ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3506/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3506/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele: Prin sentința penală nr. 75 din data de 10 mai 2013 pronunțată de

Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 1442/87/2013 a fost condamnată inculpata D.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare, fiindu-i totodată aplicată

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, dispunându-se

suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8

ani. A fost, de asemenea, interzisă inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie,

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Prin aceeași sentință

s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și la pedeapsa

de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 14

1

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

S-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară. A fost de asemenea

interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a inculpatului

de la 5 martie 2013 la zi și s-a menținut starea de arest.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul M.I., s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., fiindu-i totodată aplicată pedeapsa

complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., timp

de 4 ani după executarea pedepsei principale. A fost de asemenea interzisă inculpatului,

cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a inculpatului

de la 13 februarie 2013 la zi și s-a menținut starea de arest.

Pe latură civilă,

s-a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile B.I. și B.F.M. și a fost

obligat inculpatul M.I. să plătească acestora câte 50.000 RON drept daune morale.

În baza art. 19

din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. b) și e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul

M.I. suma de 27.400 RON dobândită prin traficarea părților civile, precum și telefonul

mobil marca „X".

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1.000 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în luna februarie 2012, inculpatul

M.I. a cunoscut în municipiul R.V., județul Teleorman, pe partea civilă B.I., căreia

i-a propus să efectueze activități de menaj în apartamentul său, situat în aceeași

localitate, str. S.I., județul Teleorman, plata fiind în valoare de 30-50 RON, săptămânal.

Partea civilă

B.I. a acceptat propunerea inculpatului și până în luna septembrie 2012 a efectuat

săptămânal menajul în apartamentul inculpatului M.I., fără a locui la acesta.

În luna septembrie

2012, inculpatul M.I. a solicitat părții civile B.I. să locuiască în apartamentul

lui și să practice prostituția în favoarea lui.

Pentru a determina

pe partea civilă B.I. să accepte solicitarea sa, inculpatul M.I. a amenințat-o cu

exercitarea de agresiuni fizice asupra sa, de către unele persoane de etnie rromă

din municipiul R.V., cunoștințe ale inculpatului M.I. și cu faptul că va divulga

mamei sale, faptul că întreține relații cu un tânăr mai mare decât ea, în vârstă

de 17 ani.

În vara anului

2012, partea civilă B.F.M. s-a cunoscut cu partea civilă B.I. în municipiul R.V.,

pe care a invitat-o în apartamentul inculpatului M.I. Acolo, inculpatul M.I., prin

înșelăciune, promițându-i protecție și jumătate din banii câștigați, a determinat

pe partea civilă B.F.M. să practice prostituția în apartamentul lui și pentru el.

Din probele administrate

în cauză, a rezultat că partea civilă B.F.M. a practicat prostituția în favoarea

inculpatului M.I., în locuința acestuia, în lunile iulie și august 2012, în medie

cu patru bărbați pe zi, fiecare raport sexual fiind plătit cu 50 RON către inculpatul

M.I., partea civilă primind de la inculpat doar țigări și hrană.

În perioada în

care a exploatat sexual pe partea civilă B.F.M., inculpatul M.I. și-a însușit suma

de 12.400 RON.

Față de amenințările

inculpatului M.I., partea civilă B.I. a acceptat să practice prostituția la locuința

acestuia, în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, fiind găzduită în cea mai

mare parte a timpului la locuința acestuia, precum și primită în locuința respectivă

în același scop, al exploatării sexuale.

Activitățile desfășurate

de inculpatul M.I., au constat și în recrutarea de bărbați, prin apelarea telefonică

a acestora, ca virtuali beneficiari de servicii sexuale, recrutarea acestora pe

stradă sau în diferite locuri sau localuri publice și apelarea la persoanele beneficiare

de servicii sexuale contra cost, pentru a proceda, la rândul lor, la recrutarea

de alte persoane care să beneficieze de serviciile sexuale ale minorelor, contra

cost, în favoarea inculpatului M.I.

În același sens,

inculpatul M.I. a reușit să își apropie persoane care să recruteze bărbați în vederea

întreținerii de relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., fiind cazul inculpaților

M.A.I. și D.I., care prin activitățile lor desfășurate în perioada octombrie 2012-12

februarie 2013, au înlesnit practicarea prostituției de către partea civilă B.I.

și au favorizat tragerea de foloase de către inculpatul M.I., dar și de către co-inculpați

de pe urma practicării prostituției de partea civilă B.I.

