ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3716/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3716/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 10

mai 2013 a Tribunalului Vaslui s-au dispus următoarele:

I)

a fost condamnat inculpatul C.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de

art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

l

alin. (7) C. proc. pen., la

pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei s-a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

Conform art. 350 alin. (l) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat și în

temeiul art. 88 alin. (l) C. pen., deduse din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 noiembrie2012 la zi.

S-a admis acțiunea civilă exercitată

de partea civilă S.A.J. Vaslui și în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006

fiind obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de cheltuieli de

transport suma de 546,95 lei.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat o cârjă, o bâtă și o creangă de gutui, obiecte.

înregistrate la poziția 50/2013 în registrul de corpuri delicte a instanței.

În temeiul art. 191 alin. (l) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în

sumă de 3065 Iei, din care suma de 400.lei, reprezentând onorariu apărător

desemnat din oficiu la urmărirea penală și judecată, și suma de 2035,

reprezentând c/v expertiză întocmită de S.M.L.J. Vaslui, nr. 34o/ N din l2

noiembrie 2012, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Il) în temeiul art. 320

l

alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acțiunile civile exercitate de părțile

civile B.G. și V.G. stabilindu-se termen de judecată pentru 15 mai 2012, ora

13,00 (ulterior, prin sentința penală nr. 113 din 22 mai 2013, aceeași instanță

admițând acțiunile civile, fiind astfel obligat inculpatul la plata

despăgubirilor către părțile civile respective).

Pentru a dispune astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 831/P/2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vaslui, la data de din 22 martie 2013, și înregistrat la instanță la data de 26

martie 2013, sub nr. 1478/89/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest

preventiv, inculpatul C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Conform actului de sesizare al

instanței, în dimineața zilei de 10 noiembrie 2012, inculpatul a plecat de

acasă să cumpere o sticlă cu ulei pentru drujbă. Când a revenit acasă, a

constatat că numita V.M. nu era. l-a întrebat pe copii dacă știu unde este mama

lor, iar ei i-au spus că nu știu și că ar fi plecat cu V.G., tatăl victimei.

Inculpatul s-a întâlnit cu acesta și l-a întrebat dacă știe unde este concubina

lui, iar V.G. i-a propus să meargă să o caute acasă la V.N., unchiul victimei.

Când au ajuns la acesta acasă, au constatat că ușa era încuiată, astfel încât

au mai rămas în drum să stea de vorbă. La scurt timp a venit și V.N. acasă, a

descuiat ușa și a intrat în casă. După el a intrat în casă și inculpatul care a

căutat-o pe soția lui sub pat. A găsit-o aici, a tras-o de picioare și a scos-o

de sub pat, cerându-i să meargă acasă. V.N. fusese plecat în dimineața aceea de

două ori de acasă, iar prima dată nu închisese ușa, astfel încât, cel mai

probabil, victima a intrat în casa acestuia după prima sa plecare. Inculpatul a

luat-o pe V.M. acasă iar aici a început să o certe pentru că părăsise

domiciliul în lipsa lui. În timp ce V.M. era pe pat, a început să o lovească cu

pumnii. Inculpatul a declarat că apoi a mers afară și a rupt o creangă dintr-un

gutui, groasă cât un deget, s-a întors în casă și a lovit-o pe concubina sa

peste tot corpul. Fiul lor F., în vârstă de 9 ani, a declarat că tatăl său a

lovit-o pe mama sa cu b bâtă ce o ținea lângă ușă și cu care obișnuia să o mai

lovească. Lângă bâtă a mai fost găsită și o cârjă, despre care afirma că tatăl

său o mai bătea pe mama sa cu ea, însă a precizat că în acea zi a bătut-o cu o

bâtă care se afla tot lângă ușă, lângă cârjă. Inculpatul și fiul său au

declarat diferit și cu privire la activitățile ulterioare agresiunii.

