ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2013

Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 141 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul M.F., prin apărător. În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) indice 1 și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., la 14 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

s-a stabilit că inculpatul M.F. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 14 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen. s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 264 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin Sentința penală nr. 60 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Oltenița (rezultată prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare pronunțată prin Sentința penală nr. 143/2008) cu pedeapsa pronunțată prin prezenta inculpatul M.F. având de executat 14 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunțate împotriva inculpatului prin prezenta hotărâre prevenția acestuia, respectiv perioada de la 02 mai 2012, orele 18,00 la zi. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul M.F. a unui cuțit sau c/val acestuia în sumă de 10 lei. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu faza de urmărire penală, avocat N.L.

și 200 lei onorariu apărător oficiu faza de judecată, avocat M.R.L. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, evaluând actele și lucrările dosarului, respectiv plângerea numitei M.V., mama părții vătămate M.G.F. și soția inculpatului M.F., declarațiile părții vătămate date atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Călărași în prezența specialistului criminalist imediat după sesizarea telefonică prin serviciul 112, respectiv în dimineața zilei de 02 mai 2012, orele 05,25, planșa foto, Raportul de Constatare medico-legală și Raportul de expertiză ADN, a reținut desfășurarea următoarelor fapte: În seara zilei de 01 mai 2012, în jurul orelor 21,00, oră stabilită pe baza declarațiilor părții vătămate, ale inculpatului și ale martorei M.V., minora M.G.F.

a fost luată, mai mult cu forța, de inculpat, din domiciliu sub pretextul că sărbătorește ziua de 1 Mai și dusă la un bar din com. M. pentru a-i oferi o înghețată. Înainte de plecare inculpatul a luat din casă un cuțit, conform declarațiilor acelorași persoane. Ajunși la bar inculpatul și partea vătămată au mâncat câte o înghețată după care, la inițiativa inculpatului, aceștia au plecat la un alt bar din comună. Deplasarea au făcut-o cu o mașină de ocazie. La acest din urmă bar părțile s-au așezat la mese diferite, inculpatul avându-l comesean și pe martorul B.A. În jurul orelor 3,40 inculpatul împreună cu partea vătămată au plecat pe jos spre domiciliu, deși în timpul șederii la bar îl rugase pe martorul B. să-i ducă acasă cu scuterul, martorul fiind de acord.

Pe drumul spre casă cei doi, inculpatul și partea vătămată, s-au oprit la biserica din sat, la propunerea inculpatului, pentru a se ruga și unde aceștia au întârziat în jur de jumătate de oră. Conform declarației părții vătămate în tot acest timp inculpatul a avut o comportare ciudată și amenințătoare fiind enervat de partea-vătămată care îl ruga să meargă acasă întrucât este târziu și îi este somn și frig. Inculpatul i-a propus apoi părții vătămate să-l însoțească la cimitir la mormântul tatălui său, propunere cu care partea vătămată nu a fost de acord, dar nu s-a putut opune întrucât acesta, în continuare, o amenința. Ajunși în cimitir la mormântul tatălui său inculpatul i-a cerat părții vătămate să se dezbrace spunându-i că vrea să o violeze și apoi s-o omoare.

Inculpatul a scos din buzunar cuțitul pe care îl avea asupra sa și pe care, cu scopul de a o înfricoșa pe partea vătămată, l-a înfipt în crucea de lemn. De teamă partea vătămată s-a dezbrăcat total de la brâu în jos și deși aceasta tremura și plângea a întreținut cu fiica sa un raport sexual oral împotriva voinței minorei. Profitând de faptul că inculpatul se afla în genunchi, iar partea vătămată în picioare, aceasta a reușit să fugă acasă, dezbrăcată, unde a alertat familia, mama și doi frați mai mari, povestindu-le cele întâmplate. La scurt timp a revenit în domiciliu și inculpatul supărat pe partea vătămată și a început să facă amenințări cu moartea la adresa acesteia, fără a explica motivul supărării.