Din actele de

urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat că partea civilă B.I., în perioada

octombrie 2012-12 februarie 2013, a întreținut relații sexuale contra cost, în favoarea

inculpatului M.I., în medie cu câte 15 bărbați pe săptămână, la un preț mediu de

50 RON pentru o relație sexuală, rezultând că în urma exploatării sexuale a părții

civile B.I., inculpatul M.I. și-a însușit valoarea de 15.000 RON.

În privința inculpaților

M.A.I. și D.I., s-a stabilit că aceștia, telefonic și prin relații directe cu diferiți

bărbați, în principal din comuna P., județul Teleorman, în cazul inculpatului M.A.I.

și în principal din municipiul R.V., în cazul inculpatei D.I., au recrutat bărbați

care au întreținut relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., la locuința

inculpatului M.I.

După recrutarea

bărbaților respectivi de către inculpatul M.A.I.

;

aceștia erau transportați

și conduși prin grija aceluiași inculpat, la locuința inculpatului M.I., garanțiile

date de către inculpatul M.A.I. fiind de natură a determina acceptarea lor de către

inculpatul M.I., ca beneficiari ai serviciilor sexuale prestate de către partea

civilă B.I.

După recrutarea

bărbaților de către inculpata D.I., aceasta fie solicita inculpatului M.I. sau părții

civile B.I. să se prezinte la locuința ei în vederea întreținerii de relații sexuale

contra cost, ceea ce se și întâmpla, fie trimitea sau conducea bărbații respectivi

la locuința inculpatului M.I., în vederea întreținerii de relații sexuale contra

cost cu partea civilă B.I., după ce în prealabil le aducea la cunoștință acest lucru,

telefonic.

Prima instanță

a apreciat ca fiind relevante convorbirile telefonice interceptate și redate în

scris.

La urmărirea penală,

inculpatul M.I. a recunoscut învinuirile, susținând însă că doar a favorizat partea

civilă B.I. să întrețină relații sexuale contra cost, în locuința lui.

Inculpatul a recunoscut

totodată, că în vara anului 2012, în apartamentul său, a locuit partea civilă B.F.M.

însă aceasta nu a practicat prostituția în apartamentul său.

Cu privire la

inculpata D.I., inculpatul M.I. a arătat că din luna octombrie 2012 și până la data

efectuării percheziției domiciliare, a recrutat bărbați pe care îi trimitea să întrețină

relații sexuale contra cost la locuința lui, cu partea civilă B.I. și au fost situații

când partea civilă B.I. se ducea, la solicitarea inculpatei D.I., la locuința acesteia

și practica prostituția acolo.

Cu privire la

inculpatul M.A.I., inculpatul M.I. a declarat că acesta a venit la apartamentul

său de foarte multe ori, cu bărbați recrutați de el și care să întrețină relații

sexuale contra cost cu partea civilă B.I.

Acesta a recunoscut

că și-a însușit sume de bani provenite din practicarea prostituției de către partea

civilă B.I.

Inculpatul M.A.I.

a declarat la urmărirea penală că în luna septembrie 2012, inculpata D.I. i-a adus

la cunoștință despre faptul că partea civilă B.I. întreține relații sexuale contra

cost și după ce l-a invitat la locuința ei, acesta s-a deplasat împreună cu martorul

O.A.R. la locuința inculpatei D.I. Când au ajuns la locuința inculpatei, acolo se

mai aflau inculpatul M.I. și partea civilă B.I., iar martorul O.A.R. a întreținut

relații sexuale cu partea civilă B.I., plătind suma de 30 RON către inculpata D.I.

și pe care a predat-o inculpatului M.I.

Inculpatul a recunoscut

faptul că a recrutat tineri din comuna P., pe care i-a transportat la locuința inculpatului

M.I., iar aceștia au întreținut relații sexuale contra cost cu minora B.I., precum

și faptul că el a întreținut o dată, relații sexuale cu partea civilă B.I. și a

plătit către inculpatul M.I.

Acesta a mai precizat

că sunt reale cele declarate de către partea civilă B.I., în sensul că din luna

octombrie 2012 și până în luna februarie 2013, a recrutat și condus la locuința

inculpatului M.I., în jur de 15 bărbați, unii o dată, alții de mai multe ori, pentru

a întreține relații sexuale contra cost cu aceasta, în folosul inculpatului M.I.,

precum și că el nu a primit din sumele de bani plătite de bărbații care au fost

recrutați de acesta și au întreținut relații sexuale contra cost cu partea civilă

B.I., însă a consumat împreună cu inculpatul M.I., cu partea civilă B.I. și cu beneficiarii

serviciilor sexuale, băuturi, alimente și țigări aduse de către beneficiarii serviciilor

sexuale.

