ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1999/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 24671 din 16 decembrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată de reclamanta SC A. AG, reprezentant al SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.

167,04 RON, reprezentând contravaloare despăgubire și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate la valoarea debitului principal începând cu data de 24 mai 2015 și până la achitarea integrală a debitului; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.927 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intervenientul forțat C., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 3 mai 2016, sub nr. 79392/299/2015.

Prin decizia civilă nr. 4352 din 13 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul intervenient forțat C., a anulat în tot sentința civilă apelată și, rejudecând: a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române și a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. AG, prin sucursala română SC A. SA. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

La data de 20 noiembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N C. proc. civ.

Prin rezoluția completului din data de 22 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 decembrie 2017, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunțată la data de 13 decembrie 2016 de către tribunal în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON (înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26 iunie 2015).

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Înalta Curte mai reține că Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatoriu pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, soluția de trimitere a dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului, în considerarea unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel București, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă SC A. AG, prin sucursala română SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 4352 din 13 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publica, astăzi, 8 decembrie 2017.