Între timp la domiciliu inculpatului au sosit organele de poliție care s-au deplasat imediat cu partea vătămată la cimitir unde a fost găsit telefonul mobil al martorei M.V., pe care partea vătămată îl luase la plecare din domiciliu. Locul fiind buruienos, afară fiind semiîntuneric raportat la ora la care s-au întâmplat faptele 04,15, și la data calendaristică, 1 Mai, când este știut că se luminează mai târziu. Instanța a reținut că declarația martorei L.A., cealaltă fiică a inculpatului potrivit căreia și aceasta a fost victima unei tentative de viol din partea inculpatului pe vremea când avea aceeași vârstă cu a părții vătămate, tentativă consumată în manieră asemănătoare, constituie o probă verosimilă privind vinovăția inculpatului predispus la comiterea de astfel de fapte.

S-a mai reținut și depoziția martorului B.A. care declară, că în noaptea de 1 - 2 mai 2012, orele 3,15, în timp ce se deplasa spre casă de la barul în care fuseseră prezenți și inculpatul cu partea vătămată până la orele 03,00, împreună cu numitul T.F. i-a depășit pe cei doi în dreptul bisericii din com. M., declarație care coincide cu cele declarate de partea vătămată. În considerarea soluției instanța a reținut și declarațiile martorilor M.D. și M.N., fiii inculpatului care declară că în dimineața zilei de 2 mai 2012, sora lor, partea vătămată, în jurul orelor 05,30 s-a întors acasă dezbrăcată povestind că inculpatul a violat-o în cimitir cu forța, că aceasta plângea și era foarte speriată.

Instanța a precizat că nu poate reține că toate declarațiile martorilor sunt date cu scopul de a-i face rău inculpatului și de a-l îndepărta din domiciliu întrucât au fost date imediat după sosirea organelor de poliție astfel că, fizic, nu a fost timp ca aceștia să se pună de acord, mai ales că martorul M.N. nici nu locuia împreună cu ceilalți, ci la un unchi, deplasarea fiind făcută cu scuterul. Pentru toate acestea instanța a respins cererea de achitare formulată de inculpat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., în sensul că fapta nu a fost comisă de inculpat. Conform cererii formulate, în opinia inculpatului, fapta a fost săvârșită, dar de altă persoane fără însă a indica un alt bărbat cu care partea vătămată a plecat acasă de la bar sau cu care a r fi purtat vreo discuție pe timpul șederii în bar.

În cauză a fost efectuată și o expertiză medico-legală care concluzionează că la nivelul tampoanelor cu secreție vaginală recoltată de la partea vătămată nu s-a evidențiat prezența spermei de natură umană, dar având în vedere că raportul sexual a fost oral, instanța a considerat că nici nu avea cum să se ajungă la alte concluzii. Prin urmare instanța a apreciat că vinovăția inculpatului este conturată suficient, încadrarea juridică dată de parchet este corectă, dispunând condamnarea inculpatului. La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

privind criteriile generale de individualizare apreciind că faptele inculpatului prezintă un deosebit pericol social, prin aceea că partea vătămată este minoră cu o vârstă fragedă, 14 ani și este fiica inculpatului, de faptul că inculpatul a folosit mijloace violente, purta un cuțit și o amenința permanent pe partea vătămată, fapta a fost comisă noaptea într-un loc care prin el însuși creează frică și spaimă. Apoi s-a avut în vedere persoana inculpatului, cunoscut cu un bogat palmares infracțional așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, care arată că inculpatul a căpătat abilitate în a-și construi apărarea. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.F., care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen., motivând că nu a comis infracțiunea de viol. Prin Decizia penală nr. 392 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat M.F. împotriva Sentinței penale nr. 141 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași. A fost computată prevenția inculpatului de la 02 mai 2012 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță de control judiciar a constatat că, analizând apelul inculpatului în raport de motivele invocate cât și din oficiu, acesta nu este întemeiat și l-a respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a considerat că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, argumentată atât în drept cât și în fapt, astfel că instanța de apel și-a însușit în totalitate cele reținute la judecata fondului. Curtea a reținut că susținerile inculpatului cum că nu el a comis fapta sunt infirmate de probele administrate în cauză, în primul rând de declarația părții vătămate, dar și declarațiile celorlalți martori, toți făcând parte din familia inculpatului și care nu ar fi avut niciun interes să-și acuze tatăl în mod nejustificat. S-a constatat că declarația părții vătămate M.V. este logică, expune lucrurile în mod rațional și se coroborează și cu declarațiile celorlalți martori care l-au văzut pe inculpat atât la barurile din comună, cât și la biserica din sat.