Inculpata D.I.

a declarat și ea la urmărirea penală că a recrutat bărbați care să întrețină relații

sexuale contra cost cu partea civilă B.I., atâta la locuința inculpatului M.I. și

de câteva ori și la locuința sa, arătând că sumele provenite din exploatarea sexuală

a părții civile erau însușite de către inculpatul M.I., iar ea a beneficiat doar

de o parte din bunurile aduse de către beneficiarii serviciilor sexuale, adică țigări

și băuturi.

În fața instanței

de fond, toți cei trei inculpați au recunoscut faptele, solicitând judecarea pe

baza probatoriului de la urmărirea penală. Inculpatul M.I. a fost de acord și cu

obligarea sa la plata despăgubirilor solicitate de părțile civile, respectiv câte

50.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

În drept, prima

instanță a reținut că faptele inculpatului M.I., care în luna iulie 2012, a recrutat

prin înșelăciune, profitând de capacitatea redusă de a se apăra ori de a-și exprima

voința, a victimei B.F.M. și a găzduit-o pe aceasta, în lunile iulie și august 2012,

în scopul exploatării sexuale a acesteia și a exploatat-o sexual în aceeași perioadă,

obținând în acest mod valoarea de 12.400 RON, precum și cele de a recruta prin violență,

în luna septembrie 2012, găzdui și primi victima minoră B.I., în scopul exploatării

sexuale precum și exploatarea sexuală a acesteia, în perioada octombrie 2012-12

februarie 2013, obținând în urma exploatării sexuale valoarea de 15.000 RON, constituie

infracțiunea de trafic de minori în formă continuată prevăzută de art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită

cu închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

La stabilirea

încadrării juridice a faptei, instanța de fond a avut în vedere decizia nr. XVI/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată în recurs în

interesul legii, potrivit căreia distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism

prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit

al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de

legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor

prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de

voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută

de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială

și de asigurare licită a mijloacelor de existență. Prin urmare, în cazul în care

o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea

prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane

majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1)

C. pen. Pe de altă parte, în situația unor acte de recrutare, transportare, transferare,

cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori

înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând

de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea,

acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului

persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei

persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, respectiv art. 13 din Legea

nr. 678/2001 dacă victimele sunt minori.

Avându-se în vedere

situația de fapt reținută în cauză, din care a rezultat că actele de primire și

găzduire, în scopul exploatării sexuale a victimelor, au fost realizate de inculpatul

M.I. profitând de starea de minoritate a victimelor, condițiile precare de existență

ale acestora, lipsa supravegherii părintești, naivitatea specifică vârstei de 14-15

ani, care i-au permis inculpatului recrutarea prin constrângere în scopul exploatării

sexuale a minorelor. Astfel, ori de câte ori sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de minori, se dă eficiență principiului potrivit căruia

specialul primează generalului, fapta încadrându-se în prevederile art. 13 din Legea

nr. 678/2001 și nu în prevederile art. 329 C. pen.

S-a reținut că

faptele inculpatului M.A.I., care în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013,

a înlesnit practicarea prostituției de către victima minoră B.I. și tragerea de

foloase de către el și inculpatul M.I., de pe urma practicării prostituției de către

aceasta, prin aceea că a recrutat bărbați care au întreținut relații sexuale contra

cost cu victima, a transportat beneficiarii serviciilor sexuale la locațiile unde

au fost întreținute relațiile sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la

18 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași

inculpat care, la sfârșitul anului 2012, a întreținut relații sexuale contra cost

cu minora B.I., deși cunoștea că aceasta era victimă a traficului de minori și exploatată

sexual de către inculpatul M.I., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 14

1

din Legea nr. 678/2001 și pedepsită cu închisoare

de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Faptele inculpatei

D.I., care în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, a înlesnit practicarea

prostituției de către victima minoră B.I. și tragerea de foloase de către ea și

inculpatul M.I., prin aceea că a recrutat bărbați care au întreținut relații sexuale

contra cost cu victima și a pus la dispoziție locuința sa, în vederea practicării

relațiilor sexuale contra cost, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la

18 ani și interzicerea unor drepturi.

