ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4046/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4046/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin
decizia nr. 28 din 6 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași a fost admis
apelul formulat de S.M.L. împotriva sentinței civile nr. 804 din 11 mai 2012 a
Tribunalului lași, secția a II-a civilă, pe care o schimbă în tot, în sensul
respingerii acțiunii formulată de reclamanta SC P.P. SRL în contradictoriu cu
pârâtul S.M.L., respingerii cererii de completare prin care se solicită
constatarea încetării antecontractului și a actelor adiționale; a fost respins
apelul formulat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, precum și apelul
incidental; a obligat apelanta SC P.P. SRL la plata cheltuielilor de judecată
din apel către intimatul S.M.L., precum și suma de 1.694,50 lei către stat
reprezentând ajutor public judiciar acordat intimatului S.M.L.
Pentru
a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut următoarele:
Prin
acțiunea civilă formulată de SC P.P. SRL, reclamanta nu a arătat, în mod expres
în ce constă culpa pârâtului S.M.L., a neîndeplinirii parțiale sau integrale a
obligațiilor asumate de pârât prin antecontractul de vânzare - cumpărare
încheiat între părți la 24 ianuarie 2007. Prin actul depus la dosar -
antecontractul autentificat de BNP - N.I. sub nr.106 din 24 ianuarie 2007,
pârâtul S.M.L. în calitate de promitent vânzător și reclamanta SC P.P. SRL în
calitate de promitentă cumpărătoare, s-au obligat să vândă respectiv să cumpere
imobilul sau parte din imobilul situat în lași, strada Ralet. În ziua
perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare, pârâtul S.M.L. a primit de
la reclamantă suma de 12.500 euro în echivalent de 42.429 lei reprezentând
avans din prețul integral de 800.000 euro. Totodată, pârâtul s-a obligat prin
punctul 1.3 din capitolul I obiectul antecontractului să încheie contractul de
vânzare - cumpărare în termen de maxim 30 de zile de la obținerea hotărârii
definitive și irevocabile din Dosarul nr. 10726/2006 la Tribunalul lași ca
urmare a acțiunii reclamantului R.A.T., iar prin punctul 5 tot din Capitolul I
s-a convenit de părți că transferul dreptului de proprietate se va face la data
încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, iar posesia
se va preda în cel mult 5 zile de la data semnării prezentului antecontract pe
bază de proces - verbal.
Ulterior
părțile au încheiat patru acte adiționale la antecontract, primul la 19
decembrie 2007 prin care se atestă de pârât primirea sumei de 10.000 euro, al
doilea la 17 aprilie 2008 în care se menționează plata celui de-al treilea
avans de 10.000 euro, al treilea la 23 octombrie 2008 cu primirea celui de-al
patrulea avans de 6000 euro.
Actul
adițional nr. 4 prin punctele 4.1.2 și 4.1.10 modifică termenul de încheiere a
contractului, prevăzându-se că în cazul vreunei întârzieri a obținerii
hotărârii definitive si irevocabile din Dosarul nr. 10726/2006 la Tribunalul
lași, părțile pot conveni de comun acord pe baza unui act adițional prelungirea
termenului de încheiere a actului de vânzare - cumpărare până la data de 30
iunie 2009 ora 16,00, iar ulterior pot conveni ca termenul să poată fi
prelungit din trei în trei luni tot numai în cazul neobținerii hotărârii în
baza unui act adițional.
Totodată,
modificarea punctului 4.1.10 din actul adițional nr. 4 prevede „Promitentul
vânzător se obligă să întreprindă și să ia toate măsurile de a respinge
acțiunea reclamantului R.A.T., respectiv de a depune toate diligentele în
vederea obținerii unei hotărâri irevocabile și definitive favorabile, până la
data de 31 martie 2009, ora 16,00, termen ce poate fi prelungit în cazul neobținerii
acestei hotărâri, numai cu acordul expres al părților în baza unui act
adițional până la data de 30 iunie 2009, ora 16,00, iar ulterior pot conveni ca
termenul să poată fi prelungit din trei în trei luni tot numai în cazul neobținerii
hotărârii, în baza unui act adițional
”
.
Rezoluțiunea
antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 24 ianuarie 2007 și a
actelor adiționale poate avea loc doar la inițiativa părții și-a executat
obligația care-i revenea potrivit contractului dar nu și a părții care nu și-a
executat din culpă obligația.
Actul
juridic încheiat între părți este un contract sinalagmatic, fiecare parte având
în același timp față de cealaltă parte dubla calitate de debitor și creditor.
Astfel, art. 1020 -1021 C. civ. de la 1864 statuează că
atunci când una din părți nu-și îndeplinește angajamentul, contractul nu este
desființat de drept, ci există o desființare judiciară.
