ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2820/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Decizia contestată

Prin Decizia nr. 1999 din 30 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 3292 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 1999 din 30 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, contestatorul a susținut că instanța de recurs a omis sa cerceteze motivele de recurs invocate și de asemenea să cerceteze cauza sub toate aspectele.

În ceea ce privește susținerea instanței de recurs cu privire la lipsa calității procesuale pasive. Instanța de recurs, nu a analizat și nu a motivat decizia de recurs prin prisma prevederilor legale invocate de către subscrisă, aceasta s-a limitat doar la a statua că este legală hotărârea primei instanțe motivat de faptul că s-a făcut verificarea obiectului acțiunii și a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății și ca drept urmare, a concluzionată aceasta, nu există calitate procesuală pasivă a Ministerului Transportului, fără a indica o baza legală pentru a susține aceste afirmații.

Raportat la critica, instanța de recurs nu s-a pronunțat. Astfel cum se poate observa subscrisa, a arătat că Ministerul Transporturilor deși nu este emitentul actului, acesta a fost beneficiarul serviciilor prestate.

Așadar niciuna dintre instanțe nu a analizat calitatea pasivă a Ministerului Transporturilor prin prisma O.U.G. nr. 66/2011, care a reprezentat temeiul de drept al emitentului titlului executoriu pe care l-am solicitat a fi anulat.

Conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 lit. g) beneficiarul este "beneficiar - orice persoană fizică sau juridică de drept public ori privat, așa cum este aceasta definită pentru fiecare program în reglementările europene incidente și documentele programului respectiv și care este fie direct sau indirect parte în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare finanțat integral sau parțial din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora ori, după caz, din fonduri provenite de la alți donatori publici internaționali, fie persoană fizică sau juridică îndreptățită să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din instrumentele de finanțare a politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile legale naționale și/sau comunitare în vigoare;"

Coroborat cu Art. 2 alin. (1). Lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 "În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;

Coroborat cu Art. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali.

(2) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și oricăror alte instituții publice care au atribuții privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea și urmărirea încasării creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, precum și oricăror alți operatori economici cu capital public sau privat care desfășoară activități finanțate din fonduri europene în baza unor acte juridice.

Față de aceste dispoziții invocate și interpretate prin coroborare, consideră contestatoarea că aceasta reprezintă o omisiune a instanței în ceea ce privește cercetarea aspectelor legale arătate, astfel omițând să se pronunțe pe pct. 8 al alin. (1) din art. 304 C. proc. civ. "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;" precum și pct. 9 " când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;"

Mai mult, instanța de recurs s-a limitat să statueze că nulitatea actului administrativ trebuia invocată în condițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. (1865) fără să cerceteze dacă sunt incidente prevederile art. 136 din C. proc. civ. (1865) "Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile și condițiile legii."

Arătă faptul că din fondul judecății contestației le titlul emis, subscrisa prin concluziile puse a făcut vorbire despre lipsa formei invocând această excepție. Mai mult, subscrisa am arătat în motivele de recurs, că se impunea în mod imperativ de către legiuitor ca actul să fie emis în limba română, în considerarea faptului că excepția lipsei formei este o veritabilă excepție de ordine publică, care, conform dispozițiilor anterior citate, putea fi invocată oricând de către subscrisa, inclusiv în dezbaterea cauzei. Instanța de recurs nu a analizat această critică pentru a verifica dacă s-a aplicat corect legea, omițând astfel să se pronunțe pe pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. (1865).

În ceea ce privește critica instanței de recurs cu privire la fondul cauzei acesta deși reține că " în mod corect au fost validate constatările autorității pârâte (...) contractul este unul cu preț global (...) a existat o neregulă în accepțiunea art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, constând în utilizarea în mod corespunzător a fondurilor comunitare alocate consultantului, prin îndeplinirea incompletă a obiectului contractului" aceasta reține două paragrafe mai jos că "De asemenea, nu este posibilă reevaluarea proiectului și nici analizată pretinsa atitudine culpabilă a ambelor părți în derularea defectuoasă a acestuia", ceea ce demonstrează că nu s-a verificat (cercetat) legalitatea hotărârii prin prisma punctelor 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ. (1865), însăși instanța prezentând două argumente contradictorii.

În concluzie, contestatorul a solicitat să se constate că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare și de casare invocate, fiind incidente prevederile art. 318 alin. (1). Teza a II-a C. proc. civ. (1865), motiv pentru care se impune admiterea contestației în anulare.

Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele contestației în anulare formulate, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ.

Conform regulilor impuse în art. 317 C. proc. civ., acest motiv poate fi invocat pe calea extraordinară de retractare numai dacă nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului ori dacă a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cauză, contestatorul, reiterând argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a analizat materialul probator administrat în cauză precum și modul de interpretare și aplicare a dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Din analiza sistematică a considerentelor hotărârii atacate rezultă fără echivoc că, instanța de recurs s-a pronunțat tuturor motivelor de recurs invocate de recurent și a răspuns punctual motivelor de nelegalitate a hotărârii instanței de fond invocate prin cererea de recurs.

Pe de altă parte, este lesne de observat că prin reiterarea motivelor de recurs în cadrul contestației în anulare, contestatorul urmărește judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare.

Față de formularea clară a textului prevăzut de art. 318 din C. proc. civ., contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanța de recurs analizat toate criticile invocate prin cererea de recurs și reluate prin contestația în anulare, nefiind totuși necesar să răspundă punctual și detaliat tuturor argumentelor expuse de recurent.

Prin urmare, hotărârea contestată, nu poate fi susceptibilă de "retractare" (efectul urmărit de parte prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac), întrucât nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.

Toate punctele dezvoltate de contestator au pus în discuție situații de fapt, înscrisuri, apărări de fond asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat în limitele controlului de legalitate trasate de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea dispozițiilor referitoare la legala citare a părților și la respectarea drepturilor procedurale ale acestora.

Astfel, întreaga argumentare a contestator duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt, care ar fi fost greșit reținută. Or, legea nu a urmărit să deschidă părții recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Față de aceste considerente, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1999 din 30 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosar nr. x/2013, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2018.

GGC - GV