Inculpatul a arătat că, la insistențele concubinei sale de a nu o mai lovi, s-a

oprit din agresiune și a aruncat bățul pe foc, după care victima a plecat iar

în seara aceea nu a mai revenit acasă. Minorul F. a declarat că mama sa a murit

în casă, în cursul zilei, după ce a bătut-o tatăl său și că seara, după ce s-a

întunecat, tatăl său a pus victima într-un căruț și a transportat-o într-o șură

părăsită în apropierea casei, unde, de altfel, a și fost găsită, a doua zi

dimineața. A doua zi, în 11 noiembrie 2012, inculpatul a mers la locuința lui V.G.

și i-a spus acestuia că nu o găsește pe concubina lui, întrebându-l dacă știe

unde este. V.G. i-a spus că nu știe, astfel încât inculpatul a plecat acasă. La

scurt timp, a venit la el tatăl victimei și împreună au căutat victima prin

jurul casei. Au ajuns la șura părăsită și V.G. a constatat că ușa de la intrare

era asigurata cu un lemn pe exterior. A scos lemnul și a intrat în interior

împreună cu inculpatul. V.G. a observat victima în paie, însă și-a dat seama că

ceva nu este în regulă/ținând cont de faptul că ușa de la intrare era închisă

pe la exterior. Fiindu-i frică de inculpat, i-a spus acestuia că nu o vede pe M.

și să se uite el mai bine. Inculpatul s-a uitat în. paie și a spus că M. este

acolo. V.G. i-a spus inculpatului că se duce în sat să mai cheme pe cineva ca

să vadă victima, astfel încât a închis ușa de la intrare, asigurând-o cu

același lemn „după care

aplecat

acasă la numitul P.C.” căruia i-a spus că e posibil ca fata lui să fie moartă

în șură și l-a rugat să vină și el să o vadă. S-a întors împreună cu P.C. la

șură, l-a luat în drum și pe inculpat, au intrat în interior iar P.C. a

constatat că victima este decedată și i-a spus inculpatului să anunțe poliția.

Prin raportul de expertiza

medico-legal nr. 340/N/2012 întocmit de S.M.L.J. Vaslui, s-a constatat că

moartea numitei V.M. a fost violentă și s-a putut instala în noaptea de 10

noiembrie 2012. Moartea a avut drept cauză un șoc traumatic și hemoragie,

urmare a unui politraumatism, cu multiple echimoze, excoriații, infiltrate

sanguine, hematoame, precum și fractură de omoplat drept și ruptură hepatică la

marginea anterioară. Politraumatismul s-a produs prin loviri cu și de corpuri

dure; s-au identificat multiple mărci traumatice ale unor loviri active cu corp

contondent alungit. între politraumatism și moarte există o legătură de

cauzalitate directă, necondiționată. S-a apreciat că victima și agresorul au

fost inițial față în față; agresorul a aplicat lovituri cu corp dur, posibil și

mijloace de atac proprii omului; agresorul a aplicat multiple lovituri cu corp

contondent alungit la nivelul membrelor, dar și la nivelul toracelui, mai ales

la nivelul feței posterioare, ceea ce implică o schimbare a poziției

victimă-agresor; este posibil ca victimă să fi căzut și să fi recepționat

lovituri, fiind în decubit (prezintă multiple lovituri la nivelul trunchiului,

pe fața posterioară și pe regiunile fesiere); este posibil ca victima să fi

tentat măsuri de apărare cu membrele. Sângele recoltat de |a cadavru conținea

2,00 g %o alcool, umoarea vitroasă recoltată de la cadavru conține 2,60 g %o

alcool; aceste valori indică o imbibiție care din punct de vedere clinic

corespund unei stări cu pierderea coordonării musculare, dezorientare și

confuzie, alterarea judecății și memoriei, exagerarea stărilor emoționale.

Sângele recoltat de la cadavru aparținea grupei sanguine 0(1).

Sub aspect juridic, s-a apreciat că

fapta inculpatului C.M. de a lovi victima peste tot corpul cu un corp

contondent alungit, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

S-a reținut că fapta inculpatului este

dovedită cu: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare la fața

locului și planșa foto anexă; raportul de expertiză medico-legală de autopsie

și planșa foto anexă; declarațiile martorilor; declarațiile inculpatului;

procesul-verbal de reconstituire și planșa foto anexă; proces-verbal de

examinare criminalistică și planșa foto anexă; alte acte.