În sarcina inculpaților

M.A.I. și D.I., a fost reținută infracțiunea de proxenetism și nu infracțiunea de

trafic de minori sau complicitate la această infracțiune, deoarece activitățile

infracționale ale acestora au vizat strict exploatarea sexuală a victimei B.I. și

practicarea prostituției de către aceasta și nu activitățile specifice infracțiunii

prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, adică recrutarea, transportarea, transferarea,

găzduirea sau primirea victimei, în scopul exploatării.

La individualizarea

pedepselor, potrivit art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere limitele

pedepsei prevăzute de textele de lege incriminatoare, dispozițiile referitoare la

reducerea acestora cu o treime potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., dar și circumstanțele comiterii faptelor, contribuția fiecărui autor, precum

și împrejurări vizând persoana fiecărui inculpat.

Astfel, inculpata

D.I. nu are antecedente penale, este necăsătorită, are în îngrijire un copil minor,

este fără ocupație, a avut o contribuție mai redusă decât ceilalți coinculpați la

săvârșirea faptelor, așa încât s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art.

52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, în

cuantum orientat deasupra minimului rezultat conform aplicării art. 320

1

C. proc. pen. și cu suspendarea executării sub supraveghere, în condițiile art.

86

1

-86

4

C. pen.

S-a reținut că

și inculpatul M.A.I. este fără antecedente penale, dar acesta a avut o contribuție

însemnată la săvârșirea faptelor, recrutând un număr de aproximativ 15 bărbați pe

care i-a transportat la locuința inculpatului M.I., aceștia întreținând relații

sexuale contra cost cu minora B.I. În sarcina acestuia s-a reținut o a doua infracțiune,

în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., prin faptul că a întreținut relații

sexuale cu partea civilă B.I., deși îi cunoștea vârsta și știa că era exploatată

de inculpatul M.I.

S-a apreciat că,

în privința acestui inculpat, se impune condamnarea la pedepse cu închisoarea situate

peste minimul rezultat, conform aplicării art. 320

1

C. proc. pen. pentru

fiecare infracțiune, pedeapsa rezultantă stabilită conform art. 33 lit. a) C.

pen., art. 34 lit. b) C. pen., de 5 ani închisoare fiind executată în regim de detenție.

S-a aplicat pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., precum și pedeapsa complementară

a interzicerii acelorași drepturi timp de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a reținut că

inculpatul M.I. are antecedente penale, fiind condamnat la pedepse pentru care termenul

de reabilitare este împlinit, motiv pentru care acesta nu are calitatea de recidivist.

Potrivit fișei sale de cazier judiciar, cea mai mare pedeapsă a fost condamnarea

la 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-175

lit. a) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 233 din 15 decembrie 1971, în

Dosarul nr. 3072/1971, al Tribunalului județean Constanța, definitivă prin decizia

penală nr. 1363 din 3 aprilie 1972, a Tribunalului Suprem al Republicii Socialiste

România.

Față de această

condamnare, s-a făcut aplicarea prevederilor Decretului nr. 11/1988, privind amnistierea

unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, potrivit cărora art. 2 se reduc cu ½,

pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani, aplicate de instanța de judecată, astfel

că pedeapsa de executat a inculpatului M.I., s-a redus la 12,5 ani.

S-a reținut că

acesta a avut contribuția majoră la săvârșirea faptelor, recrutând ambele minore,

viciindu-le consimțământul, profitând de capacitatea lor redusă de a se apăra ori

de a-și exprima voința, găzduindu-le în locuința, sa, însușindu-și sumele de bani

rezultate din traficarea minorelor, astfel încât, în raport de criteriile prevăzute

la art. 72 C. pen. și de recunoașterea vinovăției cu consecința aplicării art. 320

1

alin. (7) C. pen., dar și avându-se în vedere vârsta înaintată, s-a apreciat că

se impune o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea deasupra minimului, respectiv

7 ani închisoare cu executare și 4 ani pedeapsă complementară, cu interzicerea corespunzătoare

a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile

art. 71 C. pen. și respectiv art. 65 C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, părțile civile B.I. și B.F.M. au solicitat câte 50.000 RON daune morale

de la inculpatul M.I., sume pe care acesta, chiar prin declarația dată în instanță,

a fost de acord să le achite, astfel încât, în baza art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen., s-a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor sus-menționate.

Instanța de fond a avut în vedere traumele suferite de părțile vătămate la vârste

fragede, ca urmare a traficării lor de către inculpați și care le vor afecta pe

viitor întreaga existență.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel inculpații M.I. și M.A.I., criticând hotărârea instanței

de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, inculpatul M.A.I. solicitând

și reindividualizarea modalității de executare, în sensul suspendării sub supraveghere

a executării pedepsei.

