ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 425/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 23514/63/2012, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata B.A., la 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din același cod.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani prevăzut de art. 82 din același cod.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu privire la pedeapsa accesorie.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul nr. 553/P/2012 din data de 05 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei B.A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, în sarcina inculpatei s-a reținut că, la data de 06 iunie 2012, era angajată la Penitenciarul de minori și tineri Craiova cu gradul de agent șef adjunct și ocupa funcția de agent administrativ principal 1 (bucătar). Inculpata desfășura activitatea în ture, iar în ziua de 06 iunie 2012 a fost la domiciliu în C., fiind liberă după tura de noapte.

În jurul orelor 17,00, a luat legătura telefonic cu martora I.A., colegă de serviciu, pe care a rugat-o să fie de acord să-i predea o sumă de bani pe care să o remită unei alte colege.

Martora a fost de acord și i-a propus să se întâlnească în fața blocului unde locuiește, în cartierul C. N.

Deși consumase băuturi alcoolice, respectiv afinată și bere, inculpata s-a urcat la volanul autoturismului pe numele soțului ei, B.C., autoturism pe care l-a condus pe traseul str. T. (unde avea domiciliul), B-dul T., până în str. A.C.I. din C., unde locuia martora I.A.

Inculpata i-a dat banii și a continuat să se deplaseze cu autoturismul pe B-dul O., iar la intersecția cu str. T., datorită neatenției și consumului de alcool, a lovit cu roata dreapta față o gură de canalizare ce nu avea capac. în urma impactului, roata autoturismului a fost avariată, astfel că inculpata nu a mai avut posibilitatea să continue deplasarea cu autoturismul către domiciliu.

În zona respectivă se efectuau lucrări de asfaltare de către SC D. ACM, iar un angajat al firmei a sesizat-o pe numita R.M. - polițist în cadrul Poliției Locale Craiova, Serviciul Circulație - precizându-i că a avut loc un eveniment rutier și conducătoarea autoturismului pare a se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta s-a deplasat la fața locului și a identificat conducătoarea autoturismului avariat în persoana numitei B.A. din C., iar apoi a sesizat telefonic Poliția municipiului Craiova - Secția 5 Poliție.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției de poliție care, în prezența martorului M.I., angajat al SC D. ACM, au testat-o cu aparatul alcooltest pe inculpata B.A., rezultând o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l în aerul pur expirat.

Lucrătorii de poliție au condus-o pe inculpată la secția U.P.U. din cadrul S.C.J.U. Craiova pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La solicitarea organelor de poliție și a medicului de serviciu L.A.M., inculpata B.A. a refuzat de mai multe ori să se supună recoltării de probe de sânge și urină, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Refuzul inculpatei a fost consemnat în foaia de observație clinică din 06 iunie 2012, iar la rubrica Evaluare - Recomandări, inculpata a consemnat personal „refuz să se recolteze sânge și urină".

Cu ocazia audierii, inculpata a recunoscut că a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii alcoolemiei, motivând că îi era frică de ace și înțepături.

S-a reținut că apărarea inculpatei nu este plauzibilă având în vedere că organele de poliție și medicul de serviciu i-au solicitat atât recoltarea de probe de sânge, cât și de urină.

De asemenea, din adresa din 12 octombrie 2012 emisă de Penitenciarul de minori și tineri Craiova s-a reținut că inculpata B.A. a efectuat în cadrul controlului periodic analize medicale ce presupuneau recoltarea de probe de sânge.

Starea de fapt expusă în actul de sesizare a fost probată cu nota de constatare întocmită la 06 iunie 2012 de polițistul local R.M.; procesul verbal întocmit de organele de poliție la 06 iunie 2012; foaia de observație clinică.

În cursul urmăririi penale, B.A. a recunoscut săvârșirea faptei.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei, constând în aceea că, în data de 06 iunie 2012, a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge și urină în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce condusese autoturismul pe raza municipiului Craiova și produsese un eveniment rutier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei din data de 11 februarie 2013, în prezența apărătorului ales, inculpata a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și are cunoștință de probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale, probe pe care și le însușește, solicitând instanței ca judecata să aibă loc în baza acestor probe.

Cererea și precizările inculpatei au fost consemnate în scris, declarația fiind atașată la fila 13 din dosar.