În termen legal, potrivit art. 320

l

C. proc. pen., inculpatul C.M. a declarat în fața instanței de fond că

recunoaște fapta reținută prin actul de sesizare a instanței și că solicită să

fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le

cunoaște și le însușește.

Verificând din oficiu și constatând că

actul de sesizare a instanței a fost legal întocmit, că instanța este

competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele

administrate rezultă că fapta săvârșită de inculpat este stabilită, că sunt

suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea

unei pedepse, instanța de fond a admis cererea inculpatului de judecare

potrivit procedurii prevăzută de art. 320

l

C. proc. pen., apreciindu-se

că fapta acestuia de a lovi victima peste tot corpul cu un corp contondent

alungit, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces, întrunește

elementele constitutive

ale

infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

La stabilirea pedepsei, instanța de

fond a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale de individualizare

prevăzute de art. 72 și 52 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de

pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită

fapta, de conduita inculpatului de pe parcursul procesului penal, de urmarea

produsă, de conținutul cazierului judiciar al inculpatului, precum și de

dispozițiile art. 320

l

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen.,

s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat și în temeiul

art. 88 alin. (l) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestării preventive, începând cu data de 12 noiembrie 2012, la zi.

Întrucât S.A.J. Vaslui s-a constituit

parte civilă, și și-a dovedit pretențiile civile, instanța de fond a admis

acțiunea civilă formulată de acesta și în temeiul art. 313 din Legea 95/2006

modificată I-a obligat pe inculpat să plătească cu titlu de cheltuieli de

transport suma de 546,95 lei.

În temeiul art. 320

1

alin.

(5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acțiunii civile privind părțile

civile B.G. și V.G., stabilindu-se termen de judecată pentru data de 15 mai

2013.

În termen legal, împotriva sentinței

prin care a fost soluționată acțiunea penală au declarat apel părțile civile B.G.

și V.G., precum și inculpatul C.M.

Prin decizia penală nr. 124 din 25

iunie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de părțile

civile B.G. și V.G. și de inculpatul C.M., a schimbat încadrarea juridică a

faptei în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul

Vaslui, sub aspectul săvârșirii de către inculpatul C.M. a infracțiunii de omor

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului C.M., cu deducerea duratei măsurilor preventive.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

Conform

dezbaterilor din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel lași, ca instanță de

apel, mai întâi a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin

rechizitoriu, și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin hotărârea

de fond, în procedura simplificată, prevăzută de art. 320

1

C. proc.

pen., din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183

C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

având în vedere situația factuală imputată inculpatului prin actul de

inculpare, situație de fapt însușită de acesta.

Curtea de apel a avut în vedere,

pentru diferențierea poziției subiective cu care a acționat inculpatul,

respectiv, intenția în cazul omorului, și praețerintenția în cazul loviturilor

și vătămărilor cauzatoare de moarte, o serie de elemente: numărul loviturilor

aplicate victimei, intensitatea acestora, modalitatea în care au fost aplicate,

dinamica leziunilor produse (politraumatism cu multiple echimoze, excoriații

infiltrate sanguine, hematoame precum și fractură de omoplat drept și ruptură

hepatică la marginea anterioară),. împrejurările concrete de comitere a

agresiunii, precum și poziția inculpatului-față. de aceste împrejurări.

Concluziile raportului de necropsie sunt în sensul că moartea victimei a avut drept

cauză un șoc traumatic și hemoragie „urmare a multiplelor traumatisme,

echimoze/excoriații infiltrate sanguine, hematoame precum și fractură, de

omoplat drept și ruptură hepatică la marginea anterioară. De asemenea, reține

în concluziile raportului de necropsie că politraumatismul s-a produs prin

loviri cu și de corpuri dure, s-au identificat multiple mărci traumatice ale

unor loviri active cu corp contondent

alungit

și

că între politraumatism și moarte există o legătură de cauzalitate

directă, necondiționată. Tot din raportul de necropsie se face referire și la poziția

inculpat - victimă, reținându-se că inițial victima și agresorul au fost față

în față, dar întrucât agresorul a aplicat mai multe lovituri la nivelul

membrelor, cât și la nivelul toracelui, mai ales la nivelul feței posterioare,

acest aspect implicând o schimbare a poziției victimă-agresor, fiind posibil ca

victima să fi căzut și să fi recepționat lovituri, fiind în decubit.

