ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3506/2013

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 75 din data de 10 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 1442/87/2013 a fost condamnată inculpata D.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare, fiindu-i totodată aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

A fost, de asemenea, interzisă inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 14 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. S-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară. A fost de asemenea interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 5 martie 2013 la zi și s-a menținut starea de arest. În ceea ce-l privește pe inculpatul M.I., s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., fiindu-i totodată aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., timp de 4 ani după executarea pedepsei principale. A fost de asemenea interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 13 februarie 2013 la zi și s-a menținut starea de arest. Pe latură civilă, s-a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile B.I. și B.F.M. și a fost obligat inculpatul M.I. să plătească acestora câte 50.000 RON drept daune morale. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. b) și e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul M.I.

suma de 27.400 RON dobândită prin traficarea părților civile, precum și telefonul mobil marca „X". În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în luna februarie 2012, inculpatul M.I. a cunoscut în municipiul R.V., județul Teleorman, pe partea civilă B.I., căreia i-a propus să efectueze activități de menaj în apartamentul său, situat în aceeași localitate, str. S.I., județul Teleorman, plata fiind în valoare de 30-50 RON, săptămânal. Partea civilă B.I. a acceptat propunerea inculpatului și până în luna septembrie 2012 a efectuat săptămânal menajul în apartamentul inculpatului M.I., fără a locui la acesta.

În luna septembrie 2012, inculpatul M.I. a solicitat părții civile B.I. să locuiască în apartamentul lui și să practice prostituția în favoarea lui. Pentru a determina pe partea civilă B.I. să accepte solicitarea sa, inculpatul M.I. a amenințat-o cu exercitarea de agresiuni fizice asupra sa, de către unele persoane de etnie rromă din municipiul R.V., cunoștințe ale inculpatului M.I. și cu faptul că va divulga mamei sale, faptul că întreține relații cu un tânăr mai mare decât ea, în vârstă de 17 ani. În vara anului 2012, partea civilă B.F.M. s-a cunoscut cu partea civilă B.I. în municipiul R.V., pe care a invitat-o în apartamentul inculpatului M.I. Acolo, inculpatul M.I., prin înșelăciune, promițându-i protecție și jumătate din banii câștigați, a determinat pe partea civilă B.F.M.

să practice prostituția în apartamentul lui și pentru el. Din probele administrate în cauză, a rezultat că partea civilă B.F.M. a practicat prostituția în favoarea inculpatului M.I., în locuința acestuia, în lunile iulie și august 2012, în medie cu patru bărbați pe zi, fiecare raport sexual fiind plătit cu 50 RON către inculpatul M.I., partea civilă primind de la inculpat doar țigări și hrană. În perioada în care a exploatat sexual pe partea civilă B.F.M., inculpatul M.I. și-a însușit suma de 12.400 RON. Față de amenințările inculpatului M.I., partea civilă B.I. a acceptat să practice prostituția la locuința acestuia, în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, fiind găzduită în cea mai mare parte a timpului la locuința acestuia, precum și primită în locuința respectivă în același scop, al exploatării sexuale.

Activitățile desfășurate de inculpatul M.I., au constat și în recrutarea de bărbați, prin apelarea telefonică a acestora, ca virtuali beneficiari de servicii sexuale, recrutarea acestora pe stradă sau în diferite locuri sau localuri publice și apelarea la persoanele beneficiare de servicii sexuale contra cost, pentru a proceda, la rândul lor, la recrutarea de alte persoane care să beneficieze de serviciile sexuale ale minorelor, contra cost, în favoarea inculpatului M.I. În același sens, inculpatul M.I. a reușit să își apropie persoane care să recruteze bărbați în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., fiind cazul inculpaților M.A.I. și D.I., care prin activitățile lor desfășurate în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, au înlesnit practicarea prostituției de către partea civilă B.I.

și au favorizat tragerea de foloase de către inculpatul M.I., dar și de către co-inculpați de pe urma practicării prostituției de partea civilă B.I. Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat că partea civilă B.I., în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, a întreținut relații sexuale contra cost, în favoarea inculpatului M.I., în medie cu câte 15 bărbați pe săptămână, la un preț mediu de 50 RON pentru o relație sexuală, rezultând că în urma exploatării sexuale a părții civile B.I., inculpatul M.I. și-a însușit valoarea de 15.000 RON. În privința inculpaților M.A.I. și D.I., s-a stabilit că aceștia, telefonic și prin relații directe cu diferiți bărbați, în principal din comuna P., județul Teleorman, în cazul inculpatului M.A.I.