Reclamanta
- apelantă SC P.P. SRL nu a arătat în concret în acțiunea introdusă la instanță
în conformitate cu art. 112 C. proc. civ. în ce constă culpa pârâtului în
neîndeplinirea angajamentului luat prin antecontractul de vânzare - cumpărare
și actele adiționale încheiate.
În
acțiunea principală, în completarea cererii introductive (principale) SC P.P.
SRL arată că termenul pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare
între părți a fost de 31 martie 2009 ora 16,00, redându-se clauzele contractuale
din actul adițional nr. 4 - art. 4.1.2 și 4.1.10 și că prelungirea acestui
termen nu era posibilă decât cu acordul ambelor părți.
Potrivit
art. 7.4 din antecontractul de vânzare - cumpărare există o clauză prin care
părțile de comun acord au eliminat rezoluțiunea contractului pentru culpă.
Astfel,
s-a prevăzut în mod expres, „în cazul în care contractul de vânzare - cumpărare
nu se va încheia din motive ce țin de voința uneia din părți sau de
neîndeplinirea uneia din obligațiile asumate prin prezentul act, atunci partea
ce nu se află în culpă, va putea solicita instanței judecătorești pronunțarea
unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare -
cumpărare, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil se va trece la
executarea silită a acestuia până la concurența sumei primite sau plătite cu
titlu de avans, a penalităților, a spezelor prezentului antecontract, fără
somație, punere în întârziere, ci numai prin investirea cu formulă executorie a
prezentului antecontract care constituie titlu executoriu”.
Ca
atare, este cert că partea care nu se află în culpă putea opta doar pentru una
din cele două modalități în situația în care contractul de vânzare - cumpărare
nu se încheia.
împrejurarea
că pârâtul a vândut imobilul reclamanților H.Ș. și H.M.M. printr-un contract
din anul 2011 raportat la clauza inserată în punctul 7.4 din antecontractul de
vânzare - cumpărare - menținută prin actele adiționale ulterioare - poate
constitui un impediment la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Împotriva
deciziei Curții de apel formulează recurs apelanta SC P.P. SRL, solicitând, în
principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul
respingerii apelului formulat de S.M.L., admiterii apelului formulat de către
aceasta și schimbării în parte a hotărârii primei instanțe sub aspectul datei
de la care pârâtul S.M.L. este obligat la plata dobânzii legale, respectiv de
la data de 31 martie 2009 până la data plății efective și nu de la data
pronunțării hotărârii.
În
subsidiar, solicită admiterea recursului în sensul modificării în parte a
deciziei pronunțate de instanța de apel, respectiv în cazul în care s-ar
considera că soluția instanței de apel sub aspectul admiterii apelului formulat
de către S. este corectă, să fie admis apelul incident iar sentința primei
instanțe să fie schimbată în sensul admiterii cererii completatoare de
constatare a încetării antecontractului încheiat de părți și a actelor
adiționale la data de 31 martie 2009, cu consecința repunerii părților în situația
anterioară, în sensul obligării pârâtului S. la plata sumei de 41.000 euro, în
echivalent lei la cursul BNR din ziua plății și la plata dobânzii legale,
începând cu data de 31 martie 2009 până la data plății efective, cu cheltuieli
de judecată.
Motivele
de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Dezlegarea
cererii, în opinia recurentei, constă în mare parte în interpretarea art. 4.1.2.
din antecontract, conform redactării date prin actul adițional nr. 4, potrivit
căreia promitentul vânzător se obligă să transmită promitentului cumpărător
dreptul de proprietate asupra imobilului, prezentându-se la B.N.P. - N.I. și M.M.C.
în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare până la data de 31
martie 2009 ora 16. în cazul vreunei întârzieri a obținerii hotărârii
definitive și irevocabile din Dosarul nr. 10726/2006 la Tribunalul lași, părțile
pot conveni de comun acord în baza unui act adițional, prelungirea termenului
de încheiere a contractului până la data de 30 iunie 2009 ora 16, iar ulterior pot
conveni ca termenul să poată fi prelungit din trei în trei luni tot numai în
cazul neobținerii hotărârii, în baza unui act adițional.
Prin
urmare, consideră recurenta, pentru a stabili dacă în cauză sunt îndeplinite
condițiile rezoluțiunii judiciare, trebuia evaluat de către instanță dacă la
data de 31 martie 2009 pârâtul își îndeplinise obligația de a obține o hotărâre
definitivă și irevocabilă în dosarul aflat pe rolul Tribunalului lași, de a
efectua operațiunile necesare obținerii adeverinței de rol și a certificatului
fiscal ce atestă plata taxelor și a impozitelor aferente imobilului, precum și
de a obține toate actele necesare pentru perfectarea contractului de vânzare -
cumpărare în formă autentică.
Instanța
de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului încheiat
de părți, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale.
