ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1583/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta Comuna Români - prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării(CNCD), anularea Hotărârii nr. 439/07.10.2015, în sensul scutirii de la plata amenzii în cuantum de 3.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Prin sentința nr. 99 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 99 din 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Români, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în urma rejudecării cauzei, în principal scutirea de la plata amenzii în cuantum de 3.000 de RON, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că, în speță, nu se poate reține o culpă în sarcina sa, deoarece petenta A. a optat pentru plata indeminizației de handicap, în loc să aștepte primirea banilor pentru plata salariului ca asistent personal la rectificarea bugetară națională, precum și faptul că UAT Români nu a avut bani în buget pentru plata salariilor asistenților personali.

Recurenta a susținut că din cauza crizei financiare din perioada 2008-2010 a fost nevoită să opteze pentru soluția trecerii asistenților personali pe indemnizație(cu acordul scris al asistenților personali, cuantumul indemnizației de handicap fiind egal cu salariul asistenților personali) deoarece indemnizația este plătită din bugetul de stat iar salariul asistenților personali din bugetul loca, buget care era insuficient la acea dată pentru plata salariilor, celălalt personal al instituției neavând posibilitatea trecerii pe altă soluție de finanțare. Prin urmare, nu s-a făcut nicio discriminare între salariați așa cum a reținut în mod greșit prima instanță.

De asemenea, recurenta a susținut că suma de 3.000 RON reprezentând amenda aplicată, este foarte mare pentru bugetul local, în sensul că încasările anuale la bugetul local sunt de 2 milioane de RON, iar necesarul numai pentru salarii este de 8 milioane RON anual și astfel ne-ar fi de mare ajutor aplicarea unui avertisment.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând criticile expuse de recurente, în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Hotărârea nr. 439/07.10.2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neangajarea(de către Comuna Români) - în calitate de asistent personal - a unei mame cu doi copii cu dizabilitate gravă reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 și s-a aplicat Instituției Primarului o amendă contravențională în valoare de 3.000 RON, conform art. 26 alin. (2) din același act normativ.

Curtea de Apel Bacău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Criticile invocate de recurenta - reclamantă prin cererea de recurs vizează lipsa fondurilor pentru plata salariilor asitenților personali și opțiunea petentei pentru primirea indemnizației de handicap, exprimată în scris.

Instanța de control judiciar reține că aceste aspecte au fost invocate de recurenta - reclamantă și prin cererea de chemare în judecată, fiind analizate de instanța de fond prin hotărârea recurată.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Prin urmare, pentru a identifica o situație de discriminare, este necesar ca tratamentul diferit, pe baza unuia dintre criteriile redate nelimitativ în lege, să se refere la persoane aflate în situații comparabile, conform art. 1 alin. (3) din ordonanță și să aducă atingere unui drept, oricare dintre cele garantate de tratatele internaționale ratificate de România sau de legislația națională

În cauza de față, discriminarea reținută de Consiliulul Național pentru Combaterea Discriminării s-a concretizat în tratamentul diferit aplicat de către recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Români unei categorii de salariați(asistenți personali).

Tratamentul diferit a fost invocat prin raportare la ceilalți angajați ai recurentei - reclamante în privința cărora a fost dispusă plata salariilor.

De asemenea, așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că petenta A. a fost constrânsă să renunțe la contractul individual de muncă încheiat cu recurenta reclamantă, în favoarea indemnizației de handicap pentru cei doi copii, cauza acestei renunțări fiind reprezentată de lipsa unei surse de venit până la rectificarea bugetară.

Cu privire la ultimul aspect invocat de recurenta - reclamantă referitor la faptul că suma de 3000 RON, reprezentând amenda aplicată, este foarte mare pentru bugetul local, Înalta Curte constată că amenda a fost orientată spre minimul prevăzut de lege, atât timp cât, în cazul discriminării unui grup de persoane, potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, amenda este cuprinsă între 2000 RON și 100.000 RON, iar valoarea redusă a încasărilor anuale la bugetul local nu reprezintă un motiv justificat pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că tratamentul diferențiat aplicat unei categorii de salariați, respectiv asistenții personali, este nejustificat și are drept efect defavorizarea acestora, neputând fi reținută lipsa culpei în privința recurenței - reclamante, astfel că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este temeinică și legală iar sancțiunea aplicată,0este în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Români, prin Primar împotriva sentinței civile nr. 99 din 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.