ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1946/PI din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3464/30/2011 s-a admis cererea formulată de către reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC Î.M.C.F. SA. A obligat pârâta să restituie reclamantei materialele lăsate în custodie prin procesul-verbal de custodie din 10 decembrie 2004, respectiv: țeavă de inox diametrul 426 x 5 - 1.780,22 kg, țeavă inox diametrul 245 x 11 - 783,66 kg, țeavă inox diametrul 325 x 12 - 616,96 kg, țeavă inox diametrul 377 x 6 - 1.078,57 kg, țeavă inox diametrul 19 x 1,25 - 194,6 ml sau, în ipoteza imposibilității restituirii, la plata sumei de 167.758,54 RON.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.971,17 RON cheltuieli de judecată. S-a reținut, în esență, că reclamanta s-a conformat exigențelor art. 1169 C. civ. și a dovedit că a lăsat în custodia pârâtei cantitatea de marfă pe care o pretinde a-i fi restituită, iar pârâtei îi revenea, în acest context, sarcina de a proba cele afirmate, în sensul că procesele-verbale cuprind inexactități, or această dovadă nu a fost făcută, pârâta nefiind în măsură să aducă dovezi apte să contrazică înscrisurile și nici nu a preluat inițiativa procesuală prin a solicita, prin intermediul mijloacelor recunoscute de C. proc. civ., pretenții în sensul constatării nevalabilității acestora. Pentru cele de mai sus, instanța de fond a constatat că potrivit art. 1604 C. civ.

și urm., pârâtei îi revine obligația de a restitui bunurile lăsate în depozitul său, situație în raport cu care a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantei materialele lăsate în custodie prin procesul-verbal de custodie din 10 decembrie 2004, respectiv: - țeavă de inox diametrul 426 x 5 - 1.780,22 kg, țeavă inox diametrul 245 x 11 - 783,66 kg, țeavă inox diametrul 325 x 12 - 616,96 kg, țeavă inox diametrul 377 x 6 - 1.078,57 kg, țeavă inox diametrul 19 x 1,25 - 194,6 ml sau, în ipoteza imposibilității restituirii, la plata sumei de 167.758,54 RON. În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat, respectiv 4.971,17 RON care reprezintă contravaloarea a taxei judiciare de timbru achitate și a timbrului judiciar.

Împotriva Sentinței civile nr. 1946/PI din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3464/30/2011 a declarat apel pârâta SC Î.M.C.F. SA București prin care a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul schimbării în tot a sentinței atacate prin exonerarea pârâtei la restituirea materialelor sau plata contravalorii acestora cât și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 84/A din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei. S-a reținut că operațiunea propriu-zisă de inventariere s-a derulat la data de 9 decembrie 2004 când s-a încheiat procesul-verbal nr. x/2004 care precizează cantitățile și dimensiunile materialelor depozitate în curtea S.I.M.C.

Timișoara în urma cântăririi și măsurării de către o comisie de inventariere, acceptat de părți fără amendamente sau observații și a stat la baza încheierii ulterioare (a doua zi), a procesului-verbal de custodie din 10 decembrie 2004. În acest context, susținerea apelantei în legătură cu mențiunea din procesul-verbal de inventariere, în sensul că acesta nu servește și ca proces-verbal de custodie, nu are relevanță, cât timp actul de custodie a fost în final încheiat în baza inventarierii. Nu prezintă relevanță modul în care reclamanta a achiziționat cantitatea de materiale, ci rezultatul inventarierii efectuate de comisia desemnată prin decizia Regionalei C.F. Timișoara, din care făcea parte și pârâta la acea dată.

Pe de altă parte, apelanta nu argumentează de ce consideră ca legal încheiat doar procesul-verbal de custodie din 27 mai 2002 și înlătură tacit înscrisurile încheiate în 9 și 10 decembrie 2004 ori, nu probează cu privire la o eventuală nevalabilitate a lor. Actele adiționale încheiate anual în perioada 2005 - 2009 se raportează la procesul-verbal din 10 decembrie 2004, și prelungesc termenele de păstrare în custodie a materialelor fără alte obiecțiuni ale părților semnatare. Împotriva deciziei pronunțate în apel pârâta a declarat recurs prin care a susținut că: Prima susținere a recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1604 C. civ.

și urm. deoarece nu a deținut niciodată o cantitate de țeavă de inox în custodie, deoarece între părți nu există proces-verbal de custodie legal încheiat, iar cantitățile pretinse nu au fost niciodată recunoscute de societatea pârâtă ca încredințate spre depozitare. Sub acest aspect recurenta precizează modul în care s-a încheiat procesul-verbal de custodie pentru 21.340 Kg țeavă de inox, cu precizarea că în cuprinsul acestuia s-a menționat în mod expres că nu ține loc de proces-verbal de custodie. Cea de-a doua susținere a recurentei se referă la interpretarea greșită a procesului-verbal de inventariere din 9 decembrie 2004, astfel că partea adversă nu are nicio dovadă în susținerile sale, iar singurul proces-verbal de custodie legal încheiat este cel din 27 mai 2002. În continuare, recurenta se referă la avizele de însoțire a mărfii pe care le enumeră și arată că surplusul de țeavă inox pe care îl pretinde reclamanta nu a existat niciodată faptic.

Invocă art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta solicită să se facă corectă aplicarea dispozițiilor art. 1604 C. civ. și să se ia act că societatea pârâtă a restituit reclamantei întreaga cantitate depozitată, așa cum a fost identificată prin procesele-verbale din 27 mai 2002 și din 7 decembrie 2004. Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție. Înalta Curte examinând cererea de recurs constată că deși recurenta invocă art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta nu face decât să expună derularea operațiunii de preluare a materialelor în custodie și să precizeze aspecte privind procesele-verbale încheiate de părțile din litigiu, împrejurări care tind spre o reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire a situației de fapt deja stabilită și care nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs.

Celelalte susțineri ale recurentei referitoare la procesele-verbale încheiate și modalitatea în care s-au încheiat acestea raportat la cantitatea de materiale date în custodie, de asemenea, sunt aspecte de netemeinicie care nu pot fi încadrate în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Prin urmare, așa cum se poate observa, în recursul declarat în prezenta cauză, nu conține în sensul motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. - deși recurenta le-a indicat formal așa cum s-a arătat mai sus - în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. În atare condiții, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecință, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC Î.M.C.F. SA București împotriva Deciziei civile nr. 84/A din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013. Procesat de GGC - AS