ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2020

Asupra excepției nulității recursului, invocate din oficiu;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Muncii și Justiției Sociale a solicitat, în contradictoriu cu pârâta societatea A. SRL, să se dispună recuperarea prefinanțării rezultată din Contractul de finanțare x în cuantum de 278.355,20 RON potrivit Deciziei nr. 30495 din data de 29 decembrie 2015 emisă de către Direcția Generală Program Capacitate Umană, cu obligarea pârâtei SC A. SRL la plata dobânzilor fiscale prevăzute de art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) din C. proc. fisc. din 2003, respectiv, după 1 ianuarie 2016 prevăzute de art. 174 alin. (5) din C. proc. fisc. , calculate asupra sumei de 278.355,20 RON, sumă achitată de către minister la data de 27 ianuarie 2017, din bugetul de stat, potrivit extrasului de cont anexat.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4155 din 6 noiembrie 2017, a respins excepția inadmisibilității, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, respectiv ca urmare a tardivității plângerii prealabile, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă prin întâmpinare și calificată astfel de instanță la termenul de judecată din 30 octombrie 2017 și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca tardivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat pe larg situația de fapt expusă în fața primei instanțe, reiterând motivele invocate în acțiunea introductivă, pentru care consideră că acțiunea este întemeiată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1 - 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat motivele invocate în acțiunea introductivă de instanță, alegațiile părții vizând în mare parte elemente de fapt ale cauzei, cu trimitere la etapele parcurse în implementarea proiectului care formează obiectul contractului de finanțare.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 4155 din 6 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL