ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3716/2013

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 10 mai 2013 a Tribunalului Vaslui s-au dispus următoarele: I) a fost condamnat inculpatul C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320 l alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. Conform art. 350 alin. (l) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat și în temeiul art. 88 alin. (l) C. pen., deduse din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 noiembrie2012 la zi.

S-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.A.J. Vaslui și în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 fiind obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de cheltuieli de transport suma de 546,95 lei. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat o cârjă, o bâtă și o creangă de gutui, obiecte. înregistrate la poziția 50/2013 în registrul de corpuri delicte a instanței. În temeiul art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3065 Iei, din care suma de 400.lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu la urmărirea penală și judecată, și suma de 2035, reprezentând c/v expertiză întocmită de S.M.L.J.

Vaslui, nr. 34o/ N din l2 noiembrie 2012, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției. Il) în temeiul art. 320 l alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acțiunile civile exercitate de părțile civile B.G. și V.G. stabilindu-se termen de judecată pentru 15 mai 2012, ora 13,00 (ulterior, prin sentința penală nr. 113 din 22 mai 2013, aceeași instanță admițând acțiunile civile, fiind astfel obligat inculpatul la plata despăgubirilor către părțile civile respective). Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 831/P/2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de din 22 martie 2013, și înregistrat la instanță la data de 26 martie 2013, sub nr. 1478/89/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Conform actului de sesizare al instanței, în dimineața zilei de 10 noiembrie 2012, inculpatul a plecat de acasă să cumpere o sticlă cu ulei pentru drujbă. Când a revenit acasă, a constatat că numita V.M. nu era. l-a întrebat pe copii dacă știu unde este mama lor, iar ei i-au spus că nu știu și că ar fi plecat cu V.G., tatăl victimei. Inculpatul s-a întâlnit cu acesta și l-a întrebat dacă știe unde este concubina lui, iar V.G. i-a propus să meargă să o caute acasă la V.N., unchiul victimei. Când au ajuns la acesta acasă, au constatat că ușa era încuiată, astfel încât au mai rămas în drum să stea de vorbă.

La scurt timp a venit și V.N. acasă, a descuiat ușa și a intrat în casă. După el a intrat în casă și inculpatul care a căutat-o pe soția lui sub pat. A găsit-o aici, a tras-o de picioare și a scos-o de sub pat, cerându-i să meargă acasă. V.N. fusese plecat în dimineața aceea de două ori de acasă, iar prima dată nu închisese ușa, astfel încât, cel mai probabil, victima a intrat în casa acestuia după prima sa plecare. Inculpatul a luat-o pe V.M. acasă iar aici a început să o certe pentru că părăsise domiciliul în lipsa lui. În timp ce V.M. era pe pat, a început să o lovească cu pumnii. Inculpatul a declarat că apoi a mers afară și a rupt o creangă dintr-un gutui, groasă cât un deget, s-a întors în casă și a lovit-o pe concubina sa peste tot corpul.

Fiul lor F., în vârstă de 9 ani, a declarat că tatăl său a lovit-o pe mama sa cu b bâtă ce o ținea lângă ușă și cu care obișnuia să o mai lovească. Lângă bâtă a mai fost găsită și o cârjă, despre care afirma că tatăl său o mai bătea pe mama sa cu ea, însă a precizat că în acea zi a bătut-o cu o bâtă care se afla tot lângă ușă, lângă cârjă. Inculpatul și fiul său au declarat diferit și cu privire la activitățile ulterioare agresiunii. Inculpatul a arătat că, la insistențele concubinei sale de a nu o mai lovi, s-a oprit din agresiune și a aruncat bățul pe foc, după care victima a plecat iar în seara aceea nu a mai revenit acasă. Minorul F. a declarat că mama sa a murit în casă, în cursul zilei, după ce a bătut-o tatăl său și că seara, după ce s-a întunecat, tatăl său a pus victima într-un căruț și a transportat-o într-o șură părăsită în apropierea casei, unde, de altfel, a și fost găsită, a doua zi dimineața.

