ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Transporturilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea Încheierii nr. 111/112 din 27 octombrie 2016 prin care a fost respinsă, în mod neîntemeiat, contestația formulată împotriva măsurile dispuse la punctele II.7, I.8 și II.9 prin Decizia nr. 111/13 din 29 august 2016, suspendarea Deciziei nr. 111/13 din 29 august 2016, anularea Încheierii nr. 111/112 din 27 octombrie 2016, anularea parțială a Deciziei nr. 111/13 din 29 august 2016 în sensul anulării măsurilor dispuse la punctele II.7, I.8 și II.9 și anularea parțială a procesului-verbal de constatare întocmit cu ocazia acțiunii de audit financiar efectuate asupra contului de execuție a bugetului de stat la Ministerul Transporturilor pe anul 2015, proces-verbal înregistrat la Ministerul Transporturilor sub numărul 26966 din 21 iulie 2016 în sensul anulării măsurilor dispuse la punctele 7, 9, și 10 cu consecința suspendării masurilor dispuse de Curtea de Conturi la punctele II.7, I.8 și II.9 prin Decizia NR. 111/13 din 29 august 2016 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze și anularii măsurilor dispuse de Curtea de Conturi la punctele II.7, I.8 și II.9 din Decizia nr. 111/13 din 29 august 2016 ca fiind netemeinice și nelegale.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2168 din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta A., ca neîntemeiată.

2.1 Cererile de recurs

Împotriva sentinței civile atacate au formulat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor și intervenienta A., criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate.

Recursul reclamantului Ministerul Transporturilor

Recurentul Ministerul Transporturilor a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurentul a criticat sentința în ceea ce privește soluția dispusă cu privire la suspendare, deoarece instanța a soluționat în mod greșit primul capăt de cerere din acțiunea promovată.

Se apreciază că instanța de fond a nesocotit atât normele de drept material incidente cât și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut în jurisprudența sa constantă că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze (a analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Or, în cauză, instanța de fond nu a procedat la verificarea împrejurărilor de fapt și de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, ci reținând considerentele avute în vedere cu privire la cererea de anulare, a constatat în mod greșit că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Recurentul a promovat și un recurs separat în care a criticat soluția asupra capătului principal al acțiunii sale, referitor la anularea actului administrativ atacat.

În legătură cu soluția pe fond a susținut, în primul rând, că încheierea pronunțată de Curtea de Conturi este nemotivată, iar persoanele cu atribuții de control din cadrul Comisiei de soluționare a contestațiilor nu au analizat obiecțiunile și nu au procedat la reanalizarea aspectelor susținute de recurent, ci și-au însușit fără nicio analiză prealabilă punctul de vedere al auditorilor publici externi, preluând fragmente din Procesul-verbal de constatare în cuprinsul încheierii, fără a prezenta argumentele și raționamentele care au dus la soluția de respingere a contestației ministerului.

În acest context, afirmația instanței de fond că nepreluarea și neînsușirea punctelor de vedere în perioada efectuării controlului și a soluționării contestației de către Curtea de Conturi nu echivalează cu o nemotivare a actului administrativ nu are suport nici în fapt și nici în drept, pentru simplul motiv că se referă la motive străine de natura cauzei.

Instanța de fond avea obligația să analizeze situația de fapt și de drept în contextul argumentelor prezentate și al examinării probatoriului administrat și nu să se rezume la o analiză sumară.

Luând în considerare aspectele enunțate, hotărârea instanței de fond apare ca nemotivată, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil și este vădit contrară garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, care presupune în abordarea Curții Europene atât "egalitatea armelor" cât și "motivarea hotărârii".

A mai susținut recurentul că a învederat instanței de fond toate demersurile întreprinse de minister în calitate de autoritate în domeniu, demersuri care au fost materializate, astfel cum a demonstrat prin apărările formulate și înscrisurile depuse.

În acest sens invocă Adresa 83/EV/2016 emisă de Direcția Transport Feroviar a Ministerului Transporturilor depusă cu cererea de chemare în judecată, au fost formulate adrese către operatorii de transport feroviar încă din data de 28 noiembrie 2014, fapt ce echivalează cu începerea demersurilor pentru încheierea actelor adiționale nr. x pe anul 2015 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobate prin H.G. nr. 74/2012, prin H.G. nr. 455/2014 și prin H.G. nr. 1112/2014.

Au fost ținute numeroase ședințe cu operatorii de transport feroviar, direcțiile de specialitate exprimându-și punctul de vedere cu privire la modificările solicitate de operatori, fapt ce a condus la prelungirea procedurii de avizare a actelor adiționale, din motive neimputabile Ministerului Transporturilor.

La toate acestea s-au adăugat modificările intervenite în structura Guvernului României fapt ce a necesitat refacerea înscrisurilor cu consecința reluării procedurii de avizare.

Mai mult, așa precum reiese din Adresa nr. x din 5 ianuarie 2016 emisă de Direcția Transport Feroviar, și ministerele avizatoare au avut observații și propuneri cu privire la aceste proiecte, fapt ce a generat prelungirea procedurii pe circuitul extern de avizare.

