ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 20/2021

Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 16.09.2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, înregistrată sub nr. x/2008, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., revizuirea deciziei civile nr. 1984/22.11./2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, întrucât decizia a fost dată în temeiul unor înscrisuri false, iar ulterior pronunțării deciziei au fost descoperite înscrisuri noi ce nu au putut fi prezentate instanței de judecată din motive mai presus de voința părții.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 din C. proc. civ.

Prin cererea depusă la data de 01.02.2010, revizuenta A. a formulat precizare și completare a cererii de revizuire, în sensul că a solicitat, pentru aceleași motive, și revizuirea sentinței civile nr. 982/11.06.2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2000.

La termenul din 01.06.2011, revizuenta a arătat că cererea de revizuire formulată la data de 16.09.2008 a vizat nu numai decizia civilă nr. 1984/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ci și decizia civilă nr. 686A/17.12.2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, sens în care au fost toate solicitările sale pe parcursul judecării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 765/15 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a disjuns cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 982/11.06.2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă si a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Astfel, prin disjungere, prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă la data de 21 iulie 2011.

La data de 07 mai 2014 revizuenta a completat cererea de revizuire si cu un alt motiv întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. motivat de împrejurarea că nu a cerut trimiterea memoriului la INML, act care conține semnături falsificate ale lui C., astfel că în drept cererea de revizuire a fost motivată în raport de prevederile art. 322 pct. 2, 4 și 5 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1098 pronunțată la data de 22.09.2016 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2011, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect sentința civilă nr. 982/11.06.2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuenta A., iar prin decizia civilă nr. 1409 A/04.11.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat că cererea de recuzare a fost respinsă la termenul de judecată din 28.10.2019 și a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, ca neîntemeiată; a respins cererile de înscriere în fals și de suspendare, ca neîntemeiate, a respins apelul formulat de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva sentinței civile nr. 1098 din 22.09.2016 a Tribunalului București, secția a III - a civilă, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că cererea de recuzare formulată de revizuentă la ultimul termen de judecată a fost soluționată, neimpunându-se repunerea pe rol a cauzei, după amânarea pronunțării.

Instanța de apel a subliniat că revizuenta a formulat cereri de recuzare aproape la fiecare termen de judecată acordat de la înregistrarea dosarului, iar ultima cerere de recuzare formulată oral la termenul de judecată din data de 28.10.2019 a fost respinsă ca inadmisibilă, potrivit art. 28 alin. (3) din C. proc. civ., cu reținerea dispozițiilor art. 723 din C. proc. civ., atât în privința membrilor completului de judecată, cât și în privința grefierului de ședință și a reprezentantului Ministerului Public. Faptul că partea a înțeles să dezvolte și în scris motivele cererii de recuzare formulate oral nu este de natură a avea efect dilatoriu în prezenta cauză, nefiind vorba despre o nouă cerere de recuzare. În consecință, Curtea a constatat că cererea de recuzare a fost soluționată și că nu există nici un motiv pentru repunerea cauzei pe rol.

Sub aspectul cererilor de înscriere în fals, Curtea a constată că apelanta-revizuentă a formulat mai multe asemenea cereri, toate fiind respinse având în vedere obiectul judecării apelului, reprezentat de sentința civilă prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, și faptul că niciunul dintre înscrisurile defăimate nu este relevant din perspectiva limitelor judiciare ale apelului, deoarece aceste înscrisuri nu sunt de natură a combate motivele de apel invocate de revizuentă. Numai în măsura în care etapa procesuală a admisibilității cererii de revizuire ar fi fost depășită, prin admiterea apelului și reformarea soluției primei instanțe, înscrisurile defăimate și solicitarea revizuentei de înscriere în fals ar putea deveni relevante, dat fiind că toate înscrisurile invocate sunt referitoare la raportul juridic principal dintre părți.

Cererile revizuentei de suspendare a judecării cauzei, potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a mai multor dosare, au fost respinse întrucât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. deoarece, pe de o parte, soluționarea apelului nu depinde de dezlegările date niciunuia dintre aceste dosare, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, iar, pe de altă parte, o parte dintre dosare a fost deja soluționată.

Curtea a constatat că apelul este nefondat, niciuna dintre criticile formulate nefiind de natură a atrage reformarea soluției primei instanțe care a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Contrar susținerii apelantei că i s-au respins toate cererile necesare și utile soluționării cauzei în mod nelegal, nu toate solicitările revizuentei au fost respinse în primă instanță, iar cele care au fost respinse au fost respinse motivat și în mod legal.

În ceea ce privește susținerea revizuentei referitoare la faptul că prima instanță nu a ținut seama de înscrisurile nou depuse, Curtea a constatat că, din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., prima instanță a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece revizuenta s-a referit la înscrisuri care puteau fi înfățișate în cadrul administrării probelor în litigiul supus revizuirii (înscrisurile existând la acel moment) iar, în privința înscrisurilor purtând date ulterioare finalizării procesului de fond, tribunalul a considerat că acestea exced cadrului procesual în care calea extraordinară a revizuirii poate fi analizată.

Dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. deschid calea extraordinară a revizuirii, pentru retractarea hotărârilor judecătorești, în situația de excepție a cazului când "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Apelanta-revizuentă a susținut că prima instanță nu a ținut seama de cartea scrisă de aceasta "Viața lui C.", de hotărârea Tribunalului București, secția a V-a civilă irevocabilă, care se coroborează cu expertiza realizată de experta D. și nici de adeverințele medicale eliberate în 2007 de 4 spitale pe numele C. pentru perioada 1997 - 2000.

S-a considerat că aceste înscrisuri nu îndeplinesc cerința de a fi existat la momentul pronunțării sentinței nr. 982/2002 și nici cerința ca partea adversă să fi avut o conduită obstrucționistă, de natură a o fi împiedicat pe revizuentă să prezinte aceste înscrisuri în cadrul litigiului în care s-a pronunțat hotărârea ce face obiectul revizuirii.

În ceea ce privește criticile formulate de revizuentă referitor la faptul că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin soluționarea cauzei, în lipsa sa, deși formulase cerere de recuzare, Curtea a apreciat că cele două cereri de recuzare formulate oral la termenul de judecată din 22.09.2016 au fost respinse la aceeași dată, astfel cum rezultă din practicaua sentinței apelate și din încheierea camerei de consiliu din aceeași dată. Prin urmare, neexistând niciun motiv pentru amânarea judecării cauzei, după soluționarea celor două cereri de recuzare a președintelui de complet și a cererii de recuzare a procurorului de ședință, s-a reluat dezbaterea cauzei, lipsa revizuentei din sala de ședință fiind asumată de aceasta, în condițiile în care dosarul a fost lăsat la a doua strigare a cauzei, după soluționarea cererii de recuzare a procurorului de ședință.

Faptul că, după pronunțarea sentinței 1098/2016, revizuenta a reiterat cererile de recuzare, acestea fiind la rândul lor soluționate prin încheierile din 7.10 și 14.10.2016, este lipsit de relevanță, în condițiile în care prin pronunțarea sentinței 1098/2016 (după soluționarea cererilor de recuzare formulate până la acel moment) prima instanță s-a dezînvestit. Dreptul la apărare, a cărei încălcare o invocă apelanta, nu este un drept absolut, el suportând rigori procedurale, în marja de apreciere pe care statele ce au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului o au în materie, astfel încât însuși titularul dreptului la apărare îi revin îndatoriri în conformitate cu dispozițiile art. 129 și 723 din C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta-apelantă A. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că soluția instanței de apel a fost dată de un complet în totalitate recuzat, fiind astfel nelegală. Astfel, cererea de recuzare din data de 28 10 2019, deși cuprindea motive noi și se referea și la procuror și la grefierul de ședință, a fost respinsă de același complet recuzat care, deși nu putea soluționa cauza, nu a amânat pronunțarea, încălcându-i revizuentei dreptul la apărare și la un proces echitabil.

La termenul din 28 10 2019 grefierul nu a anunțat că există mai multe cereri de înscriere în fals formulate de apelantă și astfel nu au fost puse în discuția părților. Recurenta le descrie și susține că aceste înscrisuri au indus în eroare pe cei care au întocmit raportul de expetiză medico-legală psihiatrică A1/634/16 05 2001, singurul raport de expetiză medico-legală psihiatrică valabil fiind cel de-al doilea, care demonstrează că în 13 07 2000 C. nu a avut discernământ din cauza afecțiunilor neuropsihice de care a suferit. Se susține că multitudinea de falsuri promovate de B. cu privire la scrisul și semnăturile tatălui revizuentei nu a fost avută în vedere de instanța de apel, ceea ce a făcut ca munca tatălui său să fie nesocotită.

Recurenta critică și respingerea cererilor de suspendare a cauzei, în opinia sa impunându-se suspendarea cauzei până la soluționarea dosarelor care au ca obiect acordare de daune morale pentru denigrările la care revizuenta a fost supusă de către B..

Având în vedere că nu s-au luat în considerare probele depuse de revizuentă în revizuire (fond și apel), solicită coroborarea tuturor aceste probe cu dosarul nr. x/2000 de la Tribunalul București în care B. a depus articole compilate de ea și publicate pe numele tatălui revizuentei în ziarele Economistul din 2000.

Instanța de apel nu a ținut cont nici de înscrisurile care dovedeau care era semnătura tatălui revizuentei din februarie 1998.

Recurenta susține că atașează cererii de recurs un înscris nou care dovedește că B. a fost internată în spital, ca însoțitor al lui C., în perioada 3 ianuarie-4 septembrie 2000 care, coroborat cu convenția de plată din 3 09 1999 încheiată între revizuentă și B., când tatăl revizuentei era internat, dovedește că tatăl revizuentei nu a scris nimic nou în perioada 1998-2000, lucrările pulicate fiind lucrări vechi.