A doua zi, în 11 noiembrie 2012, inculpatul a mers la locuința lui V.G. și i-a spus acestuia că nu o găsește pe concubina lui, întrebându-l dacă știe unde este. V.G. i-a spus că nu știe, astfel încât inculpatul a plecat acasă. La scurt timp, a venit la el tatăl victimei și împreună au căutat victima prin jurul casei. Au ajuns la șura părăsită și V.G. a constatat că ușa de la intrare era asigurata cu un lemn pe exterior. A scos lemnul și a intrat în interior împreună cu inculpatul. V.G. a observat victima în paie, însă și-a dat seama că ceva nu este în regulă/ținând cont de faptul că ușa de la intrare era închisă pe la exterior. Fiindu-i frică de inculpat, i-a spus acestuia că nu o vede pe M. și să se uite el mai bine.

Inculpatul s-a uitat în. paie și a spus că M. este acolo. V.G. i-a spus inculpatului că se duce în sat să mai cheme pe cineva ca să vadă victima, astfel încât a închis ușa de la intrare, asigurând-o cu același lemn „după care aplecat acasă la numitul P.C.” căruia i-a spus că e posibil ca fata lui să fie moartă în șură și l-a rugat să vină și el să o vadă. S-a întors împreună cu P.C. la șură, l-a luat în drum și pe inculpat, au intrat în interior iar P.C. a constatat că victima este decedată și i-a spus inculpatului să anunțe poliția. Prin raportul de expertiza medico-legal nr. 340/N/2012 întocmit de S.M.L.J. Vaslui, s-a constatat că moartea numitei V.M. a fost violentă și s-a putut instala în noaptea de 10 noiembrie 2012. Moartea a avut drept cauză un șoc traumatic și hemoragie, urmare a unui politraumatism, cu multiple echimoze, excoriații, infiltrate sanguine, hematoame, precum și fractură de omoplat drept și ruptură hepatică la marginea anterioară.

Politraumatismul s-a produs prin loviri cu și de corpuri dure; s-au identificat multiple mărci traumatice ale unor loviri active cu corp contondent alungit. între politraumatism și moarte există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată. S-a apreciat că victima și agresorul au fost inițial față în față; agresorul a aplicat lovituri cu corp dur, posibil și mijloace de atac proprii omului; agresorul a aplicat multiple lovituri cu corp contondent alungit la nivelul membrelor, dar și la nivelul toracelui, mai ales la nivelul feței posterioare, ceea ce implică o schimbare a poziției victimă-agresor; este posibil ca victimă să fi căzut și să fi recepționat lovituri, fiind în decubit (prezintă multiple lovituri la nivelul trunchiului, pe fața posterioară și pe regiunile fesiere); este posibil ca victima să fi tentat măsuri de apărare cu membrele.

Sângele recoltat de |a cadavru conținea 2,00 g %o alcool, umoarea vitroasă recoltată de la cadavru conține 2,60 g %o alcool; aceste valori indică o imbibiție care din punct de vedere clinic corespund unei stări cu pierderea coordonării musculare, dezorientare și confuzie, alterarea judecății și memoriei, exagerarea stărilor emoționale. Sângele recoltat de la cadavru aparținea grupei sanguine 0(1). Sub aspect juridic, s-a apreciat că fapta inculpatului C.M. de a lovi victima peste tot corpul cu un corp contondent alungit, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

S-a reținut că fapta inculpatului este dovedită cu: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă; raportul de expertiză medico-legală de autopsie și planșa foto anexă; declarațiile martorilor; declarațiile inculpatului; procesul-verbal de reconstituire și planșa foto anexă; proces-verbal de examinare criminalistică și planșa foto anexă; alte acte. În termen legal, potrivit art. 320 l C. proc. pen., inculpatul C.M. a declarat în fața instanței de fond că recunoaște fapta reținută prin actul de sesizare a instanței și că solicită să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește.

Verificând din oficiu și constatând că actul de sesizare a instanței a fost legal întocmit, că instanța este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate rezultă că fapta săvârșită de inculpat este stabilită, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanța de fond a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzută de art. 320 l C. proc. pen., apreciindu-se că fapta acestuia de a lovi victima peste tot corpul cu un corp contondent alungit, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 și 52 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de conduita inculpatului de pe parcursul procesului penal, de urmarea produsă, de conținutul cazierului judiciar al inculpatului, precum și de dispozițiile art. 320 l alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat și în temeiul art. 88 alin. (l) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12 noiembrie 2012, la zi.