și în principal din municipiul R.V., în cazul inculpatei D.I., au recrutat bărbați care au întreținut relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., la locuința inculpatului M.I. După recrutarea bărbaților respectivi de către inculpatul M.A.I. ; aceștia erau transportați și conduși prin grija aceluiași inculpat, la locuința inculpatului M.I., garanțiile date de către inculpatul M.A.I. fiind de natură a determina acceptarea lor de către inculpatul M.I., ca beneficiari ai serviciilor sexuale prestate de către partea civilă B.I. După recrutarea bărbaților de către inculpata D.I., aceasta fie solicita inculpatului M.I. sau părții civile B.I.

să se prezinte la locuința ei în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost, ceea ce se și întâmpla, fie trimitea sau conducea bărbații respectivi la locuința inculpatului M.I., în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., după ce în prealabil le aducea la cunoștință acest lucru, telefonic. Prima instanță a apreciat ca fiind relevante convorbirile telefonice interceptate și redate în scris. La urmărirea penală, inculpatul M.I. a recunoscut învinuirile, susținând însă că doar a favorizat partea civilă B.I. să întrețină relații sexuale contra cost, în locuința lui. Inculpatul a recunoscut totodată, că în vara anului 2012, în apartamentul său, a locuit partea civilă B.F.M.

însă aceasta nu a practicat prostituția în apartamentul său. Cu privire la inculpata D.I., inculpatul M.I. a arătat că din luna octombrie 2012 și până la data efectuării percheziției domiciliare, a recrutat bărbați pe care îi trimitea să întrețină relații sexuale contra cost la locuința lui, cu partea civilă B.I. și au fost situații când partea civilă B.I. se ducea, la solicitarea inculpatei D.I., la locuința acesteia și practica prostituția acolo. Cu privire la inculpatul M.A.I., inculpatul M.I. a declarat că acesta a venit la apartamentul său de foarte multe ori, cu bărbați recrutați de el și care să întrețină relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I. Acesta a recunoscut că și-a însușit sume de bani provenite din practicarea prostituției de către partea civilă B.I.

Inculpatul M.A.I. a declarat la urmărirea penală că în luna septembrie 2012, inculpata D.I. i-a adus la cunoștință despre faptul că partea civilă B.I. întreține relații sexuale contra cost și după ce l-a invitat la locuința ei, acesta s-a deplasat împreună cu martorul O.A.R. la locuința inculpatei D.I. Când au ajuns la locuința inculpatei, acolo se mai aflau inculpatul M.I. și partea civilă B.I., iar martorul O.A.R. a întreținut relații sexuale cu partea civilă B.I., plătind suma de 30 RON către inculpata D.I. și pe care a predat-o inculpatului M.I. Inculpatul a recunoscut faptul că a recrutat tineri din comuna P., pe care i-a transportat la locuința inculpatului M.I., iar aceștia au întreținut relații sexuale contra cost cu minora B.I., precum și faptul că el a întreținut o dată, relații sexuale cu partea civilă B.I.

și a plătit către inculpatul M.I. Acesta a mai precizat că sunt reale cele declarate de către partea civilă B.I., în sensul că din luna octombrie 2012 și până în luna februarie 2013, a recrutat și condus la locuința inculpatului M.I., în jur de 15 bărbați, unii o dată, alții de mai multe ori, pentru a întreține relații sexuale contra cost cu aceasta, în folosul inculpatului M.I., precum și că el nu a primit din sumele de bani plătite de bărbații care au fost recrutați de acesta și au întreținut relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., însă a consumat împreună cu inculpatul M.I., cu partea civilă B.I. și cu beneficiarii serviciilor sexuale, băuturi, alimente și țigări aduse de către beneficiarii serviciilor sexuale.

Inculpata D.I. a declarat și ea la urmărirea penală că a recrutat bărbați care să întrețină relații sexuale contra cost cu partea civilă B.I., atâta la locuința inculpatului M.I. și de câteva ori și la locuința sa, arătând că sumele provenite din exploatarea sexuală a părții civile erau însușite de către inculpatul M.I., iar ea a beneficiat doar de o parte din bunurile aduse de către beneficiarii serviciilor sexuale, adică țigări și băuturi. În fața instanței de fond, toți cei trei inculpați au recunoscut faptele, solicitând judecarea pe baza probatoriului de la urmărirea penală. Inculpatul M.I. a fost de acord și cu obligarea sa la plata despăgubirilor solicitate de părțile civile, respectiv câte 50.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

