ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3796/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 10/CC din 10 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 3132/114/2011, în Camera de Consiliu, de către Tribunalul Buzău - secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul M.D., deținut în Penitenciarul Mărgineni, de revizuire a sentinței penale nr. 171 din 12 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală mai sus indicată, revizuentul M.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și falsificarea de monede, timbre sau de alte valori, fapte prev. și ped.

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și, respectiv, art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu reținerea recidivei prev. de art. 37 lit. b) C. pen. S-a dedus prevenția inculpatului de la 23 august 1999 la zi și s-a menținut starea de arest. Sentința pronunțată nu a fost modificată în căile de atac exercitate de inculpat. S-a stabilit că împotriva acestei sentințe condamnatul a formulat două cereri de revizuire, relevând că există fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat cauza. Condamnatul a susținut că, deși a recunoscut activitatea infracțională în modalitatea reținută în rechizitoriu, în realitate, unul din actele materiale, care vizează mărfurile ridicate la 10 august 1999, nu a fost comis de acesta.

S-a invocat faptul că mărfurile de la SC "R." București au fost ridicate la 10 august 1999 de numitul F.I. și că acestea au fost vândute ulterior către I.I. Condamnatul s-a declarat nemulțumit de faptul că cele două facturi emise de SC R. București și fila CEC nu au fost supuse expertizării și nu s-a făcut recunoaștere din grup pentru a se stabili dacă poate fi recunoscut de reprezentanții părții civile. În cererea de revizuire, condamnatul M.D. a invocat cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcând referire la fila 4 paragraf 6 din sentința penală de condamnare, în care susține că au fost evidențiate aspecte nereale. Constatând că cererea de revizuire formulată de către condamnat constituie o nouă cerere având același obiect și anume revizuirea sentinței penale de condamnare nr. 171 din 12 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău, instanța de fond a respins această cerere ca fiind inadmisibilă.

Sentința a fost atacată cu apel de către revizuentul condamnat M.D., susținându-se că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece actele care au stat la baza condamnării sale au fost false și nu corespund realității și, ca atare, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea cercetărilor, urmând a se avea în vedere și înscrisurile depuse la dosar. Prin decizia penală nr. 60 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată de aceeași instanță, în Camera de Consiliu, la data de 14 mai 2012, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.D., împotriva sentinței penale nr. 10/CC din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Penală, în dosarul nr. 3132/114/2011.

A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova. Curtea de apel, verificând hotărârea atacată, conform art. 378 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului cauzei și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de revizuentul condamnat M.D. este nefondat. S-a reținut că revizuentul a indicat la momentul audierii elemente de detaliu cu privire la actul material analizat, pe care nu l-a contestat în căile de atac, astfel încât o nouă expertiză cu privire la înscrisurile indicate, respectiv cele două facturi și fila CEC nu se impunea în cauză, neconstituind un fapt probatoriu în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc.

pen., aceasta deoarece, în cauză, a fost efectuat un raport de constatare tehnico - științifică din care rezultă că semnăturile de pe trei file CEC aparțin inculpatului și, ca atare, nu se justifică și nu se impune o prelungire a probatoriului în sensul realizării unei recunoașteri din grup a condamnatului de către reprezentanții părții civile. Ca atare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a concluzionat că în cauză motivele invocate de revizuent nu se constituie în fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanță sau care să afecteze temeinica hotărârii atacate. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea orală a recursului, s-a susținut că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la faptul că în cauză au apărut împrejurări noi, care nu au fost avute în vedere de către instanță cu prilejul pronunțării hotărârii de condamnare. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului revizuent condamnat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, arătând că unul dintre actele materiale reținute în sarcina sa, respectiv ridicarea mărfurilor în data de 10 august 1999, nu ar fi fost comis de acesta, ci de F.I., care a și ridicat mărfurile respective și le-a vândut către o altă persoană. A mai susținut recurentul revizuent că legitimația pe care a folosit-o era pe numele de P.R., iar cea folosită de F., era pe numele de P.D. și că în anul 1999 l-a acoperit pe F., fiindu-i prieten, însă nu poate fi condamnat pentru o faptă pe care nu a comis-o, exprimându-și totodată nemulțumirea față de împrejurarea că nu au fost expertizate facturile respective.

Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. Este necesar, așadar, ca invocarea elementelor noi să conducă la o soluție diametral opusă celei dispuse în cauză, respectiv atunci când este atacată o hotărâre de condamnare - cum este cazul de față -, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluția achitării sau încetării procesului penal.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent condamnat urmărește, de fapt, o prelungire a probațiunii, făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Pe de altă parte, se reține că împrejurările despre care a făcut vorbire recurentul revizuent condamnat nu sunt apte să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse, respectiv de achitare, astfel cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate, având în vedere că acestea se referă numai la unul dintre actele materiale reținute în sarcina recurentului revizuent, fiind de remarcat, de asemenea, și împrejurarea că acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești, în căile de atac invocând doar critici privind greșita individualizare a pedepsei aplicate. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.D. împotriva deciziei penale nr. 60 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2012.