Astfel, în opinia instanței de apel,

lovirea repetată a victimei cu și de obiecte contondente, peste tot corpul,

numărul și intensitatea loviturilor aplicate acesteia, demonstrate de

concluziile necropsiei, dintre care reținem multiplele traumatisme, echimoze,

excoriații infiltrate sanguine, hematoame, precum și fractura de omoplat drept

și ruptura hepatică la marginea anterioară, utilizarea unui corp contondent

alungit, respectiv o bâtă, pentru a-i aplica lovituri victimei, chiar și după

ce aceasta a căzut, disproporția de forțe față de aceasta, derivată din

raportul femeie bărbat și, implicit, capacitatea reacțiilor fizice specifice

sunt elemente care, alături de atitudinea ulterioară a inculpatului, respectiv

ascunderea victimei într-o șură, caracterizează intenția indirectă de a ucide

și justifică reținerea infracțiunii de omor. Toate datele prezentate atestă

acceptarea de către inculpat a posibilului deces al victimei, urmare a

agresiunii sale și nu îl plasează în zona culpei față de acest rezultat, aspect

care ar fi determinat menținerea încadrării juridice de lovituri cauzatoare de

moarte.

În partea expozitivă a deciziei atacate

a menționat instanța de prim control judiciar că fiind pusă în discuție această

nouă încadrare juridică a faptei de către instanță de apel, „.. inculpatul a

declarat că nu este de acord, în acest mod renunțând la procedura prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen.”.

Or, în opinia instanței de prim

control judiciar schimbarea încadrării juridice în apel a faptei inculpatului

în una mult mai gravă, constituie o împrejurare ce impune parcurgerea celor

trei grade de jurisdicție și din perspectiva dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.,

cu atât mai mult cu cât judecata cauzei în fața primei instanțe s-a făcut în

cadrul procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., respectiv

procedura simplificată, în acest mod nefiind efectuată cercetarea

judecătorească. S-a susținut că, totuși, caracterul integral devolutiv al

apelului, cale de atac în cadrul căreia pot fi administrate probe, conform dispozițiilor

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu elimină soluția trimiterii cauzei spre

rejudecare, care este în acord cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., relativ la

dreptul la un proces echitabil, mai ales în cauza de față, în condițiile în

care judecarea cauzei în fața primei instanțe s-a făcut în cadrul procedurii

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., nefiind efectuată cercetarea

judecătorească. Pe de altă parte, s-a constatat că la instanța de fond partea

civilă B.G. a solicitat amânarea cauzei pentru a se prezenta apărătorul ales,

cerere respinsă implicit prin soluționarea, la acel termen a dosarului în

procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., încălcându-se astfel dreptul la

apărare al acesteia, în latură penală, înscrisurile depuse la dosar la fond, la

acel termen, atestând nemulțumirile acesteia în ceea ce privește latura penală.

Toate aceste elemente, conchide instanța, de prim control judiciar, se

circumscriu nulității prevăzute

de art.

197

alin. (4) teza

II

C. proc. pen., care poate

fi luată în considerare din oficiu, acest lucru fiind necesar pentru aflarea

adevărului și justa soluționare a cauzei.