În drept, prima instanță a reținut că faptele inculpatului M.I., care în luna iulie 2012, a recrutat prin înșelăciune, profitând de capacitatea redusă de a se apăra ori de a-și exprima voința, a victimei B.F.M. și a găzduit-o pe aceasta, în lunile iulie și august 2012, în scopul exploatării sexuale a acesteia și a exploatat-o sexual în aceeași perioadă, obținând în acest mod valoarea de 12.400 RON, precum și cele de a recruta prin violență, în luna septembrie 2012, găzdui și primi victima minoră B.I., în scopul exploatării sexuale precum și exploatarea sexuală a acesteia, în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, obținând în urma exploatării sexuale valoarea de 15.000 RON, constituie infracțiunea de trafic de minori în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și pedepsită cu închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. La stabilirea încadrării juridice a faptei, instanța de fond a avut în vedere decizia nr. XVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Prin urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, în situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 dacă victimele sunt minori.

Avându-se în vedere situația de fapt reținută în cauză, din care a rezultat că actele de primire și găzduire, în scopul exploatării sexuale a victimelor, au fost realizate de inculpatul M.I. profitând de starea de minoritate a victimelor, condițiile precare de existență ale acestora, lipsa supravegherii părintești, naivitatea specifică vârstei de 14-15 ani, care i-au permis inculpatului recrutarea prin constrângere în scopul exploatării sexuale a minorelor. Astfel, ori de câte ori sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, se dă eficiență principiului potrivit căruia specialul primează generalului, fapta încadrându-se în prevederile art. 13 din Legea nr. 678/2001 și nu în prevederile art. 329 C. pen.

S-a reținut că faptele inculpatului M.A.I., care în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, a înlesnit practicarea prostituției de către victima minoră B.I. și tragerea de foloase de către el și inculpatul M.I., de pe urma practicării prostituției de către aceasta, prin aceea că a recrutat bărbați care au întreținut relații sexuale contra cost cu victima, a transportat beneficiarii serviciilor sexuale la locațiile unde au fost întreținute relațiile sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași inculpat care, la sfârșitul anului 2012, a întreținut relații sexuale contra cost cu minora B.I., deși cunoștea că aceasta era victimă a traficului de minori și exploatată sexual de către inculpatul M.I., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 14 1 din Legea nr. 678/2001 și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Faptele inculpatei D.I., care în perioada octombrie 2012-12 februarie 2013, a înlesnit practicarea prostituției de către victima minoră B.I. și tragerea de foloase de către ea și inculpatul M.I., prin aceea că a recrutat bărbați care au întreținut relații sexuale contra cost cu victima și a pus la dispoziție locuința sa, în vederea practicării relațiilor sexuale contra cost, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. În sarcina inculpaților M.A.I. și D.I., a fost reținută infracțiunea de proxenetism și nu infracțiunea de trafic de minori sau complicitate la această infracțiune, deoarece activitățile infracționale ale acestora au vizat strict exploatarea sexuală a victimei B.I. și practicarea prostituției de către aceasta și nu activitățile specifice infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, adică recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea victimei, în scopul exploatării. La individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere limitele pedepsei prevăzute de textele de lege incriminatoare, dispozițiile referitoare la reducerea acestora cu o treime potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., dar și circumstanțele comiterii faptelor, contribuția fiecărui autor, precum și împrejurări vizând persoana fiecărui inculpat. Astfel, inculpata D.I. nu are antecedente penale, este necăsătorită, are în îngrijire un copil minor, este fără ocupație, a avut o contribuție mai redusă decât ceilalți coinculpați la săvârșirea faptelor, așa încât s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, în cuantum orientat deasupra minimului rezultat conform aplicării art. 320 1 C. proc. pen. și cu suspendarea executării sub supraveghere, în condițiile art. 86 1 -86 4 C. pen. S-a reținut că și inculpatul M.A.I. este fără antecedente penale, dar acesta a avut o contribuție însemnată la săvârșirea faptelor, recrutând un număr de aproximativ 15 bărbați pe care i-a transportat la locuința inculpatului M.I., aceștia întreținând relații sexuale contra cost cu minora B.I.

În sarcina acestuia s-a reținut o a doua infracțiune, în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., prin faptul că a întreținut relații sexuale cu partea civilă B.I., deși îi cunoștea vârsta și știa că era exploatată de inculpatul M.I. S-a apreciat că, în privința acestui inculpat, se impune condamnarea la pedepse cu închisoarea situate peste minimul rezultat, conform aplicării art. 320 1 C. proc. pen. pentru fiecare infracțiune, pedeapsa rezultantă stabilită conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., de 5 ani închisoare fiind executată în regim de detenție. S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi timp de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a reținut că inculpatul M.I. are antecedente penale, fiind condamnat la pedepse pentru care termenul de reabilitare este împlinit, motiv pentru care acesta nu are calitatea de recidivist. Potrivit fișei sale de cazier judiciar, cea mai mare pedeapsă a fost condamnarea la 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-175 lit. a) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 233 din 15 decembrie 1971, în Dosarul nr. 3072/1971, al Tribunalului județean Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 1363 din 3 aprilie 1972, a Tribunalului Suprem al Republicii Socialiste România. Față de această condamnare, s-a făcut aplicarea prevederilor Decretului nr. 11/1988, privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, potrivit cărora art. 2 se reduc cu ½, pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani, aplicate de instanța de judecată, astfel că pedeapsa de executat a inculpatului M.I., s-a redus la 12,5 ani.

S-a reținut că acesta a avut contribuția majoră la săvârșirea faptelor, recrutând ambele minore, viciindu-le consimțământul, profitând de capacitatea lor redusă de a se apăra ori de a-și exprima voința, găzduindu-le în locuința, sa, însușindu-și sumele de bani rezultate din traficarea minorelor, astfel încât, în raport de criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. și de recunoașterea vinovăției cu consecința aplicării art. 320 1 alin. (7) C. pen., dar și avându-se în vedere vârsta înaintată, s-a apreciat că se impune o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea deasupra minimului, respectiv 7 ani închisoare cu executare și 4 ani pedeapsă complementară, cu interzicerea corespunzătoare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

și respectiv art. 65 C. pen. Sub aspectul laturii civile, părțile civile B.I. și B.F.M. au solicitat câte 50.000 RON daune morale de la inculpatul M.I., sume pe care acesta, chiar prin declarația dată în instanță, a fost de acord să le achite, astfel încât, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor sus-menționate. Instanța de fond a avut în vedere traumele suferite de părțile vătămate la vârste fragede, ca urmare a traficării lor de către inculpați și care le vor afecta pe viitor întreaga existență. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpații M.I. și M.A.I., criticând hotărârea instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, inculpatul M.A.I.

solicitând și reindividualizarea modalității de executare, în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Prin decizia, penală nr. 191 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. S-a dedus din pedepsele aplicate durata prevenției, pentru inculpatul M.I. de la data de 13 februarie 2013 la zi și pentru inculpatul M.A.I. de la data de 5 martie 2013 la zi, menținându-se măsura arestării preventive luată față de inculpați. A fost obligat apelantul M.I. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 300 RON onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerul Justiției, iar apelantul M.A.I.

la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpații au săvârșit faptele descrise în actul de sesizare, declarațiile acestora de recunoaștere coroborându-se cu declarațiile părților vătămate B.I. și B.F.M., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și declarațiile martorilor. De asemenea, s-a reținut că prima instanță a constatat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii speciale prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților M.A.I.

și D.I., instanța de apel a constatat că prin acțiunile acestora, de racolare de persoane de sex bărbătesc în vederea întreținerii de relații sexuale contracost cu victimele traficului de minori B.I. și B.F.M., cei doi inculpați au comis acte de complicitate la infracțiunea de trafic de minori săvârșită de M.I., ajutându-l pe acesta în exploatarea sexuală a celor două victime. În raport de dispozițiile prevăzute de art. 372 și 373 C. proc. pen. privind neagravarea situației în propriul apel și limitele efectului extensiv al apelului, precum și faptul că, în raport de minimul special de 5 ani închisoare prevăzut de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., mai mic decât cel de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. nu este posibilă în apelul inculpaților. S-a apreciat că pedepsele aplicate apelanților inculpați pentru infracțiunile reținute au fost legal și temeinic stabilite, în vederea realizării funcției represive și de prevenție generală și specială ale pedepsei, pentru ca inculpații să înțeleagă și să resimtă direct consecințele activității infracționale și să fie determinați ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

De asemenea, s-a mai apreciat că nu se impune reducerea pedepselor aplicate de prima instanță, în raport de forma continuată a infracțiunilor săvârșite, de gradul de pericol social concret extrem de ridicat al acestora, ce rezultă din modul în care au fost recrutate victimele, vârsta fragedă a celor două victime, perioada semnificativă în care acestea au fost exploatate sexual, modalitatea intensivă în care acestea au fost exploatate, în cauză neputând fi reținută nicio împrejurare care să fie de natură a fi reținută ca și circumstanță atenuantă. Împotriva deciziei penale menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.I. și M.A.I. Recurentului inculpat M.I. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, susținând că instanțele nu au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 și 74 C. pen., având în vedere că se impunea reținerea de circumstanțe atenuante și stabilirea unei pedepse sub minimul special, raportat la circumstanțele sale personale. Recurentului inculpat M.A.I. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, întrucât cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată este nelegal, raportat la prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. reținute în cauză.

La termenul de judecată din 12 noiembrie 2013 inculpatul M.I., prin apărătorul desemnat din oficiu, a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. II din Legea nr. 2/2013, susținând că prin art. II din Legea nr. 2/2013 și art. I pct. 15 din Legea nr. 2/2013, s-a abrogat forma art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în vigoare la data săvârșirii faptelor, astfel că nu mai are posibilitatea să solicite reindividualizarea pedepsei, încălcându-se art. 15, art. 78 și art. 148 din Constituție raportat la art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

I. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurentul inculpat M.I., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă, așadar, că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Totodată dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța, din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției. Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. II din Legea nr. 2/2013, cu referire la modificările dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., vizează un text de lege care este în vigoare și nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că acesta este neconstituțional, însă nu este îndeplinită ultima condiție, aceea că dispoziția din lege a cărei neconstituționalitate este criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Textul de lege invocat ca fiind neconstituțional, respectiv art. II din Legea nr. 2/2013, „dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc.

pen., în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului”, nu are, în opinia Înaltei Curți, legătură cu obiectul cauzei, întrucât acesta cuprinde dispoziții tranzitorii, prin excepția de neconstituționalitate invocată tinzându-se, practic, la modificarea legii și dorindu-se transformarea în legislator pozitiv a Curții Constituționale.

În motivarea scrisă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se arată că se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate întrucât dispozițiile legale criticate lasă fără eficiență calea de atac a recursului în cazul faptelor penale săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, aspect care nu poate fi analizat de Curtea Constituțională, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate.

Controlul de constituționalitate realizat de Curtea Constituțională vizează doar concordanța între un text de lege și dispozițiile Constituției, iar finalitatea invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi decât aceea de a împiedica pronunțarea unei soluții ce s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională și nu de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală neconvenabilă unei părți. Astfel, dreptul subiectiv de a invoca o excepție de neconstituționalitate nu are un caracter absolut, ci trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună-credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica aplicarea unei instituții ori a unei norme legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatului M.I. II. Examinând recursurile declarate de inculpați, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice, pentru următoarele considerente: În primul rând, se constată că, în raport de data pronunțării deciziei atacate, sunt aplicabile dispozițiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Inculpații au motivat recursurile în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., motivele de recurs ailându-se la dosarul de recurs. 1. În ceea ce privește recursul inculpatului M.I., Înalta Curte constată că, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile pronunțate în cauză au fost criticate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei inculpatului, solicitându-se stabilirea unei pedepse sub minimul special, prin reținerea de circumstanțe atenuante. Înalta Curte nu poate examina această critică în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., aceste dispoziții fiind incidente în situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.” Or, individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală. Ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013 dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., prin abrogarea tezei I a acestui caz de casare, în vigoare anterior, Înalta Curte nu mai are posibilitatea de a examina această critică și de a proceda la reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul.

2. În ceea ce privește critica invocată în recurs de inculpatul M.A.I., în sensul că pedeapsa aplicată nu este stabilită în limitele legale, în raport cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. reținute în cauză, Înalta Curte constată că aceasta se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondată. Inculpatul M.A.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 5 la 18 ani) și de art. 14 1 din Legea nr. 678/2001 (pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă). Ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., instanța de fond a avut în vedere aceste limite de pedeapsă reduse cu o treime, care se situează între 3 ani și 4 luni închisoare și 12 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., și între 4 luni și 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 1 din Legea nr. 678/2001, pedepsele stabilite de instanța de fond fiind de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. și de 1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 1 din Legea nr. 678/2001. După contopirea celor două pedepse, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, care, așa cum s-a menționat, a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele de 3 ani și 4 luni închisoare și 12 ani închisoare, rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpat. Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare care ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapse durata reținerii și arestării preventive a inculpaților. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor ii obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul M.I. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 2/2013, cu referire la modificările dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare. II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I. și M.A.I. împotriva deciziei penale nr. 191 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.I., durata reținerii și arestării preventive de la 13 februarie 2013 la 12 noiembrie 2013. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.A.I., durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2013 la 12 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat M.I.

la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat M.A.I. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.