Prin decizia,

penală nr. 191 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

S-a dedus din

pedepsele aplicate durata prevenției, pentru inculpatul M.I. de la data de 13

februarie 2013 la zi și pentru inculpatul M.A.I. de la data de 5 martie 2013 la

zi, menținându-se măsura arestării preventive luată față de inculpați.

A fost obligat

apelantul M.I. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

300 RON onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerul Justiției,

iar apelantul M.A.I. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în mod temeinic, instanța de

fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă

că inculpații au săvârșit faptele descrise în actul de sesizare, declarațiile acestora

de recunoaștere coroborându-se cu declarațiile părților vătămate B.I. și B.F.M.,

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și declarațiile

martorilor.

De asemenea, s-a

reținut că prima instanță a constatat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile

pentru aplicarea procedurii speciale prevăzute de art. 320

1

C. proc.

pen.

În ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților M.A.I. și D.I.,

instanța de apel a constatat că prin acțiunile acestora, de racolare de persoane

de sex bărbătesc în vederea întreținerii de relații sexuale contracost cu victimele

traficului de minori B.I. și B.F.M., cei doi inculpați au comis acte de complicitate

la infracțiunea de trafic de minori săvârșită de M.I., ajutându-l pe acesta în exploatarea

sexuală a celor două victime. În raport de dispozițiile prevăzute de art. 372 și

373 C. proc. pen. privind neagravarea situației în propriul apel și limitele efectului

extensiv al apelului, precum și faptul că, în raport de minimul special de 5 ani

închisoare prevăzut de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., mai mic decât cel de 7

ani prevăzut de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 329

alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. nu este posibilă în apelul inculpaților.

S-a apreciat că

pedepsele aplicate apelanților inculpați pentru infracțiunile reținute au fost legal

și temeinic stabilite, în vederea realizării funcției represive și de prevenție

generală și specială ale pedepsei, pentru ca inculpații să înțeleagă și să resimtă

direct consecințele activității infracționale și să fie determinați ca pe viitor

să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

De asemenea, s-a

mai apreciat că nu se impune reducerea pedepselor aplicate de prima instanță, în

raport de forma continuată a infracțiunilor săvârșite, de gradul de pericol social

concret extrem de ridicat al acestora, ce rezultă din modul în care au fost recrutate

victimele, vârsta fragedă a celor două victime, perioada semnificativă în care acestea

au fost exploatate sexual, modalitatea intensivă în care acestea au fost exploatate,

în cauză neputând fi reținută nicio împrejurare care să fie de natură a fi reținută

ca și circumstanță atenuantă.

Împotriva deciziei

penale menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.I. și M.A.I.

Recurentului inculpat

M.I. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri, susținând că instanțele nu au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 72 și 74 C. pen., având în vedere că se impunea reținerea de circumstanțe atenuante

și stabilirea unei pedepse sub minimul special, raportat la circumstanțele sale

personale.

Recurentului inculpat

M.A.I. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri,

întrucât cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată este nelegal, raportat la prevederile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. reținute în cauză.

La termenul de

judecată din 12 noiembrie 2013 inculpatul M.I., prin apărătorul desemnat din oficiu,

a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale vizând neconstituționalitatea

dispozițiilor art. II din Legea nr. 2/2013, susținând că prin art. II din Legea

nr. 2/2013 și art. I pct. 15 din Legea nr. 2/2013, s-a abrogat forma art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în vigoare la data săvârșirii faptelor, astfel că nu mai

are posibilitatea să solicite reindividualizarea pedepsei, încălcându-se art. 15,

art. 78 și art. 148 din Constituție raportat la art. 6 și 7 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

I. Analizând cererea

de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurentul inculpat M.I.,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea

cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă, așadar,

că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind

atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe în

vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție

relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității

și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită instanța în fața căreia

s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Totodată dispozițiile

alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de

admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului

de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța, din oficiu) și

nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași

reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la

modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din

Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată,

art. 29 alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția

invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul

indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.

Instanța de judecată

în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența

examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției,

în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice

fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte

cerințe legale.