Astfel,
dispozițiile art. 4.1.2 din antecontract, astfel cum au fost modificate prin
actul adițional nr. 4, interpretate conform dispozițiilor art. 969 și 977 C.
civ. conduc la un răspuns cert, anume acela că o eventuală prelungire a
termenului prevăzut în contract nu putea avea loc decât printr-un act
adițional.
Motivarea
instanței de apel care a reținut că a operat o prelungire a termenului pentru
perfectarea contractului în formă autentică ca urmare a faptului că au avut loc
întâlniri între părți cu privire la încheierea contractului, induce ideea unui
acord tacit de prelungire a termenului, contrar dispozițiilor prevăzute în art.
4.1.2 din antecontract.
Lipsa
actului adițional duce la concluzia că efectele antecontractului au încetat la
data de 31 martie 2009, dată la care trebuie să ne raportăm pentru a evalua
îndeplinirea de către părți a obligațiilor contractuale în vederea aplicării
art. 1020 - 1021 C. civ.
În
opinia recurentei, prima instanță a făcut o interpretare corectă a
dispozițiilor art. 4.2.1 din antecontract, stabilind că, raportat la data de 31
martie 2009, pârâtul este în culpă pentru neperfectarea contractului în formă
autentică.
Instanța
de apel face o motivare contradictorie care încalcă și principiul
disponibilității părților prin referirea făcută la art. 7.4 din antecontract,
fără ca interpretarea acestuia să fi fost pusă vreodată în dezbaterea
contradictorie a părților.
Posibilitatea
de a trece la executare în temeiul art. 7.4 din antecontract există numai în
situația în care contractul de vânzare - cumpărare nu se încheie din motive ce
țin de voința uneia dintre părți sau de neîndeplinirea uneia din obligațiile
asumate prin antecontract. Dreptul de a alege între mai multe căi pe care legea
sau contractul le deschide aparține exclusiv reclamantului, acesta înțelegând să
investească instanța cu o acțiune în rezoluțiune astfel încât instanța trebuia
să se pronunțe asupra acesteia.
Soluția
instanței de apel este greșită și sub aspectul soluționării apelului incident,
apel care avea ca obiect învestirea instanței de apel cu soluționarea cererii
completatoare formulată la prima instanță pe care aceasta, ca urmare a
admiterii cererii introductive, a respins-o.
În
opinia recurentei, rațiunea formulării unui apel incident este tocmai aceea de
a obține ceea ce nu se poate obține pe calea apelului principal. Soluția dată
cu privire la cererea completatoare, cu caracter subsidiar față de cererea
introductivă, nu putea fi apelată de către reclamantă, atâta timp cât prima
instanță admisese cererea principală. Interesul reclamantei de a apela soluția
dată cererii completatoare s-a născut doar ca urmare a apelării soluției dată
pe cererea principală de către pârât. Atâta timp cât sancțiunea juridică este
diferită, în mod evident rațiunea formulării cererii completatoare este
diferită de cea a formulării cererii principale chiar dacă efectul urmărit este
același (repunerea părților în situația anterioară).
În
drept se invocă dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ.
Prin
întâmpinarea depusă, intimatul S.M.L. solicită respingerea recursului ca
nefondat.
Recursul
este nefondat, pentru următoarele considerente.
Recurenta
a solicitat instanței de fond, în principal, să dispună rezoluțiunea
antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 24 ianuarie 2007 și a
celor 4 acte adiționale încheiate ulterior, având ca obiect imobilul situat în
lași, Str. Ralet, repunerea părților în situația anterioară în sensul
restituirii de către pârât a sumei de 41.000 euro, în echivalentul lei, a
dobânzii legale aferente începând cu data de 31 martie 2009.
Temeiul
acțiunii îl reprezintă nerespectarea de către intimatul pârât a termenului de
încheiere a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, prevăzut în
art.4.1.2 din antecontractul încheiat de părți, astfel cum a fost modificat
prin ultimul act adițional încheiat la data de 29 decembrie 2008 potrivit
căruia „promitentul vânzător se obligă să transmită promitentului cumpărător
dreptul de proprietate asupra imobilului prezentându-se la B.N.P. - N.I. și M.M.C.
în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare până la data de 31
martie 2009, ora 16. în cazul vreunei întârzieri în obținerea hotărârii definitive
și irevocabile din Dosarul nr. 10726/2006 aflat pe rolul Tribunalului lași,
părțile pot conveni de comun acord în baza unui act adițional, prelungirea
termenului de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare până la data de
30 iunie 2009, ora 16, iar ulterior pot conveni ca termenul să poată fi
prelungit din trei în trei luni numai în cazul neobținerii hotărârii, numai
printr-un act adițional.
Rezoluțiunea
contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului
sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea
părților în situația avută anterior încheierii contractului.
Contrar
reținerilor instanței de apel, neîncheierea contractului de vânzare - cumpărare
în formă autentică se datorează culpei intimatului pârât care nu și-a respectat
obligația de a perfecta contractul până la data convenită în ultimul act
adițional 31 martie 2009 și nici obligația subsecventă aceea ca în ipoteza în
care acest termen nu poate fi respectat să încheie un act adițional cu promitentul
cumpărător prin care să stabilească un alt termen.
Potrivit
actului adițional nr.4 era obligatoriu acordul expres al părților exprimat
printr-un act adițional, astfel cum au procedat și ulterior încheierii
antecontractului, astfel încât este greșită susținerea instanței de apel
potrivit căruia a existat un acord tacit al părților cu privire la prelungirea
datei la care urma a fi încheiat contractul în formă autentică.
Esențiale
în cauză sunt însă dispozițiile art. 7.4 din antecontractul de vânzare - cumpărare,
dispoziții care vin însă să confirme soluția adoptată de către instanța de
apel.
Astfel,
în cazul în care contractul de vânzare - cumpărare nu se va încheia din motive
ce țin de voința uneia dintre părți sau de neîndeplinirea uneia dintre obligațiile
asumate prin prezentul act, atunci partea ce nu se află în culpă, va putea
solicita instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri judecătorești care
să țină loc de contract de vânzare - cumpărare, iar în cazul în care acest
lucru va fi imposibil se va trece la executarea silită a acesteia până la
concurența sumei plătite sau primite cu titlu de avans, a penalităților, a
spezelor prezentului antecontract.
Prin
această clauză părțile au exclus aplicarea sancțiunii rezoluțiunii judiciare
fiind clară intenția lor de a executa contractul (încheierea formei autentice).
Ca
atare, recurenta, presupunând că intenția sa de cumpărare a fost menținută
astfel cum a fost exprimată în antecontract, avea posibilitatea de a solicita
instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract
de vânzare - cumpărare, lucru pe care însă nu l-a făcut.
Formularea
prezentei acțiuni în rezoluțiune este în contra voinței părților a căror
intenție a fost în sensul ca antecontractul să producă efectele juridice avute
în vedere la momentul încheierii acestuia.
Este
corectă afirmația recurentei că dreptul de a alege între mai multe căi pe care
legea sau contractul le deschide aparține reclamantului, însă este necesar ca
respectiva cale să fie prevăzută în contract ori în lege.
În
speță, deși recurenta a învestit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea
contractului, această cale nu este prevăzută în contract, în modalitatea în
care a fost formulată, neexprimând voința părților.
Cu
alte cuvinte, chiar în ipoteza în care condițiile legale în care se poate
dispune rezoluțiunea contractului sunt îndeplinite, atâta vreme cât părțile au
înțeles să nu îi dea eficiență, intenția acestora fiind în sensul executării
contractului, instanța judecătorească nu poate încălca acordul lor de voință,
contractul încheiat reprezentând legea părților, având în această situație,
prioritate.
De
menționat este și faptul că părțile au înserat în antecontractul încheiat -
capitolul VI intitulat „Răspunderea contractuală
”
potrivit căruia nerespectarea clauzelor contractuale de una din părți, dă
dreptul celeilalte părți de a cere daune - interese.
Singura
situație în care antecontractul se poate rezilia de plin drept este prevăzută
în art. 6.1.3 și se aplică în situația în care promitentul vânzător întârzie
executarea obligațiilor asumate, din motive neimputabile acestuia (obținerea
unei hotărâri judecătorești defavorabile acestuia, în sensul că pierde dreptul
de proprietate asupra întregului imobil) caz în care nu mai pot fi solicitate
daune - interese, urmare a rezilierii, promitentul vânzător păstrând avansul
achitat de promitenta cumpărătoare.
De
asemenea, potrivit art. 6.1.4 vânzarea sau promisiunea vânzării de către
promitentul vânzător către o altă persoană a imobilului obligă pe acesta la
plata unor daune - interese egale cu suma convenită ca preț al imobilului din
contract.
Deși
a învederat instanței faptul că imobilul a fost vândut de către intimat unui
terț în anul 2011, recurenta nu se prevalează de aceste dispoziții
contractuale, alegând o altă cale în afara voinței părților, interesul direct
al recurentei fiind acela de a obține, în principal, restituirea avansului,
alegând în acest sens o cale neprevăzută în contract.
Cel
de-al doilea motiv de apel nu va mai fi analizat având în vedere caracterul
subsidiar invocat de către recurentă, precum și soluția adoptată cu privire la
apelul principal în sensul menținerii deciziei instanței de apel.
Fată
de cele reținute mai sus, Înalta Curte urmează ca în temeiul art.312 alin.(1) C.
proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C
I D E
Respinge
recursul declarat de recurenta - reclamantă SC P.P. SRL Iași împotriva deciziei
nr. 28/2013 din 06 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția
civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2013.