Se mai arată că temeiul legal în baza căruia au fost acordate compensații operatorilor feroviari în anul 2015 este dat de următoarele:

Compensațiile operatorilor feroviari sunt acordate în baza Contractului de servicii publice aprobat prin H.G. nr. 74/2012, pentru servicii publice, definite potrivit O.U.G. nr. 12/1998: "Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes național, reprezintă un serviciu public esențial pentru societate, contribuie la libera circulație, la rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor cu un grad înalt de siguranță, în condiții ecologice, eficiente și îndeplinește sarcini specifice pentru nevoile de apărare a țării."

Contractul de servicii publice aprobat prin H.G. nr. 74/2012 are valabilitate, potrivit alin. (2) a Art. 2 până la 31 dec. 2015, fără a exista o condiție pusă în mod expres că în lipsa actului adițional aferent anului 2015 contractul devine nul.

Art. 3 alin. (13) din Contract are următorul conținut:

"Prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului contract nu poate fi întreruptă și nici suspendată din niciun motiv, excepție făcând cazurile de forța majoră prevăzute de lege".

Art. 4 alin. (1) și (2) din Contract stabilesc ca obligații ale ministerului:

"Ministerul Transporturilor va aloca lunar sumele compensatorii cuvenite operatorului în condițiile legii, urmând ca până la data de 31 ianuarie a anului următor societatea să prezinte Ministerului Transporturilor dovada confirmată de C.F.R. SA a efectuării pachetului minim social contractat, precum și declarația pe propria răspundere privind realizarea volumului de călători-km prevăzut în contractele de servicii publice aprobate.

După aprobarea legii bugetului de stat și a trimestrializării bugetului, Ministerul Transporturilor va aduce la cunoștința operatorului repartizarea pe trimestre a subvenției prin document aprobat de ordonatorul principal de credite."

Fiecare operator a primit filă de "Repartizare a creditelor bugetare în anul 2015" aprobată de Ordonatorul principal de credite, cu încadrare în prevederile Legii bugetului pe anul 2015 și a trimestrializării aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.

De altfel, toți operatorii au semnat actul adițional și au respectat indicatorii asumați în anul 2015, făcând dovada executării serviciului public prin declarațiile pe proprie răspundere a numărului de călători-km transportați atât luna de lună, cât și pe total an 2015; au avut și au prezentat anexa nr. 2 avizată de DGRFP până la inclusiv luna noiembrie și decembrie; au prezentat confirmarea CN CFR SA pentru pachetul minim social realizat în anul 2015.

Având în vedere caracterul de serviciu public social, continuu și obligatoriu așa cum este definit în art. 1 alin. 3 al O.U.G. nr. 12/1998, pentru efectuarea căruia operatorul este îndreptățit să primească compensație, în fiecare an, până la aprobarea actelor adiționale cu încadrare în sumele aprobate prin legea bugetului de stat, au fost acordate sume de la bugetul de stat în limita a 1/12 din bugetul cel mai mic al anului anterior sau al anului în curs - ca în cazul anului 2015.

În opinia recurentului, constatările instanței de la paragrafele 3, 4 și 5 ale filei 17 din sentință cu privire la stabilirea tarifului de călătorie simplă pentru călătoria cu metroul utilizate la calculul contravalorii aferente gratuităților acordate pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004 sunt nefondate. Motivul este dat de faptul că acest tarif a fost stabilit cu respectarea legislației privind aprobarea tarifelor, respectiv a O.U.G. nr. 36/2001 și a H.G. nr. 669/2001, acte normative în vigoare care nu prevedeau obligativitatea aprobării prin ordin de ministru al tarifului pentru titlul/titlurile de călătorie cu metroul.

Apreciază că instanța de fond se află în eroare deoarece din prevederile legale incidente reiese obligația ministerului de a acoperi diferențele dintre venituri și cheltuieli, cheltuieli care oricum nu sunt acoperite prin acordarea acestor subvenții, datorită unor factori precum creșterea nivelului cheltuielilor într-un ritm mai accentuat decât creșterea veniturilor rezultate din transportul unui număr mai mare de călători și insuficiența subvențiilor acordate de la bugetul de stat pentru susținerea serviciului public.

Oricum, din punct de vedere economic, atât venitul cât și cheltuiala generate de călătoria respectiva sunt înregistrate în evidența contabila la momentul efectuării, și nu sunt afectate de nici o altă eventuală reducere sau facilitate, deoarece călătoria în totalitate este tratată ca o facilitate care implică o cheltuială generată fără un venit corespunzător obținut în momentul respectiv, încasarea veniturilor aferente călătoriei respective se realizează după o perioadă de circa 6 - 8 luni, generând astfel un gol financiar societății, serviciul respectiv nu comportă o încasare în avans semnificativă, pentru a putea să genereze un tarif unitar redus față de cel utilizat la momentul efectuării călătoriei.

Lăsând la o parte faptul că instanța de fond nu a cercetat susținerile și înscrisurile doveditoare ale Ministerului Transporturilor, susțineri pe care dacă le-ar fi analizat ar fi reținut în mod just că instituția a întreprins toate demersurile prevăzute de lege pentru recuperarea debitului, instanța de fond își depășește atribuțiile judecătorești și mai mult de atât, intervine fără drept în activitatea juridică desfășurată pentru apărarea intereselor ministerului. Un astfel de precedent ar crea premisele unui cadru legal în care activitatea desfășurată de o instituție publică este pusă la îndoială și evaluată de o instanță de judecată, ingerință de natură a afecta grav principiul separației puterilor în stat.