Întrucât S.A.J. Vaslui s-a constituit parte civilă, și și-a dovedit pretențiile civile, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de acesta și în temeiul art. 313 din Legea 95/2006 modificată I-a obligat pe inculpat să plătească cu titlu de cheltuieli de transport suma de 546,95 lei. În temeiul art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acțiunii civile privind părțile civile B.G. și V.G., stabilindu-se termen de judecată pentru data de 15 mai 2013. În termen legal, împotriva sentinței prin care a fost soluționată acțiunea penală au declarat apel părțile civile B.G. și V.G., precum și inculpatul C.M. Prin decizia penală nr. 124 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de părțile civile B.G.

și V.G. și de inculpatul C.M., a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârșirii de către inculpatul C.M. a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului C.M., cu deducerea duratei măsurilor preventive. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Conform dezbaterilor din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel lași, ca instanță de apel, mai întâi a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin hotărârea de fond, în procedura simplificată, prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., având în vedere situația factuală imputată inculpatului prin actul de inculpare, situație de fapt însușită de acesta. Curtea de apel a avut în vedere, pentru diferențierea poziției subiective cu care a acționat inculpatul, respectiv, intenția în cazul omorului, și praețerintenția în cazul loviturilor și vătămărilor cauzatoare de moarte, o serie de elemente: numărul loviturilor aplicate victimei, intensitatea acestora, modalitatea în care au fost aplicate, dinamica leziunilor produse (politraumatism cu multiple echimoze, excoriații infiltrate sanguine, hematoame precum și fractură de omoplat drept și ruptură hepatică la marginea anterioară),.

împrejurările concrete de comitere a agresiunii, precum și poziția inculpatului-față. de aceste împrejurări. Concluziile raportului de necropsie sunt în sensul că moartea victimei a avut drept cauză un șoc traumatic și hemoragie „urmare a multiplelor traumatisme, echimoze/excoriații infiltrate sanguine, hematoame precum și fractură, de omoplat drept și ruptură hepatică la marginea anterioară. De asemenea, reține în concluziile raportului de necropsie că politraumatismul s-a produs prin loviri cu și de corpuri dure, s-au identificat multiple mărci traumatice ale unor loviri active cu corp contondent alungit și că între politraumatism și moarte există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Tot din raportul de necropsie se face referire și la poziția inculpat - victimă, reținându-se că inițial victima și agresorul au fost față în față, dar întrucât agresorul a aplicat mai multe lovituri la nivelul membrelor, cât și la nivelul toracelui, mai ales la nivelul feței posterioare, acest aspect implicând o schimbare a poziției victimă-agresor, fiind posibil ca victima să fi căzut și să fi recepționat lovituri, fiind în decubit.

Astfel, în opinia instanței de apel, lovirea repetată a victimei cu și de obiecte contondente, peste tot corpul, numărul și intensitatea loviturilor aplicate acesteia, demonstrate de concluziile necropsiei, dintre care reținem multiplele traumatisme, echimoze, excoriații infiltrate sanguine, hematoame, precum și fractura de omoplat drept și ruptura hepatică la marginea anterioară, utilizarea unui corp contondent alungit, respectiv o bâtă, pentru a-i aplica lovituri victimei, chiar și după ce aceasta a căzut, disproporția de forțe față de aceasta, derivată din raportul femeie bărbat și, implicit, capacitatea reacțiilor fizice specifice sunt elemente care, alături de atitudinea ulterioară a inculpatului, respectiv ascunderea victimei într-o șură, caracterizează intenția indirectă de a ucide și justifică reținerea infracțiunii de omor.