În final, s-a arătat că atât timp cât

legea procesual penală consacră principiul triplului grad de jurisdicție în

cazul infracțiunilor supuse analizei, iar judecarea cauzei în fața primei

instanțe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc.

pen., nefiind efectuată cercetarea judecătorească, se impune desființarea hotărârii

instanței de fond,

cu

consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare a aceleiași instanțe;

Împotriva deciziei instanței de apel

inculpatul C.M. a declarat prezentul recurs, motivele și cazurile de casare

fiind menționate în parte introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului va fi admis

pentru următoarele motive: Se constată, din examinarea părții introductive a

deciziei atacate și, respectiv, din examinarea sentinței instanței de fond, că

instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă prevăzută de art. 174

C. pen., în următoarele condiții:

Procurorul a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.;

La judecarea cauzei în primă instanță

au fost prezenți partea civilă B.G. și numitul V.G. (tatăl victimei, care a

menționat că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 20.000 lei

pentru daune morale);

În fața instanței de fond inculpatul a

solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, procurorul de ședință

și numiții B.G. și V.G., astfel cum rezultă din încheierea din 08 mai 2013,

neopunându-se aplicării acestei proceduri, totodată dispunându-se disjungerea

laturii civile referitoare la despăgubirile solicitate de cele două părți

civile;

Prealabil trecerii la dezbateri pe

latură penală, nici procurorul și nici numiții B.G. și V.G. nu au formulat

cereri și nici nu au invocat aspecte din care să rezulte nemulțumirea cu

privire la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, după cum nici

instanța, din oficiu, nu a pus în discuție o astfel de schimbare a încadrării

juridice a faptei;

Împotriva sentinței prin care s-a

soluționat latura penală au declarat apel inculpatul și numiții B.G. și V.G. (în

calitate de părți civile);

La judecarea apelurilor au fost

prezenți inculpatul, asistat de avocat, și partea civilă B.G. (fără un avocat

ales);

Din conținutul părții introductive a

deciziei atacate rezultă că apelanta parte civilă B.G., în dezbateri, a

menționat că are aceleași critici ca și partea civilă V.G., arătând numai că „este

nemulțumită de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului”, „ca este nemulțumită

de pedeapsa aplicată”; din consemnările deciziei nu rezultă voința procesuală a

părților civile de a formula o cerere de schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. ori o critică

adusă sentinței sub acest aspect juridic;

- în raport cu motivele de apel ale

inculpatului și părților civile, astfel cum au fost consemnate anterior, instanța

de apel, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă de omor

prevăzută de art. 174 C. pen.;

-

chiar și după această punere în discuție din oficiu de

către instanța de apel a schimbării de încadrare juridică a faptei, partea

civilă B.G. a menționat numai-că „solicită ca legea să facă dreptate, față de

certificatul medico-legal existent la dosar”, neexistând consemnată o

solicitare de schimbare a încadrării juridice a faptei, solicitate care, în

raport cu gravele consecințe juridice, nu poate fi dedusă de către” instanță,

certificatul medico-legal din dosar existând încă din cursul, urmării penale, nefiind

un act nou, o probă nouă în apel;

- în condițiile în care acuzarea nu

exercitase calea de atac a apelului, procurorul de ședință a menționat că „în

mod corect instanța de apel a pus în discuție acest lucru sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de omor.. există intenție indirecta”;

- în final, instanța de apel a dispus

expres schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de

art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă de omor, prevăzută de art. 174 C.

pen. și, ulterior, a pus în discuție contradictorie „oportunitatea trimiterii

cauzei spre rejudecare la instanța de fond”.

Se constată că, în condițiile

desfășurării ședinței de judecată în apel, astfel cum au fost consemnate în

partea introductivă a deciziei atacate, și în raport cu criticile inculpatului

și părților civile, consemnate în modul arătat în aceeași parte introductivă a

deciziei atacate, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, în

cursul dezbaterilor, într-o infracțiune mai gravă (art. 174 C. pen.), astfel

cum rezultă din dispoziția expresă inserată la pag. 3 a deciziei atacate.

De asemenea, se constată că instanța

de apel, după schimbarea încadrării juridice în cursul dezbaterilor (într-o

modalitate expresă), a pus în discuție contradictorie „oportunitatea trimiterii

cauzei spre rejudecare la instanța de fond”.

În final, prin admiterea apelurilor

inculpatului și părților civile, s-a dispus „trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârșirii de către

inculpatul C.M. a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.”