Instanța de fond nu poate afirma că a simulat formularea unor acțiuni judiciare și exercitarea unor căi de atac în vederea recuperării debitului, deoarece a demonstrat ca a depus toate diligentele și mai mult decât atât, obligația de exercitare a căilor de atac/apărare/protejare a intereselor instituției noastre este de diligentă și nu de rezultat, adevăr pe care și instanța de fond îl admite la ultima frază a paragrafului 2 de la fila x din sentință.

Urmând un raționament rezultat din preluarea motivelor invocate de pârâtă și din interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aflate în vigoare și nesocotirea/ignorarea principiilor de drept, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Recursul intervenientei A.

Recurenta A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică se referă la modalitatea în care instanța de fond a respins în mod neîntemeiat și nefondat măsura suspendării celor dispuse de către CCR la punctul II.9 din Decizie.

Se arată în primul rând, că pe măsura suspendării, hotărârea fondului este nemotivată, deoarece instanța de fond s-a mulțumit doar la a face afirmația potrivit căreia în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Însă, recurenta susține că în cauză, se impunea suspendarea punctului arătat mai sus, deoarece în decizia pronunțată intimata pârâtă nu a motivat nici în fapt nici în drept măsurile dispuse.

Se mai arată că intimata pârâtă nu a indicat niciun act normativ sau prevederi legale care sa fi fost încălcate de către entitatea verificată și care să instituie obligații în sensul în care auditorii publici externi au interpretat demersurile întreprinse de instituția în cauză (dispoziții legale privire la înscrierea în contabilitate și ținerea evidenței contabile, atribuții ale consilierilor juridici rezultate din fișa postului sau din lege, încălcate de către acest acte din care să rezulte demersurile necesare și eficiente necesare pentru recuperarea debitului etc). Ori, interpretarea în manieră proprie a înscrisurilor puse la dispoziție de către minister și hotărârilor instanțelor de judecata precum și preluarea în mod trunchiat a unor fragmente din cuprinsul acestora din urmă (cu ignorarea cu desăvârșire a celor reținute în chiar considerentele respectivelor hotărâri judecătorești, constatări care duc la alte concluzii decât cele dispuse de către instanțe prin dispozitiv) nu echivalează cu arătarea temeiul de drept și de fapt așa după cum prevăd dispozițiile art. 223 din Regulamentul Curții de Conturi.

Astfel, susține că organele cu atribuții de control și comisia de soluționare a contestațiilor sesizata cu soluționarea Contestației Ministerului Transporturilor nr. 33056 din 23 septembrie 2016, nu au analizat obiecțiunile și nu a procedat la reanalizarea aspectelor susținute de instituție, ambele însușindu-și fără nicio analiză prealabilă, punctul de vedere al auditorilor publici externi.

Apreciază recurenta că auditorii publici externi au procedat cu încălcarea dispozițiilor art. 12,13 și 15 din Regulamentul Curții de Conturi, în sensul că au analizat motivele de casare sau reformare promovate în căile de atac sub aspectul temeiniciei și a probatoriului administrat, atribute ce intră în competența exclusivă a instanțelor de judecată. Mai mult chiar, substituindu-se instanțelor de judecată și celor menționate de către aceste instanțe în cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2007 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, Dosarul nr. x/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, și în Dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Dolj a statuat faptul că nu instituția nu s-a înscris la masa credală și că s-a produs un prejudiciu care trebuie recuperat de la persoanele vinovate.

Totodată, pârâta nu s-a mulțumit cu a constata "modul deficitar în care ministerul a înțeles să susțină în fața instanțelor de judecată demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciului" ci a procedat la analizarea actelor și lucrărilor Dosarului nr. x/2007 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, ale Dosarului nr. x/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, ale Dosarului nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Dolj și ale Dosarul nr. x/2005, aflat pe rolul Tribunalului Dolj și mai mult chiar au formulat opinii cu privire la acțiunile întreprinse de reprezentanții Ministerului Transporturilor în aceste dosare.

S-a mai precizat că în cauză este îndeplinită și cea de-a doua condiție a suspendării actului administrativ și anume evitarea producerii unei pagube iminente. Dar, instanța de fond nu a analizat aceste aspecte.

Cu privire la soluția privind anularea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, recurenta-intervenientă susține că instanța de fond nu a motivat, nu a pus în discuția părților și nici nu a soluționat aspectele învederate în cererea de intervenție legate de tardivitatea cererii de înscriere la masa credală a societății debitoare.

Astfel, prin documentele contestate prin cererea inițială i se imputa faptul că nu ar fi depus în termen legal la dosarul de insolvență cererea de înscriere la masa credală și documentele necesare pentru susținerea acesteia printre care și contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, împreună cu anexa 4 la acest contract, unde erau prevăzute penalitățile și dobânzile aferente debitului deja achitat, acesta fiind motivul admiterii contestației și eliminarea creanței recurente- reclamante din tabelul creditorilor.