Prima instanță a constatat îndeplinite condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior. Astfel, inculpata a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței în termenul prescris de lege, iar din probele administrate, probe pe care inculpata a declarat că le cunoaște, rezultă că faptele sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmării penale, instanța de fond a constatat că starea de fapt a fost corect expusă în actul de sesizare, fiind însușită de inculpata B.A., fiind reținută ca atare.

Astfel, declarațiile martorilor M.I. (filele 15, 16), I.A. (fila 18), L.A.M. (fila 20), nota de constatare (fila 8), proces-verbal (filele 9, 10, 11) rezultatul testării cu aparatul alcooltest (fila 13), rezultatul observațiilor emise de U.P.U. Craiova (filele și raportul întocmit de biroul Poliției Rutiere (fila 42), declarațiile inculpatei (filele 45, 46, 47, 50, 51), au confirmat săvârșirea faptei de către aceasta din urmă, în modul și în împrejurările descrise.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatei B.A. care, în data de 06 iunie 2012, după ce a condus autoturismul, pe raza municipiului Craiova, a lovit cu roata dreapta față o gură de canalizare și, fiind depistată de un echipaj al poliției, a refuzat să i se recolteze probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, realizează, sub aspectul conținutului, elementele infracțiunii de prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002.

Raportat la scopul pentru care inculpata a înțeles să urce la volanul autoturismului, la faptul că deplasarea s-a făcut ziua, pe drumuri publice intens circulate și, nu în ultimul rând, la concentrația de alcool pur în aerul expirat, așa cum s-a stabilit prin testarea inculpatei cu aparatul etilotest, s-a arătat că nu se poate reține că fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, câtă vreme obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de alin. (5) al art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 îl constituie relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, astfel cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de lege sancționator, reducerea legală a limitelor de pedeapsă, astfel cum rezultă din aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, dar și aspectele ce caracterizează persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale și, până la data comiterii faptei, a avut un comportament corespunzător normelor de conviețuire socială.

Pentru aceste considerente, prima instanță, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002, art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen. anterior, a aplicat inculpatei pedeapsa de 6 luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 71 C. pen. anterior, a fost aplicată pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din același cod.

Având în vedere vârsta inculpatei, împrejurarea că are în întreținere un copil minor, că are un loc de muncă stabil, că a recunoscut și regretat fapta comisă, prima instanță a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins și fără privarea de libertate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 din același cod, respectiv 2 ani și 6 luni.

S-a făcut aplicarea disp. art. 82 alin. (3) C. pen. anterior, potrivit cu care calculul termenului de încercare se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, conform cărora, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata B.A.

În motivele de apel, formulate prin apărător ales, s-a arătat că fapta reținută în sarcina inculpatei nu se ridică la gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere împrejurările concrete în care aceasta s-a săvârșit, precum și atitudinea inculpatei față de lucrătorii de poliție, în sensul că nu a refuzat să se supună verificărilor cu aparatul etilotest și a însoțit lucrătorii de poliție la spital, însă nu a fost de acord cu prelevarea de probe biologice din motive pe care nu le-a putut explica, această atitudine nefîind de natură să exprime un refuz categoric al inculpatei la stabilirea alcoolemiei.

S-a mai arătat că inculpata nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe întreaga perioadă a procesului penal, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior, lucrează în cadrul P.M.T. Craiova, unitatea făcând referiri pozitive la adresa acesteia, iar o eventuală condamnare ar atrage încetarea contractului de muncă încheiat și pierderea sursei de câștigare a traiului zilnic.

Prin Decizia penală nr. 159 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Craioval secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respis apelul declarat de inculpata B.A. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 23514/63/2012, ca nefondat.

A fost obligată apelanta inculpată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu și va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că instanța de fond a procedat în mod corect la soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de alin. (1), (2) și (4) ale acestui articol. La termenul de judecată de la 11 februarie 2013, inculpata a declarat că recunoaște săvârșirea faptei, așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, că nu solicită administrarea altor probe, ci ca judecata să aibă loc în temeiul art. 320

1

C. proc. pen. anterior. în privința competenței instanței de a soluționa cauza, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (4) din

Legea nr. 293/2004, având în vedere calitatea de agent șef adjunct de penitenciare.