Înalta Curte apreciază că decizia

atacată este supusă casării în temeiul dispozițiilor pentru următoarele motive:

Procedura, simplificată de judecată,

reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., are o natură juridică

specială, derogatorie de la dreptul comun, inclusiv sub aspectul consecințelor

și posibilităților legale de contestare a sentinței pe căile de atac, dar și a

limitelor judecării cauzei în apel.

Este adevărat că, potrivit art. 320

1

alin. (6) C. proc. pen., la instanța de fond este posibilă schimbarea

încadrării juridice a faptei, cu respectarea drepturilor și garanțiilor

acuzatului (prin procedura prevăzută de art. 334 C. proc. pen.), fie la cererea

procurorului ori a părților, fie chiar din oficiu.

De asemenea, în apel este posibilă

criticarea sentinței cu privire la schimbarea încadrării juridice ori,

dimpotrivă, la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei,

însă numai în condițiile exercitării căii de atac după caz, fie de către

inculpat, fie de către procuror, fie, în sfârșit de către partea vătămată, parte

civilă.

În prezenta cauză, procurorul nu a

exercitat apel, ceea ce sugerează împrejurarea că Ministerul Public a achiesat

la încadrarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., astfel, cum

s-a dispus la instanța de fond; de altfel, nici la instanța de fond

nu

a formulat o cerere de schimbare a

încadrării juridice a faptei.

Schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă de omor,

prevăzută de art. 174. C. pen., nu se poate realiza prin admiterea apelului

inculpatului, fiind incidență regula neagravării situației în propria cale de

atac.

În consecință, instanța de apel nu

putea să procedeze „la schimbarea încadrării juridice a faptei într-o

infracțiune mai gravă decât în urma admiterii apelului părților civile și numai

în măsura în care acestea formulau expres o critică, o cerere referitoare la

încadrarea juridică, mai ales că, la fond, nu fuseseră exprimate nemulțumiri cu

privire la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183

C. pen. (cel puțin așa cum rezultă din mențiunile inserate în hotărârile

atacate).

În sfârșit, soluția dispusă prin

decizia atacată (trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul

Vaslui, sub aspectul săvârșirii de către inculpatul C.M. a infracțiunii de omor

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., conform dispozitivului deciziei) nu se

regăsește printre soluțiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

nefiind realizată niciuna dintre ipotezele arătate în acest text legal;

judecătorul nu poate extinde cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 197

alin. (2) C. pen., la alte situații de încălcare a legii procesual-penale

(aceasta și cu privire la nulitatea atrasă de faptul că instanța de fond nu a

amânat judecarea cauzei la cererea părții civile B.G., având în vedere

imposibilitatea prezentării avocatului ales, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., are în vedere neasistarea inculpatului, iar nu neasistarea părții

civile). Deși. instanța de apel, sub aspectul neasistării părții civile ori a

neamânării judecării cauzei pentru lipsa avocatului acestei părți civile, face

trimitere la art. 197 alin. (4) teza

II

C.

proc. pen., nu motivează întrunirea tuturor condițiilor cerute de lege în

materia nulității relative, evident în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu desfășurarea activităților judiciare la instanța de fond, respectiv, cu

împrejurarea soluționării laturii penale a cauzei.

În principiu, în cazul în care

instanța schimbă încadrarea juridică a faptei, prin respectarea drepturilor și

garanțiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., dispune ea însăși condamnarea

inculpatului, chiar dacă potrivit noii încadrări juridice competența ar

aparține instanței ierarhic superioare; excepția este numai situația în care

schimbarea de încadrare juridică se face într-o infracțiune care atrage

competența unei instanțe ierarhic superioare (art. 41 C. pen.). În prezenta

cauză penală, instanța de apel era deopotrivă competentă să judece cauza

indiferent de încadrarea juridică (art. 183 C. pen., sau art. 174 C. pen.),

prin observarea situației procesuale concrete (atacarea unei sentințe

pronunțată în temeiul art. 320

1

C. proc. pen și, respectiv,

persoanele care pot declara apel în raport cu latura penală a cauzei, cu

efectul devolutiv al

apelului

și

limitele sale, cu regula neagravării situației în propriul apel, art. 362, 371,

372 C. proc. pen.).

Soluția dispusă de instanța de apel

este greșită și prin raportare la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., deoarece nu

rezultă care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul

penal trebuie să-și reia cursul și, mai ales, nu se indică concret instanței de

fond ce anume activități judiciare trebuie să efectueze (să treacă la

rejudecarea cauzei prin efectuarea cercetării judecătorești, respingând cererea

inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., să

dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor prevăzută de art.