În primul rând, arată că instanțele anterioare dar și Curtea de conturi prin documentele contestate au reținut în mod total greșit culpa sa în imposibilitatea recuperării creanței Ministerului. Acțiunea inițială prin care au fost cerute dobânzile și penalitățile împotriva societății debitoare înainte de intrarea sa în insolvență nu a fost gândită și redactată de către intervenientă, ci de către alți consilieri juridici, aceasta preluând de la colegii săi, acțiunea deja formulată fără a avea posibilitatea să o modifice, expirând deja termenul prevăzut de lege de modificare a acțiunii. Astfel încât, culpa redactării greșite a petiției în fapt sau drept nu-i aparține în niciun fel.

Ulterior a fost acuzată că a redactat greșit recursul împotriva hotărârii prin care a fost respinsă obligarea societății debitoare la plata dobânzilor și penalităților și cererea în anulare, instanța de fond reținând chiar că recursul a fost motivat în mod formal. Într-adevăr aceste cereri au fost redactate de intervenientă, însă nu este vina sa în niciun fel faptul că societatea debitoare a intrat în insolvență pe parcursul desfășurării procesului de recurs, acesta nemaifiind judecat.

Apoi, intervenientei i s-a imputat că nu a depus în termen cererea de înscriere la masa credală și Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. x din 5 noiembrie 2004 încheiat între Ministerul Transporturilor și SC B. SRL.

Pe aspectul tardivității depunerii cererii înscriere la masa credală, susține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că Ministerul Transporturilor s-a înscris la masa credală în termen. Astfel, prin Cererea nr. x din 19 iunie 2009, Ministerul Transporturilor s-a înscris la masa credală la data de 22 iunie 2009, cu o lună și opt zile înainte de termenul limită pentru depunerea cererilor. Acest aspect poate fi lesne verificat, iar pentru aceasta, solicită verificarea filei 7 din Sentința comercială nr. 234/2011 ca termenul limită stabilit de instanță prin sentința de deschidere a procedurii pentru depunerea declarațiilor de înscriere la masa credală a fost 30 iulie 2009.

Din niciunul din actele depuse la dosarul cauzei și nici din cuprinsul Sentinței comerciale nr. 234/2011 nu rezultă faptul că instanța de judecată ar fi pus în vedere Ministerului Transporturilor să depună la dosarul de insolvență, Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. x din 5 noiembrie 2004 încheiat între Ministerul Transporturilor și SC B. SRL și ca DJ nu ar fi depus acest act.

Ori, în temeiul rolului sau activ în cadrul procesului, rol care se concretizează în dreptul și obligația instanței de judecată de a ordona dovezile pe care le consideră utile în aflarea adevărului în afara celor propuse de părți și uneori chiar împotriva susținerii comune a părților, instanța avea obligația de a pune în vedere ministerului să depună acest contract la dosarul cauzei și deși judecătorul nu a făcut acest lucru s-a reținut culpa intervenientei că nu a depus acest act la dosarul cauzei.

Cu toate acestea, acest Contract făcea dovada cu privire la acționariatul SC C. SA, aspect absolut necesar soluționării insolvenței societății, ceea ce exclude din capul locului posibilitatea ca acesta să nu fi fost depus la dosarul cauzei.

Recurenta precizează că prin cererea de intervenție accesorie a solicitat instanței de fond să constatate faptul ca, A. și implicit, Direcția Juridică a depus toate diligențele și a înscris Ministerul Transporturilor în termen la masa credală a SC C. SA, a contestat motivat și în termen decizia instanței de fond de a scoate Ministerul Transporturilor din Tabelul creditorilor și a urmat toate căile de atac prevăzute de lege. Mai mult chiar, s-a prezentat la toate termenele de judecată fiind respectate dispozițiile art. 41 și 48 din Statutul Consilierilor Juridici.

Nu în ultimul rând a învederat instanței de fond faptul că, potrivit dispozițiilor art. 49 din Statutul consilierilor juridici, obligația consilierului juridic este o obligație de diligenta, iar nu de rezultat așa cum în mod greșit a reținut intimata pârâtă Curtea de Conturi în conținutul încheierii și deciziei atacate.

Mai susține că prin cererea de intervenție a solicitat să se aibă în vedere faptul ca la întocmirea deciziilor contestate Curtea de conturi nu a analizat corect toate înscrisurile puse la dispoziție de ministerul Transporturilor.

Din punctul său de vedere instanța de fond avea obligația de a verifica dacă cele constatate de Curtea de Conturi sunt corecte și corespund realității.

O asemenea analiza se impunea întrucât, prin art. 9.13 alin. c) din acest Contract de vânzare-cumpărarea acțiuni, cumpărătorul SC B. SRL s-a obligat ca în termen de 60 de zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor către cumpărătorul SC B. SRL, sa asigure plata de către societatea SC C. SA Craiova, a datoriilor Societății anterior menționate.

Aceste datorii constau în dividendele aferente anului 2003 în cuantum de 1.178.935.155 RON precum și a penalităților și majorărilor de întârziere calculate până la data plății efective. Transferul acțiunilor a operat, potrivit Adresei nr. x din 7 ianuarie 2005 din Cabinet Secretar General, la data de 28 decembrie 2004. Ca atare, termenul de 60 de zile curgea de la această dată, îndeplinindu-se la data de 26 februarie 2005.

Susține intervenienta-recurentă că analizarea dispozițiilor Contractului nr. x/2004 era esențială în ceea ce privește obligația de plata a dobânzilor și penalităților calculate pentru perioada anterioară datei de 28 februarie 2005. Aceasta deoarece clauzele Contractului nr. x/2004 se aplicau cu prioritate consemnând voința părților.