A fost avut în vedere că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul-verb al de constatare întocmit la 06 iunie 2012, procesul-verb al întocmit la aceeași dată în care s-a consemnat valoarea concentrației alcoolice pe care a prezentat-o inculpata ca urmare a testării cu aparatul etilotest, de 1,08 mg/l în aerul expirat, declarațiile martorilor M.I., I.A., L.A.M., fișa U.P.U. din 06 iunie 2012 în care s-a consemnat că inculpata a refuzat recoltarea probelor de sânge sau urină, declarațiile inculpatei, care a recunoscut săvârșirea faptei, confirmă situația de fapt reținută de către instanța de fond, în sensul că, la data de 06 iunie 2012, după ce a condus autoturismul, pe raza municipiului Craiova, inculpata a lovit cu roata dreapta față o gură de canalizare și, fiind depistată de un echipaj al poliției, a refuzat să i se recolteze probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind realizate, sub aspectul conținutului, elementele infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din 6.U.G nr. 195/2002.

Criticile formulate de apelanta inculpată, în sensul greșitei condamnări, cu consecința achitării sale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. anterior, au fost apreciate ca neîntemeiate.

Instanța de apel a reținut că, în speță, s-a procedat corect la soluționarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior, astfel că nu se poate dispune achitarea inculpatei.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen. anterior, modificate prin O.U.G. nr. 121/2011, potrivit cărora instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Potrivit art. 17 C. pen. anterior, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. în cazul prevăzut de art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. anterior, nu mai este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de alin. (4) al art. 320

1

din același cod întrucât fapta nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Ca urmare a soluționării cauzei potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior, nu se poate pronunța decât o soluție de condamnare, așa cum rezultă din dispozițiile alin. (7) ale acestui articol, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 824 din 20 martie 2012, în Dosarul nr. 4892/100/2011.

Pe de altă parte, s-a reținut că, în speță, fapta inculpatei prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, având în vedere împrejurările în care a fost comisă. Inculpata consumând anterior băuturi alcoolice, a condus autoturismul într-o zonă circulată, respectiv pe b-dul O. din municipiul Craiova, prezentând o valoare a alcoolemiei ridicată, de 1,08 mg/l în aerul expirat, ca urmare a testării cu aparatul etilotest, lovind cu roata autoturismului o gură de canalizare. Inculpata nu a putut prezenta niciun motiv care să justifice refuzul de a i se recolta probe biologice, deși medicul i-a explicat că i se pot recolta atât probe de sânge, cât și de urină - declarația martorei L.A.M., fila 20 dosar urmărire penală.

Instanța de apel a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpată cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei.

S-a constatat că instanța de fond, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege, stabilite în raport cu dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și gradul de pericol social al faptei, cât și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, datele ce caracterizează persoana inculpatei, respectiv conduita bună avută anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale, astfel că pedeapsa aplicată corespunde scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata B.A.. în cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, s-a arătat că în mod greșit nu a fost reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 181 C. pen. anterior, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentei inculpate a menționat că, în realitate, calea de atac promovată se fundamentează pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, cu consecința reținerii dispozițiilor art. 181 C. pen. anterior.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

5

C. proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. anterior prevede în alin. (21) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 29 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurenta inculpată și-a motivat recursul în scris la data de 8 noiembrie 2013 (indicând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior, care, însă, nu a mai fost susținut cu prilejul concluziilor formulate în fața instanței) și oral în ziua judecății (moment la care a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior). Ca urmare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen. anterior, precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurenta inculpată acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat, se constată că recurenta inculpată a criticat greșita neaplicare a dispozițiilor art. 181 C. pen. anterior, chestiune care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, putea fi supusă analizei instanței de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. anterior, care, în prezent, este abrogat.

Examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la momentul săvârșirii infracțiunii de către inculpată, în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, Înalta Curte constată că infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002, pentru care inculpata a fost condamnată, a fost preluată în dispozițiile art. 337 din noul C. pen., care prevăd limite de pedeapsă mai reduse (1-5 ani închisoare), însă, cum în favoarea inculpatei au fost reținute circumstanțe atenuante, având drept consecință reducerea pedepsei, se constată ca fiind mai favorabilă în speță legea veche, pedeapsa aplicată inculpatei, de 6 luni închisoare (în contextul judecării cauzei în procedura simplificată), situându-se sub minimul prevăzut de legea nouă, care este de 8 luni închisoare.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2014.