Toate datele prezentate atestă acceptarea de către inculpat a posibilului deces al victimei, urmare a agresiunii sale și nu îl plasează în zona culpei față de acest rezultat, aspect care ar fi determinat menținerea încadrării juridice de lovituri cauzatoare de moarte. În partea expozitivă a deciziei atacate a menționat instanța de prim control judiciar că fiind pusă în discuție această nouă încadrare juridică a faptei de către instanță de apel, „.. inculpatul a declarat că nu este de acord, în acest mod renunțând la procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen.”. Or, în opinia instanței de prim control judiciar schimbarea încadrării juridice în apel a faptei inculpatului în una mult mai gravă, constituie o împrejurare ce impune parcurgerea celor trei grade de jurisdicție și din perspectiva dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât judecata cauzei în fața primei instanțe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., respectiv procedura simplificată, în acest mod nefiind efectuată cercetarea judecătorească. S-a susținut că, totuși, caracterul integral devolutiv al apelului, cale de atac în cadrul căreia pot fi administrate probe, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu elimină soluția trimiterii cauzei spre rejudecare, care este în acord cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., relativ la dreptul la un proces echitabil, mai ales în cauza de față, în condițiile în care judecarea cauzei în fața primei instanțe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., nefiind efectuată cercetarea judecătorească. Pe de altă parte, s-a constatat că la instanța de fond partea civilă B.G.

a solicitat amânarea cauzei pentru a se prezenta apărătorul ales, cerere respinsă implicit prin soluționarea, la acel termen a dosarului în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., încălcându-se astfel dreptul la apărare al acesteia, în latură penală, înscrisurile depuse la dosar la fond, la acel termen, atestând nemulțumirile acesteia în ceea ce privește latura penală. Toate aceste elemente, conchide instanța, de prim control judiciar, se circumscriu nulității prevăzute de art. 197 alin. (4) teza II C. proc. pen., care poate fi luată în considerare din oficiu, acest lucru fiind necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. În final, s-a arătat că atât timp cât legea procesual penală consacră principiul triplului grad de jurisdicție în cazul infracțiunilor supuse analizei, iar judecarea cauzei în fața primei instanțe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., nefiind efectuată cercetarea judecătorească, se impune desființarea hotărârii instanței de fond, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare a aceleiași instanțe; Împotriva deciziei instanței de apel inculpatul C.M. a declarat prezentul recurs, motivele și cazurile de casare fiind menționate în parte introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului va fi admis pentru următoarele motive: Se constată, din examinarea părții introductive a deciziei atacate și, respectiv, din examinarea sentinței instanței de fond, că instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă prevăzută de art. 174 C. pen., în următoarele condiții: Procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.; La judecarea cauzei în primă instanță au fost prezenți partea civilă B.G.

și numitul V.G. (tatăl victimei, care a menționat că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 20.000 lei pentru daune morale); În fața instanței de fond inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, procurorul de ședință și numiții B.G. și V.G., astfel cum rezultă din încheierea din 08 mai 2013, neopunându-se aplicării acestei proceduri, totodată dispunându-se disjungerea laturii civile referitoare la despăgubirile solicitate de cele două părți civile; Prealabil trecerii la dezbateri pe latură penală, nici procurorul și nici numiții B.G. și V.G. nu au formulat cereri și nici nu au invocat aspecte din care să rezulte nemulțumirea cu privire la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, după cum nici instanța, din oficiu, nu a pus în discuție o astfel de schimbare a încadrării juridice a faptei; Împotriva sentinței prin care s-a soluționat latura penală au declarat apel inculpatul și numiții B.G.

și V.G. (în calitate de părți civile); La judecarea apelurilor au fost prezenți inculpatul, asistat de avocat, și partea civilă B.G. (fără un avocat ales); Din conținutul părții introductive a deciziei atacate rezultă că apelanta parte civilă B.G., în dezbateri, a menționat că are aceleași critici ca și partea civilă V.G., arătând numai că „este nemulțumită de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului”, „ca este nemulțumită de pedeapsa aplicată”; din consemnările deciziei nu rezultă voința procesuală a părților civile de a formula o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

ori o critică adusă sentinței sub acest aspect juridic; - în raport cu motivele de apel ale inculpatului și părților civile, astfel cum au fost consemnate anterior, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă de omor prevăzută de art. 174 C. pen.; - chiar și după această punere în discuție din oficiu de către instanța de apel a schimbării de încadrare juridică a faptei, partea civilă B.G.

a menționat numai-că „solicită ca legea să facă dreptate, față de certificatul medico-legal existent la dosar”, neexistând consemnată o solicitare de schimbare a încadrării juridice a faptei, solicitate care, în raport cu gravele consecințe juridice, nu poate fi dedusă de către” instanță, certificatul medico-legal din dosar existând încă din cursul, urmării penale, nefiind un act nou, o probă nouă în apel; - în condițiile în care acuzarea nu exercitase calea de atac a apelului, procurorul de ședință a menționat că „în mod corect instanța de apel a pus în discuție acest lucru sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor.. există intenție indirecta”; - în final, instanța de apel a dispus expres schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