Curtea de Conturi a reținut dispozițiile Sentinței comerciale nr. 16184 din 31 octombrie 2008 a Judecătoriei Craiova și caracterul executoriu al acesteia, criticând Ministerul Transporturilor că nu a pus în executare această sentință.

Însa, prin considerentele acestei sentințe civile, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 9.13 din Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni anterior menționat și a apreciat că obligația de plată a dividendelor s-a stabilit în sarcina SC B. SRL iar, nu a SC C. SA și ca prin convenția părților s-a stabilit un alt termen pentru plata dividendelor decât cel stabilit prin dispozițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990, și anume 28 februarie 2005. În consecință, instanța a respins cererea formulată de Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu SC C. SA, de obligare a acestei societăți la plata sumei de 53,818,42 RON reprezentând dobânzi și penalități calculate ca urmare a efectuării cu întârziere a plății dividendelor aferente anului 2003, ca nefondată fapt ce nu se datorează culpei sale.

Un alt aspect care trebuia verificat în cadrul Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni era: cine avea obligația de a plăți dobânzile și penalitățile, C. potrivit contractului de vânzare-cumpărare acțiuni sau SC B. SRL.

De asemenea Curtea de Conturi a reținut caracterul executoriu al sentinței anterior menționate, dar a omis să analizeze tocmai conținutul acesteia și interpretările pe care instanța de fond de la Judecătoria Craiova le-a dat clauzelor contractuale.

Este evident că Ministerul Transporturilor se afla în imposibilitatea de a pune în executare un titlu executoriu prin care acestuia nu i se recunoaște dreptul de creanță. Mai mult chiar dacă ar fi urmat raționamentul instanței de fond, creanța nu exista și nici nu ar fi trebuit să se mai înscrie la masa credală.

Motivul pentru care instanța de fond a apreciat că recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 234 din 10 februarie 2011 a fost pur formal, e faptul că nu a combătut prin recurs constatările din Sentința civilă nr. 16184 din 31 octombrie 2008 dar, analizând motivele de recurs se poate constata că a combătut tocmai aceste motive (că, debitorul este C. iar nu B. SRL, că acesta din urma avea numai o obligație de diligență și nu de rezultat, că trebuia să depună diligențele pentru a o determina pe Societatea C. să plătească).

În consecință, măsurile dispuse de Curtea de conturi au fost date în baza unei analize trunchiate a situației de fapt, fără analiza documentelor puse la dispoziție, instanța de fond nepronunțându-se asupra acestor aspecte.

Toate aceste argumente au fost învederate prin cererea de intervenție accesorie însă, în hotărârea atacată nu au fost analizate în niciun fel ceea ce echivalează cu o vătămare prin nepronunțarea asupra fondului cererii de intervenție admise în principiu.

Recurenta precizează că în speța de față, magistratul ignora cu desăvârșire obligația de motivare, cu privire la cele sesizate în cererea de intervenție, se rezuma a arăta faptul că actele contestate nu cuprind o prevedere expresă cu privire la atragerea la răspundere a direcției juridice pentru prejudiciul creat și că acesta nu produce efecte juridice proprii, însă instanța de fond nu motivează în niciun fel cu privire la reținerea culpei subsemnatei și cu privire la aspectele arătate în cererea de intervenție.

În atare condiții, apreciază că instanța de judecată nu a transpus în conținutul scriptic al hotărârii raționamentul pe care l-a avut în vedere în momentul în care a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție deși a admis-o în principiu. Pe de altă parte, hotărârea criticată nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile recurentei, fapt care echivalează cu o necercetare a cauzei.

În acest caz, susține că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. hotărârea instanței de fond necuprinzând motivele pe care se sprijină ori străine de natura pricinii.

2.2. Apărările formulate în cauză

Intimata Curtea de Conturi a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Sub un prim aspect, intimata susține că recurenta-intervenienta accesorie, prin susținerile sale și prin probatoriu administrat, face mai mult decât îi permit prevederile C. proc. civ. și tinde să transforme cererea de intervenție accesorie într-una de intervenție principală.

Practic, prin susținerile și pretențiile sale, recurenta-intervenienta accesorie ignoră amănuntul esențial că ea se află într-o relație de subordonare față de partea pentru care a intervenit, în sensul că prezintă argumente ce nu au fost formulate de reclamant (entitatea verificată de Curtea de Conturi) și care nu au legătură cu constatările consemnate în actul de control și cu măsurilor dispuse prin decizia contestată, emisă de Curtea de Conturi prin Departamentul III, în regim de putere publică, și menținute prin încheierea pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, constituită la nivelul central al Curții de Conturi.

De altfel, contrar susținerilor recurentei-interveniente accesorii, nu sunt incidente motivele de casare, reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ., în sensul că prima instanță, prin hotărârea pe care a dat-o, nu a încălcat normele de procedură a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității hotărârii. Chestiunea tardivității cererii de înscriere la masa credală a societății debitoare, Sentința comercială nr. 234 din 10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2009, și invocarea dispozițiilor art. 49 din Statutul consilierilor juridici, amănunte ridicate de partea potrivnică prin cererea sa de recurs, sunt aspecte asupra cărora prima instanță nu a fost investită să se pronunțe prin cererea de chemare în judecată, formulată de către entitatea verificată prin reprezentantul său legal. Astfel de susțineri, eventual, recurenta-intervenientă accesorie, le poate prezenta într-un alt cadru procesual, în ipoteza în care angajatorul său, Ministerul Transporturilor, s-ar îndrepta împotriva sa, dacă acesta ar găsi-o responsabilă pentru producerea prejudiciului, cauzat ca urmare a abaterii de la legalitate și regularitate, constatată de misiunea de audit financiar, desfășurată de Curtea de Conturi.

