ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2013

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1946/PI din 20

decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3464/30/2011 s-a

admis cererea formulată de către reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC Î.M.C.F. SA.

A obligat pârâta să

restituie reclamantei materialele lăsate în custodie prin procesul-verbal de

custodie din 10 decembrie 2004, respectiv: țeavă de inox diametrul 426 x 5 -

1.780,22 kg, țeavă inox diametrul 245 x 11 - 783,66 kg, țeavă inox diametrul

325 x 12 - 616,96 kg, țeavă inox diametrul 377 x 6 - 1.078,57 kg, țeavă inox

diametrul 19 x 1,25 - 194,6 ml sau, în ipoteza imposibilității restituirii, la

plata sumei de 167.758,54 RON. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma

de 4.971,17 RON cheltuieli de judecată.

S-a reținut, în esență,

că reclamanta s-a conformat exigențelor art. 1169 C. civ. și a dovedit că a

lăsat în custodia pârâtei cantitatea de marfă pe care o pretinde a-i fi

restituită, iar pârâtei îi revenea, în acest context, sarcina de a proba cele

afirmate, în sensul că procesele-verbale cuprind inexactități, or această

dovadă nu a fost făcută, pârâta nefiind în măsură să aducă dovezi apte să

contrazică înscrisurile și nici nu a preluat inițiativa procesuală prin a

solicita, prin intermediul mijloacelor recunoscute de C. proc. civ., pretenții

în sensul constatării nevalabilității acestora.

Pentru cele de mai

sus, instanța de fond a constatat că potrivit art. 1604 C. civ. și urm.,

pârâtei îi revine obligația de a restitui bunurile lăsate în depozitul său,

situație în raport cu care a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantei

materialele lăsate în custodie prin procesul-verbal de custodie din 10

decembrie 2004, respectiv:

- țeavă de inox

diametrul 426 x 5 - 1.780,22 kg, țeavă inox diametrul 245 x 11 - 783,66 kg,

țeavă inox diametrul 325 x 12 - 616,96 kg, țeavă inox diametrul 377 x 6 -

1.078,57 kg, țeavă inox diametrul 19 x 1,25 - 194,6 ml sau, în ipoteza

imposibilității restituirii, la plata sumei de 167.758,54 RON.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuielile de

judecată pe care aceasta le-a efectuat, respectiv 4.971,17 RON care reprezintă

contravaloarea a taxei judiciare de timbru achitate și a timbrului judiciar.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1946/PI din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 3464/30/2011 a declarat apel pârâta SC Î.M.C.F. SA București prin

care a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul

schimbării în tot a sentinței atacate prin exonerarea pârâtei la restituirea

materialelor sau plata contravalorii acestora cât și la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 84/A din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.

S-a reținut că

operațiunea propriu-zisă de inventariere s-a derulat la data de 9 decembrie

2004 când s-a încheiat procesul-verbal nr. x/2004 care precizează cantitățile

și dimensiunile materialelor depozitate în curtea S.I.M.C. Timișoara în urma

cântăririi și măsurării de către o comisie de inventariere, acceptat de părți

fără amendamente sau observații și a stat la baza încheierii ulterioare (a doua

zi), a procesului-verbal de custodie din 10 decembrie 2004.

În acest context,

susținerea apelantei în legătură cu mențiunea din procesul-verbal de

inventariere, în sensul că acesta nu servește și ca proces-verbal de custodie,

nu are relevanță, cât timp actul de custodie a fost în final încheiat în baza

inventarierii.

Nu prezintă relevanță

modul în care reclamanta a achiziționat cantitatea de materiale, ci rezultatul

inventarierii efectuate de comisia desemnată prin decizia Regionalei C.F.

Timișoara, din care făcea parte și pârâta la acea dată.

Pe de altă parte,

apelanta nu argumentează de ce consideră ca legal încheiat doar procesul-verbal

de custodie din 27 mai 2002 și înlătură tacit înscrisurile încheiate în 9 și 10

decembrie 2004 ori, nu probează cu privire la o eventuală nevalabilitate a lor.

Actele adiționale

încheiate anual în perioada 2005 - 2009 se raportează la procesul-verbal din 10

decembrie 2004, și prelungesc termenele de păstrare în custodie a materialelor

fără alte obiecțiuni ale părților semnatare.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel pârâta a declarat recurs prin care a susținut că:

Prima susținere a recurentei

întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că au fost aplicate greșit

dispozițiile art. 1604 C. civ. și urm. deoarece nu a deținut niciodată o

cantitate de țeavă de inox în custodie, deoarece între părți nu există

proces-verbal de custodie legal încheiat, iar cantitățile pretinse nu au fost

niciodată recunoscute de societatea pârâtă ca încredințate spre depozitare. Sub

acest aspect recurenta precizează modul în care s-a încheiat procesul-verbal de

custodie pentru 21.340 Kg țeavă de inox, cu precizarea că în cuprinsul acestuia

s-a menționat în mod expres că nu ține loc de proces-verbal de custodie.

Cea de-a doua

susținere a recurentei se referă la interpretarea greșită a procesului-verbal

de inventariere din 9 decembrie 2004, astfel că partea adversă nu are nicio dovadă în susținerile sale, iar singurul proces-verbal de

custodie legal încheiat este cel din 27 mai 2002. În continuare, recurenta se

referă la avizele de însoțire a mărfii pe care le enumeră și arată că surplusul

de țeavă inox pe care îl pretinde reclamanta nu a existat niciodată faptic.

Invocă art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta solicită să

se facă corectă aplicarea dispozițiilor art. 1604 C. civ. și să se ia act că

societatea pârâtă a restituit reclamantei întreaga cantitate depozitată, așa

cum a fost identificată prin procesele-verbale din 27 mai 2002 și din 7

decembrie 2004.

Înalta Curte, din

oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas

în pronunțare pe această excepție.

Înalta Curte

examinând cererea de recurs constată că deși recurenta invocă art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., aceasta nu face decât să expună derularea operațiunii de

preluare a materialelor în custodie și să precizeze aspecte privind

procesele-verbale încheiate de părțile din litigiu, împrejurări care tind spre

o reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire a situației de

fapt deja stabilită și care nu pot forma obiectul controlului judiciar în

recurs.

Celelalte susțineri

ale recurentei referitoare la procesele-verbale încheiate și modalitatea în

care s-au încheiat acestea raportat la cantitatea de materiale date în

custodie, de asemenea, sunt aspecte de netemeinicie care nu pot fi încadrate în

nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Prin urmare, așa cum

se poate observa, în recursul declarat în prezenta cauză, nu conține în sensul

motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9

C. proc. civ. - deși recurenta le-a indicat formal așa cum s-a arătat mai sus -

în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. În atare

condiții, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecință, Înalta

Curte urmează să aplice sancțiunea nulității cererii de recurs, conform art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarată de pârâta SC Î.M.C.F. SA București împotriva

Deciziei civile nr. 84/A din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2013.

Procesat de GGC - AS