Analizând recursul formulat în raport de motivul de recurs evocat și de argumentele aduse în susținerea acestuia, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuienta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 4 și 5 din C. proc. civ., însă criticile sale din recurs vizează în principal modul de soluționare a incidentelor procedurale din apel.

Recurenta consideră că cererea de recuzare din data de 28 10 2019 a fost judecată de însuși completul recuzat, care nu se putea pronunța în cauză deoarece cererea de recuzare nu fusese soluționată. Întrucât nu a amânat pronunțarea, revizuentei i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Analizând această critică, în temeiul art. 34 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte observă că recurenta invocă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării art. 31 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit căruia "În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură".

Cererea de recuzare în data de 28 10 2019 a fost formulată atât împotriva membrilor completului de judecată, cât și a procurorului fiind soluționată la aceeași dată de același complet, prin respingerea sa ca inadmisibilă, în temeiul art. 28 alin. (3) din C. proc. civ.

Procedând astfel, instanța de apel a făcut aplicarea art. 30 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit căruia "Cererile de recuzare inadmisibile potrivit art. 28 se soluționează de instanța în fața căreia au fost formulate".

Prin urmare, nu se poate reține o încălcare a legii procesual civile prin soluționarea cererii de recuzare de chiar completul recuzat.

Câtă vreme cererea de recuzare a fost corect respinsă, ulterior acestui moment, instanța era competentă să efectueze acte de procedură și să treacă la soluționarea cauzei.

Contrar celor susținute de revizuentă, după respingerea cererii de recuzare, completul a rămas în pronunțare și a dispus amânarea pronunțării, deoarece avea nevoie de timp pentru a delibera.

Pe durata amânării pronunțării, revizuenta a formulat o dezvoltare a cererii de recuzare susținută oral la termenul din 28 10 2019, pe care instanța de apel în mod corect nu a considerat-o ca o cerere nouă cu caracter dilatoriu sub aspectul recuzării, care să impună repunerea pe rol a cauzei.

Astfel fiind, nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare sau la un proces echitabil al apelantei, astfel cum se susține. Dimpotrivă, în mod corect, față de multiplele cereri de recuzare formulate de către apelantă, instanța de apel a respins ultima cerere de recuzare și în temeiul art. 723 din C. proc. civ., întrucât apelanta a nesocotit obligația de a-și exercita drepturile procedurale cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Recurenta critică decizia recurată și pentru că, la termenul din 28 10 2019, când cauza a rămas în pronunțare, grefierul nu ar fi anunțat că există mai multe cereri de înscriere în fals formulate de apelantă și, astfel, acestea nu au fost puse în discuția părților, deși erau relevante în demonstrarea multitudinii de falsuri promovate de B. cu privire la scrisul și semnăturile tatălui revizuentei.

Înalta Curte observă că în apel au fost depuse mai multe cereri de înscriere în fals de către revizuentă, toate fiind respinse deoarece niciunul dintre înscrisurile defăimate nu este relevant din perspectiva limitelor judiciare ale apelului și nici nu este de natură a combate motivele de apel invocate de revizuentă.

Înalta Curte constată că, în eventualitatea în care cele susținute în prezentul recurs ar fi reale, în sensul că nu s-a referat de către grefier că există și alte cereri de înscriere în fals, cu conținutul evocat în cererea de recurs, recurentei nu i s-a adus nicio vătămare întrucât cererea sa de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, ceea ce face imposibilă analiza raportului juridic principal dintre părți, care constituie o chestiune ce ține de fondul cauzei și care nu poate fi evocată în calea de atac extraordinară a revizuirii, care este o cale de atac de retractare.

Înscrisurile defăimate și solicitarea revizuentei de înscriere în fals ar fi devenit relevante numai în ipoteza în care cererea de revizuire ar fi fost admisă, ceea ce ar fi condus la reluarea judecății pe fond a cauzei, adică a raportului juridic în dovedirea căruia au fost administrate respectivele înscrisuri.

Pentru aceleași considerente, determinate de imposibilitatea analizei fondului cauzei în considerarea soluției date cererii de revizuire, sunt neconcludente solicitările recurentei de administrare în recurs a înscrisului care demonstrează semnătura tatălui revizuentei din februarie 1998 și de coroborare a probelor depuse de revizuentă în fond și în apel cu cele din dosarul nr. x/2000 de la Tribunalul București, întrucât tind la dovedirea aspectelor ce țin de fondul cauzei.

Recurenta face referire și la greșita respingere a cererilor sale de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarelor care au ca obiect acordarea de daune morale pentru denigrările la care a fost supusă de către B..

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., considerând că dezlegarea pricinii nu atârnă în totul de existența unui drept care face obiectul altei judecăți întrucât unele dosare au fost deja soluționate, nemaifăcând obiect al altei judecăți, iar pretinsele atingeri aduse onoarei și demnității nu pot influența soluționarea prezentei cauze în care se discută admisibilitatea unei cereri de revizuire ce izvorăște dintr-un alt raport juridic, care nu are legătură cu drepturile menționate.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs invocat și, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1409 A din 04 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.