Subliniază că, în acest cadru procesual, nu pot fi puse în discuție hotărâri judecătorești irevocabile, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât în mod corect și legal prima instanță a arătat că nu poate efectua verificări cu privire la legalitatea acestora.

Se mai arată că în cuprinsul contestației administrative, entitatea verificată nu a formulat critici concrete sub aspectele susținute de recurenta-intervenienta accesorie, care sunt substanțial diferite față de cele prezentate de recurentul-reclamant. Așadar, susțineri de natura celor prezentate de recurenta-intervenienta accesorie nu au putut fi examinate în cadrul încheierii, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, motiv pentru care apreciem că nici instanța de fond nu le poate analiza în prezentul cadru procesual fixat de recurentul-reclamant.

Instanța de contencios administrativ, în mod corect, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ și al prevederilor pct. 223 lit. e) și pct. 227 din Regulamentul, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi, procedează la analizarea legalității încheierii contestate, prin prisma criticilor ridicate de entitatea verificată, și la soluționarea cauzei având în vedere aplicarea normelor de procedură incidente, situație care nu conduce la nesocotirea dreptului la apărare al părților din proces.

Or, se poate lesne observa că recurenta - intervenienta accesorie, de vreme ce nu a urmat procedura prealabilă, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu a investit Comisia de soluționare a contestațiilor cu o contestație împotriva vreunei măsuri dispuse prin decizia contestată. Doar prin criticile formulate pe calea contestației, se poate realiza învestirea și, totodată, se fixează și limitele învestirii Curții de Conturi. În acest caz, pe calea contestației nu au fost indicate în concret criticile pe care recurenta-intervenienta accesorie le are împotriva măsurilor dispuse prin decizia împotriva căreia s-a îndreptat prin cererea adresată direct instanței de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, în mod corect și legal Curtea de Apel București nu a făcut aprecieri cu privire la modalitatea în care entitatea verificată a înțeles să promoveze căile de atac și să pună în executare hotărârile judecătorești obținute.

Prin urmare, criticile aduse hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București din această perspectivă, nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu suntem în situația în care hotărârea pronunțată de prima instanță să fie lovită de nulitate prin încălcarea anumitor reguli de procedură, reglementate de dispozițiile legale aici menționate, recurenta-intervenientă accesorie dând o interpretare eronată, trunchiată și nereală a motivării Sentinței civile nr. 2168/08 iunie 2017, pronunțată în mod corect și legal de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În privința motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat, susținând că în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Se arată că că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele entității verificate, Ministerului Transporturilor, cât și pe cele ale intervenientei accesorii, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

În ceea ce privește motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apreciază că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Cu referire la respingerea solicitării privind anularea măsurii dispusă la pct. II.7 al deciziei contestate, arată că partea adversă ignoră faptul că, din verificările efectuate prin sondaj asupra modului de acordare a subvențiilor pentru transportul feroviar public de călători, în luna decembrie 2015, echipa de auditori publici externi a constatat plata nelegală de la bugetul statului, prin bugetul M.T., de la Capitolul 84.01 "Transporturi™, Titlul IV "Subvenții"", art. 40.04 "Subvenții pentru susținerea transportului feroviar public de călători, a compensațiilor pentru serviciile de transport din cadrul pachetului minim social, în contextul neadoptării hotărârii de guvern pentru aprobarea actului adițional de actualizare pe anul 2015a contractului de activitate cu compania națională, care administrează infrastructura feroviară și a actelor adiționale de actualizare pe anul 2015 a contractelor de servicii publice încheiate cu operatorii de transport feroviar, aprobate prin H.G. nr. 74/2012, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 455/2014, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 1112/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Acordarea compensației pe luna decembrie 2015 s-a efectuat nelegal, atât în lipsa angajamentelor legale aprobate prin hotărâre a Guvernului, cât și cu încălcarea metodologiei de acordare de la bugetul statului a diferenței dintre tarife și costuri în transportul feroviar public de călători, potrivit căreia compensația pe luna decembrie trebuia stabilită prin diferență între numărul total de călători - km și tren - km din contractele de servicii publice aprobate și numărul de călători - km și tren - km pentru care s-a acordat compensația până la luna decembrie.

Numărul trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe rețeaua feroviară de către operatorii de transport feroviar, este inclus în pachetul minim social aprobat prin contractul de activitate al Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - SA, conform legii, și este prevăzut în anexele la contractele de servicii publice încheiate cu operatorii de transport feroviar actualizate anual, după aprobarea legii bugetului de stat.

Subliniază că, în baza contractelor de servicii publice încheiate/actualizate prin acte adiționale, operatorii de transport feroviar de călători primesc lunar de la bugetul statului, prin bugetul M.T., sumele corespunzătoare serviciilor realizate, cu condiția îndeplinirii obligațiilor fixate prin hotărârea de guvern care stabilește condițiile concrete de plată, respectiv H.G. nr. 2408/2004.

