ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 4 București, sub nr. 6072/4/2008, la data de 3 iulie

2008, completată ulterior, reclamantul F.L. a chemat în judecată pe pârâta B.A.

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 511.051,59 RON cu obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 6748 din 11 decembrie 2008, Judecătoria sectorului 4 București a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținând

că valoarea pretențiilor deduse judecății prin cererea reclamantului este

superioară valorii de 500.000 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 975 din 2 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că între părți a existat o relație intimă, precum și

relații de afaceri, în considerarea cărora reclamantul a oferit pârâtei sume de

bani variabile, inclusiv prin posibilitatea acordată acesteia în mod expres de

a utiliza în mod direct și fără vreo restricție anumite conturi ale

reclamantului. A mai reținut prima instanță reclamantul nu a reușit să își

dovedească susținerile conform cărora sumele de bani au fost date cu titlu de

împrumut, din probele administrate în cauză nereieșind voința comună a părților

de a da și, respectiv a primi sumele de bani cu acest titlu.

Tribunalul a mai

constatat că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 992 C. civ.

referitoare la plata nedatorată, invocate, de asemenea, de reclamant ca temei

de drept al acțiunii, întrucât nici nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că

reclamantul ar fi acordat sumele respective cu titlu de plată a unor presupuse

datorii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul F.L. criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

Prin Decizia civilă

nr. 163 A din 10 aprilie 20 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că reclamantul nu a reușit să dovedească

afirmațiile potrivit cărora sumele în litigiu au fost prestate cu titlu de

împrumut iar în ceea ce privește întemeierea acțiunii pe prevederile art. 992

C. civ., așa cum corect a constatat prima instanță, în speță nu sunt

îndeplinite condițiile legale de la plata nedatorată.

Totodată instanța de

apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile exercitării de

către reclamant a actio de in rem verso întemeiată pe îmbogățirea fără just

temei, din probatoriul administrat în cauză rezultând că a existat acordul de

voință pentru a transfera și dobândi sume de bani cu titlu gratuit atât din

partea reclamantului cât și din partea pârâtei.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamantul F.L. invocând ca și motive de nelegalitate

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul a

arătat că motivarea instanței de apel este în contradicție cu probele aflate la

dosarul cauzei, temeiul de drept al acțiunii sale constituindu-l prevederile

art. 922 C. civ. întrucât între părți nu a existat un contract de împrumut

încheiat în formă scrisă.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire probele depuse la dosar

pronunțând hotărârea cu încălcarea dispozițiile art. 922 C. civ., arătând că în

speță nu poate fi vorba despre daruri manuale ci sunt îndeplinite condițiile

pentru intentarea acțiunii în restituire în baza textului legal mai sus evocat.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond,

care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va

examina cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Astfel, analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin

raportare la excepția invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să constate

nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor:

Dispozițiile art. 303

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de

recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă

legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că:

"Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.".

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea

nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu

raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la

casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la

indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând

încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ.

În speță, din

observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate

în susținerea recursului său nu se subscriu nici unuia din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile invocate vizând

elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt,

administrarea și interpretarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică

care să poată fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, deși

recurenta a indicat drept motive de recurs pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., aceasta își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de administrare

sau interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport

cu situația de fapt.

Or, simpla indicare a

textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora

poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de

soluția pronunțată, fără a se dezvolta în concret critici ce pot fi subsumate

respectivele motive de recurs, nu este suficientă, lipsa acestora fiind

sancționată de lege cu nulitatea cererii.

Dezvoltarea

criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor în motivele de recurs invocate

și nici în restul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea

probelor administrate și a situației de fapt.

Din aceste

considerente Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale mai sus

evocate și pe cale de consecință a admite excepția nulității și a constata

nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs promovată de reclamantul F.L. împotriva Deciziei civile nr.

163 A din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS