rezultând atât din dispozițiile art. 1357 și 1385 C. civ., cât și dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 care stabilind că persoanele răspund „potrivit legii” și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenta medicală, nu derogă de la principiul enunțat. Cum în speță prejudiciul total cauzat Spitalului Clinic Județean de Urgentă C. este de 11.202,86 RON, răspunderea inculpatei este doar de 70% din această sumă, respectiv pentru suma de 7.842 RON.

În consecință, în baza dispozițiile art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea acestei părți civile și a fost obligată inculpata la plata sumei de 7.842 RON actualizată în raport de coeficientul de inflație de la data producerii prejudiciului până la data plății efective. Pentru aceleași considerente legate de întinderea culpei inculpatei, prima instanță a apreciat că acțiunea civilă formulată de partea civilă C.T. este întemeiată doar în parte, respectiv pentru 70% din suma de 101 RON solicitată de partea civilă (respectiv 70,7 RON), astfel că a dispus obligarea inculpatei Ia plata sumei de 70,7 RON reprezentând daune materiale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpata B.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat sentința sub aspectul legalității respectiv greșita reținere a incidenței dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., în condițiile în care obiectul judecății îl constituie o infracțiune intenționată care a avut ca rezultat moartea unei persoane, corect fiind indicarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. Apelanta inculpată B.M., a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 Iit. e) C. proc. pen., infracțiunea fiind săvârșită în stare de legitimă apărare, întrucât partea vătămată a încercat să o violeze, fiind nevoită să riposteze împotriva acestuia. A arătat că starea de temere a fost accentuată și de faptul că anterior fusese victima unui alt viol și era singură acasă, trebuind să aibă grijă și de un copil minor.

În subsidiar a solicitat reindividualizarea sancțiunii în sensul aplicării unei pedepse al cărei cuantum să fie orientat mult sub minimul special, cu luarea în considerare a circumstanțelor în care a acționat. S-a procedat la audierea inculpatei declarația acesteia fiind consemnată și atașată Ia dosar. Analizând apelurile declarate în raport de motivele invocate și cele ce pot fi examinate din oficiu în limitele impuse de art. 371 C. proc. pen.

instanța a reținut următoarele: Sub aspectul situației de fapt tribunalul a făcut o corectă evaluare a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, reținând că la data de 1 decembrie 2012, inculpata, pe fondul unei puternice tulburări determinată de conduita părții vătămate C.C., a lovit-o pe aceasta din urmă în mod repetat cu un obiect contondent (ciocan) precum și cu pumnii și picioarele producându-i leziuni semnificative la nivelul capului și membrelor, ca urmare a cărora victima a decedat în data de 22 ianuarie 2013. În mod corect prima instanță nu a reținut că inculpata ar fi acționat în stare de legitimă apărare așa cum s-a solicitat inclusiv prin motivele de apel întrucât pentru a exista legitima apărare în sensul art. 44 alin. (2) C. pen., fapta trebuie să fie săvârșită pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului sau a altuia și care pune în pericol grav persoana și drepturile celui atacat.

În cauză, victima nu a exercitat un atac material împotriva inculpatei întrucât acesta, în afară de a formula în mod repetat propuneri cu caracter obscen, nu a trecut la acțiuni concrete prin care să tindă la punerea în aplicare a dorinței de a întreține raporturi sexuale cu cea din urmă. Fiind așadar vorba de simpla adresare a unor insulte verbale, atacul nu poate fi considerat ca fiind material și cu atât mai puțin nu se poate presupune că punea în pericol grav persoana inculpatei. Această concluzie este sprijinită și de modul în care s-au derulat faptele ce au culminat cu lovirea în mod repetat a victimei, întrucât potrivit susținerilor inculpatei aceasta l-a îndepărtat de două ori din curte înainte de a-l lovi, prin simpla împingere a acestuia.

Faptul că inculpata, fiind femeie, a reușit să se impună cu atâta ușurință în fața victimei, mai ales în condițiile în care cea din urmă era sub influența băuturilor alcoolice, precum și faptul că inculpata nu a prezentat urme de leziuni ca urmare a pretinsului atac a demonstrat în aprecierea instanței cu certitudine că victima nu și-a concretizat în nici un fel amenințările. În acord cu prima instanță s-a reținut că prin propunerile repetate de întreținere a unor raporturi sexuale cu inculpata, propuneri făcute în contextul în care victima intrase fără drept în curtea celei din urmă refuzând cu obstinență să plece, s-a creat inculpatei o puternică stare de tulburare, o surescitare nervoasă, sub stăpânirea căreia aceasta a procedat la comiterea faptei, fiind corect reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 73 C. pen.

S-a apreciat că este întemeiat însă motivul de apel formulat de parchet privind greșita reținere a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în condițiile în care infracțiunea analizată a avut ca rezultat decesul unei persoane, fiind săvârșită cu vinovăție în forma praeterintenției. În aceste condiții reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu se face în baza art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (care permite coborârea sub minimul special până la un an închisoare) ci în baza art. 76 alin. (2) C. pen. (pedeapsa închisorii putând fi redusă cu cel mult până la o treime din minimul special).

Cât privește cel de-al doilea motiv de apel formulat de inculpată respectiv solicitarea de reindividualizare a pedepsei prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor personale s-a constatat că în cauză pedeapsa de patru ani închisoare aplicată este just individualizată, reflectând în mod corespunzător circumstanțele concrete în care infracțiunea a fost comisă. S-a reținut că inculpata a acționat cu violență extremă, nu numai în momentele inițiale când aceasta încerca să îl îndepărteze din curte pe numitul C.C., ci și ulterior, când victima era deja în fața porții, căzută la pământ. Inculpata a lovit victima în mod repetat cu un ciocan, atât în cap cât și la nivelul membrelor superioare și inferioare, continuându-și agresiunea chiar și după ce martorii oculari au încercat să intervină pentru a o determina să se oprească, amenințându-i chiar pe cei din urmă să nu se amestece în conflictul în derulare (a se vedea în acest sens declarația numitului F.D.

dar și declarația martorului P.C.). Pedeapsa a fost stabilită sub minimul special prevăzut de lege, luându-se în considerare și dându-se eficiență juridică atât datelor despre persoana inculpatei (persoană tânără, fără antecedente penale, având în întreținere un minor, cu conduită sinceră în proces) cât și circumstanțelor concrete în care infracțiunea a fost săvârșită respectiv pe fondul unei atitudini provocatorii a victimei și faptul că decesul a intervenit ca urmare a unor complicații ulterioare în evoluția clinică a persoanei agresate. Pentru aceste considerente s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpata B.M., s-a desființat în parte sentința sub aspectul laturii penale în sensul înlăturării aplicării art. 76 lit. b) C. pen., și s-a făcut aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentință. S-a dedus în continuare arestul preventiv de la 3 iunie 2013 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen, recurs inculpata B.M., solicitând casarea ei doar sub aspectul laturii penale. Prin motivele de recurs susținute oral în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat următoarele: - reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.; - reținerea dispozițiilor art. 73 C. pen.; Examinând recursul declarat de inculpata B.M.

prin raportare Ia dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 12 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurenta inculpată nu și-a motivat în scris recursul, fiind susținut doar oral de către apărătorul desemnat din oficiu la termenul din data de 11 decembrie 2013, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), nerespectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cei reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentă acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpata B.M. se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 262 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei B.M., durata reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2013 la 11 decembrie 2013. Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 262 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei B.M., durata reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2013 la 11 decembrie 2013. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.