ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, sub nr. 6072/4/2008, la data de 3 iulie 2008, completată ulterior, reclamantul F.L. a chemat în judecată pe pârâta B.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 511.051,59 RON cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 6748 din 11 decembrie 2008, Judecătoria sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținând că valoarea pretențiilor deduse judecății prin cererea reclamantului este superioară valorii de 500.000 RON. Prin Sentința civilă nr. 975 din 2 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți a existat o relație intimă, precum și relații de afaceri, în considerarea cărora reclamantul a oferit pârâtei sume de bani variabile, inclusiv prin posibilitatea acordată acesteia în mod expres de a utiliza în mod direct și fără vreo restricție anumite conturi ale reclamantului. A mai reținut prima instanță reclamantul nu a reușit să își dovedească susținerile conform cărora sumele de bani au fost date cu titlu de împrumut, din probele administrate în cauză nereieșind voința comună a părților de a da și, respectiv a primi sumele de bani cu acest titlu. Tribunalul a mai constatat că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 992 C. civ.

referitoare la plata nedatorată, invocate, de asemenea, de reclamant ca temei de drept al acțiunii, întrucât nici nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că reclamantul ar fi acordat sumele respective cu titlu de plată a unor presupuse datorii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F.L. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 163 A din 10 aprilie 20 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că reclamantul nu a reușit să dovedească afirmațiile potrivit cărora sumele în litigiu au fost prestate cu titlu de împrumut iar în ceea ce privește întemeierea acțiunii pe prevederile art. 992 C. civ., așa cum corect a constatat prima instanță, în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale de la plata nedatorată.

Totodată instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile exercitării de către reclamant a actio de in rem verso întemeiată pe îmbogățirea fără just temei, din probatoriul administrat în cauză rezultând că a existat acordul de voință pentru a transfera și dobândi sume de bani cu titlu gratuit atât din partea reclamantului cât și din partea pârâtei. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul F.L. invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul a arătat că motivarea instanței de apel este în contradicție cu probele aflate la dosarul cauzei, temeiul de drept al acțiunii sale constituindu-l prevederile art. 922 C. civ.

întrucât între părți nu a existat un contract de împrumut încheiat în formă scrisă. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire probele depuse la dosar pronunțând hotărârea cu încălcarea dispozițiile art. 922 C. civ., arătând că în speță nu poate fi vorba despre daruri manuale ci sunt îndeplinite condițiile pentru intentarea acțiunii în restituire în baza textului legal mai sus evocat. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin raportare la excepția invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor: Dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.". Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În speță, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susținerea recursului său nu se subscriu nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile invocate vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt, administrarea și interpretarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Astfel, deși recurenta a indicat drept motive de recurs pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., aceasta își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de administrare sau interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport cu situația de fapt. Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta în concret critici ce pot fi subsumate respectivele motive de recurs, nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancționată de lege cu nulitatea cererii. Dezvoltarea criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor în motivele de recurs invocate și nici în restul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea probelor administrate și a situației de fapt. Din aceste considerente Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale mai sus evocate și pe cale de consecință a admite excepția nulității și a constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs promovată de reclamantul F.L. împotriva Deciziei civile nr. 163 A din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS