ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 238/2013

Deliberând asupra

recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 5/CC din 6 martie 2012

pronunțată de Tribunalul Buzău s-a respins cererea prin care condamnatul M.D.

în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 171 din 12 noiembrie 1999 în Dosarul nr. 1072/1999, ca inadmisibilă.

Totodată, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. acesta a fost obligat la plata sumei de 180 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, pe baza actelor și lucrărilor instrumentate în cauză, în esență, s-a

reținut că prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,

înregistrată sub nr. 343/III/6/2011 condamnatul M.D. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 171/1999 a Tribunalului Buzău, arătând că deține probe noi

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv actele și

ștampilele firmei C. s-ar fi adus la domiciliul său de către numitul F.I. care

este autorul infracțiunii de înșelăciune de la magazinul R.L. din București.

Bunurile rezultate ar

fi fost vândute numitului N.I., iar cele două facturi ca și filele CEC au fost

semnate de F.I., deși la rubrica delegat a fost trecut numitul P.D.

În susținerea cererii

de revizuire, acesta a solicitat efectuarea unei expertize tehnico-științifice

privind facturile fiscale și fila CEC menționate.

Prin adresa din 15

iunie 2011 unitatea de parchet a înaintat Tribunalului Buzău, instanța

competentă să se pronunțe asupra admisibilității căii de atac extraordinare

exercitate, cererea de revizuire împreună cu referatul conținând rezultatul

actelor de cercetare efectuate conform art. 399 C. proc. pen. și formulându-se

concluzii privind respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Analizând materialul

dosarului prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 171 din 12

noiembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 1072/1999,

inculpatul M.D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 282 alin. (1)

C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (5) cu referire la alin.

(1), (2), (3) C. pen., toate cele trei infracțiuni cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Această hotărâre a

rămas definitivă prin respingerea apelului și recursului de către instanțele de

control ierarhic judiciar.

S-a constatat, de

asemenea, că atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare

judecătorească, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele

stabilite în sarcină.

Făcându-se trimitere

la conținutul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) și art. 403 alin. (1) C.

proc. pen. privind revizuirea hotărârilor judecătorești atunci când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea

cauzei, s-a considerat că aspectele de fapt invocate de condamnat prin prezenta

cerere de revizuire nu întrunesc condițiile cumulativ cerute de lege, privind

admisibilitatea în principiu a unei astfel de căi extraordinare de atac.

Or, prin cererea sa

de revizuire condamnatul a solicitat în principiu prelungirea probatoriului

administrat de instanța de fond prin efectuarea unei expertize judiciare,

cerere neformulată la cercetarea judecătorească din primul ciclu procesual,

moment la care deși cunoștea aspectele învederate, a ales să nu le aducă la

cunoștința acesteia.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că faptele invocate nu satisfac nici condițiile privind dovedirea

netemeiniciei soluției adoptate, neavând aptitudinea de a determina pronunțarea

unei soluții diametral opuse aceleia inițiale, atâta timp cât motivele invocate

privesc numai unul din actele materiale ce intră în conținutul infracțiunilor

continuate reținute în sarcina acestuia.

În consecință,

avându-se în vedere și decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secțiile unite, dată în interesul legii, s-a concluzionat

că cererea de revizuire, obiect al prezentului dosar este inadmisibilă deoarece

se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal a declarat apel condamnatul M.D., criticând-o ca

fiind nelegală și netemeinică.

S-a susținut, în

esență, că cererea formulată se impunea a fi admisă întrucât motivele de

retractare invocate reprezintă împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. și pot fi primite ca temei pentru rejudecarea cauzei în

care s-a pronunțat o sentință penală în baza căreia a executat o pedeapsă de 10

ani închisoare, aplicată pentru o infracțiune care în realitate a fost

săvârșită de o altă persoană, apelată F.I.

A explicat totodată,

că atitudinea de recunoaștere adoptată la judecata în primul ciclu procesual a

fost determinată de acceptarea exonerării de răspundere penală, în contextul

relațiilor de prietenie iar, deși pedeapsa a fost executată și nu se mai află

sub puterea mandatului emis în baza hotărârii atacate, a înțeles să solicite

revizuirea pentru a determina verificarea compatibilității funcției deținute în

prezent de o rudă apropiată a secundului, ce ar implica atribuții privind

constatarea faptelor de corupție comise de magistrați.

A precizat de

asemenea, că pentru motivele invocate în prezenta cauză a mai formulat și alte

cereri de revizuire, unele se află chiar pe rolul instanțelor judecătorești cu

termene de judecată la 22 septembrie 2012 respectiv 8 octombrie 2012, că deși

deține motive noi în susținerea acestora nu înțelege să le aducă la cunoștința

instanței de control judiciar și nici nu dorește să se amâne soluționarea

apelului în acest sens.

S-a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței atacate iar pe fond admiterea în

principiu a cererii de revizuire promovate în vederea examinării pe fond și

rejudecării cauzei conform dispozițiilor art. 405 și urm. C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 124 din 28 august 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul revizuientului.

Instanța a reținut că

aspectele invocate ca împrejurări noi sau nu au fost susținute și prin alte

cereri de revizuire întemeiate tot pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) C.

proc. pen., celelalte aflându-se pe rolul Curții de Apel Ploiești sau al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cea formulată în Dosarul nr.

1912/114/2011 a rămas definitivă, prin respingerea recursului declarat de

condamnat ca nefondat la data de 11 octombrie 2011.

Împotriva deciziei penale

susmenționate revizuientul M.D. a declarat recurs.

Revizuentul a susținut

că a invocat probe noi, din care rezultă că nu este autorul uneia dintre infracțiunile

de înșelăciune, că a arătat ca semnăturile de pe filele CEC și de pe facturi nu

îi aparțin, că bunurile produse prin săvârșirea faptei de către F.I. au fost vândute

lui N.I., probe și cereri asupra căreia instanțele nu s-au pronunțat.

Examinând hotărârea atacată

în raport de criticile formulate, Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, următoarele:

Din economia dispozițiilor

art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară

de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele

reținute prin hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către

instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu

legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții

rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata

s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați

pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară

de atac, revizuirea, privind exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc.

pen., poate fi exercitată numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același

cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în

sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare

a unor condiții formale de desfășurare a judecații sau a unor raționamente jurisdicționale

pretins eronate, este exclusă în raport de dispozițiile procesuale menționate și

de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia părțile

interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac

numai în condițiile legii.

Din analiza acestui caz

de revizuire rezultă că acesta este întemeiat pe descoperirea de fapte și împrejurări

noi, fiind supus următoarelor condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ:

- faptul sau împrejurarea

invocată să aibă însușirea de a determina pronunțarea unei hotărâri diametral opuse

celei atacate;

- faptele și împrejurările

noi să nu fi fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei;

- faptele și împrejurările

noi să privească netemeinicia hotărârii

- faptele și împrejurările

noi să fie fapte probatorii iar nu mijloace de probă din care să se obțină o prelungire

a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat

cauza.

Or, din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului se constată mai întâi că revizuientul vizează o prelungire

a probațiunii cu referire la aspecte deja verificate de instanțele care au soluționat

cauza penală prin hotărâre definitivă a cărei revizuire se cere.

Apoi, susținerile condamnatului

vizează numai o parte din actele materiale ce au compus activitatea infracțională,

respectiv cele 2 facturi și o filă CEC prezentate la 10 august 1999 pentru mărfurile

achiziționate de la magazinul R.L. din București.

Prin urmare, faptele invocate

de condamnat nu satisfac condițiile referitoare la dovedirea netemeiniciei și aptitudinea

acestora de a determina pronunțarea unei soluții diametral opuse în condițiile în

care motivele invocate privesc numai unul dintre aspectele materiale ale infracțiunilor

reținute în sarcina acestuia.

În consecință, se constată

că în mod întemeiat instanța de apel a respins apelul revizuientului, considerând

că cererea de revizuire este inadmisibilă și, cum hotărârea atacată nu este supusă

niciunuia dintre cazurile de nelegalitate conceptualizate prin art. 385

9

C. proc. pen.,

în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat.

Conform art. 192 C.

proc. pen., recurentul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul M.D. împotriva deciziei penale nr. 124 din 28

august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă recurentul revizuient

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 ianuarie 2013.