Operatorilor de transport feroviar li se acordă lunar compensații pentru serviciile publice sociale de transport public feroviar de călători din cadrul pachetului minim social, proporțional cu realizarea indicatorilor cantitativi și calitativi prevăzuți în contractele de servicii publice încheiate/actualizate prin acte adiționale aprobate prin hotărâre de guvern, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, nivelul compensației fiind stabilit anual de Guvern, prin contractele de servicii publice, în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 2408/2004.

În anul 2015, pentru efectuarea serviciului public de transport feroviar de călători nu au fost adoptate hotărâri de guvern pentru aprobarea actului adițional de actualizare a contractului de activitate cu compania națională care administrează infrastructura feroviară și a actelor adiționale de actualizare a contractelor de servicii publice încheiate cu operatorii de transport feroviar, aprobate prin H.G. nr. 74/2012, H.G. nr. 455/2014 și H.G. nr. 1112/2014.

În consecință, nu a fost aprobat prin hotărâre de guvern nivelul indicatorilor călători-km și tren-km care trebuiau realizați de operatorii de transport feroviar în anul 2015 și nici valorile compensației acordate pe călător - km și tren - km pentru pachetul minim social, pe tipuri de trenuri.

În concluzie, în lipsa indicatorilor cantitativi și calitativi și a valorilor compensației acordate pe călător - km și tren - km pentru pachetul minim social, pe tipuri de trenuri, aprobate prin hotărâre a Guvernului pentru aprobarea actelor adiționale la contractele de servicii încheiate cu operatorii de transport feroviar pe anul 2015, precum și în lipsa nivelului, aprobat prin hotărâre a Guvernului, al compensației acordate de la bugetul statului pentru susținerea serviciilor publice de transport în cadrul pachetului minim social care trebuia prevăzut în contractele de servicii publice, acordarea compensației pentru serviciile de transport din cadrul pachetului minim social pentru luna decembrie 2015 s-a efectuat fără temei legal.

De asemenea, entitatea verificată nu a invocat și nici nu a dovedit nicio stare de fapt și de drept, care să fi determinat apariția unei stări de urgență, din cauza căreia plata subvențiilor să fi fost făcută chiar și în lipsa unei hotărâri a Guvernului pentru aprobarea actului adițional de actualizare pe anul 2015 a contractelor de servicii publice încheiate cu operatorii de transport feroviar, în vederea asigurării continue a serviciului public de transport feroviar de călători.

Cu referire la respingerea solicitării privind anularea măsurii dispusă la pct. II.8 al deciziei contestate, intimata precizează că, așa după cum a fost menționat în procesul-verbal de constatare, încheiat de echipa de auditori publici externi ai Curții de Conturi, reiese faptul că valoarea călătoriei simple, utilizate la calculul contravalorii aferente gratuităților acordate pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost reglementată prin ordin al ministrului transporturilor.

Din documentele prezentate de entitatea verificată privind deconturile lunare aferente gratuităților acordate, în anul 2015, beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că valoarea călătoriei simple pentru calculul facilității a fost stabilită la jumătate din valoarea unei cartele cu două călătorii, deși valoarea acestei călătorii simple nu a fost aprobată prin ordin al ministrului transporturilor, iar valoarea unitară a unei călătorii determinată pe baza cartelei cu zece călătorii este mai mică decât valoarea unitară a călătoriei determinată pe baza cartelei cu două călătorii.

Întrucât valoarea călătoriei simple pentru calculul facilității prevăzută de lege nu a fost aprobată prin ordin al ministrului transporturilor, echipa de auditori publici externi a constatat stabilirea eronată a cuantumului gratuităților acordate în anul 2015 beneficiarilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și decontarea nelegală a acestora de la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Având în vedere că deconturile lunare prezentate în anul 2015 de "D." - SA aferente gratuităților acordate beneficiarilor Legii nr. 44/1994 nu au fost însoțite de "copia de pe aprobarea valorii călătoriei, prevăzută la art. 7 din Instrucțiuni, iar valoarea călătoriei simple cu metroul pentru calculul facilității nu a fost reglementată prin ordin al ministrului transporturilor, echipa de auditori publici externi a constatat stabilirea eronată a cuantumului facilităților acordate și decontarea nelegală a acestora de la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Pe de altă parte, intimata arată că modul de fundamentare a sumelor, prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al D. SA, precum și în bugetul Ministerului Transporturilor, nu reprezintă temei legal pentru calculul facilităților acordate.

Modalitatea de evidențiere a veniturilor și cheltuielilor în contabilitatea firmei D. SA, precum și modul de acoperire a cheltuielilor de către aceasta, de asemenea, nu poate constitui temei legal pentru modul de decontare a facilităților de transport de la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

În final, cu referire la respingerea solicitării privind anularea măsurii dispusă la pct. 11.9 al deciziei contestate, se susține că așa după cum corect și legal a reținut în considerentele hotărârii recurate, pronunțate de Curtea de Apel București, deși prin Sentința comercială nr. 234 din 10 februarie 2011, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului de a cere plata penalităților și dobânzilor, invocată de debitoare este neîntemeiată, respectiv ministerul s-a aflat în termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii, motivele de recurs invocate fac referire tot la prescripție, nefiind aduse critici și dovezi privind declararea în termen a creanței.