În prezenta cauză,

excepția de neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. II din Legea

nr. 2/2013, cu referire la modificările dispozițiilor art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., vizează un text de lege care este în vigoare și nu s-a constatat

anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că acesta este neconstituțional,

însă nu este îndeplinită ultima condiție, aceea că dispoziția din lege a cărei neconstituționalitate

este criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Textul de lege

invocat ca fiind neconstituțional, respectiv art. II din Legea nr. 2/2013, „dispozițiile

privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., în forma anterioară intrării

în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de

judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului”,

nu are, în opinia Înaltei Curți, legătură cu obiectul cauzei, întrucât acesta cuprinde

dispoziții tranzitorii, prin excepția de neconstituționalitate invocată tinzându-se,

practic, la modificarea legii și dorindu-se transformarea în legislator pozitiv

a Curții Constituționale.

În motivarea scrisă

a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se arată că se solicită admiterea

excepției de neconstituționalitate întrucât dispozițiile legale criticate lasă fără

eficiență calea de atac a recursului în cazul faptelor penale săvârșite anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, aspect care nu poate fi analizat de Curtea

Constituțională, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității

actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa dispozițiile

legale supuse controlului de constituționalitate.

Controlul de constituționalitate

realizat de Curtea Constituțională vizează doar concordanța între un text de lege

și dispozițiile Constituției, iar finalitatea invocării excepției de neconstituționalitate

nu poate fi decât aceea de a împiedica pronunțarea unei soluții ce s-ar întemeia

pe o dispoziție legală neconstituțională și nu de a supune controlului de constituționalitate

a posteriori orice dispoziție legală neconvenabilă unei părți. Astfel, dreptul subiectiv

de a invoca o excepție de neconstituționalitate nu are un caracter absolut, ci trebuie

exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună-credință), cu

respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica

aplicarea unei instituții ori a unei norme legale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de inculpatului M.I.

II. Examinând

recursurile declarate de inculpați, prin prisma criticilor invocate, dar și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursurile sunt nefondate, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice,

pentru următoarele considerente:

În primul rând,

se constată că, în raport de data pronunțării deciziei atacate, sunt aplicabile

dispozițiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 2/2013.

Inculpații au

motivat recursurile în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen., motivele de recurs ailându-se la dosarul de recurs.

privește recursul inculpatului M.I., Înalta Curte constată că, invocându-se cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile

pronunțate în cauză au fost criticate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei

inculpatului, solicitându-se stabilirea unei pedepse sub minimul special, prin reținerea

de circumstanțe atenuante.

Înalta Curte nu

poate examina această critică în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece

individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., aceste dispoziții fiind incidente în situația în care „hotărârea

este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.”

Or, individualizarea

pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare

și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond

sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Ca urmare a modificărilor

aduse prin Legea nr. 2/2013 dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., prin abrogarea tezei I a acestui caz de casare, în vigoare anterior,

Înalta Curte nu mai are posibilitatea de a examina această critică și de a proceda

la reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul.

privește critica invocată în recurs de inculpatul M.A.I., în sensul că pedeapsa

aplicată nu este stabilită în limitele legale, în raport cu dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. reținute în cauză, Înalta Curte constată că aceasta se circumscrie

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., însă nu

este fondată.

Inculpatul M.A.I.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 329 alin.

(1) și (3) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 5 la 18 ani) și de art. 14

1

din Legea nr. 678/2001 (pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă).

Ca urmare a reținerii

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a avut

în vedere aceste limite de pedeapsă reduse cu o treime, care se situează între 3

ani și 4 luni închisoare și 12 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., și între 4 luni și 2 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 14

1

din Legea nr. 678/2001, pedepsele stabilite de

instanța de fond fiind de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

329 alin. (1) și (3) C. pen. și de 1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 14

1

din Legea nr. 678/2001.

După contopirea

celor două pedepse, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea,

de 5 ani închisoare, care, așa cum s-a menționat, a fost stabilită cu respectarea

dispozițiilor legale, în limitele de 3 ani și 4 luni închisoare și 12 ani închisoare,

rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției

de către inculpat.

Față de cele reținute,

constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare care ar putea fi

avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapse durata reținerii și arestării preventive

a inculpaților.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor ii obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca

inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul M.I. de sesizare a Curții Constituționale

cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea

nr. 2/2013, cu referire la modificările dispozițiilor art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Cu recurs în termen

de 48 de ore de la pronunțare.

II. Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I. și M.A.I. împotriva deciziei

penale nr. 191 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului M.I., durata reținerii și arestării preventive de la 13 februarie

2013 la 12 noiembrie 2013.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului M.A.I., durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie

2013 la 12 noiembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat M.I. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat M.A.I. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.