174 C. pen., astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de către

instanța de apel).

De exemplu, în decizia atacată se

menționează că „Interpelat de către instanța de apel față de noua încadrare

juridică inculpatul a declarat că nu este de acord cu aceasta, în acest mod

renunțând la procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen”.

Or,

instanța

de

apel trebuia să clarifice motivat aspectul de drept referitor la

posibilitatea, în calea de atac a apelului, de a se „renunța la procedura

prevăzută de art. 320 C. proc. pen.”, procedură aplicată la instanța de fond,

ori de a se reveni la procedura comună de judecată (care presupune-efectuarea

cercetării judecătorești, fie direct în apel, fie prin desființarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond).

Invocarea ca temei al soluției dispusă

prin decizia atacată (trimiterea cauzei spre rejudecare) a prevederilor art. 6

din C.E.D.O., cu referire la „dreptul la un proces echitabil” și la regula

„parcurgerii celor trei grade de jurisdicție” mai ales în raport cu caracterul

general al argumentării, nu este de natură să înlăture constatarea încălcării

dispozițiilor legale, anterior menționate.

Toate aceste aspecte juridice și,

deopotrivă, consecințele specifice, urmează a fi clarificate de instanța de

apel în scopul soluționării legale a apelurilor cu care fost investită.

La adoptarea soluției admiterii

recursului inculpatului, și trimiterii cauzei pentru rejudecarea apelurilor, a

fost avută în vedere particularitatea soluției dispusă prin decizia atacată,

recursul vizând o soluție de desființare a sentinței și trimitere spre

rejudecare în primă instanță a cauzei penale, iar nu o decizie prin care a fost

soluționată pe fond cauza penală (ipoteză în care instanța de recurs, la rândul

său, ar fi avut posibilitatea soluționării pe fond a cauzei penale, respectiv

soluționarea pe fond a recursului inculpatului).

Ultimul act ultimul act procedural

rămas

valabil

de la care procesul

penal trebuie să-și reia cursul la instanța de apel este încheierea din 11

iunie 2013.

Cu referire la starea de arest, pe de

o parte, în raport cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii

de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive

verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se

crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel

apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor,

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Pe de altă parte, în conformitate cu

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul

este arestat, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60

b

C. proc. pen.

Conform art. l60

b

C. proc.

pen., două sunt soluțiile pe care instanța le poate dispune: a) dacă se

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului [(art. l60

b

alin. (2)

C. proc. pen.)]; b) dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive [(art.

160 alin. (3) C. proc. pen.

)].

Înalta Curte constată că, până la

acest moment, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului

nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate, printre acestea

fiind existența unor probe sau indicii temeinice care dovedesc în mod rezonabil

că acesta ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, pe care, de

altfel, a recunoscut-o solicitând .aplicarea procedurii simplificate prin

„pledare a vinovăției”, și pentru care s-a aplicat de către instanța de fond o.

pedeapsă cu închisoarea executabilă în regim de detenție, activitatea judiciară

desfășurată în cursul judecății în primă instanță și, respectiv, în cursul

judecății în apel, nerelevând aspecte contrare.

În sfârșit, se apreciază că sunt

respectate și dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., inculpatul

fiind deținut legal „pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal

competent” nefiind depășit termenul rezonabil al duratei arestării în sensul C.E.D.O.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul

C.M. împotriva deciziei penale nr. 124 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel lași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și dispune

trimiterea cauzei la Curtea de Apel lași pentru rejudecarea apelurilor.

Menține starea de arest a inculpatului

C.M.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va plăti fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26

noiembrie 2013.