Se menționează că auditorii publici externi au reținut menținerea fără bază legală în contul de debitori ai ministerului a creanței în cuantum de 53.818,42 RON, creanță care nu mai poate fi recuperată întrucât, conform deciziilor irevocabile ale instanțelor de judecată, motivele invocate în căile de atac au fost străine de cauză și nu au fost aduse dovezi în vederea susținerii cauzei. Mai mult decât atât, având în vedere caracterul executoriu al Sentinței comerciale nr. 16184 din 31 octombrie 2008, s-a constatat că nu au fost întreprinse diligențele necesare pentru punerea în executare a acestei sentințe.

În concluzie, conform hotărârilor irevocabile ale instanțelor de judecată, creanța deținută de minister împotriva societății debitoare SC C. SA nu mai poate fi recuperată, bugetul statului fiind prejudiciat cu suma de 53.818,42 RON.

Aserțiunile recurenților privitoare la pretinsa îndeplinire a sarcinilor de serviciu, conform atribuțiilor legale, nu pot fi primite, deoarece după cum rezultă din chiar considerentele hotărârilor irevocabile ale instanțelor de judecată, motivele invocate de minister în căile de atac au fost străine de cauză și, totodată, acesta nu a depus dovezi în vederea probării pretențiilor sale.

Nici afirmațiile recurenților potrivit cărora creanță în discuție nu este prescrisă nu au fost primite motivat de instanța de judecată, deoarece potrivit hotărârilor judecătorești menționate anterior, irevocabile, instanțele de judecată au constatat tocmai că excepția prescripției dreptului de a cere plata penalităților și dobânzilor invocată de debitoarea C. SA este neîntemeiată.

Totodată, cererea de înscriere la masa credală a creanței deținută de Ministerul Transporturilor în sarcina acestei debitoare a fost respinsă de judecătorul sindic numai pe considerentul că nu a fost dovedită, iar în cadrul acestui proces, a susține contrariul celor reținute în hotărârile judecătorești irevocabile, asupra cărora există, deci, autoritate de lucru judecat, nu poate fi primit.

3.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Cu privire la recursurile declarate de reclamantul Ministerul Transporturilor și A. împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate susținerile recurenților în sensul nemotivării acestei soluții.

Astfel, se observă că cererea privind suspendarea executării a fost soluționată odată cu solicitarea de anulare a actului administrativ, motiv pentru care instanța a analizat în concret, toate motivele de nulitate și nelegalitate invocate de părți.

Ca atare, analizând pe larg cazurile de nelegalitate ale actului, nu se poate aprecia că nu s-a făcut o analiză corespunzătoare a cazului bine justificat, care reprezintă doar o analiză aparentă a acelorași motive de nelegalitate.

Pe de altă parte, instanța de fond, nu putea, în urma verificării acelorași probatorii și dispoziții legale, să statueze că cererea de anulare este neîntemeiată, în schimb este justificată cererea de suspendare a executării.

Așadar, printr-o analiză unitară a acelorași cazuri de nelegalitate, prima instanță a adoptat o soluție legală asupra cererii de suspendare, verificând, în prealabil toate criticile formulate de părți.

În privința celorlalte critici formulate de intervenientă pe calea recursului la soluția capătului de cerere privind suspendarea, acestea vor fi analizate cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva soluției pe fond, având în vedere că privesc aceleași motive de nelegalitate.

Înalta Curte reține cu titlu preliminar, că, deși au fost formulate recursuri separate, acestea privesc aceleași probleme de drept, motiv pentru care, dat fiind și caracterul accesoriu al recursului declarat de intervenientul în interesul uneia dintre părți, acestea vor fi analizate în mod unitar.

O prima critică adusă de ambii recurenți sentinței instanței de fond, este circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că, în cauză, recurentul reclamant a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 detaliat mai sus, în legătură cu faptul că instanța de fond în mod greșit a statuat că Încheierea nr. 111/112 din 27 octombrie 2016 respectă condiția motivării actului administrativ.

Verificând atât hotărârea atacată cât și încheierea Curții de Conturi, prin prisma acestor critici, se observă că instanța de fond a respins în mod argumentat motivul de nelegalitate privind lipsa de motivare a actului administrativ, reținând că în cuprinsul acestuia sunt indicate argumentele de fapt și de drept avute în vedere de către comisia de soluționare a contestației în pronunțarea soluției de respingere a contestației administrative.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului în sensul că persoanele cu atribuții de control din cadrul Comisiei de soluționare a contestațiilor nu au analizat obiecțiunile și nu au procedat la reanalizarea aspectelor susținute în contestație, ci și-au însușit fără nicio analiză prealabilă punctul de vedere al auditorilor publici externi, fără a cerceta punctele de vedere și înscrisurile depuse.

Împrejurarea că, în soluționarea contestației, intimata pârâtă a îmbrățișat aceeași opinie precum cea detaliată în decizia atacată, nu înseamnă că nu s-a răspuns criticilor invocate de recurent în contestația administrativă.

Dimpotrivă, din verificarea încheierii aflată la dosarul de fond, la filele x, se constată că aceasta, în urma unei analize de