și, ulterior, a pus în discuție contradictorie „oportunitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond”. Se constată că, în condițiile desfășurării ședinței de judecată în apel, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a deciziei atacate, și în raport cu criticile inculpatului și părților civile, consemnate în modul arătat în aceeași parte introductivă a deciziei atacate, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, în cursul dezbaterilor, într-o infracțiune mai gravă (art. 174 C. pen.), astfel cum rezultă din dispoziția expresă inserată la pag. 3 a deciziei atacate. De asemenea, se constată că instanța de apel, după schimbarea încadrării juridice în cursul dezbaterilor (într-o modalitate expresă), a pus în discuție contradictorie „oportunitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond”.

În final, prin admiterea apelurilor inculpatului și părților civile, s-a dispus „trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârșirii de către inculpatul C.M. a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.” Înalta Curte apreciază că decizia atacată este supusă casării în temeiul dispozițiilor pentru următoarele motive: Procedura, simplificată de judecată, reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., are o natură juridică specială, derogatorie de la dreptul comun, inclusiv sub aspectul consecințelor și posibilităților legale de contestare a sentinței pe căile de atac, dar și a limitelor judecării cauzei în apel. Este adevărat că, potrivit art. 320 1 alin. (6) C. proc.

pen., la instanța de fond este posibilă schimbarea încadrării juridice a faptei, cu respectarea drepturilor și garanțiilor acuzatului (prin procedura prevăzută de art. 334 C. proc. pen.), fie la cererea procurorului ori a părților, fie chiar din oficiu. De asemenea, în apel este posibilă criticarea sentinței cu privire la schimbarea încadrării juridice ori, dimpotrivă, la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, însă numai în condițiile exercitării căii de atac după caz, fie de către inculpat, fie de către procuror, fie, în sfârșit de către partea vătămată, parte civilă. În prezenta cauză, procurorul nu a exercitat apel, ceea ce sugerează împrejurarea că Ministerul Public a achiesat la încadrarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., astfel, cum s-a dispus la instanța de fond; de altfel, nici la instanța de fond nu a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei.

Schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea mai gravă de omor, prevăzută de art. 174. C. pen., nu se poate realiza prin admiterea apelului inculpatului, fiind incidență regula neagravării situației în propria cale de atac. În consecință, instanța de apel nu putea să procedeze „la schimbarea încadrării juridice a faptei într-o infracțiune mai gravă decât în urma admiterii apelului părților civile și numai în măsura în care acestea formulau expres o critică, o cerere referitoare la încadrarea juridică, mai ales că, la fond, nu fuseseră exprimate nemulțumiri cu privire la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

(cel puțin așa cum rezultă din mențiunile inserate în hotărârile atacate). În sfârșit, soluția dispusă prin decizia atacată (trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârșirii de către inculpatul C.M. a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., conform dispozitivului deciziei) nu se regăsește printre soluțiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., nefiind realizată niciuna dintre ipotezele arătate în acest text legal; judecătorul nu poate extinde cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 197 alin. (2) C. pen., la alte situații de încălcare a legii procesual-penale (aceasta și cu privire la nulitatea atrasă de faptul că instanța de fond nu a amânat judecarea cauzei la cererea părții civile B.G., având în vedere imposibilitatea prezentării avocatului ales, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., are în vedere neasistarea inculpatului, iar nu neasistarea părții civile). Deși. instanța de apel, sub aspectul neasistării părții civile ori a neamânării judecării cauzei pentru lipsa avocatului acestei părți civile, face trimitere la art. 197 alin. (4) teza II C. proc. pen., nu motivează întrunirea tuturor condițiilor cerute de lege în materia nulității relative, evident în raport cu actele și lucrările dosarului, cu desfășurarea activităților judiciare la instanța de fond, respectiv, cu împrejurarea soluționării laturii penale a cauzei. În principiu, în cazul în care instanța schimbă încadrarea juridică a faptei, prin respectarea drepturilor și garanțiilor prevăzute de art. 334 C. proc.