În faza judecării la prima instanță, a fost audiat inculpatul, a fost audiată partea vătămată, iar martorul M.D., fiul inculpatului, a menționat că nu dorește să dea declarații în fața instanței, dar le menține pe cele date în faza de urmărire penală. Prima instanță de control judiciar a reținut că instanța de fond nu a putut să audieze toți martorii, având în vedere legăturile de rudenie dintre aceștia și inculpat și faptul că nu au dorit să mai dea declarații în fața instanței, arătând că își mențin declarațiile date în faza de urmărire penală. Având în vedere atitudinea martorilor, vârsta acestora, legăturile de familie dintre ei și inculpat, ținând cont că au fost audiați în faza de urmărire penală, iar în instanța de fond nu au dorit să mai dea declarații, s-a apreciat de către instanța de apel că nu mai este necesară reaudierea acestora și în această fază procesuală.

Instanța de apel a constatat că inculpatul și-a menținut atitudinea și în fața instanței de apel, nu a recunoscut faptele, instanța precizând că la primul termen de judecată, în apel, respectiv 15 noiembrie 2012, a arătat, personal, că apelul său vizează reindividualizarea pedepsei. S-a reținut că nu se poate susține că inculpatul nu ar fi realizat ce consecințe are poziția sa procesuală, având în vedere că este cunoscut cu alte condamnări, fiind recidivist. Apoi, a arătat instanța de apel, este greu de crezut că partea vătămată și-ar fi acuzat pe nedrept tatăl, în condițiile în care aceste acuzații au consecințe și asupra sa, fiind vorba de onoarea sa care, într-un anumit sens a fost grav afectată.

Totodată, s-a constatat că inculpatul nu a adus niciun argument plauzibil care să lase cât de cât o urmă de îndoială că ar fi nevinovat. S-a observat că o probă care vine să confirme declarația părții vătămate este faptul că telefonul victimei a fost găsit în cimitir, fiind de asemenea greu de crezut că altcineva a comis fapta, ducând-o pe minoră în cimitir, chiar în zona mormântului tatălui inculpatului. Referitor la individualizarea pedepsei, s-a constatat că s-a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., s-a ținut seama de gravitatea deosebită a faptei comisă de către inculpat, de vârsta victimei, de condițiile în care a fost comisă și de circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist și de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile de care inculpatul este acuzat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.F. care a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că din probe nu rezultă cu certitudine că el a săvârșit infracțiunea de viol. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele: Potrivit art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare sau achitare. Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente, în fața cărora cauza devoluează în fapt și în drept, respectiv instanța de fond și de apel, în cazul ambelor situații fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reținute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menționat neputând fi asimilat cu o greșită apreciere a probelor. Analizând calea de atac promovată din perspectiva comiterii unei erori grave de fapt asupra identității autorului infracțiunii de viol a cărei victimă a fost partea vătămată M.G.F., instanța de recurs constată că recursul este neîntemeiat, fiind legală și temeinică condamnarea recurentului inculpat M.F.

Partea vătămată a arătat că, în noaptea de 1/2 mai 2012, tatăl său, inculpatul M.F., fiind înarmat cu un cuțit cu care a amenințat-o cu moartea, a întreținut cu ea un act sexual oral, în cimitirul satului D., în apropierea mormântului tatălui acestuia, M.N. A mai declarat partea vătămată că, anterior actului sexual, inculpatul a înfipt cuțitul într-o bucată de lemn ce provenea din cruce și că, la momentul în care a fugit de la locul faptei, a pierdut telefonul mobil al mamei ei pe care îl luase la plecarea de acasă. Procesul-verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare relevă că la o distanță de un metru de crucea defunctului M.N.

existau urme de tasare a pământului și a vegetației, loc pe care partea vătămată l-a indicat ca fiind cel unde tatăl său a întreținut cu ea raport sexual, iar pe fragmentul de cruce din lemn a fost identificată o urmă de adâncime liniară, de 8 mm, despre care partea vătămată a arătat că a fost făcută de tatăl său, cu un cuțit, cu care a și amenințat-o. Potrivit procesului-verbal din 2 mai 2012, întocmit de organele de urmărire penală și semnat de partea vătămată și mama acesteia, martora M.V., la locul faptei a fost identificat telefonul mobil al acesteia din urmă, partea vătămată menționând că l-a pierdut când a fugit de frica tatălui ei. În sensul acestor elemente de fapt sunt și declarațiile martorei M.V.

care a menționat că partea vătămată și inculpatul au plecat împreună în ziua de 1 mai 2012, că partea vătămată s-a întors singură în dimineața de 2 mai 2012 având pe ea doar un maieu aducându-i la cunoștință că inculpatul a întreținut cu ea raport sexual oral, și că, ulterior, când inculpatul a ajuns acasă, fiind înarmat cu un cuțit, a încercat să intre în camera unde se afla partea vătămată, spunând că o omoară. Aceeași situație de fapt reiese din depozițiile martorului M.D. care a precizat că a aflat despre fapta inculpatului de la martora M.V. și partea vătămată chiar în dimineața de 2 mai 2012, fiind trezit din somn, motiv pentru care a sunat la numărul de urgență 112, inculpatul sosind acasă înaintea organelor de poliție, având asupra sa un cuțit și căutând-o pe partea vătămată care se închisese într-una din camerele locuinței.

Din declarația martorului M.N. rezultă că inculpatul o lua pe sora lui, partea vătămată, cu forța și o ducea în sat, în baruri, iar mama lor nu putea interveni întrucât îi era frică de inculpat. Martorul B.A. a declarat că, în noaptea de 1/2 mai 2012, i-a văzut pe inculpat și partea vătămată în interiorul unui bar din com. M., că inculpatul i-a cerut să-i ducă cu scuterul acasă, în satul D., lucru ce nu s-a mai întâmplat, observând că părțile au plecat împreună în jurul orei 3,00. Fiind audiat în cursul urmăririi penale și în instanță, recurentul inculpat a confirmat constant că, în seara de referință, a fost înarmat, dar nu cu un cuțit, ci cu un briceag. Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că instanțele de fond au reținut, în mod corect, că recurentul inculpat M.F.

este persoana care, în noaptea de 1/2 mai 2012, a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată M.G.F., fiica sa, în vârstă de 14 ani, sub amenințarea unui cuțit, în acest sens fiind probele administrate, nefiind incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Analizând pricina și din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că există motive pentru casarea hotărârii criticate. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Ținând cont de aceste criterii, se consideră că pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată recurentului inculpat M.F., pentru infracțiunea de viol, nu reflectă, în mod conjugat, criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Într-adevăr, partea vătămată este fiica inculpatului, care la data faptei nu împlinise 15 ani, dar în raport de modalitatea comiterii faptei și împrejurarea că inculpatul a fost condamnat definitiv anterior pentru alt gen de infracțiuni, după cum reiese din fișa de cazier judiciar, instanța de recurs consideră că o pedeapsă în cuantum de 10 ani închisoare, executată în detenție, este aptă să atingă scopul preventiv-educativ și sancționator prev. de art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa în totalitate decizia recurată și în parte Sentința penală nr. 141 din 27 septembrie 2012 a Tribunalului Călărași și, rejudecând: Va înlătura aplicarea art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen. și se vor repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului. Se va reduce de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) indice 1 și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. Va fi menținută pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Rep., cu aplicare art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. inculpatul M.F. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen. se va dispune contopirea restului de pedeapsă de 264 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin Sentința penală nr. 60 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Oltenița (rezultată prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare pronunțată prin Sentința penală nr. 143/2008) cu pedeapsa pronunțată prin prezenta, inculpatul M.F. având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. se vor interzice inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada executată de la 02 mai 2012 la 03 aprilie 2013. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Casează în totalitate decizia recurată și în parte Sentința penală nr. 141 din 27 septembrie 2012 a Tribunalului Călărași și, rejudecând: Înlătură aplicarea art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen. și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului. Reduce de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) indice 1 și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. Menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Rep., cu aplicare art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul M.F. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen. dispune contopirea restului de pedeapsă de 264 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin Sentința penală nr. 60 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Oltenița (rezultată prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare pronunțată prin Sentința penală nr. 143/2008) cu pedeapsa pronunțată prin prezenta, inculpatul M.F. având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din durata pedepsei aplicate perioada executată de la 02 mai 2012 la 03 aprilie 2013. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2013. Procesat de GGC - AM