pen., dispune ea însăși condamnarea inculpatului, chiar dacă potrivit noii încadrări juridice competența ar aparține instanței ierarhic superioare; excepția este numai situația în care schimbarea de încadrare juridică se face într-o infracțiune care atrage competența unei instanțe ierarhic superioare (art. 41 C. pen.). În prezenta cauză penală, instanța de apel era deopotrivă competentă să judece cauza indiferent de încadrarea juridică (art. 183 C. pen., sau art. 174 C. pen.), prin observarea situației procesuale concrete (atacarea unei sentințe pronunțată în temeiul art. 320 1 C. proc. pen și, respectiv, persoanele care pot declara apel în raport cu latura penală a cauzei, cu efectul devolutiv al apelului și limitele sale, cu regula neagravării situației în propriul apel, art. 362, 371, 372 C. proc.

pen.). Soluția dispusă de instanța de apel este greșită și prin raportare la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., deoarece nu rezultă care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul și, mai ales, nu se indică concret instanței de fond ce anume activități judiciare trebuie să efectueze (să treacă la rejudecarea cauzei prin efectuarea cercetării judecătorești, respingând cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., să dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de către instanța de apel). De exemplu, în decizia atacată se menționează că „Interpelat de către instanța de apel față de noua încadrare juridică inculpatul a declarat că nu este de acord cu aceasta, în acest mod renunțând la procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen”. Or, instanța de apel trebuia să clarifice motivat aspectul de drept referitor la posibilitatea, în calea de atac a apelului, de a se „renunța la procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen.”, procedură aplicată la instanța de fond, ori de a se reveni la procedura comună de judecată (care presupune-efectuarea cercetării judecătorești, fie direct în apel, fie prin desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond). Invocarea ca temei al soluției dispusă prin decizia atacată (trimiterea cauzei spre rejudecare) a prevederilor art. 6 din C.E.D.O., cu referire la „dreptul la un proces echitabil” și la regula „parcurgerii celor trei grade de jurisdicție” mai ales în raport cu caracterul general al argumentării, nu este de natură să înlăture constatarea încălcării dispozițiilor legale, anterior menționate.

Toate aceste aspecte juridice și, deopotrivă, consecințele specifice, urmează a fi clarificate de instanța de apel în scopul soluționării legale a apelurilor cu care fost investită. La adoptarea soluției admiterii recursului inculpatului, și trimiterii cauzei pentru rejudecarea apelurilor, a fost avută în vedere particularitatea soluției dispusă prin decizia atacată, recursul vizând o soluție de desființare a sentinței și trimitere spre rejudecare în primă instanță a cauzei penale, iar nu o decizie prin care a fost soluționată pe fond cauza penală (ipoteză în care instanța de recurs, la rândul său, ar fi avut posibilitatea soluționării pe fond a cauzei penale, respectiv soluționarea pe fond a recursului inculpatului).

Ultimul act ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul la instanța de apel este încheierea din 11 iunie 2013. Cu referire la starea de arest, pe de o parte, în raport cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60 b C. proc.

pen. Conform art. l60 b C. proc. pen., două sunt soluțiile pe care instanța le poate dispune: a) dacă se constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului [(art. l60 b alin. (2) C. proc. pen.)]; b) dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive [(art. 160 alin. (3) C. proc. pen.

)]. Înalta Curte constată că, până la acest moment, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate, printre acestea fiind existența unor probe sau indicii temeinice care dovedesc în mod rezonabil că acesta ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, pe care, de altfel, a recunoscut-o solicitând .aplicarea procedurii simplificate prin „pledare a vinovăției”, și pentru care s-a aplicat de către instanța de fond o. pedeapsă cu închisoarea executabilă în regim de detenție, activitatea judiciară desfășurată în cursul judecății în primă instanță și, respectiv, în cursul judecății în apel, nerelevând aspecte contrare.

În sfârșit, se apreciază că sunt respectate și dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., inculpatul fiind deținut legal „pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent” nefiind depășit termenul rezonabil al duratei arestării în sensul C.E.D.O. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 124 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia atacată și dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel lași pentru rejudecarea apelurilor. Menține starea de arest a inculpatului C.M. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va plăti fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2013.